Am lucrat intuitiv pe aspectul cinematografic, cu dorinta e a traduce o viziune interioara. Am scris note de intentii, dar ce e important pana la urma este ce aduce acest film in lume, fie mica sau mare contributia lui. Cred ca el este bogat la nivel de interpretare, si imi place cand fiecare poate sa-si croiasca filmul lui, sa existe o plasticitate a "materiei" filmului. Mi se pare ca lumea in care traim nu e lineara sau binara si imi doresc sa fac filme care sa traduca "tesutul" asta. Cel putin imi place ideea asta, ma faca sa ma simt mai liber si imi permite sa fac lucruri neasteptate. Acum imi doresc sa fac un film nou si sa regasesc aceasta intesitate, dar cu un limbaj mai accesibil, intr-un fel mai jucaus. 

Filmul face parte din viata; nu cred ca se poate substitui vietii si nici nu cred ca e de dorit. Poate filmul are particularitatea de a ne implica in mod intens, sa ne faca sa traim o alta viata care seamana cu "viata"; indirect, ne aduce aminte ca suntem "legati" unii de ceilalti, ca traim aceleasi experiente, arhetipuri, etc... 

Nu ma pricep bine, dar cred ca la inceput, cuvantul era "magic", era cauza si efect, simultan. Incetul cu incetul am fost capabili sa disociem sensul de ceea ce facem. Astfel se creaza intr-adevar iluzii. Deseori m-am gandit ca problemele noastre sunt esential semiologice. Intr-un fel, e adevarat, atat de puternic este raportul nostru cu limbajul. 

S-ar putea sa fie asa si in orice caz merita sa ne intrebam de ce murim, cand viata ar fi putut sa creeze organisme care se regenereaza constant. Ideea este prezenta in film si mi se pare esentiala. M-am intrebat deseori daca n-am mai fost pe pamantul asta, atat de cunoscute mi se par unele locuri sau persoane pe care le vad prima data. Cu siguranta am avut aceste preocupari si intrebari foarte devreme. Din copilarie mi-am dorit sa inteleg conditia noastra si in acelasi timp am fost convins ca avem la indemana un potential imens. Acest lucru a fost resimtit intuitiv si parcursul meu artistic consta in a traduce aceste intuitii intr-o forma sensibila. 

"Copilaria lui Icar" este un film relativ ermetic, nu pentru ca mi-am dorit sa fie asa, ci pentru ca am privilegiat intuitiile pe care le-am avut pe moment, formelor mai conventionale. Nu e neaparat o calitate, idealul este sa le imbini in mod armonios. Am remarcat ca filmul a atins deseori oameni foarte sensibili si / sau cu o educatie care ii face sa-si puna intrebari ( stiinte sociale, filozofie, etc..). 

In orice mit se gaseste ideea ca dezlegarea tragica este anuntata de la inceput. Eroul isi cunoaste destinul, incearca sa lupte impotriva lui, dar tocmai astfel il indeplineste. In cazul mitului lui Icar, e diferit; Icar nu stie de ce s-a nascut in labirint, nu stie ce-l asteapta si nu are un destin eroic. Tatal lui, Dedal, are toate aceste chei, dar nu le dezvaluie, fiind vorba de "greseli" pe care le-a comis ( ajutor in creatia Minotaurului, constructia labirintului, egoismul legat de Icar) si pe care nu le recunoaste, considerandu-se un geniu, "deasupra". Dedal transmite povara greselilor lui Icar, care, fara cheile intelegerii conditiei lui, nu se poate nici revolta, nici fugi. Singura cale care ii ramane, este o urcare urmata de o prabusire inevitabila - o prabusire programata. 

Definitiile insasi trebuie puse in perspectiva prin a se intreba ce inseamna reusita sau esecul. Ele fiind relativ valorilor care domina fiecare epoca sau civilizatie. Van Gogh a fost un "looser" printre semenii lui, dar tablourile lui se vand astazi la Sotheby cu milioane de dolari. Asta nu inseamna ca cel care cumpara acel tablou se identifica cu arta sau trairile lui Van Gogh; de fapt, ca statut social, cei doi sunt la extreme opuse. Inconstient, cel care cumpara tabloul, dovedeste puterea valorilor contemporane. 

Probabil faptul ca nu ne simtim bine in ea. Diferenta este in intentie. Prima este naiva, cred ca majoritatea adolescentilor o cunosc; a doua este mai elaborata, cere o strategie si implica alte motivatii. Initial, cred ca toti vrem sa schimbam lumea in care traim. Dupa care, constienti de limitele noastre, incepem sa o manipulam. 

Lucrarile (prea putin cunoscute) ale lui C. G. Jung, impreuna cu Wolfgang Pauli sunt extrem de interesante privind modul in care privim realitatea. Ele reprezinta pentru mine una din caile cele mai promitatoare pentru a ne dezvolta si a iesi din criza in care ne gasim. Jung si Pauli au propus un fel de "psihologie transcedentala" plecand de la idea sincronicitatii propuse de Jung. Dar un asemenea concept nu avea corespondenta in lumea fizicii quantice, unde timpul nu are aceeasi functiune si eventimentele se pot produce cu alte reguli cauzale. De aici, cei doi au explorat o viziune a lumii in care universul interior (psihea) si cel exterior (considerat obiectiv, real), sunt doua "moduri" de reprezentare ale unuia si acelasi "lucru". Ce m-a interesat cu aceste lucrari, este ca ele au fost conduse cu foarte multa rigoare, pe care o cred indispensabila pentru intelegere si pentru a merge mai departe. 

Cred ca raspunsul la aceasta intrebare depinde doar de noi. Adica ce consideram ca fiind sufletul si locul pe care i-l acordam in viata de toate zilele. In ce priveste lumea cauzelor si efectelor, ea este necesara ca sa existam sub forma pe care o cunoastem. Si nu e atat de rea pe cat pare. 

Una din cartile care m-a inspirat cel mai mult este "Fictiuni" de Jorge Luis Borges. Ma intorc intotdeauna la ea si la Borges cu placere.