El este cantaret de bluegrass, ea este tattoo artist. Situatia paradisiaca initiala se schimba radical din cauza diagnosticarii unicului copil al acestora cu cancer, fapt care reprezinta o prima proba pentru relatia celor doi. Dupa moartea fiicei lor, vechi frustari ies la iveala. In contextul unei posibile vindecari cu celule stem, decesul apare brutal, constituind generatorul suprem de frustrare. 

Intr-un joc al disperarii cu caracter autodistructiv, Elise si Didier isi paseaza succesiv mortea fetei, producand astfel numeroase conflicte ce duc treptat la ruperea relatiei. Antiteza dintre cele doua personaje este iarasi reliefata si tot mai bine conturata cu fiecare ocazie. Daca la inceput asimetria parea sursa de dragoste si emotie, poate chiar cheia relatiei, pe masura ce avansam in poveste intelegem ca opozitia dintre cei doi reprezinta, de fapt, principala cauza a destramarii relatiei. 

Elise sufera, incercand sa-si mascheze tristetea, insa Didier blameaza cu fiecare ocazie pe care o are religia, religie care nu este de acord cu dezvoltarea celulelor stem si care din aceasta cauza constituie, dupa parerea sa, principalul vinovat pentru moartea copilului lor. Din pricina faptului ca nu se descarca si este o persoana introvertita, Elise ajunge la capatul puterilor mult mai repede decat Didier, fapt care o impinge spre suicid. 

Filmul ridica intrebari si cere raspunsuri, insa reprezinta si o formidabila ocazie de a critica biserica si de a dezbate teme ca reincarnarea sau viata dupa moarte, toate acestea pe un fundal tragi-comic cu muzica bluegrass.