| Azi canta parca mai rar, parca mai timid, parca restrictionat... dar parca, ce cantaret al generatiei sale mai apare in vremile acestea la radio, televiziune sau pe scena, cel putin pe o treime din cat aparea?!
Este vorba despre Gabriel Cotabita, un artist complet, cu glas tonic, vibrant, percutant ca un fierastrau ce zimteaza sufletul, un artist dintre acei rari, care canta inteligent si alege compozitiile muzicale, nu le ia ca pierdute de cineva, un artist atent la text, nu agatind cuvintele de note ca rufele de carlige, un ziditor de cantec in care melodia si textul sunt caramizi, iar vocea este cimentul!
Poate ca Gabriel Cotabita nu are o singura melodie pe care sa nu doreasca acum sa o fi cantat vreodata, sau poate ca are, dar ceea ce a ramas, e opera! Curat si limpede, cantecul glasuit de interpretul Gabriel Cotabita poarta o imaginara mitra de pontif, caci acest cantec nu e doar spirit, e un invatator spiritual pentru cine este atent si aude bunatatea sunetului vocii cantaretului care e lectie, se poate spune, de muzica!
Nu este usor de cantat inteligent, lasand numai harul sa arda si sa plasmuiasca de la sine un flux de vibratii sonore agreabile! Nu! Nicidecum! Artistul Gabriel Cotabita are o timbralitate cu sigiliu in voce, care nici nu a fost copiata de la alta, nici alta nu o va copia pe ea. Vocea lui Gabriel Cotabita este a lui Gabriel Cotabita. Originalitatea nu e originalitate daca e anonima, originalitatea nerecunoscuta deruteaza si ameninta ca in orice moment sa fie revendicata de o intreaga armata de apartinatori. Dar, un cantec interpretat de Gabriel Cotabita edifica de la intaiul sunet personalitatea interpretativa a artistului Gabriel Cotabita.
Vocea acestui artist a prins duh si fiinta, anume pentru Gabriel Cotabita, iar interpretul Gabriel Cotabita s-a nascut nici mai curand, nici mai tarziu, exact la timpul nimerit, si anume pentru aceasta voce. intocmai cum cupele de clestar sunt pentru vinul zeilor, iar vinul zeilor a fost stors din ciorchini de aur zdrobiti pentru cupele de clestar!
Din adancimile timpului razbat cantareti si melodii in unire afectiva cu destinul uman. Fara muzica, ce-ar pune omul pe rana, cu ce-ar fulgera surasul, ce l-ar alina, ce i-ar pronunta amara suparare, ce l-ar tulbura, ce l-ar linisti, ce l-ar mistui in vis, ce l-ar trezi...?! Pentru aceasta-i muzica? Pentru ca omul sa se aiba pe corpul sau si pe spiritul sau.
Adancimile de timp ne aduc si ne iau cantaretii, ne-nflacareaza si ne sting cantecele! Pe cand suntem aproape inadusiti de zise cantece, zapaciti de zisi artisti, avem parte de aparitii muzicale tot mai rare ale interpretului Gabriel Cotabita. Din nefericire! Nu trebuie sa se intample aceasta! Oricand se aude undeva glasul lui Gabriel Cotabita, el da vibratie proaspata estetizarii si civilizarii vietii prin cantece scumpe, din rezerva de muzica usoara romaneasca, cea care pana nu demult era izvor de binefacere generoasa in spectacole splendide, galante, instelate, inegalate decat de expozitiile constelatiilor care dincolo de cuprins au misterul!
De aceea, interpretul Gabriel Cotabita si cantecele sale trebuie sa fie zilnic in vietile noastre, ca painea, rugaciunea si iubirea. Altminteri viata seaca zi cu zi!
.
|