Opțiuni
•   Topuri
•   Blog
•   Interviul aromat
•   Ceaiul englezesc
•   Locale
•   Mass media
•   Autori
•   Promovează
•   Colaboratori
•   Parteneri
•   Contact
Newsletter
personalizat
Înscrie-te pentru ceașca săptămânală de cultură:
Socializare
Abonare RSS Bookmark Recomandați portalul
Twitter Facebook Youtube
Acum niște ani
18 septembrie 2019
Recomandări
George Litarczek, părintele anesteziei din România: „L-am anesteziat de patru ori pe Gheorghiu-Dej“
(Știință)
 Profesorul George Litarczek (87 de ani) vorbeste despre provocarile la care a fost supus in postura de „parinte al anesteziei din Romania“ si despre trecutul glorios al familiei sale. S-ar putea sa nu fi auzit niciodata de numele romanului Litarczek – nici de Anton, barbatul care a pilit coroana lui Carol I, nici de Carol, fostul inginer-sef al Craiovei, care a construit Teatrul National din Iasi si tramvaiul din urbea cu tei, nici de fostul bursier Rockefeller, decorat in Primul Razboi si specialist in histologie.
 

Vi-l prezentam pe descendentul lor, a carui biografie nu-i de ici, de colo nici ea: George Litarczek s-a nascut in 1925, in Boston, Massachusetts (SUA) si e, mai degraba, cunoscut drept „parintele anesteziei din Romania“. A invatat meserie peste 1.000 de medici, care, la randul lor, au invatat meserie alti medici. Si tot asa. George Litarczek e modest si corect politic: „Poti sa dai tonul, sa fii deschizator de drumuri, dar trebuie sa ai suport social“.  

Domnule profesor, v-ati nascut in Boston, in Statele Unite. Cum au ajuns parintii acolo? 

Pentru ca tata obtinuse o bursa Rockefeller si i-a convins pe cei de la ambasada americana sa mearga cu nevasta. Era 1925 cand m-am nascut. 22 decembrie. Revolutia e de ziua mea, dar eu am fost inainte. In 1926, am plecat cu vaporul in Anglia, la Cambridge, unde am avut o dadaca englezoaica, Wennie, care a avea un iubit in marina. Cu Wennie am invatat limba mea materna.   

Nascut in SUA 

**Numele: George Litarczek 
**Data si locul nasterii: 22 decembrie 1925, Boston, statul Massachusetts, SUA.
**Starea civila: casatorit 
**Studiile si cariera: in 1944, a absolvit liceul  „Spiru Haret“ din Bucuresti. 
* Intre anii 1944 si 1950, a urmat cursurile Universitatii de Medicina si Farmacie „Carol Davila“ din Bucuresti. 
* La 1 noiembrie 1950, a fost numit preparator la Clinica de Chirurgie a Spitalului „Coltea“ din Capitala, dar pana in 1959  a ocupat si alte functii: medic reanimator, cercetator la Institutul de Terapeutica al Academiei Republicii Populare Romane, asistent al Institutului de Perfectionare si Specializare Medico-Farmaceutica. 
* In anul 1951, a urmat un curs de perfectionare – primul de acest fel din tara – in anestezie-reanimare, organizat de profesorul Theodor Burghele. Din 1959 obtine titlul de medic primar in „Anestezie-Reanimare“. 
* A scris, in 1957, prima carte de anestezie din Romania. Si-a pus semnatura pe 315 lucrari si tratate. 
* Din 1963, a lucrat in cadrul spitalului „Elias“ din Bucuresti. Incepand cu anul 1969 a lucrat si la spitalul „Fundeni“ din Bucuresti. A fost decorat cu „Ordinul Muncii, clasa a III-a“ (1962), Ordinul „Meritul Sanitar clasa a III-a“ (1981) si Ordinul „Steaua Romaniei in grad de mare ofiter“ (2000). 
**Locuieste in: Bucuresti 

Wennie stia romana? 

Limba engleza. In 1927, cand m-am intors in tara, aveam aproape 3 ani si stiam doar engleza. A doua limba a fost insa limba germana, pentru ca aveam dadaca o nemtoaica. 

Si romana? 

Rupeam putin si romaneste. 

Nu era usor confuz? La 7 ani stiati trei limbi! 

Nu. Nu stiu cum se ordoneaza treburile la mine-n cap, pentru ca, atunci cand vorbesc o limba straina, pentru mine nu-i straina. Vorbesc, de pilda, ca un neamt. 

Unde sunt enoriasii de la Biserica Luterana 

Aveti o istorie care va transforma, din ’47, intr-un dusman al poporului. Ati avut probleme? 

Au vrut ei sa ma dea afara, dar am avut niste colegi evrei, care conduceau studentii de la Medicina si care m-au aparat, in ciuda faptului ca tata era considerat cu descendenta germana! In ’45, tatei i-a fost frica sa nu-l ridice. Noroc ca cei de la Biserica Evanghelica au ars documentele si nu mai exista lista cu enoriasi. 

Au mers sa caute? 

I-au luat pe toti dupa lista de enoriasi. Biserica Luterana e altfel organizata: enoriasii constituie o comunitate aparte. La satele sasesti, ei constituiau o adevarata organizatie. La inceput, cultele n-au fost recunoscute. Abia in anii ’50 a iesit Legea Cultelor. 

Si dumneavoastra n-ati fost afectat? 

Probabil c-am avut un comportament aparte, ca nu faceam politica, potrivit teoriei tatalui meu. 

627x0


Coana Lenuta si jumatate din membrii CPEx 

Dar, dupa ’47, ati fost membru de partid? 

Din ’73. Am intrat odata cu profesorul Dan Setlacec (n.r. —doctor chirurg). Nu as fi putut fi profesor altfel, fiindca se impotrivea coana Leana. Eu am condus sectia de anestezie din „Elias“ din 1963 pana in 1989, unde i-am dat patru anestezii lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, doua anestezii coanei Lenuta si la jumatate din membrii CPEx. Am fost in miezul problemei medicale a Comitetului Central. Mai mult decat atat, a trebuit sa am relatii cu Securitatea, ca acolo era securistul langa tine. A trebuit sa iscalesc si un contract de colaborare cu ei. 

Si veneau la dumneavoastra sa va intrebe sau va duceati singur? 

Ma intrebau acolo. 

Ce? 

Despre problemele mele de spital. Diversi bolnavi in diverse situatii. Orice bolnav care avea o afectiune grava era de terapie intensiva. Fiind de terapie intensiva, era sub controlul meu direct. 

Dar cum se comporta pacientul Dej? 

Domnule, el, ca persoana, nu era respingator. Era o persoana agreabila. Am mancat si cu el la masa. Dupa ce-a iesit, m-am invitat la el, la vila. 

Statea securistul langa dumneavoastra cand va ingrijeati de el? 

Treaba decurgea altfel la anesteziile lui Dej. La inceput, trebuia sa fac niste protocoale: scriam pagini intregi cu toate lucrurile care ar fi putut sa se intample in cazul oricarei decizii pe care as fi putut s-o iau. Asta m-a si pus intr-o lumina foarte buna. La un moment dat, am spus ca rahianestezia n-o sa prinda. Am scris asta, am scris si ce s-ar putea intampla si care sunt solutiile. S-a dovedit ca am avut dreptate si, din ’63, dupa treaba cu rahianestezia, am fost numit la „Elias“. Totusi, nicio persoana de la Securitate nu a intrat vreodata in sala de operatie. Poate sa fi fost vreo sora medicala cu ochii in patru. 

„Dej? Nu era prost deloc“ 

Dar care erau fricile lui? 

Era ca orice bolnav si avea foarte mare incredere in doctori. Ca persoana, puteam conversa cu el la fel cum conversez acum, cu dumneavoastra. Dar el urmarea un plan, discuta verzi si uscate, dar punea anumite intrebari: care e situatia cu medicina, ce avem, ce nu avem, cum e ministrul si asa mai departe. Dar ti le strecura printre alte subiecte, aproape ca nici nu-ti dadeai seama. Prost nu era deloc. Partea neumana iesea, probabil, la iveala in anumite momente: cand intra in pielea de conducator de stat si de partid, cand actiona in conformitate cu contextul in care se afla. 

Se putea intampla ca anestezistul sa greseasca. Daca s-ar fi intamplat asa cu Dej? 

In decembrie 1962, cand i-am dat prima anestezie lui Dej, riscurile erau mult mai mici. Aveam niste certitudini in ce priveste tehnica anesteziei. In mai ’62 il avusesem si pe Bodnaras. Domnule, uita-te la cursele de Formula 1 de azi! Cine-i bate pe toti? Sebastian Vettel. Cati ani are? 26 de ani. E cel mai tanar. Valoarea nu asteapta niciodata numarul de ani. 

Incredibila epopee a familiei Litarczek in Romania 

Cum a ajuns un nume precum Litarczek in Romania? 

Pai, strabunicul meu a venit de la Viena in Romania. El era bijutier. Inaintea lui, in 1838, venise un alt bijutier, Josef Resch, adus de domnitorul Valahiei. Si-a stabilit un atelier pe Calea Victoriei, pe nume Resch. In 1842, si-a adus un ajutor: pe strabunicul meu, Anton. Anton s-a insurat la Brasov cu o sasoaica pe numele ei Amalie Gaudi – nume suedez, dar mai exista un „Gaudi“ si-n Spania. Un stramos al sasoaicei fusese medicul lui Carol al XII-lea. Daca stii ceva istorie, Carol al XII-lea al Suediei a fost in razboi cu Petru I cel Mare al Rusiei. S-au batut ei ce s-au batut si, la Poltava, a mancat bataie de la Petru cel Mare. Ranit, a venit la Bucuresti si a stat un timp aici. Din suita lui, ale carei urme le puteti gasi in Biserica Luterana, Gaudi s-a dus la Brasov.

627x0 (1)


In anul 1927, George Litarczek avea doar doi ani. Era plimbat, in carutul de copii, prin Cambridge


De unde stiti toate lucrurile astea? 

Sunt in cartea familiei. Nu de pe linia Gaudi, ci de pe o linie mai tarzie, care vine din 1690, ii stiu pe toti stramosii mei. 

Ce-i o carte a familiei? 

In familiile sasesti, se scriau carti in care generatie dupa generatie isi scria amintirile. Practic, cartea contine amintirile tuturor generatiilor de ascendenti. 

Strabunicul a devenit, asadar, lucrator la bijuterie. 

In atelierul acesta au fost pilite coroanele regilor Romaniei. Cine putea sa le pileasca decat Resch si Litarczek! 

GEORGE LITARCZEK - INTERVIU


Dupa ce abia implinise un an, George Litarczek traversa Atlanticul in bratele mamei. Destinatia: Cambridge, Marea Britanie


Si bunicul dumneavoastra s-a remarcat in profesia sa. 

Anton a avut doi fii: pe Victor si pe Carol. Victor a fost trimis la Viena sa studieze medicina si, ca student, a facut tuberculoza si a murit acolo. Carol s-a dus la Zürich sa faca inginerie. Intorcandu-se, a fost numit la Craiova, unde a fost inginer-sef al judetului Dolj. Acolo a pavat, cu granit adus din Belgia, din Ardeni, strazile Craiovei, a construit liceul „Carol I“ si multe altele. Apoi, s-a dus la Iasi, unde a contribuit la constructia Teatrului si a tramvaiului. A murit in timpul razboiului,cand tata era retras cu trupele in Moldova. 

Deci, in Primul? 

Da. Tata e nascut in 1888, odata cu Ateneul Roman. Dar tata s-a nascut inainte ca maica-sa sa se marite cu Carol. Carol, bunicul, era casatorit cu alta cucoana nemtoaica, Iulia Radetzky – o chema ca pe general. Asadar, pe bunica mea au trimis-o in Italia in timpul sarcinii. La intoarcere, in tren, i-a venit sorocul la Lugoj, in Austro-Ungaria. S-a dat jos si a nascut acolo. 

GEORGE LITARCZEK - INTERVIU


„Am fumat din ’44 pana in ’65“, zice Litarczek. La inceput, recunoaste, prefera trabucurile


Asistata medical? 

Probabil. In 1888 era asistenta medicala de vreme ce, in Timisoara, prima anestezie s-a facut in 1847, la sfarsit de februarie. Dar, dupa ce-a nascut, tot n-a stat la Craiova. Nu se cadea ca o femeie nemaritata sa aiba copil, mai ales ca era incurcata cu inginerul-sef al Craiovei. A stat prin Belgia, la Gent, prin Germania, la castelul lui Münchausen. Pana la urma, bunicul a divortat de Iulia si s-a casatorit cu bunica mea, Ecaterina. Din prima casatorie avea un fiu, Robert Litarczek, care a fost administrator al mosiilor regale din Romania, la domeniul de la Sinaia. Casa lui exista si azi, la Poiana Tapului. 

GEORGE LITARCZEK - INTERVIU


La masa de studiu, tanarul Litarczek se relaxa cu o revista buna


Iar tatal? 

Tata a facut liceul la „Carol I“, in Craiova. Apoi, a plecat in Belgia, unde a facut primii doi ani de medicina. Urmatorul an l-a facut la München, insa a absolvit la Berlin, in 1915, cand noi eram in neutralitate (n.r. – in Primul Razboi Mondial). Vine in tara, e luat in armata, iar in 1916 pleaca pe front. A fost mobilizat intr-un regiment de obuziere. Trebuia sa mearga la Turtucaia, insa batalia a fost pierduta pana sa ajunga el acolo. A fost trimis in Carpati, a luat parte la bataliile de pe Valea Prahovei – chiar am fost cu el si mi-a povestit. 

GEORGE LITARCZEK - INTERVIU


Spitalul Coltea, sala de operatie nr. 1. in spatele sau se afla primul aparat de anestezie din Romania


Cum vedea zona? 

Ca un combatant. Apoi, a facut retragerea in Moldova, a participat la Marasesti, unde a fost si decorat. A trebuit sa aduca niste raniti peste un camp care era bombardat. A calculat ritmul tirului, pentru ca nemtii trageau in salve, iar intre salve ramanea un timp in care reincarcau. Dupa ce cadea un obuz, sarea in gropile lasate plecand de la ideea curenta in vremea respectiva ca obuzul nu cade de doua ori in aceeasi groapa. Asa a traversat un camp si a salvat mai multi raniti. Decoratia a aruncat-o dupa ce au venit comunistii, de teama sa nu i-o gaseasca. 

Dupa razboi, a inceput sa profeseze? 

A fost numit intai la Catedra de Histologie, la Facultatea de Medicina, unde a cunoscut-o pe mama. Apoi, a fost numit la clinica medicala de la Spitalul Filantropia, unde profesor era Mitica Ionescu, fratele lui Toma Ionescu, marele chirurg. Mitica Ionescu a trimis multi subalterni in strainatate, iar pe tata l-au trimis in America si in Anglia. 

„Covorul de bombe s-a oprit la 100 de metri de casa noastra“ 

Ati facut o scoala nemteasca pana in ’36. N-a fost si o educatie politica? 

In cazul meu, in scoala primara, nu s-au reflectat in niciun fel tendintele politice. N-am avut de-a face cu Hitler in niciun fel. Apoi, am trecut la scoala romaneasca, la „Spiru Haret“, unde am avut cateva dificultati la limba romana in primele clase. Am avut cateva extemporale cu nota 2. 

Familia era implicata in mediul politic? 

Nu era. Tata mi-a spus mereu: „in viata ta sa nu faci politica“. Mi-am vazut mereu numai de meserie. Oamenii fac politica pentru ca se gandesc sa castige ceva. Nici tata nu s-a bagat in politica – de aia nici n-a putut sa progreseze mai departe de un anumit plafon, cu toate ca era foarte apreciat. Eu am avut mai mult noroc decat el, pentru ca am intrat intr-o meserie in care am fost oarecum deschizator de drumuri. 

De ce nu se curata locul de munca 

Nu oarecum. Ati fost, ce sa mai vorbim!
 

Niciodata, treaba pe care o faci intr-un domeniu, nu o faci de unul singur. Poti sa dai tonul, dar trebuie sa ai suport social. Eu am avut suport social din partea unor personalitati foarte mari, incepand cu profesorul Hortolomei, care mi-a diriguit complet activitatea. Eu terminasem facultatea, facusem internatul in ortopedie si voiam sa ma fac ortoped. Tata a vorbit pentru mine cu Hortolomei, care avea usa deschisa la Gheorghiu-Dej pentru ca era unul dintre profesorii care ii scrisesera o scrisoare lui Antonescu sa iesim din razboi, in primavara lui ’44. Am fost numit la Hortolomei, pana la urma. Imi zicea „Surubel“. 

GEORGE LITARCZEK - INTERVIU


De ce? 

Pentru ca aveam abilitati tehnice. Tata m-a dus, in timpul scolii, timp de doua veri, sa invat meserie la un atelier auto. Mecanicul era neamt. Am inceput cu spalatul pieselor, cu demontatul, lucru de atelier. Mi-a placut grozav si am invatat niste lucruri care mi-au ramas: in primul rand, cand lucrezi, te imbraci ca de lucru. Nu intri la bucatarie cu hainele in care stai in casa. Apoi, locul de munca nu se curata, ci se mentine curat. Pe fiecare scula pe care o iei, inainte s-o pui la loc, trebuie s-o stergi. Daca scoti o roata de la masina ca sa schimbi un sabot de frana, va cadea noroi uscat pe jos. Nu trebuie sa astepti sfarsitul zilei ca-l cureti. 

Pauza de bombardament 

Ati dat examenul la Medicina chiar in timpul bombardamentelor din ’44. Unde erati? 

Domnule, bombardamente erau in tot Bucurestiul, ca aia aruncau covor de bombe, spre deosebire de azi, cand fixezi o tinta cu laser. De multe ori mai si ratau – dadeau covorul mai la dreapta sau mai la stanga. Asa au scapat rafinariile de la Ploiesti. Bombardamentele erau anuntate – se stia de la radio. La examenul de admitere, am inceput lucrarea, s-a dat anuntul, am lasat-o pe masa, am plecat si dusi am fost. Ne-am intors la 12.00 si ceva, cand au plecat americanii acasa. 

Si-ati continuat cu aceleasi subiecte? 

Da, pe-aceeasi foaie. Dupa doua-trei ore. 

O pauza de bombardament, in timpul examenului. Sinistru! 

Cand esti acolo, nu ti se pare asa. Inainte sa dau examenul, am fost mobilizat ca premilitar in Bucuresti, la apararea antiaeriana. M-au pus pe Arcul de Triumf, unde era un telemetru, cu care masuram distanta pana la formatiile de avioane. Am fost demobilizat, ne-am evacuat langa Ploiesti, la Pucheni, unde era reflector german, cu 5-6 soldati si-o mitraliera antiaeriana. Intr-o zi,  unul dintre avioane nu-si golise suita de bombe si s-a gandit s-o goleasca in camp. Pai, s-a oprit covorul de bombe la 100 de metri de casa noastra. Bum, bum, bum! Dar stiam un singur lucru: nu auzi niciodata bomba care te omoara. Stiu ca mi-am pastrat calmul. Ce putea sa mi se intample cel mai rau? Sa-mi cada-n cap si sa dispar. Asta e. 

627x0 (2)


Moarte, quarc, string si alte informatii 

Priviti asa detasat? 

Sunt destul de calm in fata situatiilor stresante si inedite. Nu ma panichez. Domnule, daca ma iei din punct de vedere filosofic, sunt un credincios: cred in existenta corpului si a sufletului. Nu-ti fac toata teoria, dar totul e bazat stiintific: materia e energie informatizata, adica structurata, iar Einstein a confirmat-o cu ecuatia lui. Cobori sub atomi si ce ai? Quarc. Si sub quarc? Ai string, adica unde de camp electromagnetic oscilant. 

E curios ca sunteti intrebat despre moarte si vorbiti despre quarc si string. 

Pai, asta e toata treaba. Toata structura in care noi ne miscam e generata informational de o inteligenta superioara. 

Litarczek, inima de gheata 

Sentimentele nu sunt asa analitice. Frica, bucuria. 

Iti e frica atunci cand iti e. Un atac de panica n-am avut niciodata. Dintre elevii mei, unii m-au denumit „Kaltes Herz“ (n.r. – inima rece). E o observatie facuta din afara, nu eu mi-am pus numele asta, pentru ca tocmai in situatii dramatice, in sala de operatie, de pilda, eram calm. 

627x0 (3)


1965, Balul Operei din Viena. Litarczel, alaturi de prietenii sai londonezi


Cum puteti? 

Nu ma-ntreba, ca nu stiu. Nu trebuie sa te grabesti. Lucrurile trebuie facute ordonat si intr-o anumita cadenta, ca sa iasa cum trebuie. Sigur ca pentru asta trebuie sa ai anumite calitati intrinseci. Daca vrei sa scoti pistolul, ca-n filme, si sa mai si nimeresti, trebuie sa ai talent. Reflexul in executia sportivilor este foarte bine antrenat. 

„Bai, Surubel, ia vezi ce-i cu aista!“ 

Mai cititi lucrari de medicina? 

Medicina pe care am practicat-o eu e masiv depasita de ceea ce se face azi. Numai ca azi, in domeniul medical, din pacate, calitatea umana a fost denaturata de mercantilism. S-au atins cote alarmante. Adica spaga, domnule, pe romaneste. Eu, care am avut o incredere foarte mare in medicina romaneasca, sunt dezamagit acum. Pai, Timisoara, Arad, Oradea pleaca in Ungaria sa se trateze. De ce ne pleaca doctorii? Finul meu de la Oradea, conferentiar acolo, a avut 3 secundari din 10 care au plecat in Anglia. Dintre care si fata lui. Purceaua-i moarta-n cotet, ca sa zic asa. Poate ca numai afacerile particulare merg bine – sa stiti ca se poate sa ai o afacere pe care s-o desfasori in cadrul legal si sa-ti mearga bine. Se poate, ascultati-ma! 

Ati debutat in meseria in care v-ati consacrat la un aparat adus din America de profesorul Hortolomei. Cum s-a intamplat? 

Si pe care nu stia nimeni de ce cap sa-l apuce. I-am dat de cap cu literatura sovietica. Pe unul dintre autori l-am si cunoscut mai tarziu. Hortolomei m-a numit pe 1 noiembrie 1950 in clinica si, in prima zi in care m-am dus acolo, mi-a pus aparatul in brate: „Bai, Surubel, vezi ce-i cu aista!“. El fusese in America vara si adusese acest aparat cu toate anexele. 

De ce sa fi avut incredere in dumneavoastra? Erati novice, la inceputul carierei.

Nu stiu. Aveam 25 de ani, abia iesit de pe bancile facultatii. Dar pana in ’55 am fost chirurg, in paralel. 

„Tovarasa Elena Ceausescu, nu stiu sa dau anestezie cum imi spuneti“ 

Ati avut pe masa o multime de oameni de stat. Puteati sa-i priviti ca pe simpli pacienti? 

Nu-i consideram altfel. Nu ma emotiona titlul si pozitia lor. Lucram cu ei ca si cand as fi lucrat cu Ghita de la sat. 

Cu Elena Ceausescu cum a fost? 

Am avut o discutie cu ea. Voia sa-i dau anestezie intr-un anumit fel. I-am spus: „Tovarasa, nu stiu sa dau cum imi spuneti dumneavoastra“. „Iesi afara!“ Am iesit. Peste cinci minute a trimis dupa mine: „Stii ceva, doctore? Facem cum zici dumneata!“

GEORGE LITARCZEK - INTERVIU


Rahischizisul lui Manea Manescu 

Dar cu ce probleme venise tovarasa? 

Domnule, cu operatii relativ mici, simple. 

Pe cine-ati mai avut? 

Nici nu mai tin minte, pentru ca au trecut prin mana mea multi, din toate gradele si din toate zodiile. Unul dintre pacientii care m-au ajutat pe mine foarte mult a fost Manea Manescu. El avea niste dureri mari la coloana vertebrala. Am vazut pe radiografie si am vazut ca are rahischizis: inelul pe care-l fac vertebrele in jurul coloanei era deschis in cazul a trei vertebre. Se facuse un tesut de fibroza, ca tendoanele, care stranguleaza nervii si dau o criza dureroasa. Eu operasem rahischizis. „Tovarasu’ Manea, dumneavoastra aveti un rahischizis!“, dar reumatologii care-l consultasera nu stiau. Ii dadeau tot felul de boabe. I-am facut peridurala, un anestezic suedez, cum i-am facut, cum a adormit baiatul. Se pare ca a avut o remisiune si, timp de cativa ani, n-a mai avut nimic. Prin ’64, hop!, il interneaza pe Manea cu dureri de spate. Toti marii profesori erau pe langa el – eu eram sef de lucrari la Fundeni in clinica de chirurgie. Eu le-am spus ca trebuie sa se opereze. A venit un francez care a observat ca are rahischizis, deci m-a confirmat inca o data. In fine, aventurile mele la nivelul conducerii de partid si de stat care ne-a ghidat au fost multiple. Au fost oameni pe care i-am vazut in lumina lor de pacienti, nu de conducatori de stat. 

„Imi trimiteau cosuri cu conserve“ 

Ati pregatit peste 1.000 de studenti. 

Nu studenti, doctori. E vorba de invatamantul suprauniversitar, cursuri de specia-lizare si de perfectionare. Imi trimiteau, sigur, cosuri cu conserve, cu mancare, cu fructe. De mancare ne trimiteau de obicei. Dar trebuie notat un lucru: eu aveam patru locuri de munca – in invatamant, faceam clinica, in spitale. Nu aveam lipsuri financiare. 

Ati luat spaga? 

Am mai luat si eu cate ceva, dar nu am cerut niciodata. Nici eu, nici Setlacec. In primul rand, n-aveam nevoie: la baruri nu ma duc, dupa femei n-am alergat, iar pe munte nu costa mult sa mergi cu cortul. Si la schi era relativ ieftin, aveam o gazda acceptabila la Busteni. 150 de lei o camera de hotel, in conditiile in care numai leafa de profesor era de 7.000. 

Comert cu piper la conserva in Ungaria anului 1956 

Cand ati plecat prima oara in strainatate? 

Nu uita ca in fiecare weekend eram pe munte: iarna stateam trei saptamani la schi. Inainte de razboi, din ’34 pana in ’38, in fiecare an, am facut cate-un voiaj in strainatate cu familia. Dupa razboi, in 1956 am fost. Cu motocicleta in Ungaria. 

627x0 (4)

in vacanta, la ski


Cu motocicleta? 

Cu motocicleta! Inainte de revolutia din Ungaria! 

Ce motocicleta ati avut? 

Domnule, in timpul razboiului, pana in ’44, am avut o bicicleta cu motor de 50 de centimetri cubi. In ’45 mi-am cumparat un Puch de 125, o motocicletuta foarte vioaie, cu care am inceput sa umblu prin tara pana in ’53. Din ’53, am schimbat Puchul pe un IJ de 350. Cu suspensie, chestii, o masinarie formidabila. In ’56, cu IJ-ul am facut voiajul. 

Cum ati reusit, totusi, sa plecati? 

Am avut permis de circulatie de la Politie, pentru ca un coleg avea relatii. Nu era pasaport. Am circulat usor. Treaba era ca nu aveam bani. Asa ca luat in masina colegului o bautura spirtoasa pe care am vandut-o in Cehoslovacia. Prietenul meu era dintr-o familie care avusese o fabrica de conserve. S-a dus la fabrica, a luat mai multe conserve de mazare, dar in care a bagat piper. 

De ce piper? 

Era foarte cautat in Ungaria. L-a vandut la o macelarie si se vindea atat de bine ca am stat o saptamana la Budapesta ca belferii.

.

balas 18:51 / 25.03.2019Exceptionala poveste de viata.
Nume:

E-mail:


Mesaj:

(Comentariile trebuie sa fie de maximum 250 de caractere.)
Validare: 
(Introduceti codul pentru validare.) Reseteaza cod!
 
Autentificare
Am uitat parola / Cont nou!
Căutare
Prea multe rezultate?
Folosește căutarea avansată.
Publicitate