Absenta arhetipului, deconstructia imaginii referentiale duce la instrainare, alienare, demitizare. Human involution se manifesta in lipsa unor repere, pe un teren arid, in care tehnologia detine suprematia imaginii. Lumea actuala se raporteaza doar la imagine, intr-o nefireasca iconolatrie. Excesul de imagine, de frumos artificial, de tabloid, transforma omul intr-un surogat - si aici invit cititorul sa vada cele doua instalatii ale lui Irinel Moldoveanu si Adrian Moise. Imaginea mediatica uniformizeaza, depersonalizeaza, omul devine astfel un numar, un cod de bare, un produs asa cum vedem in instalatiile Georgianei Cozma. Corpul captiv este subliniat de prezenta virulenta a grilajului si de sintagma postmodernista a corpului vazut ca fragment. 

Angrenarea in cotidian transforma individul intr-un simplu mecanism, lipsit de gândire, simtire, traire. Fluxul vietii cotidiene ne duce la martirizare fara asimilarea realitatii - vezi sculptura Mariei Pop Timaru. Cand insa, realitatea mercantila intersecteaza un spatiu metafizic, este accentuata insingurarea, instrainarea, alienarea. Alaturari bizare de obiecte si actiuni inopinate, compun panzele lui Andrei Berindan. 

Deconstructia si demitizarea imaginii are in contrapartida, discursul dezvoltarii personale prin raportarea la spiritual, cultural, religios -  Human evolution.  

Restabilirea relatiei pe verticala (cu divinitatea), in schimbul celei pe orizontala (cu falsii idoli) este urmarita de Simona Antoniu si Marcel Scutaru in cele doua compozitii minimaliste. Reinstaurarea unui astfel de raport atrage dupa sine si raportarea la un model absolut. Daca Simona trateaza intr-un spirit ludic toata compozitia, Marcel se indreapta mai mult catre ideea de imagine arhetipala, spre kenoza imaginii. 

Reintoarcerea la firesc prin contopirea cu natura o regasim in lucrarea Anielei Ovadiuc. Intr-un teluric metafizic, artista imagineaza o relationare intre persoana si mediu, acesta din urma  semnalandu-si prezenta prin amprentarea la modul literal. Tipul de relatie, dintre personaj si spatiu, o intalnim si in sculptura minimalista a italianului Alberto Mariani. Personajele sale minuscule, nedefinite, depersonalizate, pozitionate pe socluri masive, supradimensionate, se afla intr-un proces de o gravitate contemplativa a vietii. 

Granita dintre interior (individ) si exterior (mediu) este „persoana”, asa cum o infatiseaza Adela Bonat in lucrarile sale cu seva conceptuala.

Receptarea si redarea emotiilor o regasim in panzele hiperrealiste ale Mirelei Iordache. Chiar daca este un discret si fin observator fara a acuza actul de furie si incordare, exhibarea membrelor si fragmentaritatea corpului tradeaza o anume intoleranta a acestor manifestari. 

Melancolia si exuberanta diferitelor trairi se descifreaza in lucrarea video a nemtoaicei Yasemin Ylimaz (Germania). 

Artistii invitati in expunere au ca numitor comun imaginea pe care o cladesc in functie de una dintre cele doua directii mentionate, si in jurul careia problemtizeaza/ironizeaza, construiesc/deconstruiesc, mitizeaza/demitizeaza.