Domnul Swedenborg vrea sa viseze, spectacol inchegat dupa un scenariu dramatic semnat de catre Mihai Maniutiu si prezent in programul Teatrului National “Vasile Alecsandri” Iasi incepand cu 28 aprilie 2013, isi insuseste postmodernismul dramatic ca pe un alterego. Imbraca hainele unui musical, dar isi arata din cand in cand, cu o frecventa care se inteteste pe masura desfasurarii non-actiunii si intrarii personajelor in scena, nurii  discursului filosofico-existentialist.

Ca sa intelegi piesa lui Mihai Maniutiu sau macar ca sa incerci sa patrunzi in universul personajului central al spectacolului sau, omul de stiinta Emanuel Swedenborg, este necesar sa te imprietenesti cu personajele care lipesc scenele intre ele cu grija, curiozitatea si istetimea unui amator de puzzle-uri. Aceste doua personaje se afla la poli opusi: pe de o parte il avem pe povestitorul-biograf al vietii savantului, deschis si cu pofta de vorbit, iar  pe de alta parte isi face simtita prezenta misterioasa, tacuta, la fiecare cateva minute si chiar secunde, femeia-rosie, un soi de fiinta ireala, de pe alta planeta, demna de cele mai halucinante si indraznete vise, plasmuire perfect compatibila cu legile gravitatiei universului postmodernist. Fara doar si poate, povestitorul-biograf si femeia-rosie intruchipeaza realul si oniricul din viata lui Swedenborg.

De asemenea, te izbeste de cum intri in Sala Teatru la Cub, sala ideala pentru un astfel de spectacol, faptul ca in Domnul Swedenborg vrea sa viseze, fiecare element al punerii in scena spune o poveste: decorul, coloana sonora, personajele, costumele. Si chiar daca aceste povesti isi testeaza limitele si o iau din cand in cand spre intelesuri diferite, niciodata nu se pierd unele de altele, formeaza un intreg. 

Ingredientul principal al scenariului dramatic gandit de catre Mihai Maniutiu poarta pe eticheta ambalajului descrierea “viata si personalitatea omului de stiinta Emanuel Swedenborg” De aceea, cei care nu au citit nimic despre inainte de vizionarea spectacolului, se vor simti oarecum complesiti de complexitatea, paradoxul si haoticul din felul de a fi al acestuia. Nascut in Suedia la sfarsitul secolului al XVII-lea, Emanuel Swedenborg, supranumit de catre Balzac “Buddha al Nordului” s-a dovedit a fi, atat pentru contemporani, cat si pentru urmasi, una dintre cele mai misterioase personalitati ale Scandinaviei, o individualitate care a imbinat cu originalitate fascinatia pentru stiinta, cu cea pentru politica, filosofie si teosofie.  De altfel, Cartea de vise a lui Emanuel Swedenborg este o lectura de baza pentru intelegerea in profunzime a punerii in scena de la nationalul iesean.

Ca structura musical-ul lui Mihai Maniutiu se fragmenteaza in 26 de capitole, folosindu-se, asadar, de tehnica fictiunii, a romanului pentru a-si dezasambala continutul. Astfel, pe un ecran mare, asemanator celor utilizate pentru serile de film in aer liber, apare scris titlul fiecarui capitol pe care povestitorul-biograf il citeste cu indemanarea unui crainic de televiziune. Rand pe rand, spectatorii sunt pregatiti pentru un numar inedit de muzica, dans, meditatie filosofica ca intr-un spectacol de magie, iar complexitatea dezvaluirilor creste capitol dupa capitol. Daca in Capitolul 1 li se citeste cate ceva din biografia lui Emanuel Swedenborg, incepand cu Capitolul 2 - Intunericul, itele reprezentatiei scenice se complica dupa cum urmeaza: Capitolul 3 - Servantele declara dragostea, Capitolul 4 - Domnul Swedenborg doarme, Capitolul 5 - Domnul Swedenborg nu vrea sa se trezeasca, Capitolul 6 - Cosmarul, Capitolul 7 -Trezirea lui Swedenborg, Capitolul 8 - Lamentatii, Capitolul 9 - Ceas greu, Capitolul 10 - sensul, ah sensul!, Capitolul 11 - Despre Campiile Elizee, Capitolul 12 - Unde-i sufletul, ah, de am sti!, Capitolul 13 - Demonul, Capitolul 14 - O prima aproximare a ingerescului, Capitolul 15 - Cuiul, Capitolul 16 - Un act de curaj al domnului Swedenborg, Capitolul 17 - Scuze si explicatii, Capitolul 18 - Imnul swedenborgian, Capitolul 19 - Juramantul Iluminatului Swedenborg, Capitolul 20  - O criza a domnului Swedenborg, Capitolul 21 - Intermezzo, Capitolul 22 - Discurs asupra metodei sau pentru acest episod directiunea teatrului isi cere scuze, Capitolul 23 - Teatru postdramatic, Capitolul 24 - In zbor cu o farfurie, Capitolul 25 - Domnul Swdenborg nu e nebun, Capitolul 26 -Elogiu lui Swedenborg.

Spectacolul lui Mihai Maniutiu in intregul sau se joaca inteligent, asadar, atat cu structurile fixe, cat si cu improvizatia. Personajul principal, savantul excentric interpretat de catre actorul Radu Ghilas isi permite luxul de a-si expune atat latura de cercetator, cat si pe cea de visator, intrucat are la indemana toate mijloacele necesare. Laboratorul sau, un spatiu de neinteles pentru un om obisnuit care se trezeste in fiecare dimineata intre patru pereti mobilati cu strictul necesar pentru nevoile cotidiene, este un loc in care nebunia se simte ca in leagan, ludicul isi da coate, din cand in cand, cu revelatia si visarea domina ca o regina a spiritului creativ. Adrian Damian, cel care a gandit decorurile din Domnul Swedenborg vrea sa viseze, nu se sfieste sa imbine elemente din lumea copilariei, cu elemente din fascinanta lume a stiintei si sa incarce spatiul scenic cu obiecte care aparent nu au legatura intre ele, incurajat fiind de legile permisive ale postmodernismului. Un topogan din plastic, tuburi in culori fosforescente, eprubete, trei cranii metalice inchise in cate o vitrina, reprezentand fiecare o etapa in viata omului si savantului Swedenborg, un ecran tv, divanul pe care isi face somnul incarcat de vise revelatorii acelasi geniu scandinav sunt cateva dintre elementele care dau contur povestii imaginate de catre talentatul regizor roman Mihai Maniutiu.

Dar Domnul Swedenborg vrea sa viseze nu este doar o piesa de teatru. In structura sa se regasesc jocurile de lumini ale unei seri disco, umorul unui stand-up comedy de calitate, miscarile din picior si numerele muzicale specifice cabaretului. Toate acestea au solicitat efortul si imaginatia unei intregi echipe. Daca avem indoieli in aceasta privinta, afisul ne anunta ca de muzica s-a ocupat Adrian Damian, de costume Valentin Codoiu, de coregrafie Vava Stefanescu si de lumini Lucian Moga. Si, indiferent daca ne suna sau nu cunoscute aceste nume, la finalul reprezentatiei, se poate afirma fara teama de a gresi, ca in Sala Teatru la Cub acesti oameni au dat viata unei lumi paralele cu cea de dincolo de intrare, o lume fascinanta, o lume incarcata de mister si de bucuria de a fi altfel.  

Spectacolul nu ar avea, insa, savoarea meritata daca distributia nu ar fi si ea una pe masura textului, a muzicii, a coregrafiei, a jocului de lumini si a scenografiei. Se remarca, in rolul povestitorului-biograf, Cosmin Maxim, un actor tanar, cu suficiente resurse de energie pentru a “modera” spectacolul, a canta si a dansa pana la epuizarea povestii. Vocea ii  este jucausa si face fata diverselor tonalitati, picioarele il tin si pentru ritmurile cele mai alerte, iar usurinta cu care interactioneaza cu celalalte personaje il apropie de public suficient de mult pentru a-si insusi o parte din aplauzele de final. 

Alaturi de Cosmin Maxim, actorul Radu Ghilas isi testeaza limitele limbajului non-verbal, in pielea lui Swedenborg. Pentru ca este mai mult decat evident ca rolul sau este un rol de stare. Prin felul in care se aseaza pe canapea, prin gesturile cu care isi aproba sau isi indeparteaza servantele, prin expresia pe care o afiseaza in momentele in care i se povesteste viata isi arata publicului adevarata personalitate. Rolul lui Swedenborg este un rol greu, rol pe care actorul Radu Ghilas il joaca convingator.

Nici rolul servantelor-coriste nu este unul usor. Vocea lor trebuie sa faca fata provocarilor partiturii muzicale care trece atat prin muzica de cabaret, cat si prin rhythm and blues. Mihai Maniutiu le-a ales pe actritele Tatiana Ionesi, Oana Sandu, Livia Iorga, Diana Roman, Loredana Cosovanu, Daniela Tocari, Cristina Florea si Alina Mindru pentru a acompania pe note muzicale nebunia creativa a imprevizibilului si creativului Swedenborg si nu a supralicitat. Actorul Doru Aftanasiu are si el nu rol ofertant si solicitant. Nu se hotareste daca sa ii fie sau nu asistent povestitorului-biograf, dar cu siguranta ii place sa iasa in evidenta si se balaceste in culoare si excentricitate. Smulgerea zambetelor de pe fata concentrata a spectatorilor este, oricum, specialitatea sa.

Dupa minutele care ii sunt rezervate, musical-ul Domnul Swedenborg vrea sa viseze lasa in sala goala ecoul aplauzelor prelungite pana la epuizarea energiei palmelor si isi face loc printre piesele de colectie ale nationalului iesean. Da, spectacolul lui Mihai Maniutiu este un spectacol care uimeste, care nedumereste, care rascoleste, care bucura si care naste semne de intrebare. Dansul dezlantuit, interptetarile muzicale ale unui destin care  a facut istorie, exotismul si excentricitatea unor personaje, trimiterile catre realitatea romaneasca lasa urme in traitul fiecaruia dintre cei prezenti in sala.