Nimic nu e asa de strident colorat la acest Teatru, incat actorii sa para niste pauni, dar totul straluceste ca abatajul cu filon de flori de mina. L-am rugat pe maestrul Alexandru Arsinel sa ingaduie prezenta mea la scena, la „Tanase”, ca sa intalnesc artistii de aproape, sa-i mistui in vitrina ochilor mei, sa-i ating, sa incerc daca nu curenteaza, sa vorbim ca sa-mi ud sufletul cu roua transformata din glasuri pentru insetatii de teatru magnific si vindecator de singuratate. Numai cine-i prieten cu vistierul norocului poate primi o asa moneda de bunatate din partea maestrului, mai bogata decat o avere, caci cine sta o clipa in culise la „Tanase” traieste o bucurie cat o viata!

Mi-a primit maestrul haina de iarna in cuier, la cabina sa si m-a facut sprinten, apoi m-a condus la scena cu numai cateva secunde inaintea inceperii spectacolului. Se juca premiera „Craciun la Savoy”. Daca aproape nu cred eu aceasta, nu ma pot astepta sa creada multi. Dar este purul adevar: am mers in culisele Teatrului de Revista „Constantin Tanase” si-am zburat mic si infrigurat de emotie printre colosalii artisti. Alexandru Arsinel, Adriana Trandafir, Ana Maria Donosa, Cristian Simion, Nae Alexandru, Florentina Coca Zibilianu, Adrian Enache, Sanda Ladosi, Oana Sarbu, Daniel Iordachioaie, Alin Gheorghisan, Daniela Tanase, Bianca Sarbu, Mara Bratu, Letitia Roman, Iuliana Nistor..., trupa de balet a Teatrului... m-au incadrat (reverente maestrului Arsinel pentru ca m-a vorbit de bine), cu o simplitate necrezuta si bunavointa pe care artistii mici n-o au cu ei, o uita pesemne acasa, in cei sapte ani! Este de neimaginat sa conversezi cu acestia. Sunt multe incuietori in calea lor si e mai lesne de survolat cerul in furtuna, decat pe deasupra aureolii care cred ei ca le insoreste capul. Nu e unul singur cu asa aroganta la „Tanase”! Sa nu uit a aminti faptul ca drumul meu la cabina maestrului Alexandru Arsinel a fost croit de catre secretarul literar si PR Oana Georgescu, o colaboratoare pentru multe din faptuirile mele ziaristice, intr-un asemenea mod in care cuvantul e fara puterea de a o spune.

         

Artistii Teatrului de Revista „Constantin Tanase” sunt cai nestransi in zabale, liberi, frumosi, zguduind nu pamantul sub copite ci vazduhul sub care e aninata scena, nevarstnici, tineri cu totii in suflet, napadind in iures viata spectatorilor, alinand-o, imbucurand-o, imbogatind-o. Cu toate ca fiecare duce in adancul sufletesc o patima, o nedreptate, o suferinta, o tristete...

Cine, de pilda, poate fi in sufletul actorului Alexandru Arsinel?! Cata durere a rabdat si cata rabda, dar spectatorul nu-i vede decat fata bonoma si zambetul cald, pentru ca la cabina ramane chinul, acolo unde-i ramane si umbra, chiar, pe cand in scena intra la bratul luminii si voiosiei! Il devasta o durere insuportabila de spate, cobora la scena chircit, cu buzele inclestate de durere si ochii umeziti de rabdarea durerii fara vaiet - aceasta eliberare data omului ca o doctorie sufleteasca. Dar pe scena se indrepta eroic, suradea, canta, dansa si nimeni nu stia in ce chingi ii plangea inima! Iesea din scena si se prabusea intr-un fotoliu, ca sa se predea iar durerii ce-i lua spatele in primire, apoi revenea la scena si din nou in fotoliu...

Iata cum sufera marii artisti si se daruie publicului, in timp ce acei mici speculeaza ambiguitatea in voga si umplu scena cu nimic! Ca si unii dintre acei ce cred ca sunt ziaristi doar pentru ca tin in mana un microfon, sau o hartiuta si un pix, dar publica intr-o neplacere a scrisului despre oameni de valoare si o placere savuroasa a sfasierii gramaticii si colorarii emblemelor nonculturii. Ca un cal ce necheaza s-a aruncat asupra maestrului Alexandru Arsinel unul dintre ei, dar maestrul va ramane in istoria teatrului romanesc asemenea unei statui ecvestre ce va da sensuri omonime insusi numelui „teatru”.

Am trait la „Tanase” clipe de culegere a tot ce era cuprins in culise, spre o rostire simetrica in gand, pentru mult timp, de fapt pentru totdeauna, pentru cat timp voi fi, a numelor ilustrative ca zarea pentru raze, ca rugul pentru jertfelnicie.

Din viata iubire, din iubire viata am aflat si primit de la artistii Teatrului de Revista „Constantin Tanase” din Bucuresti, in clipe care, pe o gradatie ascendenta s-au preschimbat in bucurie. Prin raritatea lor, aceste trairi inrauresc o viata!