In inchidere, pe 13 aprilie, va fi proiectata o superproductie regizata de Feng Xiaogang - supranumit „Spielberg al Chinei” - si propusa de China la Oscarurile de anul acesta, Back to 1942/ Inapoi in 1942, cu Adrien Brody si Tim Robbins.
Proiectat la Berlin 2014 in premiera mondiala, Diplomatie pune fata in fata doi actori de exceptie, in rolurile a doua figuri politice care au schimbat cursul istoriei, in timpul celui de-al doilea razboi mondial. In noaptea dinspre 24 spre 25 august 1944, generalul nazist Dietrich von Choltitz (Niels Arestrup) se pregateste sa dinamiteze Parisul, la ordinul lui Hitler, inainte ca armata sa paraseasca orasul. Consulul suedez Raoul Nordling (André Dussollier), aparut de nicaieri in hotelul de lux cu usi ascunse, incearca sa-l convinga de absurditatea gestului.
„Filmul e plin de un suspans psihologic veritabil, remarcabil gestionat de Volker Schlöndorff. El pune fata in fata, cu o rara intensitate, doi oameni care jongleaza continuu intr-un limbaj diplomatic, dar niciodata derutant sau plictisitor”, scrie „Le Parisien”.
Alaturi de Werner Herzog si Wim Wenders, Volker Schlöndorff este unul dintre cei mai apreciati regizori germani. Cu adaptarea romanului lui Günter Grass, The Tin Drum/ Toba de tinichea (1979), a castigat Palme d’Or la Festivalul de la Cannes (premiu pe care l-a impartit cu Apocalypse Now, al lui Francis Ford Coppola) si Oscarul pentru film strain.
Spectaculos va fi si filmul care va inchide cea de-a treia editie, pe 13 aprilie, de la 20.00, la Cinema Studio, Inapoi in 1942 / Yi jiu si er / Back to 1942. Propunerea Chinei la Oscarul pentru Cel mai bun film strain anul acesta, regizata de cineastul supranumit „Spielberg al Chinei”, Feng Xiaogang, autorul unor blockbustere ca Aftershock, ii are pe Adrien Brody si Tim Robbins in distributie, alaturi de Guoli Zhang, Hanyu Zhang si Wei Fan. Superproductia istorica reia un episod intunecat din trecutul Chinei, din timpul razboiului cu Japonia, cand provincia Henan a fost afectata de o foamete cumplita, soldata cu milioane de victime. Uriasa productie, realizata cu resurse umane si tehnice impresionante, a fost lider de box office in weekend-ul lansarii in China, cu incasari de peste 20 de milioane de dolari. Back to 1942 a fost filmul-surpriza al Festivalului International de Film de la Roma.
Festivalul International de Film Cinepolitica va avea loc intre 8 si 13 aprilie, la Cinema Studio, Elvira Popescu si Union.
.
|