Cand totul explodeaza, este supus metamorfozei, transgresiunii fara de limita, fara de tarm ferm, Baba ne reaminteste, cu calma intelepciune, ordinea nobilei monotonii; comprimarea vasta a timpului se iluzioneaza cu indepartarea lui; traim o singura experienta capitala: conditia umana si-a atins apogeul – ea trebuie adusa mereu in discutie, impinsa permanent in primul plan, sustinuta cu discretie tenace. 

Nu e vorba de o scoala, de un curent sau altul, fie el cel mai inalt cotat in constiinte, ci de insesi formele de supravietuire a artei dintotdeauna; sunt certificate manifestarile stabile, liniile de forta niciodata dezmintite din compozitii, portrete, naturi moarte, viabile in planul oricarei posibile derute, singurele capabile, prin temeinica verificare, sa exprime totalitatea, constiinta de sine revelata; pastrator de austere privilegii, evoluand in adancime insesizabil, mereu inca in continuitatea valorilor fundamentale, unde pasii, cati vor mai fi de facut, se fac lent, chinuitor de marunti, Baba reinvie demnitatea ratiunii in arta, recunoscand-o in tot ce este inalta tinuta artistica dar si fecunda, pururi treaza dispozitie etica. 

Antrenant in aceasta exegeza, avand in vedere obiectivul numelui propus, as putea conchide despre Baba: este un clasic tarziu, un neoclasic; fructificator inspirat al acestor orientari. Sa lasam insa etichetarile in seama altora. Preocuparea noastra se limiteaza, in cazul areti majore, sa-i trezeasca inca o data, prin cuvant, farmecul peren, sa incerce cateva posibile trimiteri, de situare a operei intr-un context mai larg. 

Vorbind despre Eminescu, Blaga sublinia la marele poet national, o anumeatmosfera voievodala, organic infiltrata in majoritatea poeziilor. Din tablourile lui Baba, dincolo de motivatia expresa, se ridica si ne invaluie sufletul o veche aroma de tradiotionala boierie progresista, intelectualizata, revolutionara la rascruci, crescuta in spiritul bunei temeri laice si crestine, iubitoare de pamant si de tara. (Portretul lui Sadoveanu este edificator in acest sens.)

Portretul lui Mihail Sadoveanu

Inevitabil, aura de umanitate circumscrisa coboara, dupa infatisarea de medalie si de stampa, la radacini, la substratul originar, mitic. Aici este cazul sa remarcam, sa subliniem cat mai apasat cu putinta, invecinarea tematica de esenta cu marile creatii folclorice romanesti, absolut necesara pentru orice intelegere aplicata marelui artist Baba. In “Odihna pe camp”, unul din cele mai fabuloase tablouri pe care mi-a fost dat sa le vad vreodata, protagonistii, barbatul si femeia (femeia vegheaza somnul barbatului doborat inainte sau dupa pranzul adus de departe) alcatuiesc un cuplu uluitor: somnul barbatului este odihna, moarte si reinviere in preajma unui fapt napraznic; veghea femeii este calda resemnare, sacrificu acceptat si pentru mai tarziu, priveghi de una singura, coplesitor. Ambiguitatea chipului ei, poate iubita dar poate si mama, principiu feminin dublu intermediat, anticipa drama din “Mesterul Manole” si continua “Miorita”. In atitudinea ei dramatica, in starea ei sufleteasca de extrema intensitate se cuprinde incipienta restabilirii adevarului; e un fel de Vitoria Lipan de dinainte de prima pagina, reflexul materializat al invocatiei eminesciene, unificarea in aceeasi imagine a mamei si iubitei din “O, mama”. Sentimentul ultim, razbatator, este de o frapanta acuitate: invinsul de o clipa va revolutiona lumea. Astfel imi apare marea noastra pieta taraneasca plastica, moment de varf in creatia lui Baba, opera de nebanuita vigoare in tot ce a fost si va fi spiritualitate romaneasca. 

Odihna in camp

Retinuta si sobra, definitiva pentru fiece lucrare, arta lui Baba ignora, exclude etapele tranzitorii. Spaima de efemer, de forma labila, trecatoare constituie, inteleasa cum se cuvine, o pudoare, o delicatete a materiei insasi. Ea este ascunsa, in tot ce are inform ori provizoriu, de privirile profanatoare. Desenul ataca ideea de succesiv si tot mai acaparator. Revelatia statica se bizuie pe multe suprimari de convulsii interioare. Ne simtim bine insa si mai siguri pe noi in consonanta acestei lupte victorioase pentru totalitate, indiferent daca pierderile, inerente intr-o astfel de viziune de altfel, nu putine sunt. Acelasi lucru se intampla si in ceea ce priveste culoarea. Bogat in paleta, stapan pe jertfe multicolore de nuante, Baba sublimeaza, purifica neincetat. Impresia este trecuta prin gand si flacara lui pastreaza totusi cateva din elementele de esenta ale spectrului ei primordial. Cate o pata de sange pe o pasare vanata, cate o horbota imaculata la gatul vreunei tinere fete ies la suprafata tabloului cu stralucire de rosu trandafir ori nufar de lac alpin, deopotriva semne ale luptelor acerbe din adancuri dar si ale puritatii si inocente pastrate in coltul cel mai de taina al inimii. 

George Enescu

Tudor Arghezi

Venetia

Anemone

Maternitate

Autoportret

Portretul lui Zambaccian

Jucatorul de sah

Lucia Sturdza Bulandra

Pieta

sursa: http://www.liveauctioneers.com/ wikipaintings.org/ pictify.com/ 

Grigore Hagiu - Bucurestiul artistic