| Nuami Dinescu: Actoria a fost mai mult decât o opțiune, a fost alegerea inimii mele, într-un fel absolut divin. |  |
| (Teatru) |
Celebritatea nu trebuie sa fie un scop in sine, ci, mai degraba o consecinta a unui talent greu de stapanit. Dar, de multe ori, intervine artificialul, imaginea contrafacuta intr-un laborator al iluziilor si alegerile argumentate, atunci cand vine vorba de oamenii pe care ii vedem expusi in exces prin lentilele mass-media, ni se par din ce in ce mai greu de facut. |
Cand un artist se identifica in ochii publicului cu pielea unui singur personaj, este o provocare pentru el sa demostreze ca poate mai mult, mai bine, ca stapaneste si altceva-ul in meseria pe care si-a ales-o. Este si cazul actritei Nuami Dinescu. Pentru ca celebritatea i se datoreaza in primul rand televiziunii si “rolului” Tanta din emisiunea de divertisment “Teo show”, ea a trebuit sa lupte cu toate prejudecatile si ideile prefabricate pentru a demonstra ca poate si altceva.
Dar nu a renuntat niciodata la a crede in adevarata sa vocatie, cea de actrita de teatru si film si ii sfideaza, prin tot ceea ce face, pe cei care nu stiu sa vada dincolo de aparente. Cu sinceritate, cu suflet, cu patima Nuami Dinescu vorbeste, tuturor celor care sunt dispusi sa o asculte, despre sansa, despre vise implinite sau care stau la coada pentru a fi implinite, despre slabiciuni si puncte forte, despre viata traita, despre doza de dezamagire care ni se injecteaza tuturor de-a lungul anilor.
Cine este Nuami Dinescu?
O fata… un copil de la tara, crescut cu “Cei trei muschetari” si “Winnetou”, cu romantismul infasurat de la inima pana la picioare. O femeie care nu a stiut cand era tinara cat e de frumoasa doar pentru ca e tinara.
Si e o femeie care acum se descopera pe ea, iubirea, stralucirea zilei de maine si de poimaine!
Cum a fost copilaria ta? Cand ai intalnit prima carte si cum a continuat aceasta legatura?
Copilaria mea… Au fost mai multe etape, sa zicem. La inceput a fost perioada de baiatel, cand ma jucam turca cu baietii din vecini; eu eram mereu la batag (adica aveam un soi de bata de baseball), si nu o data turca mea a spart geamurile din vecini, ca ne jucam, ca toti copii, pe strada! De cate ori am fost amenintata ca imi jupoaie vecinul pielea si mi-o pune in locul geamului spart…
Aerul meu razboinic a continuat la scoala, pana in clasa a cincea, cand toate conflictele din clasa se stingeau sub dictatura mea, deloc comoda, deoarece imparteam cu darnicie pumni si cui era vinovat si cui nu se potolea! Am trait si frumusetea momentului in care te trimite invatatoarea afara, in curtea scolii, sa aduni niste urzici, tu vii triumfatoare cu ele si... buchetul se asaza frumos pe pielea ta si te umple de basici. Pentru ca asa era si mai urata pedeapsa - tu adunai, tu le primeai!
Dupa clasa a cincea nu stiu ce s-a petrecut in capul meu ca m-am potolit brusc si am inceput sa invat pana am devenit tocilara! Am multe amintiri din copilarie, cele mai frumoase sunt insa astea - aerul meu de razboinic si zilele cand veneam de la scoala desculta pentru ca ploua si muream de drag sa merg in picioarele goale pe asfaltul fierbinte. Primele carti le-am gasit la bunici, aveau o biblioteca mare, am gasit prima data Cei trei muschetari, am citit tot ce a scris Al. Dumas, apoi seriile Winnetou, iar pe urma am citit tot ce mi-a cazut in mana. Cartea mi-a fost prietena devotata si mi-a sapat in inima gustul pentru cuvantul frumos, pentru cuvintele bune, alese sa vindece, sa exalte, sa bucure. Cartea a foat bucuria care a crescut in mine incet ca un arbore plin de flori cu miros de iasomie. Asa e cartea pentru mine.
Cum crezi ca va arata cartea ta peste 100 de ani?
Probabil desueta… Poate vor fi numai roboti atunci.
Dar cititorii tai?
Nu mi-am permis sa ma gandesc asa… Cititorii mei sper sa prinda vremuri frumoase si sa le fie cartea prieten de famile, ca bijuteriile mostenite de la strabunici.
Cum ti se pare mass-media din Romania, in 2013?
O tentativa lesinata de a copia tabloidul din occident, care s-a soldat cu un esec si moral, si profesional. Un proiect de tabloid are sanse sa se transforme in spectacol cand e realizat cu inteligenta, umor, pregatire, cand cei care sunt realizatori sunt cu 29 de clase peste teme, rubrici, invitati, modalitate de abordare si ilustrare a unor situatii… Cum ti se pare Jerry Springer?
Si acum trece-i in revista pe cei care au fost varfurile mass mediei in Romania anului 2012 - exista posibilitate de comparatie?
Eu sunt un om caruia ii place sa fie informat, caruia ii place sa se uite la televizor - imi pare rau, dar nu am la ce. Nu mai am nervi sa ma uit la inscenari de toata jena, moderator slabi, nepregatiti, fara carisma, care nu pot suplini saracia emotionala a unei emisiuni. Mass media mi se pare jalnica si cu mare nevoie de interventie de tip SMURD. Cu tot cu descarcerare!
Cum reusesti sa te tii departe de comentariile presei? Cat de importanta este discretia in viata unui artist?
Eu cred ca artistul are alta treaba, nu sa-l vada presa cand si cu cine se pupa si daca s-a imbatat o data sau cu cine are copii din flori. Presa trebuie sa te cunoasca pe tine ca artist care vrea sa-si impuna creatia si pe sine ca si creator de frumos. In contextual acesta, nu poti decat sa tii cu dintii de moralitatea ta ca persoana si sa fii putin atent la actiunile tale, la iesirile in public. Atat. Dar, daca te mananca pielea si-ti faci publica relatia, o arati lumii, te bati cu pumnii in piept ca nu mai poti sa tii in tine atata fericire, si sub impuls emotional spui si ce nu ai vrea sa spui, este firesc ca in ziua in care incepe sa se strice caruta, aceeasi oameni care ti-au pus microfonul in fata si ti-au filmat lacrimile de fericire sa vrea sa arate publicului si pe celelalte, de nervi sau de tristete. Ca asa merge, in ambele sensuri. Stiind aceste reguli, e de dorit sa ai o relatie de respect cu presa, in asa fel incit ei sa stie ca nimic ce suna a can-can nu vor primi de la tine, ca discutiile cu tine se vor rezuma doar la ceea ce astepta lumea de la tine – produsul artei tale. Altminteri, daca ai nevoie de mediatizare si accepti felul in care se face azi, intri in jocul lor. In cazul meu... am trait si traiesc dupa regula asta! Sunt oameni care scriu in presa tabloida, dar care nu s-au suparat pe mine cand m-au intrebat diverse despre Teo Trandafir si le-am spus ca si daca stiu nu le spun. Au scris exact ce le-am spus. Eu am o relatie buna cu ei si imi place sa cred ca si ei simt ca respectul e reciproc. Si mai e ceva: lumea e avida dupa porcarii… Eu nu am ce sa le servesc. E mai bine sa nu ii expui pe cei pe care ii iubesti, e si asta un fel de a-i proteja. Iar ce se misca azi sub nume de presa e in parte formata dintr-o armata de oameni pentru care un articol inseamna un status de Facebook si ceva ciugulit de pe Google.
Te-ai simtit vreodata agresata?
Ca persoana in vizorul publicului, nu prea. Se scria destul de putin despre mine cand eram la tv, nu eram eu personajul principal. Acum… intereseaza mai putin ce face eu, mai ales daca nu e iz de scandal.
Dupa ce s-a aflat de ruptura dintre Teo si Costi a fost teribil de stresant cu telefoanele si cu insistentele de a merge la tv, de a vorbi “de bine”; recunosc, unei reportere de la wowbiz, care a avut proasta inspiratie sa vrea sa obtina cu orice pret un raspuns de la mine, in timpul unei inregistrari, i-am spus sa nu ma mai deranjeze, pe un ton nu tocmai prietenos. Mi-a parut rau dupa aceea, biata fata isi facea probabil treaba, asa cum inteleg ei acum, dar eu eram cu cartea mea in promovare, nu aveam in gand decit termenul limita pentru carte, daca am invitat pe toata lumea la lansare, sa nu se supere careva ca l-am uitat…
Cum e ceva nou in viata lui Teo, suna telefoanele mele ca la Gara de nord… Degeaba le spui ca noi nu mai lucram de cinci ani impreuna, ca nu stiu detalii picante care i-ar putea interesa si ca daca as stii, cu siguranta nu le-as spune nimic. Ce prieten e acela care te vinde in doi timp si trei miscari?
Ce inseamna pentru tine sa fii actor? (Relatia personala cu aceasta alegere facuta candva – Cum s-a nascut optiunea?)
Pai, nu vreau sa para ca spun lucruri mari, dar a insemnat cam tot ce mi-am dorit eu de la viata asta! Tot ce am vrut! Sa joc… Nu stiu cum s-a nascut, stiu doar ca in perioada in care eu eram in liceu, se desfasura Festivalul Cantarea Romaniei, si cum eu eram foarte buna la limba si literatura romana, mi s-au cam dat sarcini in zona asta! Am scris texte pentru brigada, am condus repetitii pentru piese de teatru, pentru competitia intre licee... Evident, mi-am dat seama ca imi place de mor sa fac asta. Si ca-mi si iesea. Si oamenilor mari din jurul meu le-au placut incrancenarea si seriozitatea mea. Si m-au sprijinit. Asa mi-a incoltit in cap ideea de a da examen la Institutul de Teatru. Mi s-au prabusit insa planurile pe drum si m-am indreptat catre Filologie. Dar viata avea alte planuri cu mine... A fost mai mult decit o optiune, a fost alegerea inimii mele, intr-un fel absolut divin. Am tot dat examen la ATF, am cazut, m-am intors la Filologie, am renuntat, m-am angajat la teatru la Resita, la Craiova, Brasov, m-am intors in Bucuresti, am dat din nou examen la ATF, iar am cazut... A fost un an cand am cazut prima sub linie, la Papusi… si cand a renuntat o fata, in mod normal ar fi trebuit sa intru eu pe locul ramas, dar nu stiu cine s-a opus, nu a fost sa fie. Intr-una din zilele astea, cand ma intorceam de la ATF, demolata de zadarnicia eforturilor mele, stiu ca m-am rugat asa, pe drum, in gand. Imi curgeau lacrimile pe sub ochelari, m-am rugat sa faca Dumnezeu intr-un fel, ori sa ma ajute, ori sa-mi inchida toate usile, ca eu asa nu mai pot. Si m-a ajutat. Mi-a deschis o usa. Despre toate astea am scris mai multe in cartea mea, cititi si o sa aflati toata povestea...
Ai nostalgia unui alt drum pe care viata ta ar fi putut coti?
Nu cred. Chiar si asa, cu scoala facuta mai tarziu, cu piese putine la activ, ca in sapte ani de televiziune nu am mai avut timp de teatru, chiar si cu aceste cautari de azi, cand inca nu m-am asezat comod undeva, eu tot simt ca am facut ce trebuia, ca am ales un drum bun, singurul care ma poate ajuta sa traiesc.
Cum stai cu motivatia?
E esentiala. Fire analitica, o caut, si cand o am nu ma mai poate opri nimic. Nu prea fac mare lucru fara motivatie. Imi fac datoria cand si unde e cazul, dar motivatia e esentiala. Si de aia imi pun mereu intrebari care incep cu: “De ce sa facem noi asta? Cui si la ce foloseste?” Si cand imi si raspund, gata, suntem, ok!
Dar cu oboseala, rutina?
Ma mai lupt cu ele... Rutina e cumplita si distruge tot, dar stii, nu e o noutate. Ma lupt cu ele cum se lupta epilepticul cu o criza care sta sa vina: o simt si incerc sa o diminuez. Uneori imi iese si reusesc sa o dobor. La oboseala fac fata cu somn. Pentru mine somnul e esential…
De multe ori, depinde de lucrurile pe care le faci... si ma intorc la motivatie; daca am motivatie, se simt altfel si oboseala, si rutina. E vital sa faci ce-ti place, asa mai poti trece si peste altele, pe care esti obligat sa le faci, pe care le treci la necesare.
Care e principala satisfactie pe care ti-o ofera actoria?
E o bucurie pe care nu o ai decat la repetitii, cand se descopera lucruri si stari, cand si tu te descoperi, cand gasesti in tine acel ceva la nici nu te-ai fi gandit vreodata. Si felul in care oamenii se descopera la repetitii si devin mari in spectacol. Si relatiile dintre ei, care devin altfel... Intre actorii care au jucat impreuna si s-au inteles se nasc niste legaturi pe care nu le mai poate rupe nici timpul si nici oamenii ceilalti. Si ce castigi in timpul acela e ceva ce nu-ti poate lua nimeni, e o bucurie fara limite, e ceva ce iti umple inima, si viata, si respiratia… Sunt stari si senzatii uriase pe care nu le capeti in alta parte. Plus niste partide de ras rare. Si pe urma vine spectacolul, cu energia aia uriasa care vine din sala si sentimentul ca viata e frumoasa, ca viata ta e totusi frumoasa, nu? Asta castiga un actor. Nu mai vorbim de sansa de a prinde un rol mare intr-un film, de a prinde rolul la care ai visat... Bucurii uriase, ca niste focuri de artificii care nu se sting deloc.
In ce masura te intereseaza imaginea pe care o ai? Ce faci si ce nu faci de dragul ei?
Imaginea ca prezenta e importanta, ne place sau nu, primul impact e cel vizual. Natura nu a fost asa darnica cu mine, am 1,55 m si mereu am avut multe kilograme in plus, dar incercam sa supravietuim cu ce avem. Asa incat, e destul de acerba lupta cu imaginea asta. Imaginea mea ca artist, ca om care e “vandut” pe viata teatrului e, insa, vitala. Sunt de-a dreptul rea cand ma pui in situatii care m-ar dezavantaja. Stiu ca cel mai greu se castiga increderea publicului si e foarte important sa stii ca oamenii te simt si te asimileaza ca pe unul care nu minte, care nu se gandeste doar la el, ca pe un om corect, onest, care nu va invalui o minciuna in vorbe mestesugite. Si imaginea asta e brat la brat cu reputatia si increderea lor, de asta nu ma duc la emisiuni tabloide, nu ma duc in emsiuni unde sunt manelisti, nu stau acolo unde sunt prezente care imi displac. Nu am nimic cu nimeni, dar daca prezenta lor intr-un loc nu-mi face placere, am disparut imediat. Am inceput sa intreb, cand primesc invitatii la emisiuni, cine mai vine, despre ce vorbim... Si daca se intampla sa nu ma simt confortabil cu vreun nume, declin invitatia. Si da, spun: eu cu acea persoana nu intru in emisiune! Zi-i aroganta, eu zic ca e respect fata de mine si de munca mea de o viata!
Cat de important (sau de putin important) este pentru tine felul in care te critica si recepteaza publicul?
Depinde cine te critica; daca e cineva din zona profesionala care are si habar despre ce vorbeste, sunt numai ochi si urechi, desi nu-mi place deloc sa fiu criticata! Si sunt dispusa sa invat si sa reconstruiesc ce e gresit. Cand e vorba insa de aruncat vorbe din subiectivism si cu rautati, nu ma intereseaza. Publicul e o masa eterogena si nu poti sa-ti imaginezi ca te plac toti. Nici nu e normal asa ceva. Asa cum nu e normal sa ai pe linga tine lingusitori care sa te pupe in diverse locuri asa de intens si aplicat, incat, intr-o buna zi, chiar sa te crezi cineva. E nesanatos. E o tara libera, si pentru mine conteaza critica obiectiva care ma ajuta sa cresc. Restul e apa de ploaie sau cum zicea cineva: ”Cui nu-i place sa scrie acasa cu creion chimic!”
Ce ai dori sa ti se intample, profesional vorbind, de acum inainte? Ce implinire este/ar fi suficienta in acest sens? In ce caz ai considera ca ai ratat?
Imi doresc sa ma asez undeva sa joc. Imi doresc sa ma intorc pe scena si, de ce nu, sa prind si roluri in filme bune, cu regizori mari... ca avem. Asta imi doresc - sa joc. Sper sa mai am inspiratie sa mai scriu, am descoperit povestea asta cu scrisul ca pe un medicament care creste si purifca, nu doar vindeca.
Din experienta am invatat ca viata nu ti le da pe toate: ai cariera sau familie - nu se poate sa fie amandoua in grafic la aceleasi cote. Una va fi mereu codasa. Asadar, eu nu prea cer multe, ca sa nu mi se para ca ma intind mai mult decat pot duce. Si ma straduiesc sa fiu atenta la tot ce mi se intampla, bune sau rele, incercand sa vad cu ce rost mi-au fost scoase in cale. M-am gandit mereu la cuvantul asta – ratare... Inca ma gandesc. Nu stiu sa spun ce am ratat pana acum sau daca s-a intamplat. Sper sa stiu sa fac ce trebuie de fiecare data, sa nu-mi pot reprosa ca am ratat. Sper.
Cand ai simtit ca te-ai lansat, cand consideri ca ai avut primul tau mare succes?
Am fost atenta la orice numai la succes nu. Cand faci ceva, faci ca la carte pentru ca nu se poate altfel, fara sa ai in vedere succesul. Poate e un fel pagubos de a-mi manageria munca, dar nu stiu sa fac altfel. Nu am habar daca am avut vreodata mare succes. Nu sunt din categoria “de mare succes”. Am facut lucruri frumoase, roluri frumoase... Cuvantul succes nu e in dictionarul meu uzual. Sau nu stiu eu sa-l vad!
Ai o meserie care te-a pus mereu in prim-plan. Ai starnit pasiuni?
Habar nu am. De obicei, ma uit in curtea mea si atat! Mi s-a reprosat adesea prea mare independenta, inabordabilitatea, intangilbilitatea, prea multa siguranta… Deci nu am observat si nici nu m-a interesat; de obicei, pasiunile astea le starneste 90-60-90... eu sunt o fata normala.
Ce este greu in munca ta? Ce e foarte frumos in ceea ce faci?
E foarte greu sa fii vazut asa cum iti doresti, asa cum te simti, asa cum ai vrea sa fii perceput. Ti se pune o stampila si acolo ai intepenit. Fara sa te stie deloc, oamenii isi contureaza o parere la care tin si cu asta gata, te-au ingropat, lasand aparentele sa hotarasca exact acolo unde e nevoie de profunzime si de vazut dincolo de prima imagine. De aceea am si ajuns sa public cartea “Eu nu sunt Tanta”, pentru ca oamenii sa vada dincolo de aparente. Partea de frumos ti-o cam construiesti, nu poti sa astepti sa ti se arate mereu splendoarea.
Ai vise pe care nu ti le-ai implinit inca?
Da, am. Imi doresc o casa a mea, cu o curte unde sa-mi incapa toti cei iubiti inimii mele, oameni, animale, flori... Si-mi mai doresc sa vad lumea. Poate mai am timp, ca de visat eu inca mai visez!
Te multumeste ceea ce faci, in absenta unei recunoasteri publice? Preferi una actuala celei postume?
Azi, recunoasterea publica nu e aceea la care ne raportam noi candva. Azi e la moda o asa-zisa glorie fara onoare. Ce inseamna recunoasterea publica azi? Sa stai pe canapea la o emsiune tabloid cu o vrajitoare sau cu te miri cine, cu care, in mod normal, nu ai nimic in comun, decat faptul ca locuiti pe aceeasi planeta? Pentru mine cea mai importanta recunoastere e cea a breslei din care faci parte… Si da, astept sa ma pretuiasca si ma iubeasca oamenii azi, acum, cat inca mai sunt. Oricum, am lasat instructiuni precise - cine, unde sa-si bage coroanele.
Pe plan profesional ce mai faci acum?
Am niste proiecte care sunt fix in stadiul de proiect. Discutii financiare, pentru ca nimic nu se poate face fara bani, de drepturi de autor sau de o vizionare. Si mai sunt si superstitioasa… cand am vorbit despre un proiect a murit, asa ca sa le lasam acolo sa dospeasca in liniste. Cand sunt gata, dam alarma. Altfel, mi-am descoperit bucuria si linistea de a sta cu capul in calculator, care-mi e si masina de scris. Sper sa mai scriu cate ceva cat sa se bucure toti, nu doar eu. Poate sa mai scot o carte...
Spune-mi ceva despre tine ce nu stiu si nu scrie nicaieri.
Ha, ha, ha, m-ai facut sa rad! Tie ti-as spune multe, dar nu le putem pune pe hartie, sunt intre noi… As putea sa-ti povestesc despre o iubire imposibila, din ambele sensuri, dar nu-ti spun. As putea sa-ti mai spun ca, desi nu mai visez de mult cai verzi pe pereti, anii nu sunt un impediment in calea unei iubiri mari si profunde. Ca poti sa iubesti din toata inima la 40 si ceva de ani, poate mai disperat la la 20, avand capacitatea de a realiza ca daca ai in tine forta si curaj sa te arunci cu capul inainte este pentru ca nu vrei sa pierzi nimic. As putea sa-ti mai spun ca iau cat mi se da, cu doua maini. Cat ti le da viata si cat le mai poti trai arzand. Sunt un om ajuns la o varsta care sperie, dar eu nu simt. Imi acord toate drepturile din lume si ma bucur ca un copil obraznic cand lumea isi imagineaza ca traiesc in liniste si monotonie. Eu incerc sa invat din greselile altora… o fericire afisata nu mai e a ta. Eu mi-o tin pe a mea in casa, ascunsa. Pentru ca, daca se schimba ceva, el are dreptul sa traiasca fara sa fie haituit.
Daca ti s-ar acorda sansa, ce ai dori sa schimbi, in viata ta?
As fi mai consecventa pe drumul pe care am incercat sa merg la inceput timid. Adica m-as lupta de la inceput pentru diploma de actor, care nu-ti da talent, dar care te legitimeaza in fata oamenilor, care au nevoie adesea de hartii. As invata sa spun “nu” sau “destul” cand lucrurile nu-mi mai plac, as invata sa fiu mai pretentioasa si mai obraznica. Si probabil as invata sa si cer bani atunci cand muncesc pentru ei. Ca asta e un repros pe care mi-l fac constant - ca orice artist, nu stiu sa negociez pentru munca mea. Si nu mai am chef sa pierd. Asa ca, daca stii cum e cu sansa de a o lua de la capat, anunta-ma... sa ma pregatesc.
Cartea lui Nuami Dinescu, "Eu nu sunt Tanta", e pregatita sa fie rasfoita, savurata, iubita, pentru ca e, cu adevarat, o carte de suflet. Si e doar la un pas de voi - o puteti comanda printr-un simplu mesaj pe adresa: carteadesuflet@gmail.com
Volumul costa 29,90 lei, cu tot cu taxe postale.
| |
|
|
|