Chantale Urbain si Sebastien LeBlanc, sau mai pe scurt Shnock’N Shanti din Quebec, ne-au incantat aseara in Insomnia intr-un stil unic, cu piese de Gipsy Swing, French Musette, World Folk. Doi oameni extraordinari, calatori prin lume, muzicieni liberi si profesionisti, care canta impreuna de aproape un an, desi pare de necrezut la felul cum se inteleg in muzica. Povestind cu ei, in scurtele pauze ale concertului am aflat cum e sa canti si sa traiesti simplu si frumos, platind doar moneda propriului tau curaj. La teatru ar suna a tragedie, dar la felul cum isi asuma destinul, cu zambetul pe buze, ma fac sa cred ca pot exista si povesti cu happy end.

Ne-au invaluit aseara intr-o magie de cantari, facandu-ne sa calatorim inca o data cu ei prin minunatele locuri ce si-au lasat amprenta in muzica lor. Ne bucuram precum copii, ascultand frumoasele si mereu tinerele chansonete parisiene, ne dantuiau picioarele sub masa la auzul unor cantari de jazz cu influente moldovenesti, mai lacrimam privind in zare ori de cate ori auzeam cate un refren a la Lhasa sau bateam ritmul unui gypsy swing printre sticle de bere si cani de ceai, imaginandu-ne clipe de epoca cu frac si rochitele de acum vintage.

Daca o sa ma intrebati cum de au ajuns in Romania o sa va raspund ca si ei, fiindca le place foarte mult si muzica noastra traditionala e ca un izvor de inspiratie pentru stilul lor. Au cantat si in Chisinau dar desi au gasit oameni deschisi catre  stilul promovat de ei in maniera proprie, lumea era mai toata trista si gri: «Femeile, fetele erau toate cu parul lung si cu haine gri, negre, nici un pic de culoare! Cand ne vedeau pe strada se uitau cu teama ciudat si unii mai temerari, se intorceau sa ne faca poze» povesteste Sebastien, fapt care m-a surprins, eu crezand ca asa ceva nu mai neobisnuit pe nicaieri. Se pare ca uneori  mai greu decat rezistenta chiar, e sa fii cu adevarat liber.

Sebastien LeBlanc e profesor de chitara, canta de cand se stie  si este un hippie innascut. Ii place foarte mult aici, canta cu pasiune si daruire si acest lucru se vede si in ochii publicului, bucurie, fericire hippie-style si incredere in viata si in oamenii buni si frumosi ai ei.

Chantale a studiat pianul 5 ani si a fost fermecata de acordeon la care canta de numa 1 an, dar despre care spune ca nu e asa de greu, odata ce ai trecut prin scoala pianului. Este o fire energica extraordinara, deschisa si intotdeauna vesela, si cu o voce rar intalnita. Cand am auzit-o cantand unul din cantecele lui Edith Piaf, asa cum stateau ei amandoi, pe doua scaune inalte, ea cu acordeonul in brate si Sebastien cu chitara, parca am revazut secventa din filmul biografic al Privighetorii, «Le Mome», in care Edith Piaf canta intr-o cafenea cu mult fum, zgomot si oameni de-o anumita conduita; vocea ei razbatea dincolo de tumultul acelei lumi de cafenea si avea ceva aparte. Ei bine, spre norocul nostru, am avut sansa sa ascultam o voce care cu usurinta putea sa te transpuna in lumea lui Edith Piaf. Dupa acest concert, am simtit nu doar o mare admiratie ci si bucuria unor noi prieteni.

I-am asteptat si ascultat cu mare drag pe acesti doi muzicanti din lume,ce nu ne-au pacalit de 1 aprilie si ne-au demonstrat in schimb,cum e sa fi liber cu o chitara si-un acordeon. Periplul lor concertistic va mai contine doua cantari in cafenelele L'Atelier si Insomnia in urmatoarele doua saptamani, urmand ca mai apoi sa porneasca spre Elvetia.

Nu pot decat sa va doresc sa-i auziti intr-o cafenea, un acordeon si o chitara cantand jazz cu accent moldovenesc si vechi chansonete parisiene de pe vremea bunicilor. Doar atat.