Surprizele povestirii sunt infinite.

 

In 1947, Presedintele iugoslav Iosip Broz Tito a facut prima sa vizita in Romania. Regimul comunist l-a omagiat, facandu-i cadou un tablou al marelui artist roman Ion Andreescu – Crangul desfrunzit. In anii 60, criticul de arta Radu Bogdan a decis sa scrie o monografie dedicata marelui pictor, incluzand o reproducere dupa tabloul facut cadou lui Tito. Aici incep insa problemele…(sinopsis)

 

De acum incolo, cand cineva va vrea sa nege, in mod rautacios, ca documentarul are deminitatea de a se putea califica si ca cinematografie de autor, va trebui sa tinem intotdeauna seama de un film ca Padurea, prezentat in cadrul concursului de documentare la a 26-a editie a Festivalului de Film de la Trieste. Regizat de sarbul Siniša Dragin, Padurea este o analiza articulala, nemiloasa si complexa a raporturilor dintre Iugoslavia din vremea lui Tito si Romania, ambele comuniste. Totul, plecand de la un tablou: Crangul desfrunzit al pictorului din secolul XIX Ion Andreescu, care i-a fost donat lui Tito de autoritatile romane, cu ocazia vizitei sale din 1947.

Acest tablou, pe care nu-l vom vedea niciodata, devine nucleul obscur in jurul caruia se invarteste totul: raporturile brusc conflictuale dintre Tito si restul blocului sovietic; revenirea la relatiile de prietenie dintre cele doua state vecine; cercetarile unui critic de arta roman (Radu Bogdan), care nu isi poate duce la bun sfarsit monografia despre Andreescu fara acest tablou, si care se gaseste, astfel, in situatia de a clarifica probleme spinoase diplomatice; distrugerea unei paduri ca simbol concret al incheierii unei perioade istorice anume, sau poate a intregului secol XX; moartea liderilor respectivi si reactiile populare opuse (pe de o parte, moartea lui Tito, regretata imediat, de cealalta, cea a lui Ceausescu, judecat si ucis).

 

Dragin reuseste sa gestioneze un material atat de complex, bazandu-se doar pe o capacitate de scriitura care merge pana la sublim, si nu se teme sa se confrunte cu exemplele cele mai bune ale cinematografiei de fictiune (si care, in trecere, da si o lectie diverselor manuale ai diversilor guru - scenaristi americani), regizorul folosind, intr-adevar, contemporaneitatea diverselor registre si formule narative: el di voce – din off -. unor pasaje din cartea despre Andreescu pe care Bogdan a reusit totusi sa o scrie, facandu-l sa devina, astfel, naratorul evenimentului. Il omagiaza, aratand-o pe vaduva acestuia in calatoria ei pana la mormantul criticului. Pune in scena, - mereu in voice over -, dialoguri grotesti intre functionarii din cele doua tari (si acesta este, natural, cel mai evident element fictional din film). In fine, pune in contrast grotescul cu tragedia (mortile violente provocate de razboaie si dictaturi, suspiciunile reciproce, climatul de teroare merg mana in mana, ca sa explodeze in fine dupa 1989…).

 

Digresiunea si elogiul detaliului (de altminteri, totul face parte din rama unui tablou), ca stilistica, devin apoi componentele prin intermediul carora se construieste o fresca istorica, sociala si artistica, unde nimic nu scapa discursului si totul este inclus intr-o arhitectura perfecta, unde nimic nu este dizolvat.

 

Si doar in fata amplorii unui film ca Padurea, putem sa confirmam – in timpuri atat de dificile pentru institutiile festivaliere – faptul ca este inca si mereu mai cruciala existenta unor manifestari precum Festivalul de Film de la Trieste, intrucat el ne permite sa observam de aproape si cu argumente (mai bine zis, printr-o programare rationala), insasi existenta cinematografiilor din tarile din Estul Europei si vivacitatea lor indiscutabila…

De Alessandro Aniballi (aparut in Quinlan Revista di Critica Cinematografica) 

Aici e textul in original, in italiana: http://quinlan.it/2015/01/22/the-forest/

BIO:

Regizor, scenarist, director de imagine si scriitor, Sinisa Dragin s-a nascut la Kula, in fosta Iugoslavie. A absolvit Academia de Film si Teatru din Bucuresti, Romania, in 1991. Este cameraman pentru Agentia Internationala de Presa Reuters. Scurt metrajul sau de debut, “Tristetea aurului negru”, a obtinut Marele Premiu la Festivalul de Film de la Oberhausen, in 1994. Cel de-al doilea lung metraj al sau, « Dumnezeu ne saruta in fiecare zi pe gura », a primit Premiul Tiger la Rotterdam, in 2002, iar « Daca bobul nu moare», a fost distins cu Premiul Dioraphte la Rotterdam, in 2011. Dragin face filme de fictiune si non-fictiune. « Padurea » a castigat premiul pentru cel mai inovativ film documentar de lung metraj la Festivalul de Film Visions du Reel 2014 de la Nyon, Elvetia, precum si premiul Retelei de Filme Documentare Europene, la Festivalul de Film de la Sarajevo.