| Articolul dedicat Muzeului Taranului Roman din Bucuresti este al doilea din aceasta serie, fiind precedat de unul despre Le Palais Bénédictine din Fécamp, Franta. Urmatorul articol prezinta muzeul dedicat umoristului Alphonse Allais, din Honfleur, Franta.
Autorul articolului despre Muzeul Taranului, Jean-Jacques Larrochelle, scrie ca, pentru unii, numele muzeului - "un spatiu al memoriei riguros si derutant" - poate provoca zambete. "Strainii ne intreaba frecvent de ce s-a ales acest nume", spunea etnologul roman Irina Nicolau (1946 - 2002), care a participat la crearea Muzeului Taranului Roman din Bucuresti, citata de jurnalistul francez, ce precizeaza ca termenul "taran" poate suna "peiorativ, limitativ, anacronic".
Jurnalistul francez mai mentioneaza ca, in timpul unei conferinte care a avut loc in octombrie 2012, la Cité de l'architecture et du patrimoine din Paris, istoricul de arta Jean-François Chevrier a plasat aceasta institutie in "panteonul reusitelor muzeografice", alaturi de cea a lui Carlo Scarpa la Museo civico di Castelvecchio din Verona (Italia) si de cea a Linei Bo Bardi la Muzeul de arta din Sao Paulo (Brazilia). El mai spune si ca, in 1996, Muzeul Taranului Roman a obtinut titlul de European Museum of the Year Award.
Larrochelle mai scrie ca pictorul Horia Bernea, fost director al Muzeului Taranului, caracteriza institutia, "care include un laborator de antropologie culturala", drept "un antimuzeu".
In acelasi articol, jurnalistul francez face o scurta prezentare istorica a muzeului, vorbind si despre patrimoniul acestuia si despre cladirea care il gazduieste. El vorbeste despre modul de expunere a obiectelor gazduite de muzeu - vesminte, unelte, obiecte de cult, covoare, cruci, vase, icoane, ceasuri, vitrine etc. - care formeaza o colectie eclectica.
"Recurgerea, uneori, la constructii sumare, fragile sau brute, seamana mai mult cu instalatiile artistice efemere decat cu expunerea pe temen lung. Pentru a intelege sensul acestui ansamblu riguros si derutant, nu e nevoie de prea multe explicatii, decat in scurte prezentari, unele prinse cu cuie sau lipite chiar pe perete", scrie Larrochelle, vorbind despre "un stil voluntar si naiv, care aminteste de latura rudimentara a vietii taranesti".
In incheiere, jurnalistul scrie despre site-ul Muzeului taranului Roman, care "propune o impecabila vizita la 360°. Des-taranire garantata".
Muzeul Taranului Roman a fost infiintat in anul 1906, in baza unui Decret Regal semnat de Regele Carol I, sub denumirea de Muzeul de Etnografie, de Arta Nationala, Arta Decorativa si Arta Industriala, potrivit site-ului institutiei. Mihail Vladescu, ministrul Cultelor din acea vreme, l-a numit pe Alexandru Tzigara-Samurcas director al acestui muzeu, care a functionat pe locul fostei monetarii a statului pana in 1912, cand se pune piatra de temelie a ceea ce avea sa devina cladirea "neoromaneasca" a Muzeului de la sosea - cum il vor alinta multa vreme bucurestenii.
Cel desemnat pentru intocmirea proiectului si conducerea lucrarilor a fost arhitectul Nicolae Ghica-Budesti, stralucit reprezentant al scolii autohtone de arhitectura care, potrivit optiunii muzeologice a etnografului si directorului Alexandru Tzigara-Samurcas, trebuia sa inalte "un palat al artei pamantene", dispus sub forma incintelor de tip monastic.
Dupa 29 de ani, la capatul unor nesfarsite intreruperi, va fi finalizat, in 1941, luand infatisarea actualului monument de arhitectura, sediul Muzeului Taranului Roman.
Pe 15 februarie 1990, ministrul Culturii de atunci, Andrei Plesu, face un nou act intemeietor, numindu-l pe pictorul Horia Bernea director al nou (re)infiintatului Muzeu al taranului Roman.
In anul 1996, muzeul a primit trofeul EMYA - European Museum of the Year Award.
Din mai 2010, Muzeul Taranului Roman este condus de Virgil Nitulescu, presedintele Comitetului National Roman al Consiliului International al Muzeelor (ICOM).
|