| De fapt, simti ca intelegi totul, de parca ti-ai reaminti, dar ti se inclesteaza buzele, ca atunci cind nu mai e nimic de adaugat, fiindca alte cuvinte ar fi de prisos. Aproape ca iti doresti ca omul care a ajuns in ’69 in New York, la Centrul de Teatru Experimental La MaMa (La MaMa Experimental Theatre Center) si care – a studiat in ’70 cu Peter Brook, la Paris, iar mai inainte de asta, l-a intilnit pe Grotowski, sa nu fie asa cum ti se arata. Daca ai gasi in el o strimbatura, i te-ai impotrivi si te-ai dezlega, i-ai vorbi, l-ai infrunta. In ’99, Asociatia Criticilor de Teatru din Boston i-a oferit premiul Elliot Norton pentru Excelenta (Elliot Norton Award for Sustained Excellence). In acelasi an, Societatea Regizorilor si Coregrafilor din Statele Unite i-au oferit premiul George Abbot, pentru impactul cu care-a pecetluit arta dramatica a secolului XX. Tot atunci, Academia Romana, impreuna cu Fundatia Romana pentru Arte si Stiinte i-au oferit Premiul pentru Excelenta in Cultura Romana. A montat piese de teatru si opera in 39 de tari, este profesor la Universitatea Columbia si invitat sa inzdraveneasca suflul artistic al studentilor de la universitati precum Harvard, New York School of Drama sau Conservatorul din Paris. „Amindoua sint adevarate: si faptul ca sint special si faptul ca sint un nimeni”, iti spune Andrei Serban si intri pe nesimtite in pielea idiotului Miskin, iar lumea iti pare absurd de frumoasa, ca aceea pe care-ai trait-o cu siguranta cindva, dar nu mai stii exact cind. De asta iti vine sa taci.
In copilarie dirijati „indracit” in fata oglinzii, pe muzica lui Toscaneli. Cum ati ajuns sa va umpleti de temeri, si frici, si nesigurante?
Circumstantele care ne fac, din pacate, pe toti, sa pierdem foarte devreme, in adolescenta, ceea ce ni s-a dat natural, in copilarie. Si in cazul meu a fost o conjunctura de elemente iscate din viata familiei mele si din viata din afara, fiindca traiam, fireste, intr-o societate opresiva. Am devenit, insa, asa, mai ales pe masura ce m-am trezit la viata din jur. Din cauza intrebarilor care apareau cu imensa brutalitate in mine! Din cauza intrebarilor...
Precum „cine sinteti” si „ce cautati, de fapt, in viata asta”?
...Da. Poate suna teoretic, dar nu e citusi de putin asa.
_______________________________________________________________
Foarte tirziu am invatat sa stau in fata intrebarii
_______________________________________________________________
Si-ati gasit un raspuns?
Nu, nu! Orice raspuns pe care incercam sa mi-l dau nu era altceva decit o incercare de-a ma proteja. Mi-am dat seama ca toate raspunsurile pe care le gasim nu sint altceva decit stratageme de aparare. Nu ajungem niciodata la vreun adevar gasind un raspuns. Dimpotriva! Toate raspunsurile noastre nu sint altceva decit o coaja, un invelis care ne acopera ca o crusta, creindu-ne iluzia c-am fi mai putin vulnerabili. Incercam sa ne protejam si ne acoperim ca intr-o armura cu raspunsuri. De fapt, raspunsurile nu sint decit un paleativ! Doar atit! De asta nici nu rezista. Fiindca orice raspuns naste o noua intrebare. Mi-am dat seama tirziu in viata ca cel mai valoros lucru posibil e sa am puterea de-a sta in fata intrebarii.
Asta nu va trezeste panica?
Mult timp, da, intrebarile m-au dus spre anxietate si panica. Dar pina la urma am inteles ca daca poti sta fata in fata cu intrebarea si sa ai rabdare, ceva ti se deschide. Mie imi este foarte greu sa am rabdare fiindca sint extrem de agitat si de nelinistit din fire. Vreau raspunsuri rapide. Vreau sa se intimple totul acum! Si cind sint cu actorii fac asa. Ei imi spun: „lasa sa se adinceasca personajul in mine, sa se decanteze.” Iar eu zic: ”Nu! Vreau sa-mi dai tot ce ai in clipa asta! Nu vreau sa astept pina miine! Acum trebuie sa-mi dai!” Si-atunci actorul se forteaza sa scoata ceva din el, cind inca nu este pregatit. In teatru, exact prin asta sint de folos! Nerabdarea mea il ajuta pe actor, il mobilizeaza. Nerabdarea mea fata de mine insumi, insa, in viata, functioneaza diferit. Foarte tirziu si foarte greu am invatat asta: sa am rabdare sa stau in fata intrebarii! Sa nu ma misc din fata ei si sa nu trisez.
Cum trisati?
Din pacate, de obicei trisez gasind raspunsuri foarte istete, care sa ma pacaleasca pe mine insumi. Imi zic: „a, da! Lasa ca ies cu bine din asta. Stiu cum trebuie facut!” Iar in felul asta, ma strecor pe linga mine insumi, lasind intrebarea nerezolvata. De asta zic ca cea mai valoroasa experienta pentru mine e aceea in care stai fata in fata cu intrebarea. Daca rezisti – asta e cel mai important, sa rezisti sa stai in fata intrebarii fara sa fugi, fara sa i te sustragi, sa ramii asa, neavind un raspuns si sa suferi cu toata fiinta fiindca te gasesti expus, neascuns dupa nici un raspuns-, atunci intelegi zidul. Asta e! Te gasesti in fata intrebarii ca in fata unui zid prin care nu poti trece. Daca stai si daca stai si daca stai, ceva se va deschide! Ceva se va intimpla!
Vi s-a intimplat „ceva”?
Da! Am inteles ca raspunsul ori solutia nu le gasesc eu, nu eu le dau, ci vin din alta parte!
_______________________________________________________________
Asta e adevarul! Ultim! Ca nu stim nimic!
_______________________________________________________________
V-ati permis vreodata sa incepeti ceva nepregatit fiind, sperind ca veti intra in rezonanta cu lumea si lumea va va iesi in intimpinare?
Tot ce-am realizat mai valoros in viata a fost pentru ca m-am deschis ca ceva sa intre.
Ce inseamna ca v-ati deschis?
Deschiderea aceasta e un fel de-a te goli. Asta le spun si studentilor cu care lucrez. De fapt, asta e tema workshop-urilor pe care le tin, cum a fost cel de la Ipotesti ori de la Mogosoaia. Sa te deschizi inseamna sa uiti tot ceea ce ai invatat, sa te dezveti de ceea ce crezi ca stii, pentru ca de fapt, nu stim nimic. In jurul noastru e un imens nor al necunoscutului! Asta e adevarul! Ultim! Ca nu stim nimic! A fi deschis e o stare aflata in contrast cu a fi inchis prin raspunsuri, cu a fi plin de ceea ce stii.
Asta-i treaba raspunsurilor: sa dea greutate, sa formeze o crusta solida peste nisipurile miscatoare.
Atunci cind cred ca stiu, sint intr-adevar plin de iluzia ca stiu si nu am nici un loc in mine, unde sa intre altceva. Fiindca sint deja plin de ceea ce stiu! Trebuie sa ma dezvat de ceea ce stiu, sa ma deschid in fata necunoscutului, ca sa primesc surpriza, adica acel „altceva” pe care nu il stiam si care nu ar fi putut avea loc in mine, daca nu m-as fi golit. Numai daca ma las a fi vulnerabil, numai daca ma las expus, lipsit de apararea unui raspuns, ceva se poate intimpla! Altfel, ramin greu si imobil. De asta spun ca cel mai important lucru din viata mea a fost sa inteleg ca numai in fata intrebarii ceva mi se poate intimpla. Daca stii deja un raspuns, atunci esti plin de tine si nimic nu mai incape in fiinta ta, nimic nu te mai poate patrunde si intepenesti.
_______________________________________________________________
De fapt, sintem niste furnici
_______________________________________________________________
Cit ati trait stiind raspunsuri?
Pai, cam toata viata! Bine, mai mult sau mai putin, fiindca am mai avut diferite crize.
Era dezordine in dumneavoastra inainte sa intrati in minasitrea aceea zen?
Era dezordine in mine si inainte, si-a fost dezordine si dupa. Fiindca minastirea n-a rezolvat nimic – mi-a dat doar un gust ca altceva e posibil, ca se poate trai si altfel decit mecanic, automat, cu sabloane, cu clisee, adica asa cum traim noi, in mod normal, viata!
Cu siguranta stiati asta deja.
O stiam, desigur, dar numai in teorie. Nu o stiam in trup! In trup am simtit-o prin meditatia zen, cind ramii in stare de liniste cu tine insuti ore si ore in sir, daca poti. Dar aceasta meditatie este numai o pregatire. O pregatire pentru ca ceva sa se intimple. Ceea ce se intimpla, insa, vine din afara. Adica, nu eu sint cel care face caTronienele sau Indiile galante sa fie un succes – daca sint un succes. Sint convins de treaba asta, ca nu eu fac lucrurile sa se intimple! Ceea ce fac eu, e sa ma deschid unei alte energii! Asta e tot! Ma pregatesc sa las aceasta energie sa circule prin mine!
Nu va e teama ca v-ati pierde identitatea lasindu-va sa fiti jucaria unor energii universale?
Focalizarea asupra identitatii poate sa alunece foarte usor inspre egoism si adularea sinelui, ceea ce este opusul starii in care ar trebui sa fiintam.
Ceea ce este specific mai cu seama creatorilor.
E specific, intr-adevar, fiindca noi credem ca sintem niste zei. Niste zmei! Cind, de fapt, sintem niste furnici!
...
Da! Asa este, crede-ma, nu sintem altceva decit niste furnici! Cu totii! Dar ce ar trebui sa fim, ei, bine, ar trebui sa fim niste furnici constiente ca trebuie sa serveasca o cauza mai inalta decit cea a propriului lor ego! Noi sintem aici - nu ca sa ne servim propria noastra nevoie de putere, satisfactie si vanitate -, ci ca sa servim „altceva”!
Ce inseamna „altceva”?
Sintem aici ca sa servim viata, ca sa servim planeta, ca sa servim Creatorul care ne-a dat cadoul de-a fi aici, ca sa-l servim pe Celalalt, iar nu pe noi insine. In Biblie se spune asta: „Nu sint aici ca sa ma servesc pe mine, ci pe celalalt”. Iar Celalalt poate fi fratele meu, copilul meu, prietenul meu, dar in primul rind, Celalalt este Omul, adica semenul meu. Acestea sint adevaruri biblice foarte simple pe care nu le practicam deloc, in ciuda faptului ca ne numim crestini!
_______________________________________________________________
Totul in jur imi arata ca traiesc cu picioarele in sus si cu capul in jos.
_______________________________________________________________
Sapte ani ati trait, cum s-ar spune, burgez, casatorit cu o contesa, imbratisat de public si de critici. Ce va tot aduce inapoi in criza, de parca binele nu va prieste, nu va adoarme, nu va linisteste?
Am avut norocul sa nu cred niciodata in succes. Asta e un noroc, fiindca unii il au, iar altii, nu! Un vechi prieten intelept din New York, mi-a spus: „e bine sa ai tot succesul din lume, bucura-te de fiecare secunda de succes si nu crede nici o secunda in el”. Bucura-te, dar nu crede! Exact asta e! In momentul in care traiesti cu asta, intelegi ca ceea ce se numeste succes ori consideratie sociala nu reprezinta altceva decit niste conventii. Iar conventiile sint numai niste aparente, n-au o realitate substantiala. Nu cream ca sa avem succes! Cream ca sa ne ajutam pe noi si pe altii sa traim o viata mai buna, sa traim mai inteligent si mai sensibil.
Fiindca spuneati ca in manastirea zen ati deprins ideea...
Gustul! Gustul pentru meditatie, gustul pentru linistire!
De ce-ati cautat linistirea si nu experientele dionisiece?
Pentru a ajunge acolo, trebuie mai intii sa fii linistit. Daca n-ai liniste, nici o energie de o forta si de o virulenta precum cea dionisiaca nu poate intra in tine, fiindca nu o poti primi. Numai cind te afli in liniste interioara, o forta atit de puternica te poate patrunde, fiindca altfel o respingi, o disipezi, o pierzi.
Iar dumneavoastra sinteti taman un nelinistit.
Da, sint nelinistit tot timpul, din pacate! Traiesc intr-o agitatie continua! Mereu port in mine demonii mei, cu care ma lupt.
Cum arata demonii acestia?
Sint demonii tuturor vocilor interioare care sint pline de negativitate, pline de frustrare!
Frustrare? Fata de tatal dumneavoastra, ati devenit ceea ce-ati vrut, ceea ce simteati ca sinteti.
Dar mai ales vocile frustrarii te pot acapara, fiindca viata e facuta din frustrare! In fiecare secunda, viata mea e tulburata. Nimic din afara nu-mi da asigurarea ca traiesc bine, ca am o viata buna, normala! Totul in jurul meu imi arata ca traiesc cu picioarele in sus si cu capul in jos. Noi traim invers decit ar fi trebuit. Toata aceasta comotie a tulburarii in care ne aflam – in America, ori in Romania, tot aia e – ma prinde si pe mine, facindu-ma nemultumit de mine, ca nu duc viata pe care ar fi normal s-o duc, in afara mecanizarii, in afara stereotipurilor. Noi nu avem nici un loc, pe Pamint, unde sa putem fi, cu adevarat. „Lumea si-a iesit din matca!”, asa cum spune Hamlet! Asta e! Cum fac ca inauntrul meu sa nu fiu total acaparat de ce mi se intimpla in afara? Ei bine, trebuie sa port o lupta foarte acerba cu mine insumi!
V-ati format citindu-l pe Artaud. Lupta aceasta e experienta cruzimii-cu-propria-persoana?
Exact! Asta e cruzimea cu propria persoana, sa te impotrivesti tie insuti, sa nu te lasi sa aluneci, in ciuda disconfortului, in ciuda suferintei. Sa nu te duci cu valul, ci sa mergi impotriva lui, chiar daca suferi. Sa nu te lasi prins de mecanismul asta ingrozitor al unei colectivitati care e dusa ca o turma, ci sa te impotrivesti, in ciuda absurdului, in ciuda suferintei si chiar in ciuda propriei tale neputinte.
_______________________________________________________________
Sintem in furtuna pina in ultimul moment!
_______________________________________________________________
In biografie scrieti ca primele cuvinte au fost „mama, tata, avion”, ca un fel de prefigurare a „transplantarii” dumneavoastra in America. Aveati un an cind ati stat intr-un adapost antiaerian si scrieti ca intuitia subsolului, a intunericului e posibil sa vi se fi format atunci. In joaca dumneavoastra preferata, cu papusi pe care le atirnati de sfori, ca sa le puteti manevra, ati vazut mai tirziu o profetire a experientei din minastirea zen, cind ati aflat despre curentii energetici care traverseaza oamenii. Pareti ca incercati sa va asezati viata intr-o ordine, intr-o logica. Ati trait cu teama ca n-aveti nici un sens?
...Dar traiesc si acum cu aceeasi panica. Am avut-o mereu si nu m-am vindecat de ea. Nu cred ca ajungi la finalul vietii cu asigurarea ca ai avut un sens pe lumea asta. Nimeni nu te asigura ca vei muri de-abia dupa ce vei fi dat un sens vietii tale. Pentru mine, cred ca intrebarea asta imi va ramine pina la final: cine sint eu?, care e sensul acestei scurte treceri? Daca, Doamne fereste!, mi-as zice intr-o zi: „ah! Acum stiu care e sensul vietii mele”, atunci as putea sa adorm. Atunci m-as culca si n-as mai avea de ce sa ma trezesc.
Daca insomnia inseamna viata...
Dar sa stii ca... Uite! Care e ultima piesa a lui Shakespeare? „Furtuna”. Se spune ca Shakespeare este Prospero. Iar Prospero, ajuns pe insula aceasta magica, ajuns la intelepciune, ajuns la intelegere, e magul care detine toate secretele. Ce face el in final? Isi rupe bagheta! Se spune ca este piesa in care Shakespeare si-a gasit pacea cu sine insusi. Dar cum se numeste aceasta ultima piesa? „Furtuna”. Deci, ce vrea sa spuna asta? Sintem in furtuna pina in ultimul moment! Nu stim nimic!
_______________________________________________________________
Zilnic ma simt mizerabil cu viata mea
_______________________________________________________________
Spuneati mai devreme ca fara liniste nu poti primi nici o forta, iar dumneavoastra, fiind un nelinistit, e limpede ca nu traiti asa cum ati dori s-o faceti...
Asa e! Tot timpul ar trebui sa traim deschisi catre mister, purtind aceasta constiinta. Din pacate, cea mai mare parte a zilei o traiesc scufiundat in negativitate.
Pai de unde se aduna atita urit in jurul dumneavoastra?
Din viata, cum de unde?! Tu unde traiesti, in Iasul tau? Pe-o insula a fericirii?!
In lumea din mintea mea, ca orice om.
Cind treci strada si unul te improasca cu noroi, iar altul se comporta cu tine ca un animal, nici atunci nu-ti dai seama ca traiesti in plina negativitate, ca viata noastra e scufundata in ura si-n frustrare?
E mereu loc de-o alchimie in care in loc sa urli, poti sa rizi.
Pai da, dar pentru asta trebuie sa lucrezi mult cu tine! Trebuie sa faci un mare efort! Nu vine asa, plesnind din degete, odata cu „acum hotarasc sa nu ma mai atinga” si gata, nu te mai atinge! Ies pe strada si vine unul care ma imbrinceste si-i dau si eu un ghiont inapoi. Negativitatea asta se transmite instantaneu si ne maninca energiile cele mai bune. In loc sa o vedem si sa incercam sa ne eliberam de ea, noi continuam sa traim in mijlocul ei! Poti sa spui: „sa traim pe alt plan”. Dar nu putem trai pe alt plan! Traim unde sintem, adica in mizerie spirituala totala, in criza spirituala continua! Dar trebuie sa avem, in acelasi timp, foamea si dorinta si vointa sa depasim stadiul nostru mizerabil in care ne petrecem viata!
Cind v-ati simtit cel mai mizerabil in viata dumneavoastra?
Tot timpul! Zilnic ma simt mizerabil cu viata mea. Vad mereu cum ne purtam unii cu altii ca niste animale, iar nu ca niste fiinte umane.
Si ce inseamna „fiinta umana”?
Inseamna sa putem trai acea alta realitate de care nu ne dam seama c-o purtam in noi! Traim pe orizontala si nu intelegem ca adevarata realitate este pe verticala!
_______________________________________________________________
Cred ca pentru asta sintem creati, sa fim impreuna!
_______________________________________________________________
Ati experimentat aceasta realitate si altfel decit prin teatru?
Da. In anumite situatii, pe fragmente, cu un anumit grup de oameni care sint si ei interesati sa inteleaga ce inseamna aspiratia spre verticala, mi s-a intimplat si mie sa traiesc vertical. Dar pentru asta, iti trebuie anumite conditii si mai ales, un grup de oameni care sa-ti impartaseasca interesul pentru acest fel de-a simti. Deci nu poti fi singur!
De ce nu?
Pai nimic nu poti face de unul singur! De asta lucrez in Teatru. De unul singur nu pot sa-l inteleg pe Shakespeare. E mult prea mare, e mult peste nivelul meu! Am nevoie de tine, de 20 altii, sa ne punem toti capetele impreuna, sa intelegem ce-a scris omul acela, acolo! Si tot impreuna, in aceasta energie colectiva, in aceasta comunitate survine intimplarea. E aici ideea sfinta de comunitate, nu cea comunista, ci aceea biblica. Eu cred ca pentru asta sintem creati, sa fim impreuna! Avem nevoie unul de altul pentru ca energia sa circule! De unul singur nu pot sa fac nimic! Pina si meditatia poate fi individuala sau colectiva. Cind meditezi impreuna cu altii, o faci mult mai bine decit stind la tine acasa! Mult mai bine! Fiindca de la unul la altul se transmite ceva! Eu cred ca Cel de Sus ne-a creat ca sa fim impreuna. Asta-i intuitia mea. Sigur, am si eu nevoie de singuratate ca sa lucrez, ca sa reflectez, dar, in general, cred ca sint creat ca sa fiu in relatie. Eu ma retrag nu ca sa evit oamenii, ci ca sa gasesc in mine, motive pentru a reveni impreuna cu altii intr-un mod in care pot fi mai sensibil si mai atent. Mai atent la altii, iar nu doar la ideile mele. Ma retrag ca sa pot reveni si regasi o civilizatie pierduta. Daca te uiti la televizor, la o masa rotunda, o sa vezi ca toti urla ca niste hiene si nimeni nu asculta! Toti vorbesc numai ca sa se auda pe ei insisi, iar privindu-i, intelegi ce ingrozitori sintem! Noi toti, in viata noastra cotidiana! Fiindca ce-i la televizor e expresia modului in care ne traim viata. In asemenea momente, ma retrag, dispar ca sa gasesc linistea, ca sa pot reveni putin mai sensibil si putin mai atent decit sint eu, in mod obisnuit, fata de semenul meu.
_______________________________________________________________
Traim ca niste porci care vor sa manince!
_______________________________________________________________
Cum ati ajuns la concluzia ca nu sintem aici ca sa fim fericiti?
Poate ca e prea radical exprimat, fiindca nu vreau sa par un masochist. Dar daca traim doar ca sa cautam fericirea personala, o apucam pe un drum fara iesire. Sintem aici ca sa gasim fericirea – a mea si a altora. Fericirea suprema e de a servi acel „altceva”!
Ca-n tinerete fara batrinete si viata fara de moarte?
Da! E cel mai frumos basm pe care l-am citit vreodata, pentru ca e o deschidere si-o invitatie chiar din titlu! E invitatia de-a trai pina la adinci batrineti raminind tinar, adica pastrindu-ti spiritul viu. Spun cu tristete si cu teama fiindca mi se poate intimpla si mie, ca foarte multi dintre cei care imbatrinesc mor cind sint inca in viata, fiindca au lasat sa se scurga tineretea din ei.
Si-o consuma incercind sa construiasca ceva. Oamenii tineri, spre deosebire de cei in virsta, nu au constiinta ca trebuie sa construiasca – o cariera, o familie ori altceva, ci vor doar sa traiasca intens.
Eu cred ca la sfirsitul vietii, ar trebui sa ajungi sa spui: „am contribuit! Mi-am adus mica mea contributie, ca sa particip la ceva care este mai mare decit mine!” Prin asta am ajuns si eu sa traiesc pe un platou mai inalt – prin contributia de-a sluji altceva decit micul meu ego, altceva decit mica mea vanitate. Nu ca sa-mi cumpar o vila, nu ca sa fiu faimos, ca sa am bani, ca sa fiu admirat de altii, mi-am trait viata! Toate aceste lucruri sint absolut inutile! Nu pentru asta sintem aici! Daca le putem avea, foarte bine! Dar daca doar pentru asta traim, atunci traim ca niste porci! Nu ca niste oameni! Porci care vor sa manince, atita tot!
_______________________________________________________________
Nu vin de-aici! Apartin unei alte lumi!
_______________________________________________________________
Ati vrut vreodata sa lasati totul balta, s-o luati, cum se spune, de la zero?
Da, numai ca n-am avut niciodata puterea. Sint mult prea slab ca sa pot face asta. M-am speriat mereu si-am revenit la ceea ce stiu, adica la Teatru.
Si incotro ati fi apucat-o?
Nu pot sa spun.
V-ati gindit, totusi, sa deveniti un soi de pustnic?
Da, m-am gindit la asta, dar sint prea slab. N-am avut puterea asta.
Ati trait vreo experienta cosmica?
Cred ca fiecare dintre noi are momente din astea, dar nu le realizam. Daca stai intr-o noapte de vara si te uiti la stelele acelea foarte puternice, nu poti sa nu simti ca venim din alta parte! Nu, nu venim de-aici, ci din alta parte! E atit de reconfortant sa simti ca „Da! Nu vin de-aici! Apartin unei alte lumi!”
Credeti in cunoasterea revelata?
Da! Suna teoretic, dar, de fapt, e practic! Cu totii traim mereu in preajma limitelor, la marginea explicabilului, dar nu ne dam seama de asta. Jung are perfecta dreptate! Subconstientul nostru este extrem de puternic! Capul e un politist – vrea sa le inteleaga pe toate, sa le puna in ordine pe toate! Capul e o secretara timpita, de obicei. Inteligenta cea mai profunda e la nivelul subconstientului, la nivelul intuitiei adinci, pe care nu o inteleg, dar care ma ajuta daca sint atent si sensibil s-o ascult, ea ma ajuta sa iau deciziile bune! Nu capul! Capul e bun la altele. E bun sa ordoneze, sa invete carti. Tot timpul avem nevoie sa ne gasim echilibrul, sa ne pastram in balanta. Nu spun sa ne taiem capul, Doamne fereste, dar avem nevoie de tot! Avem nevoie de cap ca sa sintetizeze ceea ce intuitia ne ofera, dar nu trebuie sa ne bazam pe logica, aunci cind luam decizii! Niciodata! Trebuie sa ne bazam pe o dorinta mai adinca! O intuitie inseamna o nostalgie spre ceva ce-am cunoscut, am stiut cind eram copil si-am uitat. Abia cu timpul am descoperit ca exista o balanta in tot! In orice moment, se manifesta legea cea mai importanta, legea fundamentala a vietii, adica legea celor trei: contrastul dintre pozitiv, negativ si reconciliant. Una e o forta pozitiva, cealalta e o forta care se opune – obligatoriu, indiferent la ce raspunde, e forta care vine intotdeauna impotriva – si a treia forta, cea care uneste contrariile, este impacarea.
_______________________________________________________________
Daca m-as impaca, as fi gata sa mor
_______________________________________________________________
Incepusem mai devreme sa va intreb, cind spuneam ca-i limpede ca nu puteti trai asa cum ati vrea, prin liniste, din pricina firii dumneavoastra. Va simtiti vinovat?
Da. Da...
Si solutia...
A vinovatiei? Sa repari trecutul prin ceea ce faci acum. Daca stai si te jeluiesti ori te plingi de cit de oribil te-ai purtat intr-o situatie sau alta, nu faci decit sa continui linia pacatului, aducind vinovatia din trecut, in acum. Dar daca o lasi deoparte si spui ca ce-a fost, a fost, iar in prezent poate fi altfel, prin ceea ce faci acum, repari trecutul si pregatesti viitorul. Momentul „acum” conteaza! Aceasta clipa!
Adica nu traiti agatat de viitor?
Cred ca exista o boala a lui „miine”. Nu incep de azi, ci de miine, azi sint lene?, dar de miine voi fi activ, azi sint pasiv, dar de miine voi fi hei-rup-ist - toate astea tin de boala secolului nostru, de care suferim cu totii. E boala in care toata lumea traieste in pasivitate, in loc sa-si spuna: „nu miine, ci acum, in clipa asta e momentul sa luam o decizie, acum e momentul sa schimbam!”
Pomeneati de forta impacarii. Va apropiati de momentul impacarii cu propria persoana?
Nu! Daca m-as impaca, as fi gata sa mor, iar eu nu sint nici pe de parte pregatit sa mor!
Va este frica.
...Mi-ar placea sa spun ca nu mi-e frica.
Sigur ca va e.
Asa e. Nu sint atit de inaintat in intelepciune incit sa nu-mi fie frica. Dar ar trebui! Ar trebui sa nu-mi fie frica! Vad din tot ceea ce citesc si cind ma uit in jurul meu, la oameni absolut senini care parca asteapta moartea, ca n-ar trebui sa-mi fie frica! Stii cum se spune in filosofia indiana, ca viata pe care o traim acum e o repetitie pentru viata ce va sa vina. Deci acum ne pregatim pentru viata adevarata care incepe la sfirsit. Daca eu chiar cred asta, atunci n-ar trebui sa-mi fie frica de moarte deloc! Ar trebui s-o astept cu o anumita excitare, nu? Dar nu sint inca suficient de inaintat spiritual, pentru asta.
V-ati simtit insa aproape de moarte?
...Da. De mai multe ori am simtit asta, in momentele de depresie, in crizele de spiritualitate, atunci cind nu sint capabil sa ma rog, desi intru intr-o biserica, dar nu pot spune o rugaciune. Sint momente de vid! De vid ingrozitor in care simt ca sint pe marginea prapastiei. Atunci cind esti capabil sa te rogi, esti in miini bune. Tot ce pot eu sa fac in momentele astea este sa constientizez ce se intimpla cu mine si unde sint. Daca sint constient de ce e cu mine, daca sint atent la ce se intimpla cu mine, atunci ceva o sa se schimbe. Daca vreau, insa, sa schimb ceva, nu se intimpla nimic.
_______________________________________________________________
Chiar si depresia te ajuta sa te intaresti dupa ce iesi din ea
_______________________________________________________________
Credeti ca orice om care are o constiinta e obligat la neliniste?
Nu, dimpotriva, eu cred ca orice om care are o constiinta ar trebui sa fie mai linistit. Anxietatea vine, cred eu, din lipsa de constiinta, din incapacitatea de-a fi treaz, absolut treaz la faptul ca in aceasta clipa sintem aici, vii si avem aceasta imensa – dar, imensa favoare, care ni s-a facut – sa ne traim potentialul, pe care, de fapt, nici nu-l activam! Daca am fi satisfacuti cu ideea ca traim la potentialul la care-am fost chemati, cu inteligenta, sensibilitatea si deschiderea cu care se asteapta de la noi sa traim, cred ca am gasi linistea. Daca am reusi, intr-adevar, sa traim miracolul pentru care-am fost invitati sa fim aici, in loc sa traim intunericul, asa cum o facem, atunci, da, am trai avind constiinsa. Adica am trai cu demnitate.
Spuneati la inceput ca ati trait aproape toata viata avind raspunsuri, mai putin in perioadele de criza, cind nu v-ati mai putut fofila din fata intrebarii. Ati trait atacul de panica?
De mai multe ori. Am trait depresii adinci, deci mai mult decit atacuri de panica. Dar stii, daca ajungi in aceste stari extrem de inconfortabile cum sint depresiile adevarate, in care nu mai vezi lumina nicaieri, atunci cind iesi din tunel – fiindca iesi de acolo!, nimeni nu ramine in tunel – iti dai seama ce important a fost pentru tine sa te fi aflat in miezul intunericului. Pentru ca atunci cind iti dai seama c-ai ajuns intr-un loc atit de disperat si atit de lipsit de orice ghidaj – interior sau exterior – simti ca nu mai poti sa revii acolo niciodata! Simti, pur si simplu, cu tot corpul, ca nu mai e cazul, ca nu mai e nevoie sa mai revii acolo! Intr-un fel, chiar aceasta boala a depresiei te ajuta sa te intaresti dupa ce iesi din ea. Desi pare ciudat, e adevarat! in cazul meu, asa s-a intimplat!
Cum ati trecut „dincolo”– pur si simplu v-ati trezit deodata, lumina era altfel si brusc ati stiut c-ati iesit?
Da! Exact cum spui!
...
Eram in New York, ma plimbam printr-un magazin de muzica, dar nu auzeam absolut nimic! Eram atit de deprimat, totul imi parea absolut lipsit de sens incit ajunsesem ca un fel de zombi, ca o naluca! Un mort viu eram! Si dintr-o data, am apasat un buton si-a izbucnit o simfonie de Beethoven care a sunat asa extraordinar, incit m-am trezit. Deodata, muzica m-a facut sa ma trezesc! Exact ca o lumina! Asa a fost!
***
_______________________________________________________________
Faci sacrificii fiindca asta e ceea ce „trebuie” sa faci
_______________________________________________________________
Ati incercat sa faceti troc cu sacrificii, ca sa va cumparati fericirea?
Pai asta inseamna sacrificiu: sa renunti la ceva, ca „altceva” sa devina posibil. Tot timpul e ideea asta, ca prin renuntare, prin golire, faci loc unei alte intimplari.
Si n-ati fost inselat, facind sacrificii de pomana, fara sa primiti raspalata?
Dar nu faci sacrificii ca sa primesti ceva in schimb! Nu e, asa cum ai spus, un troc. Faci sacrificii fiindca asta e ceea ce „trebuie” sa faci. Ce ti se da, e decizia unei alte forte, de dincolo de tine. Tot ceea ce poti tu sa faci, e sa sacrifici. Dar nu poti hotari ca o sa si primesti. Asta nu mai e in puterea ta. Tu poti doar sa te pregatesti pentru a deschide loc in tine si-n preajma ta unei intimplari bune. Dar nicidecum nu esti tu cel care decide ce anume se intimpla sau cind anume se intimpla. Intimplarea in sine nu depinde mine, nu depinde de noi! Noi ne putem pregati pentru intimpinarea ei, dar n-o cream noi!
V-ati imprietenit asa de bine cu lipsa de control asupra vietii, incit sa primiti tot ce va iese in cale?
Dar dimpotriva, nu e o lipsa de control, ci o incercare continua de-a ma imblinzi, de-a ma canaliza, de-a ma disciplina! Numai inscriindu-ma pe-o anumita directie, mi se da sansa, prin efort, sa fiu disponibil! Deci asta nu inseamna lipsa de control, ci dimpotriva, presupune foarte mult efort ca sa ma pastrez in stare de deschidere, disponibil sa mi se intimple ceva. Concentrindu-ma, focalizindu-ma, tinindu-mi in friu demonii, eu ma adun, in loc sa ma dezbin!
|