Este vorba de prima editie a Turneului „Armonii Pascale”, organizat de Asociatia „Pro Valores” si Amena Studio, care, in perioada 22 martie-4 aprilie 2015, s-a intalnit cu spectatorii in orasele: Ramnicu Valcea (Salina Ocnele Mari), Chisinau (Teatrul National " Mihai Eminescu"), Piatra Neamt ( Teatrul Tineretului), Sinaia (Castelul Peles), Slatina (Centrul Cultural "Eugen Ionescu"), Bucuresti (Palatul Mogosoaia).

Programul artistic a ajuns si la Iasi (la Muzeul Unirii), luni, 30 martie, incepand cu ora 18:00. Aici, indragita actrita Daniela Nane si binecunoscuta pianista Ioana Maria Lupascu au adus emotia, sensibilitatea, blandetea, uimirea, contemplarea, bucuria sacra a sarbatorii Invierii. Cele doua artiste au facut ca sunetele cuvintelor, in alternanta cu sunetele clapelor de pian sa licareasca in privirile celor 100 de spectatori care si-au manifestat aprecierea si incantarea atat prin linistea din timpul spectacolului, cat mai ales prin necontenitele ropote de aplauze de la final.

Am ajuns in sala pregatita de sarbatoare a Muzeului Unirii cu 45 de minute inainte de inceperea momentului artistic, in plina desfasurare a repetitiilor, insa. Zambetul empatic, cuceritor, prezenta distinsa si destinsa in acelasi timp, privirea colorata in cercuri si luciri fine, verzi, asemanatoarea peridotului, asezau o aura de mister in plus  fiintei care trona in scaunul de catifea rosie-burgundia. In urmatoarele 3 minute am dat mana, am facut cunostinta cu ea si am primit raspunsul invitatiei la dialog, de la insasi Daniela Nane. Cititi-o in interviul de fata!

(doua lacrimi mari ii traverseaza ochii conturati discred, in acelasi timp):
Da, asa este. M-am intors cu nostalgie in timp, in anul 2003 cand am fost la Miclauseni si am filmat pentru Orient Express, alaturi de Sergiu Nicolaescu. Intre timp, lucrurile s-au schimbat si s-au schimbat in bine, ceea ce e incantator. Acolo este un spatiu foarte frumos si a fost emotionant si cutremurator sa aflu povestea locului. Am simtit ca un pumnal mi se infige in inima in momentul in care mi s-a povestit ca soldatii rusi aprindeau focul cu cartile din biblioteca familiei Sturdza. Mi se pare revoltatoare si cutremuratoare aceasta lipsa crasa de cultura, care aduce de la sine manifestari dezolante!... Si, din pacate, lipsa de cultura atrage manifestari dezolante si in ziua de astazi. De aceea, simtim o mare bucurie cand vedem ca atat de multi oameni isi doresc sa vina la recitalurile noastre. Ioana Lupascu este unul din cei 4 pianisti concertisti ai Romaniei. Am facut recitaluri impreuna cu ea in toata tara si, de fiecare data, oamenii ne-au primit cu bucurie si au venit in numar din ce in ce mai mare.

Intorcandu-ma la Castelul de la Miclauseni, am simtit o mare nostalgie fata de acesti mari oameni si actori, care astazi nu mai sunt in viata: Gheorghe Dinica, Sergiu Nicolaescu... si, alaturi de care, am fost pe platorile de filmare de la Orient Express.

L-am intalnit pe Sergiu Nicolaescu cand eram foarte mica, de la varsta de 19 ani. Doar ca, nu am lucrat impreuna decat atunci cand a avut rolul din Orient Express pentru mine. Interesant este ca el se gandise la mine pentru un alt rol, rolul contesei, dar citind scenariul, mi-am dat seama ca imi place mai mult rolul croitoresei pentru ca era mai pitoresc, iar ea, Carmen Ionescu isi dorea sa para altceva decat era in realitate. Mi s-a parut amuzant sa construiesc acest rol. I-am spus ca mi-as dori sa fac acest rol si mi-a raspuns: "Da, dar este un rol foarte greu. Crezi tu ca poti sa faci rolul acesta?" Si, atunci, i-am spus: "Domnule Nicolaescu, veniti sa vedeti ce roluri fac la Teatru, roluri complexe, de facturi diferite. Nu mi se pare atat de complicat incat sa nu pot sa-l fac. Dimpotriva, sunt convinsa ca l-as putea face foarte bine." Raspunsul pe care mi l-a dat a fost ca i l-a propus Maiei Morgenstein si nu am mai zis nimic, decat  "Multumesc!" si ca am sa fac rolul contesei. Dupa cateva zile, ma suna si imi spune: "Maia vrea sa o joace pe baroana. Chiar vrei tu rolul croitoresei? Sa stii ca este foarte greu." Am inteles de ce mi-a spus ca este un rol dificil de realizat pentru ca personajul feminin, Carmen, disimuleaza si, intr-adevar, este foarte greu sa joci aceasta disimulare cu farmec. M-am bucurat foarte mult pentru ca am reusit sa joc acest rol in filmul Orient Express. Perioada filmarilor a fost o perioada foarte frumoasa pentru mine!...

Nu am preluat ceva anume de la Sergiu Nicolaescu, pentru ca invatasem foarte mult pana atunci despre ce inseamna sa joci intr-un film. Insa, Nicolaescu avea o rigoare pe care o impregna intregii echipe de filmare, era foarte multa ordine si disciplina in echipa lui si, asa si trebuie sa fie, la un film.

Din punctul meu de vedere, rasul este un mijloc prin care sufletul evolueaza. Putem evolua si prin suferinta, putem evolua si prin cunoastere, insa putem evolua si prin bucurie. De foarte multe ori, atunci cand observ, pe chipurile lor, ca oamenii pleaca cu sufletul plin din sala de spectacol, eu am un sentiment de implinire, simt ca ceea ce le daruiesc oamenilor face parte din misiunea mea personala. 

Nu apelez la nici un mecanism de aparare pentru ca insusi acest fapt e consumator de energie. Esential este sa te conectezi la sinele tau, care este in inima lui Dumnezeu si, de acolo, sa iti iei forta pe care sa o imparti apoi, cu generozitate, celor din jur.

Mi-am dorit sa fac teatru de cand eram copil. Chiar aici, in Iasi, unde eram eleva, mergeam la un grup de teatru la Casa Studentilor. Asta mi-am dorit sa fac dintotdeauna. Incetul cu incetul, am inteles ce inseamna sa faci teatru profesionist, dar devenirea mea a fost cladita pas cu pas, rol cu rol, rol dupa rol, din ce in ce mai complex. Acum, la Teatrul Bulandra, joc in patru spectacole in aceasta stagiune (printre care se numara si Zoe Trahanache - "O scrisoare pierduta", Elisa -" Conversatie dupa inmormantare", Proprietareasa - "Omul cel bun din Seciuan") si sunt roluri cu totul diferite, ceea ce constituie o mare bucurie pentru un actor, pentru ca una din cele mai mari placeri ale actorului este sa construiasca roluri diferite de sine insusi, de ceea ce a facut pana atunci, sa descopere si sa foloseasca mijloace de expresie pe care nu le-a mai abordat pana in acel moment.

De exemplu, am in poseta o carte pe care mi-a cumparat-o un prieten,  pe care initial nu o gaseam, dar intre timp mi-a trimis-o si in format electronic si am inceput sa o citesc si in aceasta maniera, pe o tableta, pe care pot sa o port cu mine oricand si oriunde. Pe de alta parte, am simtit ceva aparte din momentul in care am avut cartea tiparita in maini, sunt inca nostalgica si prefer sa citesc de pe cartea tiparita, dar daca nu o gasesc, recurg si la mijloacele moderne.

In limba chineza, cuvantul criza e format din doua ideograme. Una inseamna obstacol si cealalta inseamna oportunitate. Practic, orice moment de criza este un moment in care iti reevaluezi posibilitatile si probabilitatile, este un mod de a te reconstrui si de a-ti recladi destinul.

Ca orice copil, cu ceilalti copii din jur, cu vecinii ma jucam. Aveam tot felul de jocuri. Atunci erau doua ore de program la televiziune, nu aveam computer, nu erau telefoane mobile, nu aveam alte lucruri care sa ne distraga de la alergatura. Cred ca ne bucuram mai mult sa sarim coarda. Era in perioada cand Nadia Comaneci primise acel 10 la Montreal si toate fetitele faceau exercitii, concursuri de gimnastica afara, in iarba. In felul acesta, se evolua si la sol. Bara era, de fapt, bara pe care se batea covorul. Aveam si o barna a noastra, care era un bustean mai lung. Asa ne jucam. 

Sunt convinsa ca exista un limbaj complex si subtil prin care noi putem comunica si fara cuvinte. De cele mai multe ori, informatia aceea ajunge drept in inimile noastre. Pe de alta parte, cuvintele, de multe ori, ajuta in a creiona ceea ce vrem sa exprimam, dar nu sunt atat de bogate pe cat ar fi necesar.

In  momentul  de fata, citesc o carte care se numeste Puterea inconstientului tau si este scrisa de Joseph Murphy. Citesc lucruri variate. Am mai citit o carte despre sarbatorile crestine romanesti, "Teme, personaje, sarbatori crestine si traditionale romanesti. Un ghid pentru credinciosii din secolul XXI", de Cristian Badilita. Cartea a fost publicata recent la Editura Vremea. Am mai citit tot de acelasi autor o carte de poezii, pe care o va publica in curand si in care se regasesc poeme superbe. Abia astept sa fie publicate, pentru a se bucura si altii de versurile poemelor, nu doar noi, cei care avem acces mai cu repeziciune la ele.

De-a lungul timpului m-au marcat multe carti. Una dintre cartile importante ale devenirii mele a fost cea pe care am citit-o cand aveam 19 ani si este Jurnalul fericirii al lui Nicolae Steinhardt. Mi-a schimbat, din acel moment, felul in care ma raportam la lume si la viata. Am descoperit un tip de noblete sufleteasca spre care tindeam inconstient, pe care el a definit-o si pe care eu, citind cartea, am recunoscut-o si am cautat-o, de atunci, mereu.

Da, doar ca prin toate descoperirile si suferintele repetate, in final ajungem la fericire. La fericirea suprema care este, de fapt, legatura cu sinele, in Dumnezeu.

Sunt atatia oameni talentati in a face asta!... Eu cred ca fiecare ar trebuie sa se limiteze la a face ceea ce stie sa faca bine. Ii multumesc lui Dumnezeu ca sunt daruita cu har in profesia pe care o fac. Ii las pe cei pregatiti si talentati sa scrie. Nu cred ca pot sa spun ceva intr-o alta forma, intr-un alt continut, altfel decat prin profesia mea.

Stau sa ma gandesc ce-as fi vrut sa mi se spuna mie la inceput de drum si care m-ar fi ajutat, daca cineva mi-ar fi spus asta. Nimeni nu e privilegiat pe acest pamant, fiecare are intamplari ale vietii prin care va fi nevoit sa treaca, pe care va fi nevoit sa le depaseasca si prin felul in care va reactiona la aceste "roluri", va capata putere interioara si se va reconstrui pe sine din ce in ce mai puternic si mai deschis catre bucurie si bunatate si va avea de ales intre doua cai: spre iubire deplina sau spre frica.

Daca va uitati cum arata chipurile batranilor, veti descoperi ca sunt unii senini, iubitori, toleranti, bucurosi si altii, care sunt inacriti de viata, blazati. Depinde de cat de multa bucurie a cumulat fiecare din ei. Nu e important ce ti se intampla. Toti trecem prin fel si fel de tragedii, importanta e reactia noastra la ceea ce ni se intampla. Daca nu putem controla intamplarile vietii, reactia noastra la ele o putem controla.

autor interviu: Stefania Argeanu

sursa foto: cinemagia.ro// protv.ro