| Acum niște ani |
| 21 noiembrie 2024 |
| 1694 • |
Se naste Voltaire, scriitor ?i filozof francez (m. 1778) |
| 1783 • |
În Franta a avut loc primul zbor din lume al unor oameni de stiinta într-un balon cu aer cald |
| 1784 • |
Împaratul Iosif al II–lea al Austriei ordona reprimarea Rascoalei conduse de Horea |
| 1877 • |
Thomas Edison anunta inventia sa: fonograful, o masina care poate înregistra sunete |
| 1895 • |
Se naste Traian Grozavescu, tenor român (d. 1927) |
| 1898 • |
Se naste René Magritte, pictor belgian (d. 1967) |
|
|
| Să existăm sufleteşte, în afara timpului, pentru un anotimp... |  | | (Literatură) | | Anul trecut, intr-una din zilele coapte de soare ale lunii octombrie, Nora Iuga mi-a daruit un zambet la Festivalul International de Literatura si Traducere de la Iasi. Acum imi amintesc de expresivitatea transmisa atunci, precum si de ochii ei inchisi la culoarea care vorbeau neincetat, insa nu in avalansa, ci lasandu-ti timpul necesar cat sa le auzi sonoritatea magica. | Priviti in adancuri, scanand in interiorul lor uman, ochii aveau culoarea deschisa a cuvintelor scrise in timp de insasi autoarea lor. Citind-o recent, mi-a atras atentia perceptia fizica si metafizica pe care o acorda, in spatiul intim al memoriei, iernii.
Intr-un interviu acordat Diei Radu, editor cultural si redactor al revistei Formula As, scriitoarea Nora Iuga descrie parcursul pe care il urmeaza gandul pana sa ajunga sa imbrace starea in care este imagine. Asadar, despre gand ca imagine a propriei interioritati, ca memorie a simturilor care pastreaza emotia prima a amintirii. Ca o forma de a se intoarce la copilarie, cand bucuria exista fara prezenta unui obiect aparent si fara dorinta de a gasi neaparat raspuns la chinuitoarea intrebare de mai tarziu, "de ce?". Marturiseste ca nu-i plac plimbarile prin zapada, care aduc cu ele frigul si intunericul, "decat atunci cand nu e nicio pala de vant, cand nu se clinteste nicio creanga, cand linistea e deplina si aerul complet static, cand ninge cu fulgi foarte mari si scartaie zapada sub picior. Sau cand e soare, totul e incremenit, iar albul devine orbitor, incat ai senzatia ca te misti intr-o supra-lume." Abia intr-un astfel de moment suspendat in albul linistii, Nora Iuga s-ar putea plimba ore in sir.
Aerul de poveste al anotimpului opalin incepe sa fie respirat la vederea primilor fulgi de zapada, cand se declanseaza in solaritatea fiintei sale o bucurie frenetica: "E o explozie de entuziasm pe care cred ca o avem cu totii de mici si care se repeta an de an. Nu cred ca exista om caruia sa nu-i vina sa strige "Ninge!", cu exaltarea de atunci, cand vede pe fereastra primii fulgi." Insa, alte sensuri ii raman pictate in suflet de insasi majestatea sa, iarna.
Amatoare a iernilor rusesti revelate in lecturi, revine la semnificatia interiorizanta, cu irizatii psihologice, in care "iarna inseamna frig aprig", iar expresia verbala "Mi-e frig" accentueaza certitudinea unei singuratati si sentimentul de siguranta dupa care orice om tanjeste si la care ajunge doar atunci cand se afla alaturi de o fiinta. Corespondentul sinonimic al lui "mi-e frig", "sunt singur", accentueaza auzul ecoului strident al omului care are nevoie de tine, are nevoie de celalaltul lui. "Fetita cu o mie de riduri" continua ca o visatoare, sa recompuna imaginea rascolitoarea a iernii, dandu-i accente de confesional: "Stiti, toata viata mea am avut un vis de iarna. Mi-am dorit sa calatoresc intr-o troica, imbracata toata in blanuri, cu un barbat pe care sa-l iubesc. Caii sa aiba clopotei, ca-n Anna Karenina, si sa traversam impreuna o padure inghetata. M-a tinut ani de zile dorinta asta si n-am ajuns niciodata la hanul visat. De altfel, cele mai frumoase intamplari ale mele au fost visele, fiindca nu s-au implinit niciodata."
Iarna mai aduce cu ea si literele autocunoasterii prin apropierea de carti, prin tendinta de a ne oferi mai mult ragaz pentru creativitate, imaginatie, fantezie, interpretare, visare, domolire a ritmurilor exteriore si regasirea esentei in linistea care ne confera stari de spirit motivante, prielnice reflectarii prelungite. Ca si cum ni s-ar ingadui sa existam, sufleteste, in afara timpului, pentru un anotimp...
Cu alte cuvinte, cu cele ale autoarei Nora Iuga: "(...)iarna e anotimpul propice pentru creatie. E ceva cu anotimpul asta, are o dimensiune metafizica, o tragere la somn, la visare, la imaginatie. Iarna are o liniste a ei, greutatea zapezii incetineste ritmurile exterioare si le starneste pe cele interioare. Parca se coace ceva in fiecare om, la caldura, in spatele perdelelor trase." Imbracarea caselor in lumini din ce in ce mai intense si stralucitoare, precum si decorarea brazilor cu globuri si ghirlande, dorinta de a colectiona obiecte si decoratiuni sofisticate, cat mai in pas cu moda, toate acestea reprezinta o necunoscuta asumata constient de domnia sa, care are o viziune proprie despre locul in care isi duce traiul zilnic. In acest sens, afirma ca o intereseaza casa dinlauntrul ei, casa legata de propriu-i mecanism interior "printr-un cordon ombilical, cum e casa melcului, care si-o cara cu el peste tot." O propozitie din interviul acordat de scriitoare, care reitereaza aceste ganduri, suna asa: "Eu nu mi-am dorit niciodata o casa muzeu." Aflam, astfel, ca celebra Nora Iuga nu si-a dorit niciodata sa locuiasca intr-o casa excentrica, preocupandu-se cu predilectie de dimensiunea estetica a sufletului sau, pe care l-a hranit in permanenta cu fibre si substante culturale, cum au fost si cum sunt si astazi: mersul frecvent la teatru, la concerte, la cinematograf, lectura si scrisul...
Autor: Stefania Argeanu, Facultatea de Psihologie si Stiintele Educatiei, specializarea Psihologie.
| |
dani15:53 / 04.08.2015Oferta anului, acum pentru toti! Se lucreaza part-time (in timpul liber) sau full-time, la alegere. Va oferim alte detalii dupa ce trimiteti textul ”Info” la adresa de email: newproject632@yahoo.com |
|
|
|
|