Opțiuni
•   Topuri
•   Blog
•   Interviul aromat
•   Ceaiul englezesc
•   Locale
•   Mass media
•   Autori
•   Promovează
•   Colaboratori
•   Parteneri
•   Contact
Newsletter
personalizat
Înscrie-te pentru ceașca săptămânală de cultură:
Socializare
Abonare RSS Bookmark Recomandați portalul
Twitter Facebook Youtube
Acum niște ani
14 noiembrie 2019
1497 • S-a terminat zidirea Bisericii "Inaltarea Domnului" de la Manastirea Neamt
1832 • A fost pus in circulatie primul vagon de tramvai din America, la New York
1878 • Dobrogea redevine parte a României dupa Razboiul de Independenta
1922 • În Marea Britanie incepe sa emita British Broadcasting Corporation (BBC)
Recomandări
Despre Rebreanu, Creangă şi criza orăşeanului
(Editoriale)
Am observat o chestie: oamenii incep sa citeasca din nou. Nu intra intr-o librarie chiar atat de multi ca-ntr-o macelarie, dar uneori, in locul invitatiei la mici si bere, mai auzi si: da si mie cartea asta pentru o saptamana.

Nu stiu foarte bine ce inseamna gestul, cat spune statistica despre asta, dar dintr-un studiu (IRES) am retinut ca ardelenii citesc mai mult Creanga, moldovenii se reintorc la Rebreanu. Si – atentie – vorbim de oameni simpli – si despre carti ale satului.

Imi amintesc ca, pe vremea ailalta, de dinainte de '89, era mare lucru sa ai o pila nu la alimentara, cit la librarie. Nebunia cu Albumul Nichita Stanescu sau cu Cel mai iubit dintre paminteni vor ramane probabil anecdote ale istoriei. La fel piesele de teatru, celebre prin soparlitele lor la adresa regimului, la fel programul 3 al Radioului public, cel care “dadea” o melodie straina la legatura cu doua melodii romanesti.
 
Astea s-au intamplat atunci si acum oamenii par sa le retraiasca.

Aduce criza mai multa consistenta? E un mecanism dincolo de noi care, ciclic, ne reaminteste lucrurile importante? Ma uit zilnic pe presa straina – ca mi-e parte a meseriei – si vad ca senzationalul dispare incet, ca prima pagina e ocupata cu analize. Acolo am citit ca timpul liber si cheful de lucru merg, culmea, mana-n mana. Si de ce duminica e cu adevarat sarbatoare. Ma intalnesc, rar, cu prietenii – si fiecare, cand vrem sa ne laudam cocoseste ca ne facem timp liber, ori zicem ca ne uitam la documentare pe History ori ca intr-adevar, Ionescu e al mai mare dramaturg, sa mor io, pan' la trei am citit vineri noaptea din el.

Au intamplarile viata? Sunt razbunatoare uneori? Ma intreb asta pentru n-a fost criza mondiala care sa nu fi avut izvoare in derizoriul nostru de zi cu zi. Si nu de acum sau de optzeci de ani: criza din Olanda, aia de pe la 1600, a izbucnit dupa ce uneia din Casa Regala i s-a pus pata sa-si faca cea mai grandioasa gradina de lalele din lume, si a cumparat si a facut praf piata si ajunsese un bulb la echivalentul a 20.000 de dolari de azi. Si prabusirea a fost pe masura visului.

Poate ca la e fel si aici: uite, eu ma tot zbat sa inteleg de ce la sate nu-i criza. De ce taranul are aceeasi atitudine, de ce nu dezbate la barul din sat ultima interventie a lui Isarescu. Pe mine tata ma mai intreaba uneori cum stau cu banii si apoi imi spune negresit: sa-mi spui daca-ti trebe la ceva, ca scot de pe cec.

Daca vrei, poti sa ma injuri: dar mie incepe sa-mi placa asta criza. Sigur, daca rautaciosii pot spune ca, da, Ghermane, ca si detinutii invata pe de rost Codu' Penal, si bolnavii cu boli rare sunt experti in maladii – dar e mai mult si poate ca definitia tremoloului asta global trece si prin Rebreanu sau Creanga,

pagini de unde omul invata si, spre exemplu, ca nu-i bine sa-i fie visul mai mare decat cheful de lucru.
.

Nume:

E-mail:


Mesaj:

(Comentariile trebuie sa fie de maximum 250 de caractere.)
Validare: 
(Introduceti codul pentru validare.) Reseteaza cod!
 
Autentificare
Am uitat parola / Cont nou!
Căutare
Prea multe rezultate?
Folosește căutarea avansată.
Publicitate