Si uite asa am constatat ca Atunci i-am condamnat pe toti la moarte (1972) este inca un manifest al doctrinei comuniste. inca din primele cadre se pune accentul pe concepte specifice vietii in comunism: lanuri de porumb imbelsugate, chiar daca in prim-plan se presupune a fi copilul care urmareste calaretul german. Aceste cadre nu reprezinta decat o trimitere fina catre idea conform careia Romania era o tara agraara, cu productii demne de luat in seama. Daca prin introducerea cadrului religios tindem sa credem ca are loc o dizolvare a incarcaturii propagandistice a filmului, prin unghiul din care este privita populatia intelectuala, vom intelege cu siguranta atitudinea regimului fata de aceasta clasa.

In alta ordine de idei, din punctul de vedere al incarcaturii emotionale, filmul Atunci i-am condamnat pe toti la moarte (1972) este asezat cum nu se poate mai bine. Modul de abordare a personajelor este diferit de la caz la caz: baiatul orfan nu va primi niciun nume, determinand publicul sa pastreze o oarecare distanta fata de acesta, Ipu, atat prin mentionarea numelui dar si a aventurilor traite alaturi de baiat, atrage simpatia publicului care se va plia la ritmul actiunii in asteptarea unui deznodamant favorabil pentru napastuitul satului. Preotul, preoteasa, notarul si doctorul sunt priviti cu un oarecare dispret, intrucat acestia sa abordeze un mod miselesc de a scapa de nenorocire, prin aruncarea problemelor in carca altcuiva. Din acest punct de vedere, este clar ca filmul militeaza pentru egalitatea claselor sociale, idee specifica regimului comunist.

Actiunea filmului se situeaza in aspatial, aceasta producandu-se in incinta unui sat romanesc aflat sub ocupatie germana, observandu-se tendinta de generalizare a conceptului intens criticat. Un alt element important il reprezinta rolul bisericii in comunitate si totodata dezinteresul baiatului pentru religie, defect ce i se trage de la viata petrecuta in cadrul unei case de copii, loc de unde va mosteni si o limba romana incorecta din punct de vedere gramatical.

Intriga filmului este una simpla insa cu repercusiuni importante asupra evolutiei firului intamplarilor. Un soldat german este gasit la marginea unui lan de griu de catre baiatul pasionat de jocul imaginar cu armele. Clasa conducatoare intra in alerta in acest moment, gasirea vinovatului fiind absolut necesara pentru a preintampina orice reactie violenta a liderului german din sat.

Utilizandu-se de resurse bogate, intelectualii satului pregatesc o masa extrem de bogata la care ii ofera lui Ipu o propunere ce se pare a fi trocul vietii lui: o inmormantare somptuoasa, bani si pamant rudelor si multumiri eterne in schimbul vietii lui. Ipu (Todor) se dovedeste a fi un om altruist, dominat de frica de a se apropia de oameni, sarac.

Daca baiatul de la orfelinat (acum adoptat de preot si sotia sa) dezvolta o legatura puternica cu trecutul prin intermediul amintirilor ce il au in prim-plan pe fratele sau, Ipu va dezvolta un atasament fata de baiat, dobandind toata consideratia celui din urma. Neincrezator in promisiunile intelectualilor, Ipu (Amza Pellea) va sili publicul sa fie martorul unui eveniment macabru si in acelasi timp hilar: Todor tine sa participe la repetitia propriei inmormantari pentru a putea observa modul in care aceasta se realizeaza, urmand ca obiectivele utopice precum crucea de marmura neagra inalta de doi metri, gard aurit si chip sculptat, sa se realizeze ulterior.

In acelasi timp, intr-un alt fir narativ descoperim finalul flash-backurilor care il urmaresc pe baiat si care ii provoaca atata suferinta, evaporand suspansul care troneaza pana la acel moment.

Scena finala a filmului este de o incarcatura sentimentala incredibila, tragicul si comicul, speranta si deznadejdea gasindu-si loc in cadrul peliculei: unii se vor vedea salvati in timp ce altii vor ramane impietriti si fara vreo speranta a unei vietii mai bune.

Lasand la o parte infiltratiile de ordin comunist, filmul (r: Sergiu Nicolaescu) se dovedeste a fi o productie emotionanta inspirata si adaptata dupa romanul lui Titus Popovici, care expune o perioada tulbure din viata unui personaj napastuit, un film care a contribuit la dezvoltarea cinematografiei romanesti. Titlul filmului isi are originea in replica finala data de baiat, exprimand dezaprobarea acestuia fata de modul de actionare si de reactie a intelectualilor intr-un moment de cotitura in viata. in ceea ce priveste semnificatia unor actiuni, imi este greu sa gasesc sa o posibila interpretare a gestului copilului de a indrepta arma spre portretele maresalului Antonescu si a regelui Mihai.