La sfarsit de aprilie si inceput de mai, Teatrul National “Vasile Alecsandri” Iasi a surprins publicul cu trei premiere, variate prin forma de prezentare, dar dominate de un numitor comun, emotia, starea, indiferent care ar fi numele ei, in toata puritatea si firescul sau. Astfel, dupa Prapadul si Domnul Swedenborg vrea sa viseze, una dintre scenele nationalului iesean, cea a Salii Studio “Teofil Valcu”, a inceput sa vibreze impulsionata de Variatiunile enigmatice ale scriitorului Eric Emmanuel Schmitt. 

In regia lui Liviu Manoliu si cu o scenografie semnata de catre  Axenti Marfa, un om de teatru premiat la Gala Premiilor UNITER pentru intreaga activitate, textul lui Eric Emmanuel Schmitt tulbura prin intensitate, prin dramatism si prin tensiune si reflecta exact destinul acelui scriitor bantuit de o mare iubire, scriitor care, prin cartile sale, cheama si alunga aceasta mare iubire, in incercarea de a se elibera si de a se intalni, in acelasi timp, cu inspiratia, cu linistea, cu implinirea. 

Eric Emmanuel Schmitt, un autor francez in voga, laureat al mai multor premii literare de prestigiu si unul dintre cei mai jucati dramaturgi in aceasta perioada in lume, alaturi de romanul Matei Visniec, reuseste in Variatiuni enigmatice sa radiografieze sentimentele cele mai intense care pun stapanire pe omul aflat in apropierea mortii, a propriei morti sau a mortii celei mai dragi fiinte si in apropierea iubirii. 

In piesa sa, doi barbati, un scriitor celebru izolat pe o insula si un asa-zis jurnalist care ii studiaza viata si opera, evoca imaginea aceleasi femei iubite si disparute, Helen. Marele scriitor, Abel Znorko, laureat al Premiului Nobel, a renuntat la prezenta ei fizica pentru a si-o putea pastra in memorie, pentru a putea sa-i scrie si sa-i dedice volume. Celalalt barbat, un barbat obisnuit, Erik Larsen, s-a casatorit cu aceasta femeie, a iubit-o o viata, iar dupa moartea sa a continuat, in numele ei, corespondenta cu scriitorul. Dramaturgul francez nu prezinta, insa, aceasta poveste, in aparenta banala, folosindu-se de la inceput de artileria grea a spusului pe nume, ci construieste o lume a ritmicitatii si a suspansului, inspirat fiind si de structura piesei muzicale cu acelasi titlu a compozitorului englez Edward Elgar. Notele care compun muzica dragostei, pe cea a mortii si pe cea a tradarii, a manipularii se amesteca incet-incet, iar spectatorii pot intui acordurile ascutite ale finalului. Cu toate acestea, incordarea este aceeasi, deznodamantul dorit si asteptat cu la fel de multa mirare, iar curiozitatea nu isi pierde din intensitate. Ceea ce fiecare spectator intuieste, probabil, cu usurinta, dupa prima jumatate a spectacolului, nu devine o certitudine decat in momentul in care personajele isi rostesc replicile.

Insusi regizorul, Liviu Manoliu, privind in ansamblu spectacolul pe care il pune pe picioare ajutat de catre actorii Emil Coseru si Octavian Jighirgiu si de catre scenograful Axenti Marfa, marturiseste: “In cascada de revelatii distilate savant, partiturile protagonistilor compun un rafinament si o simplitate aparte. Un text de o mare sensibilitate, despre dragoste si moarte, despre jocul crud si sinuos al adevarului, despre relativitatea minciunii, presarat cu fine observatii asupra naturii umane. Cu doi actori extrem de inzestrati care apartin unor generatii diferite, intr-un decor al recluziunii si pe acordurile „Variatiunilor” lui Elgar va chem sa impartasiti alaturi de noi emotia unei aventuri artistice pline de tensiune si mister pana la ultima replica”.

Axenti Marfa, scenograful spectacolului Variatiuni enigmatice, se rezuma la un decor minimalist pentru a le contrui spatiul de joaca celor doua personaje, dar se ocupa cu grija de detalii, putine si incarcate de semnificatii. Astfel, intreaga desfasurare de forte si descarcarea emotionala au ca fundal o incapere marcata de simplitatea materiala in care isi duc existenta, de obicei, scriitorii, incapere care seamana cu interiorul unui vas naufragiat. Totul este din lemn, iar in mijloc troneaza o masa pe care sunt imprastiate carti si un caiet de insemnari. Din tavan atarna un corp de iluminat cu un bec stangaci si tremurator, creand o atmosfera de camera de interogatorii. Nu lipseste nici vaza cu flori, detaliu care incurajeaza romantismul sa isi gaseasca si el un loc intr-un ungher al actiunii din Variatiuni enigmatice.

Plasata intr-un astfel de cadru, distributia din piesa regizata pentru nationalul iesean de catre Liviu Manoliu nu dezamageste catusi de putin. Dimpotriva. Experimentatul si talentatul actor Emil Coseru induioseaza pana la lacrimi in  rolul scriitorului care isi sacrifica marea iubire si traieste din firimiturile aruncate de aceasta in scrisori si face un cuplu reusit cu mai tanarul Octavian Jighirgiu. Singuratatea, suferinta, frustrarea domina ambele personaje, dar in registru diferit.  
Daca personajul lui Emil Coseru, scriitorul Abel Znorko, desi extrem de fragil emotional, isi stapaneste pana spre final foarte bine sentimentele si reuseste sa pastreze nota de mister, personajul lui Octavian Jighirgiu, asa-zisul jurnalist Erik Larsen, este primul care cedeaza nervos in demersul sau de a-l demasca pe scriitor, “amantul din scrisori” al sotiei decedate. Pe cei doi ii leaga strans, pana la sangerare chiar, cordonul ombilical al iubirii pentru aceeasi femeie. Faptul ca dupa moartea acesteia au continuat corespondenta intre ei, le invenineaza existenta, si asa trista, cu vinovatie.

Variatiuni enigmatice, un spectacol care rascoleste suflete, jongleaza, in primul rand, cu adevaruri de multe ori tabuu in viata de zi cu zi: nevoia de a fi mintit pentru a crede intr-o iluzie a propriei tinereti, iubirile secrete perpetuate ani de zile din egoism sau din dependenta de mister, singuratatea incurabila nascuta dintr-o iubire ratata, incapacitatea de a accepta moartea celei mai dragi fiinte si de a iesi din depresia de dupa. Jucat in forta de doi actori cu vana, numarul acesta de prestigitatie emotionala pune pe ganduri, starneste amintiri si nostalgii, intristeaza si bucura, in acelasi timp, gratie amestecului de talent, expresivitate, muzicalitate, sensibilitate si duritate pe care il expune ochilor formati sau de incepator ai celor care aleg sa il vizioneze.