Ce a urmat dupa profanarea templului-cavou, incizie fara de anestezie s-a numit. Doi oameni-fenomen, puternici in opinari si credinte, danseaza un balet discursiv cutremurator, iar deluviul argumentelor contradictorii ce se lovesc de granitul fiecarui mal in parte e de deschidere corticala strigatoare la cetele ingeresti sau la...stratosfera, in functie de referentialul fiecaruia. Uimitoare decenta confruntarii, luciditatea ei, deferenta interlocutorului in fata corsetelor, pampoanelor si lornionelor ideologice ale celuilalt, o alteritate cu iz peripatetic, cu miscari elegante, revelatorii, aristotelice...
In jurul astui nucleu dur-dihotomic-ideologic orbiteaza si alte elemente pur cinematografice care vin in perfecta completare a teoremei, simplitatea aparenta a camerei, indice al eludarii precuparilor mundane atirninde ca franjurile, al reducerii la schema, la acel segment congruent cu sine si suficient siesi: n-aveti voi grija, luati aminte la pasarile cerului, se vede insa cu ochiul liber ca fiecare obiect are rolul sau precis:
canapeaua freudista
vidul
preaplinul
Tommy Lee Jones (care e si regizorul astei minunatii) e de o efervescenta atee cum nu l-am vazut performand niciodata avandu-l ca interlocutor pe un Samuel L. Jackson ce duhneste convingator de atata credinta intru Domnu :). Io, in aplecaciunea mea agnostica, am reusit sa stau cuminte pe pluta mea si sa admir valurile involburate ridicandu-se deasupra-mi precum Marea Rosie sub racnetul toiagului moisesc.
.
|