Spectacolul Acasa, in miezul verii isi trage radacinile dintr-un text cu profunde tuse dramatice, o comedie neagra care pune in prim-plan o familie disfunctionala din Oklahoma. Rand pe rand, autorul, Tracy Letts, castigator al Premiului Pulitzer si a cinci Premii Tony pentru aceasta piesa, in 2008, aduce sub microscopul sinceritatii brutale si al cinismului relatia sot-sotie macinata de vicii si de frustrari, relatia mama-copil preferat si relatia mama-ceilalti copii, relatia sora-sora, relatia mama-nora si mama-ginere si ramificatiile care se nasc din aceste relatii. Situatiile-limita si discutii care, aparent ar trebui sa duca spre nicaieri, cum sunt cele despre vreme, rascolesc sentimente care mocnesc in protagonisti, poate de ani de zile. Boala, moartea, durerea, disperarea sunt tot atatea motive de a dezvalui secrete, de a da pe fata ura sau adevaratele ganduri si nu de apropiere. Autorul insusi marturiseste: “Speranta fiecarui dramaturg este sa poata prin scrisul lui sa atinga teme universale, iar intentia mea a fost sa construiesc o poveste care sa cuprinda foarte multa pasiune si mult adevar. Piesa mea este o istorie de familie. (Cand a fost intrebat de ce scrie atat de mult despre familie, Sam Shepard a raspuns: „Ce altceva mai este?”). Politica sistemului tribal ne este comuna amandurora. Sper ca  August: Osage County va oferi o oportunitate artistica viabila  oricarui teatru de a invata ca dinamica „familiei” continua sa ne formeze pe noi si viziunea noastra despre lume.”

Prin ce ademeneste regizorul Claudiu Goga atentia, dincolo de potentialul piesei originale, pe care il framanta pentru a-i condimenta gustul si cu arome din bucataria regizorala proprie? Nu prin foarte multe elemente originale, dar prin detalii care prind publicul in capcana jocului scenic. In primul rand, prin distributie si prin coloana sonora. Pentru ca alege sa foloseasca aceeasi melodie, Eric Clapton, Lay Down Sally, pe acordurile careia regizorul John Wells expune, in adaptarea sa pentru marele ecran, isteria si firavul tranzitului sentimental din familia Weston si pentru ca ii distribuie in rolurile cheie pe carismaticii si cameleonicii Emil Coseru si Mihaela Arsenescu Werner. Isteria, nevoia de iubire, lupta cu boala si cu dependentele, singuratatea unui om de o sinceritate care taie in carne vie, egoismul dispus sa se cizeleze la scolile inalte ale trasaturilor de caracter definitorii compun atmosfera din casa familiei Weston si i se potrivesc pana la durere lui Violet Weston, dependenta de medicamente care dezbina si aduna la un loc, cu o disperare patologica si o placere sadica, intreaga familie, luata in grija, cu o indemanare demna de cei mai buni dintre actorii scenei romanesti, de catre Mihaela Arsenescu Werner. 

Totul incepe cu adevarat, in piesa Acasa, in miezul verii, in momentul in care pater familias, Beverly Weston, academician si poet, abil pus in miscare, cu tot sarcasmul si amaraciunea sa de viata, de catre actorul Emil Coseru, dispare din cadrul familial si este de negasit. Disparitia sa, magistral pregatita de catre autor printr-un dialog-prelugiu intre acesta si sotia isterica, dialog care aminteste si de protagonistii din Cui i-e frica de Wirginia Woolf?, ii aduna pe toti Westonii intre peretii aceleasi case, casa care unora le provoaca adevarate crize de identitate. Astfel, pe parcursul a aproape 3 ore, ies la suprafata scenica adictii, sinucideri, rebeliuni adolescentine, secrete bine ascunse, dovezi ale unor adultere care ii aduc pe toti protagonistii in pragul nebuniei. 

In spectacolul nationalului iesean, fidel textului original, impresioneaza tipologiile umane dezgolite pana la os si felul in care acestea sunt insufletite de catre actori, intr-un decor care indeamna la incurajarea pornirilor claustrofobice. Scenograful Stefan Caragiu le-a pregatit actorilor Mihaela Arsenescu, Emil Coseru, Doina Deleanu, Teodor Corban, Tatiana Ionesi, Constantin Puscasu, Haruna Condurache, Calin Chirila, Petronela Grigorescu, Cosmin Maxim, Volin Costin/Doru Aftanasiu, Ioana Corban, Diana Chirila si alter-ego-urilor lor din Acasa, in miezul verii un decor care preia modelul unei case de papusi. Fiecare nivel al acestei case este rezervat unei etape din intriga piesei. Astfel, in functie de momentul actiunii, lumina reflectoarelor cade pe cate un spatiu si pe unul sau mai multe personaje, iar umbra le pune pe celelalte in stand-by. Aceasta succesiune de lumini si umbre, truc clasic de magie scenica, dinamizeaza intreaga desfasurare de forte si face din descatusarea de resentimente, de zambete si de tristeti a fiecarui protagonist un spectacol in spectacol. 

Scenele domestice care cocheteaza cand cu obisnuitul, cu ipocrizia si cu aparentele, cand cu absurdul si cu dramaticul, cliseele desprinse din viata, cum ar fi cel al barbatului a carui sotie are o personalitate mult prea puternica pentru a o domina si atunci prefera sa o insele, cel al copilului ramas pe langa parinti si frustrat ca nu a reusit sa se desprinda in totalitate de aria lor de influenta, cel al barbatului care se casatoreste de mai multe ori si se da la orice persoana de gen feminin, chiar si la una care nu a atins, inca, majoratul, psihanaliza de tip freudian de care dramaturgul american se foloseste pentru a sublinia adevarata natura a personajelor sale, teama de singuratate care face umbra fiecarui protagonist al piesei, umorul negru si chiar autoironia, notele tragice ale destinelor expuse fac din piesa lui Tracy Letts o capodopera, un text ca un curs intensiv de cunoastere a adevaratei naturi umane, in special a partilor sale intunecate, mai rar puse la vedere. Tocmai de aceea, spectacolul Acasa, in miezul verii de la Teatrul National “Vasile Alecsandri” din Iasi isi dovedeste, de la un capat la celalalt, capacitatea de a atrage publicul in lumea  repetabilitatii, a lui “as vrea sa mai revad schimbul acela taios de replici, monologul acela plin de subintelesuri, flirtul acela care atinge culmile ridicolului”. Trecerile de la o fragilitate induiosatoare la o violenta verbala si comportamentala pe care le reuseste Mihaela Arsenescu Werner prin personajul sau vulcanic, generozitatea cu care si-au privit, si-au inteles personajele si si-au asumat fiecare gest Doina Deleanu, Constantin Puscasu, Haruna Condurache, Petronela Grigorescu emotioneaza si pun pe ganduri, pana si pe cei mai snobi si greu de castigat dintre spectatori, dau acea stare de “tocmai am vazut un spectacol de teatru si nu mai am chef de nimic altceva, trebuie sa il diger.”