Cartea Ce ne spunem cind nu ne vorbim are o structura inedita, in mare parte e un schimb de mailuri, dublate de drafturi netrimise, mai mult sau mai putin imaginare, intre ”floarea soarelui” si ”zmeul albastru”. Proza poetica ce sustine continutul acestor mesaje  ar putea parea desueta, dar e salvata de faptul ca meditatiile de suflet ale autoarei sint dublate de reflectii mature cu privire la (im)posibilitatile de relationare dintr-un cuplu. Registrul oniric este dublat de un altul mai realist. Impresioneaza sensibilitatea ei autentica. E vorba despre suflet, despre iubire. Despre gindurile celei care a fugit dintr-o relatie fara preaviz, in urma primirii unui diagnostic medical fatal (suspecta de neoplasm), care in cele din urma s-a dovedit gresit.  

Despre gindurile unui barbat confuz, adus in situatia de a iubi alte femei, mintindu-le pe acestea si pe sine. Despre durerea unei  femei  traind sub iminenta mortii, despre un barbat care respinge cosmarul mortii posibile a iubitei. Despre incercarea de a reconstrui o relatie dupa ce adevarul iese la iveala, dar cind nu mai ai incredere, despre regasirea de sine, despre curajul de a fi liber. Chris Simion scrie cu atita candoare, incit cel mai nimerit ar fi sa las cartea sa vorbeasca singura prin citeva citate.

”Cind doua suflete se iubesc, Dumnezeu nu toarna apa doar unuia. Visele nu tin de sete. Doar ca, atunci cind doua suflete se iubesc, in adincul pamintului, acolo unde isi intilnesc radacinile, stiu adevarul. Pot sa se minta prin cuvinte, dar nu si prin respiratie sau prin privire sau prin gind” (p. 11).

”Cind simti ca iubesti un om, inseamna ca poti sa tai cerul in doua cu sufletul tau, ca poti sa cobori cu acel om impreuna in Infernul lui si al tau. Ca acel om se arata in goliciunea lui, se dezbraca si te lasa sa exitti in el, te lasa sa cauti in el. Increderea ca celalalt nu te va ucide nu are cum sa fie cu jumatate de masura. Ori  il lasi sa traiasca in tine cu totul, ori il opresti la usa sufletului si te dezminti. Iubirea nu inseamna sa ceri unui om sa se schimbe, ci sa il determini sa se schimbe singur, sa aiba nevoie sa se schimbe, sa simta necesara schimbarea” (p. 17).

”In timp ce mor... o sa imi las bucati din suflet pe marginea vietii tale. Dupa ce nu o sa mai fiu, sa te opresti cind ti-e dor, sa le iei, sa iti amintesti  cit de mult te-am iubit si sa rizi. Tu nu o sa crezi cit de mult te-am iubit decit atunci cind nu o sa mai fiu, pentru ca atunci o sa respiri mai greu. O sa te astept pe un colt de nor. Cind ploua, sa stii ca m-am dezechilibrat. Nu stiu cit de jos o sa cad. S-ar putea ca in unele vise sa te trezesti cu mine in pat. Nu o sa fac galagie. Cel mult o sa-ti las pe perna parfum de crini albi pentru ca dimineata sa zimbesti” (p. 52).

”De cele mai multe ori pretindem ca suntem ceea ce nu suntem. De cele mai multe ori dam vina pe cel de linga noi pentru nefericirea noastra si il tragem la raspundere pentru cit de rau ne este. Ce treaba are cel de linga tine daca tu esti nefericit? De ce astepti mereu sa ia altcineva decizii pentru tine? Alegi singuratatea in doi in locul singuratatii nude. Alegi ciorba reincalzita in locul mincarii proaspete, fie ea si fast-food. Si daca tu alegi de bunavoie, fara sa te oblige nimeni, de ce te plingi?” (pp. 71-72).

”Oamenii se cunosc in functie de imprejurari. Sufletele se intilnesc dincolo de orice imprejurare” (p. 111).

”Si am mai invatat ca sufletul poate muri si este cea mai ingrozitoare, de temul si ireversibila moarte” (p. 161).

”In doi apare un exercitiu extraordinar de frumos, pe care nu ai cum sa il incerci de unul singur. Nevoia de a nu trai prin tine, ci prin celalalt. Bucuria de a face pentru celalalt ceea ce ii face placere ti dorinta de a renunta la actiuni care nu il fac fericit. Daca schimbul  este reciproc si daca aceasta intentie exista de ambele parti, apare o senzatie rara de impreuna, de  implinire. Genul acesta de cuplu se intilneste accidental astazi” (p. 200).

”O relatie devine sacra atunci cind amindoi sint prezenti pe deplin” (p. 203).

”Nu ai nicin drept sa judeci transformarea celuilalt. Ea poate evolua in paralel cu a ta sau poate fi independenta de tine. Totul tine de atentie. E ca intr-un dans. Daca esti atent, tii ritmul cu celalalt. Daca nu, te trezesti pe cimp, in timp ce partenerul tau e pe munte (p. 203)”.

”Iubindu-te, o sa iti dau ceea ce sunt. Mai mult decit sunt nu am cum sa iti dau” (p. 218).

”Nu ai de unde sa stii cit dureaza o relatie intre doi oameni, nu exista pronostic pentru suflet” (p. 224).

”Iubirea nu ia ostatici, nu se negociaza si nu poate fi compromisa de frica” (p. 227).