Iata ce le-a povestit Cosbuc cumnatilor sai: 

"Intr-o zi, asa cam pe la namiezi, pe cand eram cufundat in armonia versurilor ce le asterneam pe hartie, deodata aud un zgomot de vreascuri rupte si un mormait gros. Imi ridic capul si incremenesc: in pragul chioscului, o namila de urs, in doua picioare. Noroc, fara sa ma laud, ca am dat dovada de inspiratie si in aceasta imprejurare. M-am ridicat usor in picioare si am inceput sa-i vorbesc lui Mos Martin asemenea unui om: cu vorba dulce, rugator, fara pic de asprime in glas:

        
- Pai bine, stimate Mos Martine, de ce ma conturbi din scris? Aici, dupa cum vezi, n-ai nimic de cules. Du-te ceva mai incolo de chiosc, ca sunt tufisuri cu zmeura, berechet! Ce ti-a venit sa te abati pe la chioscul meu? Hai, te rog frumos, du-te si lasa-ma linistit!

        
Ursul sau ursoaica, ce-o fi fost, ca n-am putut sa-mi dau seama, plecandu-si capul intr-o parte, s-a uitat la mine cu adanca mirare. Pesemne ca m-a asemuit cu vreunul din calugarii de la cele doua schituri de mai sus, cu care ursii se au bine, sunt prieteni chiar, m-a vazut cu barba, cu mustati si imbracat in surtuc negru... Eu stiu ce-o fi fost in capul lui? Fapt e ca l-a impresionat se vede tonul meu cald si rugator, s-a lasat in patru labe, a mormait usor, ca si cum ar fi spus:"Am inteles!" si a plecat linistit, tot asa cum venise!

        
Dar, bineinteles, eu am terminat ziua aceea cu scrisul; mi-am strans catrafusele si-am pornit repejor spre vila.

Doua trei zile am dat tarcoale chiosculu fara sa mai intru in el; apoi mi-am luat inima-n dinti si am inceput lucrul. 

Pe Mos Martin, insa nu l-am mai vazut de atunci."

sursa: Mici povestiri despre oameni mari - Grigore Bajenaru