| De vorbă cu Jean-Dominique Secondi |  |
| (Arhitectură) |
Jean-Dominique Secondi, reputat specialist in ceea ce priveste interventiile in spatiul public, a fost invitat al Atelierelor Deschise de Arhitectura, de la Institutul Francez din Bucuresti, pe 25 noiembrie 2010, povestind despre rolul artei si al culturii in orasul contemporan.
Sef de proiect pentru biroul de arhitectura Judge-Skelton-Smith din Boston (1988-1989) si apoi, pana in 1996, arhitect asociat al biroului Callies & Secondi, a realizat proiecte diverse, dintre care cele mai apreciate au fost ecomuzeul din Saint-Quentin en Yvelines si agentia de comunicare „Action d’Eclat”.
|
In 1996, a fost numit director al agentiei Art Public Contemporain, pentru care a realizat numeroase studii si interventii, expozitii de arta si evenimente artistice in cadrul orasului, scenografii urbane, amenajari de spatii publice. In paralel, din 2002, este director al BF15, un spatiu de promovare si de productie a artei contemporane din Lyon. O parte din experienta acumulata prin aceste proiecte a fost sintetizata in cartea la care a participat – „Penser la Ville par l’art contemporain”. Mai mult, in 2004, a creat, impreuna cu Renaud Sabari AIA Productions, prima companie franceza de productie pentru evenimente artistice.
Va prezentam in continuare un interviu realizat de Viorica Buica cu ocazia prezentei lui Jean-Dominique Secondi la Bucuresti.
In cadrul conferintei pe care ati sustinut-o la Institutul Francez, ati discutat mult despre spatiul public, un subiect complex si multi-disciplinar (dovada si proiectele pe care le-ati realizat cu compania AIA Productions). Din acest punct de vedere, va considerati inca un arhitect sau mai degraba un specialist in multiple domenii?
Nu ma pot prezenta doar ca arhitect, pentru ca misiunea unui arhitect este prea clar definita/delimitata. Cred ca sunt mai mult urbanist decat arhitect pentru ca cele mai multe interventii ale mele au loc in spatiul public, sunt legate de domeniul amenajarilor urbane. Insa nu ma consider un creator. Eu sunt cel care insoteste, intr-un fel, proiectele de amenajare urbana sau pe cele de transformare a orasului, de-a lungul mai multor directii. In cazul unor interventii temporare – spre exemplu, am vorbit despre evenimentele Nuits Blanches – intervin ca producator de eveniment, insa tot in spiritul transformarii orasului, principiu la care tin foarte mult. Un eveniment precum Nuit Blanche reprezinta o ocazie de a-i invita pe oameni sa traiasca / sa experimenteze altfel orasul, nu este doar o metoda de a-i distra. Nu sunt un simplu animator si tin foarte mult la aceasta distinctie.
Ati studiat la Harvard School of Design si acum predati la Paris. V-au influentat in vreun fel acele studii in abordarea spatiului public?
Studiile mele la Harvard au fost legate strict de formarea mea ca arhitect, nu au fost prea multe lucruri in legatura cu spatiul public. In schimb, acum predau la Paris, la Sorbonne, un curs legat de amenajarea spatiului public. Mi-ar placea sa predau si arhitectura si urbanism, insa, pana acum, nu s-a ivit ocazia. E interesant ca predau si la Lille, in cadrul unei facultati de geografie urbana, unde se formeaza oameni ce vor fi responsabili de dimensiunile strict tehnice ale amenajarii urbane. Le predau un curs extrem de scurt, ce reprezinta o introducere in problema urbanismului “sensibil” / de bun simt vs. urbanismul strict functional.
Ati avut ocazia de a vizita, rapid, Bucurestiul si probabil ati auzit despre modul in care regimul comunist a influentat raportarea oamenilor la spatiul public, precum si spatiile publice in sine. Cum credeti ca se poate schimba aceasta perspectiva? Cum ar putea fi oamenii convinsi sa se implice in viata orasului?
Ceea ce am observat in legatura cu epoca comunista este transformarea monumentala / dramatica a spatiului public: perspective grandioase/megalomane, obiecte de dimensiuni mari… Aici nu exista loc pentru oameni. Si, de fapt, aceasta este imaginea pe care occidentalii o au despre Bucuresti. Or, realitatea s-a schimbat foarte mult de cand a fost inlaturat Ceausescu, acum 21 de ani. Dupa conferinta m-am plimbat prin centrul istoric si am constatat ca noua, occidentalilor, nu ne este prezentat Bucurestiul asa cum e el acum, cu cateva strazi pietonale – chiar daca inca in lucru si cu gropi mari in mijlocul lor… in ciuda ideilor preconcepute, Bucurestiul e un oras care a evoluat deja foarte mult si cu mult potential in ceea ce priveste amenajarea de spatii publice. Pot fi amenajate spatii publice de-a lungul bulevardelor si autostrazilor; e nevoie de organizare, dar lucrurile acestea se pot face. Ce mi se pare inoportun e ca cele doua autostrazi se suprapun. In fine, cred ca ceea ce ar trebui sa fie facut – si e bine ca oamenii incep sa se implice – ar fi rezolvarea problemei aglomeratiei, atat in ceea ce priveste transportul, cat si infrastructura. Si e necesar un mod de abordare mult mai bine definit si reglementat, este nevoie de o mana ferma. Trebuie luat spatiu cu spatiu. Bucurestiul ofera perspective formidabile, alaturari arhitecturale bulversante nu neaparat intre cladiri clasice si moderne, ci si intre unele cladiri contemporane si unele foarte vechi. De exemplu, alaturarea dintre o biserica veche si o cladire contemporana creeaza o tensiune incredibila, foarte interesanta din punct de vedere vizual. E necesar sa restituiti dimensiunea umana a spatiului public, sa ii redati pietonului rolul pe care ar trebui sa il joace in acest context. Avand posibilitatea de a se plimba, el va deveni mai implicat, va constientiza importanta de a conserva ceea ce este valoros. Masinile ii impiedica pe oameni sa experimenteze orasul. Izolandu-i, ii apara, dar in acelasi timp, ii impiedica sa vada orasul. Consider ca procesul de transformare al spatiului public trebuie sa inceapa prin analiza felului in care oamenii percep spatiul public. Nu ma refer doar la felul in care il privesc, ci si la felul in care il traiesc / experimenteaza.
Multe dintre proiectele dvs. sunt realizate prin intermediul institutiilor publice, mai putin pentru investitori privati. Credeti ca intr-un oras precum Bucurestiul, initiativele individuale, punctuale pot aduce o schimbare sau credeti ca schimbarea trebuie sa fie initiata de autoritati, prin initiative publice de amploare?
Este o parere strict personala, dar cred ca autoritatile municipale sau de stat – in fine, nu stiu care este procedura in Romania – ar trebui sa se implice foarte mult in asemenea probleme. Pentru ca, atunci cand un arhitect/urbanist lucreaza pentru investitori particulari – si eu lucrez pentru Emerson, care amenajeaza birouri si magazine de lux si pentru Chanel, in chestiuni legate de imaginea de brand – acestia vor dori sa adauge valoare lucrurile pe care tot ei le-au construit. Si foarte rar se gaseste un investitor particular care sa doreasca sa ofere spatiului public si oamenilor o transformare care sa nu ii ofere si lui un plus de imagine. Investitorii privati lucreaza pe teritoriul lor. Cunosc foarte putine exemple de investitori privati care au avut initiative in folosul publicului. In Marea Britanie, spre exemplu, autoritatile obliga sectorul privat sa intervina in spatiul public, dar intotdeauna procesul este controlat de autoritati. Eu cred ca trebuie sa existe acest control din partea autoritatilor. Nu cred in generozitatea “innascuta” a promotorilor. In schimb, cred in puterea parteneriatului dintre public si privat, unde cei implicati se potenteaza reciproc, permitandu-i mereu celuilalt sa se puna in valoare. Mai mult, cred ca exista lideri de opinie – asociatii, persoane – care pot sa ii convinga pe investitorii privati sa realizeze investitii pozitive in spatiul public. Cred, totusi, si ca spatiul public le apartine tuturor si, in cadrul unei democratii, reprezentantii democratiei sunt cei responsabili de problema spatiului public.
Pe afisul care v-a anuntat conferinta este reprezentata o structura industriala, in cadrul unui proiect pe care l-ati realizat in Franta. In Romania, exista multe ruine industriale, din perioada comunista sau anterioare ei, abandonate, degradate pâna la disparitie. Cum ar putea fi valorificate / recuperate aceste structuri?
Cred ca, in zilele noastre trebuie sa ne punem mereu urmatoarea intrebare: daca o structura exista, poate ea fi si utilizata? Are ea potentialul de a fi valoroasa? Nu traim intr-o epoca in care sa putem sa ne permitem sa “aruncam la gunoi”, sa abandonam constructii, sa le lasam in paragina. Poate cunoasteti initiativa din Germania legata de Emscher Park – un proiect foarte interesant, pentru ca autoritatile si-au dat seama ca valoarea simbolica a acelor locuri este foarte importanta pentru oameni si ca o ruina industriala poate fi transformata chiar si intr-o “catedrala”, in sens figurat, ma refer la emotia pe care locul le-o provoaca oamenilor. Cred ca orice obiect are valoarea lui. Sunt impotriva initiativei de a transforma totul in obiect de patrimoniu. In schimb, ar trebui sa ne intrebam ce inseamna, de fapt, patrimoniul, valoarea in arhitectura. E important si ceea ce a fost construit acum 40 de ani de catre Ceausescu. De ce sa nu ne punem problema valorii arhitecturale a Casei Poporului. Sa revenim la intrebarea dvs. apropo de modul in care am putea recupera structurile industriale: o solutie ar fi arta, dar nu e singura Au existat unele cazuri cand artistii au raspuns in mod inteligent unor provocari de acest tip. in arta exista scopul, exista creativitatea / elementul de ludic, exista peisajul. Este important si sa nu respingem trecutul – trecutul industrial a afectat, totusi, 80% din populatie; a le respinge, astazi, ca pe lucruri lipsite de orice valoare, ridicând, in acelasi timp, foarte mult, alte valori, aceasta transmite un mesaj gresit.
Este si o problema legata de importanta conservarii memoriei. Ati avut ocazia sa lucrati la proiecte care, prin intermediul artei, ajuta o comunitate sa isi recapete memoria colectiva?
Da, am participat la un astfel de proiect, in folosul unei comunitati foarte mici. in Bretagne exista o localitate pe nume Saint-Lazaire, unde se afla multe santiere industriale. Acolo au construit vasul Queen Mary, un pachebot / vas de croaziera enorm. In ziua inaugurarii, muncitorii si familiile lor au fost invitati sa viziteze vaporul, insa pasarela pe care oamenii urcau ca sa ajunga pe vapor a cedat si au murit in jur de 20 de oameni. Exista o asociatie dedicata victimelor acestui eveniment nefericit, iar reprezentantii ei mi-au cerut sa-i ajut sa realizeze un monument in memoria victimelor. Lucrarea a fost realizata tinand cont si de oras, am muncit timp de doi ani. Ce inseamna sa comemorezi un eveniment? Ce anume ne dorim sa comemoram? Ne dorim sa comemoram aceasta drama sau sa le amintim oamenilor ca nu trebuie sa permitem sa se mai intample asa ceva? Vrem sa omagiem victimele sau sa le transmitem ceva celor in viata? Aceste intentii sunt foarte importante. In Bucuresti sunt foarte multe semne de acest fel. Oare avem dreptul, ca si comunitate – fie ea si minoritara – sa plasam un semn in spatiul public? Si de ce sa facem acest lucru? Care este sensul acestui demers? Aflandu-se in spatiul public, acest semn ar trebui sa ia alta forma decat cea pe care ar lua-o daca s-ar afla intr-un cimitir sau intr-o biserica. Trebuie lucrat foarte mult pe aceste intrebari. Mi se pare foarte important, pentru ca avem tendinta sa amplasam din ce in ce mai multe memoriale. Ce-i drept, in Bucuresti nu am vazut atat de multe. Spatiul public trebuie sa propuna semne publice.
In cadrul activitatii dvs. cu AIA Productions, care sunt proiectele de care sunteti cel mai mândru?
De multe dintre ele sunt mandru, poate ca cel mai mult de cele 6 editii Nuits Blanches. In fiecare an evenimentul atrage din ce in ce mai mult public, evenimentul a prins si constituie o adevarata reusita de fiecare data. Sunt, de asemenea, foarte mândru de proiectul de la Nisa, cel referitor la linia de tramvai din oras. Intr-un oras mai degraba reactionar din punct de vedere politic, refractar si in ceea ce priveste arta contemporana, e o mare realizare sa implementezi un program acceptat de toata lumea si de turisti. Si artistii au fost foarte multumiti. E una dintre cele mai frumoase amintiri ale mele.
www.institut-francais.ro .
| |
|
|
|