_______________________________________________________________

Pe de o parte, e un feedback pentru artisti; misiunea criticului e sa sublinieze partile reusite, sa le critice pe cele mai putin implinite, sa observe evolutia profesionala a unui regizor, a unui actor, fiind la curent cu universul sau artistic si asezandu-i in fata o oglinda.

_______________________________________________________________

Eu nu tanjesc dupa aplauzele publicului. Din punctul meu de vedere, profesia de critic trebuie sa stea in partea neluminata a salii de spectacol. Partea cu reflectoarele, cu aplauzele publicului, cu vizibilitatea este in scena. Actorii se bucura de ea sau infrunta insuccesul, amaraciunea. Eu am fost dintotdeauna o persoana foarte curioasa, scormonitoare, analitica, perfectionista. Din punct de vedere profesional, mi se potriveste postura de critic, de analist al fenomenului teatral. Eu nu ma simt foarte bine pe scena, nu e locul meu acolo. Profesia se alege in acord cu propria personalitate, iar eu am avut intelepciunea de a alege bine. Nu e adevarat ca a fi critic e mai putin provocator decat arta actoriceasca. E foarte importanta analiza unui spectacol. Pe de o parte, e un feedback pentru artisti; misiunea criticului e sa sublinieze partile reusite, sa le critice pe cele mai putin implinite, sa observe evolutia profesionala a unui regizor, a unui actor, fiind la curent cu universul sau artistic si asezandu-i in fata o oglinda. Pe de alta parte, exista responsabilitatea fata de public; una dintre satisfactiile cele mai mari pe care poti sa le ai in calitate de critic este ca un cititor sa-si spuna, in diverse contexte, ca exact asa a simtit sau a receptat si el un spectacol. 

Exista, neoficial, si o critica a criticii. Reactiile artistului sunt firesti si tin de psihologia lui. Cand scrii de bine, actorul e prietenul tau si te declara cel mai talentat si cel mai valoros critic. Asta pana la o ulterioara cronica, in care ii faci niste observatii si atunci ai devenit, pe loc, dusmanul lui. Acesta este si motivul pentru care eu nu am prieteni in mediul artistic: este principiul meu profesional si uman. Cand esti prieten cu un actor sau un regizor, oricat te-ai stradui sa fii obiectiv, judecata de valoare este virusata. Cel mai bine, in cazul in care esti prieten cu o persoana din acest mediu, e sa te abtii de la a scrie despre spectacolele lui. Asta face parte din deontologia mea personala. Altii nu stiu cum fac... 

_______________________________________________________________

Un om rational, dupa ce analizeaza o cronica, critici la adresa lui, isi tempereaza latura emotionala si isi asuma posibilele greseli. Astfel, se ajunge la respect. 

_______________________________________________________________

Eu sunt o persoana mereu deschisa la discutii. Nu ma deranjeaza daca cineva vrea, in termeni civilizati, sa avem o polemica, la nivelul ideilor, sau sa dea o replica in presa. Chiar mi s-a intamplat ceva nostim. Un actor, nu ii voi da numele, m-a cautat la telefon, dar nu pe cel mobil, ci pe cel fix, de la teatru. Nefiind la birou, mi-a lasat o ,,nota telefonica”: foarte suparat, a rugat-o pe secretara sa noteze tot ce spunea el, desi ea protestase ca nu-si poate pierde vremea. Apropo de asta, imi amintesc o intamplare din biografia lui Miluta Gheorghiu. Suparat pe un cronicar al vremii, a avut un conflict mai violent si i-a aplicat cateva bastoane cand l-a intalnit pe Sararie. Eu, una, sper sa nu ma aflu in situatii de genul acesta (rade). Un om rational, dupa ce analizeaza o cronica, critici la adresa lui, isi tempereaza latura emotionala si isi asuma posibilele greseli. Astfel, se ajunge la respect. 

Da, sunt o persoana riguroasa. Din pacate, sunt si perfectionista. Multi interpreteaza ca pe o lipsa de flexibilitate. Un spectator pretentios.

Eu sunt ardeleanca, mi-am facut studiile, inclusiv cele liceale, la Targu Mures. Acolo am mers la Teatrul National, la Teatrul de papusi. Imi placea foarte multFilarmonica din Targu Mures, care functiona in Palatul Culturii, ca si acum. Iubeam concertele lectie, o formula foarte nostima de a intelege muzica simfonica si de a-i apropia pe copii de aceasta zona a artei. Chiar regret ca astazi nu se mai organizeaza asemenea lucruri, de familiarizare a copiilor, de la varste fragede, cu arta. Institutiile occidentale, inclusiv cele teatrale, au programe de formare a publicului, pentru ,,le jeune public”, isi asigura astfel publicul pentru anii care urmeaza. Revenind, cam de atunci am cochetat cu teatrul, dar n-am stiut mereu ,,ce o sa ma fac cand o sa fiu mare”. 

Da, dar nu foarte des. De exemplu, la deschiderea stagiunii de acum doi ani, am gandit un eveniment pentru a atrage publicul: am acordat, pentru o zi, gratuitate adultilor si am avut succes. Cel putin in cazul meu, este un transfer de energie extraordinar intre copiii care vin la teatru si mine. Cand intra ei in sala, vuieste holul de alergatura lor vor sa stea in primul rand, sa fie aproape fizic de personaje. Arta teatrului are viitor, din punctul acesta de vedere. Este teatrul cea mai veche dintre arte, dar trebuie sa tinem cont de spiritul vremii. Acum, avem un concurent greu de batut: cinematografia. Chiar si eu merg deseori la cinema, uneori singura, la lung-metraje de animatie. Nu am reusit sa-mi conving niciun membru al familiei sa mearga la Ice Age 3. Surpriza, cand am ajuns la cinema, a fost ca sala era plina de adulti. Nici urma de copii. 

Meciuri de fotbal, dar fotbal autentic. Ma uit ca la un specatcol cand sunt doua echipe foarte valoroase. As merge si eu pe stadion daca ar fi un comportament civilizat. La meciurile din strainatate, am vazut intre spectatori tinere, doamne, copii, familii, dar la noi inca domina primitivismul. Chiar am citit o statistica foarte interesanta: in 2009, gradul de ocupare al salilor de teatru a fost mai mare decat cel al stadioanelor din tara. 

Da, imi plac. Regizori importanti din arta spectacolului teatral folosesc adeseori tehnici specifice teatrului de animatie. De exemplu, la inceputul anilor 90, regizorul Silviu Purcarete, a facut la Teatrul Tandarica din Bucuresti o minunatie de spectacol cu marionete, ,,Cenusareasa”, care se joaca si acum, dupa atatia ani. Mi-am amintit de marele nostru regizor pentru ca tocmai o sa-mi apara o carte despre el. Sunt, din pacate, oameni care nu inteleg specificul teatrului de animatie si considera ca e un gen minor, ceea ce nu e decat o dovada de ignoranta. Mie imi plac mai mult succesele mari din teatrul pentru cei mici decat succesele mici din teatrul pentru cei mari. 

Da, doar nu intru in sala de spectacol in roba, cu o mimica a fetei care sa nu poata fi descifrata! Ma bucur, ma intristez, ma enervez sau ma plictisesc ca orice alt om venit la teatru. Sunt poate un spectator mai pretentios, dar simt nevoia de a ma bucura de spectacol. Uneori, daca ceea ce vad este de proasta calitate, ma ridic la pauza si plec. Sunt sinistri critcii care nu traiesc ceea ce vad. Viata ca un joc al ielelor 

Imi plac foarte mult, sotul meu mereu ma critica: ,,iar te uiti la filme politiste?”. Din cauza curiozitatii mele cred ca am o slabiciune pentru ele; imi plac enigmele, imi place sa ghicesc criminalul. Cand o sa am timp, sigur ma apuc de scris. In general ma uit la seriale, mai ales ,,CSI” si ,,Manque”. Ultimul film vazut cred ca a fost ,,Sherlock Holmes”. 

Tot timpul. Imi dau seama imediat cand filmul e prost. Spiritul critic mi s-a manifestat de mic copil. Cand eram mica, pana si desenele animate le criticam si imi imaginam altfel personajele. 

N-am un spirit de orientare impecabil, dar am mereu o harta cu mine. As fi panicata daca m-as rataci. Cand calatoresc, imi place sa descopar totul singura, nu-mi plac deloc excursiile organizate, cu grupul. Calatoria e modalitatea perfecta de cunoastere. Cineva mi-a spus ca sunt ,,Speedy Gonzales”, ba sunt aici, ba dincolo. 

In Asia, oriunde. Nu as merge niciodata in Africa. 

Si evolutia dumneavoastra, aici, la teatrul Luceafarul, a fost ca o calatorie. Ati fost secretar literar, acum sunteti director artistic. Va copleseste pozitia de lider? 

Nu... teatrul este echipa. Poate liderul e mai in fata, dar echipa trebuie sa functioneze foarte bine. As minti daca as spune ca nu-mi place sa conduc. Sunt o fire activa, pragmatica, picioarele mele nu sunt pe pamant, ci in pamant, pana la glezne, iar lucrurile astea sunt in avantajul meu. Depasesc mereu momentul neplacut cand aflu o problema si trec repede la pasul doi; ,,ce facem?”. 

Ce va enerveaza cel mai mult la oamenii dintr-o echipa? 

Comoditatea ma scoate din minti, lipsa de responsabilitate, atitudinea ,,laisser faire, laisser passer”. 

Da, sunt multi tineri talentati. Dar, din pacate, in Romania nu se poate trai din scris. Nici macar Mircea Cartarescu sau Dan C. Mihailescu nu fac asta. Nu inseamna ca nu trebuie sa incurajam tinerii sa scrie. Trebuie si mult exercitiu pentru perfectionare, nu doar asteptarea muzei. Nu ne-am inchipuit ca vom gasi un nou Shakespeare, dar acest proiect e un mod de a-i apropia si de scena. 

Pedagogia mea e una liberala, interactiva, creativa. Astept un student care sa vina sa-mi arate mie o carte, o idee, iar eu sa nu stiu de existenta ei. In acest invatamant vocational nu pot aplica niste tipare, nu-i pot invata cum sa joace dramaturgia lui X. Studentii trebuie ajutati sa se cunoasca, sa se descopere, sa invete care tehnici de interpretare li s-ar potrivi. 

Eu nu le pot separa foarte rigid, mai ales ca partenerul meu de viata e tot din domeniul spiritual, dicutam, avem opinii diferite. Familia e foarte importanta pentru mine. Cum mereu am un proiect profesional, trebuie sa echilibrez cu familia. Nu pot sa-mi imaginez cum e sa nu ai cu cine impartati bucuria succesului sau chiar o problema. 

Ascult muzica clasica, nu compozitii atonale care ma epuizeaza. Merg si la opera, nu in Iasi neaparat. Am fost recent la Bruxelles si am vazut un spectacol de opera facut de un regizor care pe mine ma intereseaza foarte mult, Romeo Castelluci. El e foarte inovator si gandeste totul foarte pictural, vizual. Cinci ore am avut ocazia sa admir un spectacol extraordinar. Am si scris o cronica, dar am evitat sa ma pronunt in legatura cu partea muzicala, interpretarea solistilor, m-am axat pe partea de spectacol. Granitele ferme intre teatru, opera, concerte s-au labilizat in ultima jumatate de secol. Nu-s lipsita de calitati vocale, am fost in cor, dar... de cantat nu ma apuc! 

,, Restul e tacere” .