Si totusi, acesta este punctul de pornire al romanului scris de Pascal Bruckner, Luni de fiere, o relatie obisnuita care se transforma intr-o inchisoare pentru cei doi (initial) indragostiti. 

Didier si sotia lui, Beatrice, pleaca intr-o calatorie cu pachebotul in India. Pe vas, cei doi fac cunostinta cu Franz si Rebecca, un cuplu ciudat care le va schimba total viata. Povestea se construieste intre trecut si prezent, intre amintirile lui Franz si "timpul trarii" din perspectiva lui Didier. Acesta din urma devine confidentul lui Franz care ii povesteste cum a intalnit-o pe Rebecca, cum incet-incet s-a indragostit de ea. Cei doi vor insa mai mult decat o stare de "indragosteala" obisnuita si incep o noua etapa a relatiei lor, una care implica perversiuni: urofilia si scatofilia. Chiar si asa, monotonia tot isi face aparitia. Daca la inceput Franz credea ca "in aceasta femeie se amestecau secolele: curva, mama sotie, muza, lolita, copila, ea jongla cu rolurile feminitatii si, in adoratia mea, o veneram ca pe un atom radiind de omenie", mai tarziu el incepe sa-i vada limitarile (educatie, clasa sociala) si profita de complexele ei de inferioritate pentru a o face sa sufere: "Aceasta fiinta trufasa care ma supusese tuturor capriciilor ei era lipsita de cea mai elementara incredere in sine. Profitam fara rusine de acest lucru, nu incetam sa ridiculizez tot ce considerasem mai inainte drept sacru. Rebecca se necajea, izbucnea in plans: bacanalele noastre se transformau in razboi. Ce vrei, nu le ranesti bine decat pe fiintele dragi, nu exista nicio placere in a supara necunoscuti." 

Roata se intoarce insa si dupa ce sufera un accident si ramane paralizat, Rebecca se razbuna la randul ei pe el batandu-si joc de infirmitatea lui. Astfel ca sentimentele reciproce de iubire se transforma treptat intr-un alt fel de trairi intense, bazate pe ura, pe dependenta si pe imposibilitatea de a renunta la o relatie care nu face bine nimanui. Didier insa nu-si da seama ca marturisirea lui Franz ascunde si altceva. El devine un simplu pion al eternelor jocuri ale distrugerii dintre Franz si Rebecca. Si Beatrice pare a fi victima sigura, numai ca ea reuseste sa scape, aratand o putere interioara nebanuita. Singurul care iese in pierdere este Didier. 

Cartea poate fi citita din mai multe perspective. Poate fi romanul unei relatii bolnavicioase; poate fi povestea evolutiei/involutiei unor personaje. Daca la inceput cuplul Didier-Beatrice pare a fi unul matur, Didier isi da seama ca vrea mai mult decat plictisitoarea monogamie si isi doreste o aventura cu mult mai interesanta Rebecca. Si daca la un moment dat situatia lor incepe sa semene cu cea a cuplului Franz-Rebecca, ca intr-o privire in oglinda (mai putin jocurile psihologice ale dominarii), Beatrice gaseste o solutie neasteptata si iese cu fruntea de pe urma tentativei de adulter a sotului ei. S-a spus ca este un roman despre criza cuplului modern, satul de monogamie. Majoritatea il vad insa ca pe un roman pornografic din cauza paginilor care descriu scatofilia si urofilia Rebeccai si ale lui Franz, greu digerabile, intr-adevar, pentru cei care nu sunt obisnuiti cu acest gen de lectura. Unii l-au citit si din punct de vedere psihanalitic, din perspectiva teoriei freudiene a fixatiei genitale. Pana la urma nu ramane decat ideea ca este greu sa gasesti resurse pentru a ramane mult timp alaturi de cineva. Iar atunci cand plictiseala pune stapanire pe un cuplu, nu exista decat doua variante: sa pleci sau sa ramai si sa incerci sa schimbi ceva. Mai exista si o a treia optiune: sa nu vrei sa pleci si sa transformi viata celuilalt intr-un calvar. 

“Vegheza sa nu dispari in personalitatea altcuiva, barbat sau femeie”, spune motto-ul ales de Bruckner pentru roman.