| Acum niște ani |
| 19 aprilie 2024 |
|
|
|
| Dorel Vișan: "Am înțeles că a fi simplu este mai greu decât a fi complicat." |  | | (Literatură) | | Motto: "In scolile noastre, copiii invata "din toate cate ceva", dar prea putin despre ei. Daca dascalii nostri ar acorda mai mult timp copiilor de a cerceta misterul mintii omenesti, poate ca, formandu-se in cunoasterea de sine, am avea mai putine frunti incruntate si mai putina ingrijorare autodistrugatoare. |
Fara tagada, omul zilelor noastre se zbate intre doua capcane pagubitoare: Crede inainte de a cerceta si critica inainte de a intelege... ori intelegerea este prima regula a strategiei de viata, dupa Phillip C. McGraw."
Dorel Visan, capitolul Fiecare moare singur... din cartea Cine-i pazeste pe paznici, pagina 67
Spectatorul cu gene dantelate priveste aripile de lumina care fac parte din geamurile larg deshise ale salii de cinema, anuntand, parca, Sezonul pescarusilor. Isi aminteste de Timpul liber, de clipele in care nu exista "Prea tarziu", pentru ca, atunci, putea sa adune in palme Baloane de curcubeu... Atunci i s-a spus pentru prima data ca Eroii nu au varsta, chiar daca se mai poticnesc uneori, in demersul devenirii autentice, cu acele Drumuri in cumpana. Si asta, datorita faptului ca ei, eroii peliculei, creeaza Gustul si culoarea fericirii.
Bucuria intalnita aici se raspandeste si intr-o Declaratie de dragoste atipica, scrisa de insusi Sistemul nervos. Presupunand ca deja vi s-a facut dor de filmele pe care tocmai le-am enumerat intr-un exercitiu de creativitate in randurile de mai sus, cu o seama de cuvinte (in)scrise in stil italic, va adresez continuarea...
Clujule, daca vrei ca in 2015 sa te simti distins cu titlul de Capitala europeana a tineretului, Fii cu ochii pe fericire! Clujule, fii cu ochii la litere si citeste-l cu inima pe Dorel Visan! Si chiar daca exista o singura banuiala minuscula privind felul in care conexiunea dintre numele uman al actorului Dorel Visan si lectura cartilor sale vor contribui la reusita orasului Cluj de a fi recunoscut drept capitala europeana a tineretului, propunerea de fata are vocea ei. Si chiar daca aceasta banuiala nu este rostita cu voce tare de o multime semnificativa d.p.d.v. statistic, raman la certitudinea unei intrebari care poate face lumina, o data ce va fi interiorizata de cititori: "De ce sunt cartile un mijloc de a ne cunoaste pe noi insine si ce beneficii avem daca citim?"
Sa ne gandim ca, alegand aceasta maniera de a fi, de a simti, descoperi capodopere in tinuturi miniaturale care iti pregatesc cadrul potrivit pentru a suprinde imagini din interiorul inimii unei litere, care este mereu secondata de alte litere. Astfel, din cititor devii fotograf de povesti umane, colectionar de cuvinte, stari cu har, esente dulci si iluzii purpurii, doze de optimism chihlimbarian. Stabilesti intensitatea luminii in functie de propriile afinitati cromatice si te opresti atunci cand vrei, pentru a reveni, ori de cate ori iti era dor de acest itinerar, in care esti de mana cu litera si intotdeauna pregatit sa vezi, cu lupa fina a simturilor, trairile, gandurile, emotiile personajului tau preferat, cu care nu doar ca te identifici, dar pe care il porti pe degetul drept al privirii, aducandu-l in universul tau real, in care parca toti privitorii curiosi, toti, locuitori ai orasului, au uitat sa asculte, sa citeasca si sa transmita povesti celor de langa ei, celor din apropierea si din departarea lor, deopotriva. Doar cand citesti si acest fapt reprezinta, pentru tine, o stare benefica, descoperi ca nu mai obosesti, ca nu te mai dor ochii, ca nu mai ai nevoie de ochelari, ca timpul are timp cu tine si ca tu ai timp cu timpul, dar mai ales ai timp cu tine. Citind, de fapt, ai timp sa recunosti ce/cine te face sa zambesti prelung, ce te face sa gasesti in tine insuti magia de care ai nevoie pentru a continua si a nu da unda libera renuntarii la visul tau maret, din cauza unor piedici. Cartile apropie departarea, anuleaza limitele (auto)impuse (de cele mai multe ori), te invata sa vii in fata oamenilor cu povesti despre tine, in care ei sa se simta acasa, te invata sa ai curajul si rabdarea de a reveni la situatii de viata, fiinte, pagini pe care tu le consideri importante, ori de cate ori este nevoie.
Dorel Visan este un autor generos care vine in intampinarea cititorilor sai cu emotia amintirilor sale bogate. Este necesar sa-i aud sau sa-i vad scris numele pentru a stabili o simetrie aparte intre el ca om, ca actor, ca profesionist si activitatile culturale in care sunt implicati tinerii clujeni. Pentru ca geografia locurilor, a oamenilor purtati de acelasi filtru interior, realizat insa prin mecanisme diferite de expresie se aplica si aici. Geografia clujului are in compozitia sa stari de spirit, muzicalitatea vocii, replici intelepte rostite si transmise de oameni ca Dorel Visan. Ceea ce te poate duce cu gandul la faptul ca adevaratul Cluj nu este orasul pe care il poti identifica pe harta geografica a tarii noastre, ci este orasul simplu, cu datini si obiceiuri pastrate vii in memorii frumoase, in care ne intrebam retoric sau, poate, nedumeriti inca: CINE-I PAZESTE PE PAZNICI? Si daca urmatoarea intrebare persista pentru unii dintre dvs. "Ce legatura exista intre sintagma Cluj-capitala europeana a tineretului 2015 si sugestia de lectura a cartii Cine-i pazeste pe paznici?", atunci va propun sa ne oprim la trei constatari: “Oricine are abilitatea de a vedea frumusetea, nu va imbatrani niciodata” (Franz Kafka) Tineretea nu are varsta. (Pablo Picasso) Tineretea este o stare de spirit. (Dorel Visan)
Asadar, plecand de la premisa potrivit careia varstele omului sunt simultane, iar tineretea nu este o varsta, ci o stare de spirit, vi-l prezint pe Dorel Visan. In aceasta fiinta, tinerii au privilegiul de a descoperi: marea biblioteca a lumii, o profunzime putin obisnuita a intalnirilor fiintiale si cel putin 3 substraturi: cel uman, cel artistic si cel filologic.
"Cine-i pazeste pe paznici" a fost publicata la Editura Princeps Edit in 2012. Volumul debuteaza cu o prefata semnata de Mircea Radu Iacoban-Libertatea, ca un samar. Cartea ii intampina ales pe cei care traiesc avand la baza stari de spirit si emotia povestii care se doreste a fi citita. In pagini te intalnesti cu intrebari existentiale, formulate sub semnul inteligentei actoricesti, dublat in permanenta de o cunoastere avizata a noptii interiorului uman, cu framantarile si indoielile la purtator. Despre o viziune sacra a sensului tragicului care sporea, in frumusete, in ritualurile zilnice de altadata pentru ca Dumnezeu era chemat de catre oameni pentru a fi martorul si cel care binecuvinteaza, cu prezenta Sa, lucrarea lumeasca, in pagini: "Ca artist care isi respecta publicul si pe el insusi, am dus o lupta continua si sustinuta cu mine insumi pentru a ma intoarce mereu si mereu in simplitate. Si unde credeti ca gaseam ideile cele mai simple care, de fapt, sunt si cele mai roditoare? La oamenii aceia la fel de simpli, de la mine din sat." Autorul clujean, nascut in Tauseni, isi continua astfel marturisirea:"(...)Ce aveau special acesti oameni? Credinta. Si credinta le dadea certitudine si certitudinea le dadea puterea de a rabda viata... Cred ca lucrurile simple, dar cu fond adanc in talcuri, m-au purtat astfel si pe mine, de-a lungul anilor si mi-au deschis (atat cat am putut intelege si urma) marile cai inchise ignorantului." "Prin asezarea omului in viata, credinta devine o stare morala. A intelege natura inseamna a urca sau a cobora in tine..." "Cand eram la scoala de teatru, profesorii ne spuneau mereu: Fii simplu, de ce te complici? Inca de pe atunci, am inceput sa intelegem ca a fi simplu este mai greu decat a fi complicat. Cu toate acestea, chiar si teatrul care este si o forma si un izvor de educatie "se complica" in loc sa fie simplu. Cine mai tine cont de inteleptul Aristotel care in Poetica lui spunea acum cateva mii de ani ca emotia (cea binefacatoare) se obtine nu prin "artificii scenice", ci din dinamismul actiunii?..."
.
| |
|
|
|
|
|