Nu-i locul meu aici sa spun cat de tare sa ne aplecam in fata icoanei lui Bunuel, omul si-a desavarsit opera vreme de 50 de ani iar critica l-a inaltat drept felinar al istoriei cinema-ului. Ultimul sau film e insa deopotriva iluminant si frustrant si cunosc barbati care dupa vizionare si-au turnat ceva serios de baut (nu dam nume). Se vede ca joaca de-a amorul nu te poate lasa pasiv nici cand esti un simplu spectator. Mai ales cand joaca are tensiunea psihologica a unui adevarat razboi al sexelor.
Protagonistul frustrarilor din film insa este un individ de lume buna, burghez la vreo 45 de ani, care se indragosteste naiv de o frumoasa camerista si face tot felul de eforturi ca sa si-o urce in pat. Partea buna e ca si fata se indragosteste de el dar iubirile lor sunt un pic diferite: a lui e pasionala, bazata pe atractie trupeasca, a ei idealista si bazata pe respectarea “personalitatii ei complexe si multistratificate”. Pe scurt, fiecare tentativa de “apropriere” din partea lui primeste un refuz si-un adio din partea ei. Ca sa faca lucrurile si mai complicate personajul feminin, Conchita, e jucat alternativ de doua actrite, Carole Bouquet si Angela Molina. Frantuzoaica reda latura eleganta, austera si virginala a enigmaticei femei iar spanioloaica pe cea jucausa, erotica, seducatoare.
Acest detaliu insa nu a fost intentionat ci a venit pe fundalul unor probleme de filmari, mai exact, actrita initiala renuntand la film din motive de pudoare iar Bunuel afirmand in gluma ca ar trebui sa foloseasca doua actrite. Gluma sa a prins si s-a dovedit o mutare de geniu, schimbarile de temperament ale Conchitei devenind nu doar vizibile ci si simbolice, iar personajul in sine, mai misterios. Cele doua femei simbolizeaza dualitatea rational-pasionala a Conchitei si ne dau un insight asupra firii ei subversive: intr-un moment poarta “centura de castitate” (niste chilotei prinsi cu 100 de sireturi innodate) iar in altul danseaza flamenco dezbracata in fata turistilor straini. Nici Mathieu (Fernando Rey) nu-i mai sfant, modul sau de a o ‘seduce’ avand o singura strategie, cea monetara. Unul din viciile burgheze este astfel deconspirat si nu stim daca Mathieu doreste ceva mai mult de la Conchita decat trupul ei proaspat de fata mare.
Tabloul cinematic al tumultoasei relatii dintre Mathieu si Conchita este superb pus in rama de constructia gen flashback, fiind descris de barbat de-a lungul unei calatorii cu trenul. Carligul cu care-l atrage pe spectator il constituie un gest bizar si oarecum amuzant petrecut in gara, cand Mathieu, aflat in usa trenului, toarna o galeata cu apa in capul unei femei ce dorea sa urce. Cum bine spunea tovarasul de compartiment (un pitic cu diploma in psihologie) gestul sau trebuie sa aibe o explicatie rezonabila, dat fiind caracterul presupus distins al gentlemanului. Afara de cadrul artistic, relatia romantic-nebuneasca face contrast si cu violenta realitatii social-politice din jur, razboiul dintre sexe avand un companion mult mai exploziv in atacurile teroriste. Exista chiar o celula terorista numita Revolutionary Army of the Baby Jesus ce adauga inca o subtilitate familiara fanilor Bunuel, cea (anti)seculara.
Prin urmare se intampla o suma consistenta de lucruri in Cet obscur objet du desir si abundenta de subtilitati si detalii oferite de Bunuel ca si maiestria in a observa si reda obsesii si adancimi psihologice umane sunt suficiente pentru a starni curiozitatea. In acelasi timp e vorba de un film stratificat si o capodopera suprarealista care necesita mai multe vizionari dat fiind ca e posibil sa fi pierdut cateva “insinuari” artistice. Btw, filmul n-are deloc muzica si nici n-am realizat asta... bine, e un pic de flamenco pe final.
.
|