, realizata in colaborare cu Asociatia Art&Co si Asociatia Nevazatorilor din Romania(ANV), finantata de Administratia Fondului Cultural National (AFCN).
Prin expozitia Atinge Istoria MNCR isi propune sa promoveze patrimoniul cultural muzeal publicului nevazator, prin realizarea unui tur expozitional pentru 2 din expozitiile sale, Asezarea preistorica Pauleni Ciuc Dambul Cetatii si Prima Scoala Romaneasca din Sfantu Gheorghe, devenind de asemenea, a 2-a expozitie din tara special adresata acestui grup tinta.
Atinge Istoria este un tur muzeal special adresat persoanelor nevazatoare dar si o alternativa pentru turul muzeal clasic, propunand folosirea simtului tactil drept mijloc de comunicare si cunoastere atat publicului nevazator cat si publicului larg.
Avand in vedere ineditul proiectului, faptul ca se adreseaza atat publicului cu nevoi speciale cat si publicului larg - invitand la explorarea patrimoniului cultural al MNCR prin simtul tactil, consideram ca proiectul este important atat la nivel regional cat si national.
Prin intermediul acestui proiect MNCR se adreseaza in primul rand persoanelor nevazatoare si slab vazatoare din judetele Covasna, Harghita si Brasov, pentru care vor asigura transportul la sediile muzeului.
Exponatele vor fi insotite de pliante in limbaj Braille, in limbile romana si maghiara, cat si de un ghidaj audio, de asemenea bilingv, care va fi inscriptionat pe CD-uri si va fi oferit vizitatorilor, in locul pliantului tiparit.
Expozitia va fi deschisa in perioada iunie – iulie 2012, fiind etalata la sediile noastre din Sf. Gheorghe, jud. Covasna: la sediul central, din str. Gábor Áron nr. 16, si la Prima Scoala Romaneasca, din str. Váradi József nr. 38. Aceasta cuprinde 4 machete tridimensionale, care prezinta cate o sala sau cel mai important element al uneia dintre salile muzeului. Pe langa machete sunt etalate si piese tridimensionale, replici in marime naturala ale unor obiecte preistorice din ceramica, os, corn si piatra, cat si ale unor instrumente de scris si accesorii folosite de elevi in secolele XIX – XX: o tablita neagra, creta, calimara, toc cu penita.
Vizitarea expozitiei este gratuita.
Deschiderea va avea loc in data de 14 iunie, la orele 14:00. Va asteptam cu drag!
.
|