Indiferent de statutul lor social, primele etape ale adaptarii sunt dificile si ascund adevaruri incomode. Documentarul dezvaluie aspecte din viata a trei barbati care reprezinta grupuri sociale distincte si, in acelasi timp, spune povestea unei comunitati care incearca sa se adapteze intr-o tara necunoscuta de care o leaga, insa, un trecut politic comun.
Han Wenlong este un imigrant ilegal al carui vis de a lucra pe un santier din Europa de Est s-a sfarsit inainte de a incepe. Shen Xiaoming este un om de afaceri care traieste suspendat intre doua lumi. Li Jianhua este un jurnalist care spune povestea acestei comunitati.
Unul dintre motivele pentru care mi-am dorit sa lucrez la acest film a fost o incercare de a cunoaste „China noastra”, o lume total diferita, „exotica” care exista la doar cativa pasi de noi, in Bucuresti. (insa ca mai toate comunitatile chinezesti din marile orase ale lumii si aceasta, aflata in formare, la primele generatii, este o comunitate inchisa, care isi pastreaza inainte de toate specificul, cultura. Ceea ce ei, imigrantii chinezi te lasa sa vezi, pe tine – strainul este doar varful aisbergului si uneori zambete politicoase, „de suprafata”.) Anul Dragonului este in primul rand un film despre adaptare, despre niste oameni care au venit in Romania pentru ca au invatat la scoala ca poporul roman le este „prieten si frate”, iar odata ajunsi aici au descoperit o cu totul alta realitate, au declarat regizorii.
Ca de fiecare data, incercam sa aducem pe micile ecrane personaje si subiecte incitante, inedite si care merita sa ajunga in fata publicului. Anul dragonului urmareste traseul comunitatii chineze din Romania, ce numara peste 10.000 de oameni aflati in cautarea unei vieti mai bune intr-o tara necunoscuta. Documentarele HBO trateaza teme foarte variate cu scopul de a oferi telespectatorilor noi perspective asupra unor subiecte mai mult sau mai putin cunoscute, insa extrem de interesante, a declarat Carmen Harabagiu, Country Manager HBO Romania.
Pana in acest moment, HBO a produs in Romania noua documentare originale: Nunti, muzici si casete video (r. Tudor Giurgiu), Apocalipsa dupa soferi (r. Alexandru Solomon), Australia (r. Claudiu Mitcu), Lumea vazuta de Ion B. (r. Alexander Nanau), Circul Vesel (r. Claudiu Mitcu), The Shukar Collective Project (r. Matei-Alexandru Mocanu), Victoria (r. Adi Voicu, Ana Vlad), Doina Groparilor (r. Pavel Cuzuioc), Vorbitor (r. Radu Muntean si Alexandru Baciu) si continua seria acestora cu productia Anul dragonului (r. Iulian Manuel Ghervas si Adina Popescu) care va avea premiera in data de 13 iunie, de la ora 20:00, numai la HBO.
Filmul va fi difuzat in avanpremiera in cadrul celei a douasprezecea editii a Festivalului International de Film Transilvania (TIFF), in cadrul zilei HBO, joi 6 iunie 2013.
Anul dragonului este o productie HBO Europe realizata de 4 Proof Film.
.
|