Irina Popa: "Mereu am considerat ochiul ca fiind acea parte a corpului uman în care materia se întâlneşte cu spiritul, ba chiar o eclipsează şi împrăştie în jur frumuseţea interioară a omului." | |
(Arte vizuale) |
Motto:
"Ochii nostri nu sunt conceputi pentru dispret, ci pentru a exprima cu ei chipul iubirii ce se cazneste sa iasa din sufletele noastre. Succesele nu ne sunt date spre a ne infoia in pene, ca in mantiile statuilor, ci pentru a le transforma in dragoste, in dezvoltare si in daruire pentru cei din jur". |
- Jurnalul Fericirii, Nicolae Steinhardt
Picteaza momente. Inregistreaza intalnirile cu amintirile. Si amintirile cu oamenii la care tine. Viseaza in culori, litere, cronologii. Performanta a dat mana cu ea, in semn de bun augur, de cum a vazut-o. De atunci ii admira creativitatea chipului zambitor, spiritul vizionar, perseverenta, motivatia preponderent intrinseca, pasii siguri si maturi la cei 18 ani ai sai. Pasii ei siguri pot fi tradusi prin curajul implicarii voluntare in actiuni diverse si complexe, care dubleaza informatiile, orizontul cunoasterii din spatiul educational formal. E un mixt ingenuu care nu doar ca se completeaza armonios, ci ofera in permanenta noi cai, noi dialoguri, noi intalniri fiintiale.Ofera prilejul aparitiei unui background, posibilitatea reactiei si conectarii unui tanar licean, viitor student, la un mediu in care inveti intr-o secunda ce invata altii in ani lumina. Printre altele, faptul ca intalnirile umane sunt esentiale, constructive in sensul desavarsirii propriei tale substante si a cunoasterii propriului eu.In aceasta era new-media, in care revolutia digitala ocupa timp, spatiu si memorie, sa te cunosti pe tine, prin tine, stand de vorba cu fiinta ta si ascultandu-te atunci cand mergi, atunci cand compui voit sau nevoit un sunet, atunci cand scrii si impartasesti povestea si celorlalti pentru a se imbogati sufleteste, e o capacitate metaumana, o abilitate magica ar spune unii... ar spune altii. Insa, sa te cunosti pe tine e un privilegiu pe care il afli la intalnirea sincera, in care invitatul si amfitrionul, deopotriva, esti: tu.
Si pentru am tot invocat intalnirile care iti impregneaza devenirea umana, spirituala, culturala, psihologica, personala, va mai spun un secret: eu cred in devenirea prodigioasa prin celalalt, in literele din privirile oamenilor si in cuvintele pe care le rostesc verbal, nonverbal, paraverbal. Va invit sa cititi povestea unui suflet tanar, frumos si glorios: Irina Popa, sefa promotiei 2015 a Colegiului National de Arta "Octav Bancila", din Iasi.
Zilele calendaristice de primavara, cuprinse in intervalul 5-8 aprilie, te-au gasit in Arad, la Olimpiada Nationala de Arte Vizuale, Arhitectura si Istoria Artei. Stiu ca ai obtinut un rezultat frumos, dar te las pe tine sa povestesti aceasta experienta, sa ne spui la ce sectiune ai participat, in ce au constat emotiilele tale si ce culori au avut...
Olimpiada Nationala a insemnat pentru mine oportunitatea de a-mi depasi capacitatile “de ieri”, evaluare comparativa, emotii, noi prietenii, descoperirea unui oras desprins parca din vechile timpuri arhitecturale si intelegere a propriului mod de percepere a lucrurilor si ideilor. In probelor sustinute la sectia design (industrial) am obtinut Mentiune, fapt care nu doar ca m-a bucurat, ci m-a determinat chiar sa practic cu si mai multa pasiune ceea ce iubesc atat de mult, arta.
Stiu ca te implici activ intr-o pleiada de activitati scolare si extrascolare, diverse prin tematica abordata si grupul tinta, in care valorifici educatia formala, informala si pe cea non-formala. Ce inveti despre tine de fiecare data cand finalizezi cu brio astfel de proiecte?
Implicarea in activitati extrascolare diverse, care imi solicita atentia in domenii cat mai diferite, reprezinta in fapt o punere fata in fata cu propriile mele limite, pe care trebuie sa le depasesc spre a-mi putea utiliza abilitatile si in folosul celorlalti. Astfel, atunci cand finalizez un nou proiect, deprind doar incredere in mine, capacitatea de a comunica in medii vaste si unui numar mare de oameni si invat ca, indiferent de problemele intampinate, cu daruire, solutiile se gasesc. Totodata, fericirea celorlalti, determinata de proiectul realizat, imi demonstreaza cat de mare este nevoia oamenilor de a se opri putin si asupra lucrurilor si persoanelor din jur.
Iti propun o succinta trecere in revista a implicarii tale volunatare in actiuni, activitati realizate in cadrul unui ONG, proiecte, prezentari.
Este destul de greu sa alegi asupra carui ONG sa reflectezi atunci cand fiecare in parte te umple de o bucurie greu de descris si iti largeste orizonturile spre noi lumi. Ma voi limita totsi la Crucea Rosie, primul ONG in care m-am implicat in clasa a noua si de care inca nu ma pot lipsi. In cadrul acestuia, am absolvit cursul de prim ajutor, urmand ca mai apoi sa actionez la diferite activitati spre ajutorarea persoanelor ranite sau imbolnavite. Tot aici, am imbinat pasiunea pentru arta cu dorinta de ajutorare a oamenilor, predand cursuri de pictura si desen in scop caritabil.
Elizabeth Andrew ne ofera o viziune umanista despre voluntari. Citez: " Voluntarii nu au neaparat mult timp liber, ei au doar inima." Ce ar mai fi de spus despre actul voluntar de a sustine o cauza pe care tu o consideri semnificativa, din punctul de vedere al artistului care a experimentat acest rol in nenumarate randuri?
Cu lipsa timpului liber ne confruntam toti zilnic, insa asa cum ne-a calauzit un profesor sau cum spunea un scriitor rus, timpul este doar o nevoie a omului de a se limita. Noi suntem cei in masura sa constrangem sau sa largim timpul infinit de care dispunem. Iar atunci cand vorbim despre a-ti organiza zilele astfel incat sa poti savarsi ceva si in folosul celuilalt, subliniem faptul ca a fi voluntar presupune in primul rand sa fii dispus sa oferi din putinul tau celor din jur, sa fii deschis spre a uita de tine pentru cateva momente. Cei care nu cunosc aceasta stare nu trebuie sa se sperie: bucuria de a fi voluntar nu este una trecatoare, ci se resimte continuu, invinge ani si spatii.
Vorbeste-mi, te rog, despre autori, carti, mesaje, fiinte-personaje pe care le-ai intalnit, cu care ai dat mana in paginile fictiunii si care au un impact pozitiv chiar si acum, in clipa draga a rememorarii.
In paginile realitatii, cum a fost atmosfera unei intalniri literare, pe care o consideri esentiala de consemnat in sertarele viu colorate ale memoriei personale, de tinut minte si de impartasit cu cei care citesc acum interviul de fata?
Deoarece au stat la baza pictarii copilariei mele, trebuie sa-i amintesc pe Jules Vernes si pe Mark Twain, cei doi scriitori care m-au determinat prin toate cartile lor sa explorez frumusetea lumii despre care nu am incetat nici acum sa cred ca este mereu plina de aventuri uimitoare. Adolescenta mi-o petrec, in special, studiind marii clasici. Dostoievski m-a impresionat prin fidelitatea cu care isi creeaza personajele, atat de puternice prin firea lor. Idiotul, Crima si pedeapsa, Anna Karenina sunt lecturi pe care nimeni nu trebuie sa le omita, mai ales datorita stilului atat de captivant si profunzimii psihologiilor umane prezentate. In acelasi timp, incerc sa nu ratez aparitiile contemporane care merita rasfoite indelung, precum sunt : romanele Un gest de iubire de James Meek, Eroul discret de Mario Vargas Llosa, Legenda unei sinucideri de David Vann sau romanele lui Matei Visniec. De curand, am citit romanul Laur al scriitorului rus Evgheni Vodolazkin, o carte de care nu doar ca te intristezi cand se termina, ci care iti ofera bucurie indelungata, parca drept multumire ca te-ai oprit asupra continului ei atat de valoros.
Din fericire, am avut ocazia de a depasi lecturarea unei carti doar din stadiul cititorului paginilor scrise, reusind, de multe ori, sa iau parte la intalniri in care autorii insasi veneau in fata elevilor, spre a lamuri acestora curiozitatile despre ei si opera, spre a-i acomoda si mai usor cu lumea literaturii si cu placerea de a crea frumosul. Dintre toate, cele mai dragi mie sunt intalnirile Alecart, desfasurate in cadrul Festivalului International de Literatura si Traducere, gazduit de orasul Iasi. In fata unui public curios si care acaparase sala, am trait emotia si bucuria de a prezenta, in doi ani consecutivi, doua romane inovatoare prin viziunea autorilor: Legenda unei sinucideri de David Vann (in 2013) si Ultimul dans al lui Charlot (in 2014). Daca operele m-au cucerit, deoarece scriitorii au capacitatea de a piti in spatele unor evenimente aparent normale, adevarate problematici existentiale, dialogul purtat ulterior cu autorii, bucuria citita in ochii lor, felicitarile primite si multumirile au dublat placerea lecturii.
Alaturi de 13 tineri artisti de la Facultatea de Arte “George Enescu” si Colegiul National de Arta "Octav Bancila", ai participat la vernisajul expozitiei de portrete din cadrul campaniei: UN PORTRET PENTRU UN VIS. Ai fost unul din tinerii expozanti, lucrarea ta purtand un nume compatibil cu firea ta artistica, Reflexie.
Ce mesaj ai dorit sa trasmiti printr-o Reflexie?
Mereu am considerat ochiul ca fiind acea parte a corpului uman in care materia se intalneste cu spiritul, ba chiar o eclipseaza si imprastie in jur frumusetea interioara a omului. Avand in vedere ca scopul proiectului a fost unul caritabil, vizand strangerea de fonduri pentru copilasii bolnavi care frecventeaza centrul de recuperare Bethany din Iasi, am ales sa portretizez in mod simbolic o persoana cu ochii albastri, culoarea insemnand meditatie si intoarcere a omului spre cel de alaturi, reevaluare a sinelui si implicare.
In acest context, lucrarea cauta sa atraga atentia cu privire la necesitatea fiecaruia de a se detasa de aglomeratia cotidiana, de a se intoarce spre “frumustea uitata a vietii” (in sensul lui Andrei Plesu) si de a se implica in ajutorarea celor din jur, in special a copiilor cu dizabilitati care sunt la fel de gingasi precum mimozele.Titlul incurajeaza ideea de oglindire a eului in celalalt, de meditatie asupra prioritatilor care necesita o reevaluare.
Ce inseamna, de fapt, un moment de reflexie, pentru tine, pentru iuresul de activitati in care depui efort, pasiune, ore de munca care se tot succed?...
Desi desfasor numeroase activitati scolare si extrascolare, imi gasesc mereu timp pentru a-mi oferi acele momente de reflexie, in care sa ma pot regasi pe mine in varianta sincera cu ceea ce am realizat si realizez. In aceste clipe privesc la ceea ce am cladit, la numarul celor pe care am reusit sa-i ajut, prind in navodul mintii limitele pe care tocmai am reusit sa mi le infrang si le arunc apoi in marea amintirilor, cautand sa-mi proiectez noi trepte de urcat.
Probabil, cel mai des am parte de astfel de momente atunci cand vad pe chipul oamenilor din jur bucuria de a ma asculta, nevoia a de a prelua informatiile sau ajutorul pe care il ofer, de a si le intipari si utiliza mai apoi. Inca mai consider ca cea mai frumoasa parte a existentei noastre este cea traita prin ceilalti, si nu intr-un egocentrism mistuitor.
Ai marcat si premiul II la etapa judeteana a Olimpiadei de Limba, Comunicare si Literatura romana, din 21 februarie. In ce a constat pregatirea ta pentru aceasta etapa? Ce asteptari ai avut? Cum a fost atmosfera? Cum apreciezi subiectele? Care a fost cerinta ta preferata, dar cea care ti-a provocat cunostintele si creativitatea?
Pregatirea pentru olimpiada a constat in lecturarea unor carti de critica literara cu o saptamana inainte de desfasurarea probei pe judet, cateva probleme de sanatate, dar si cateva activitati de voluntariat de dupa etapa pe scoala, care m-au impiedicat din a ma fixa exclusiv pe pregatirea pentru judeteana. Practic, procesul de invatare a fost unul placut, desfasurat in propriul meu stil, lecturarea cartilor primite de la profesorul indrumator devenind o relaxare a mintii ce primea posibilitatea de a se sustrage proiectelor, macar partial. Subiectele au atins o mare parte din programa, presupunand trecerea prin modernism si traditionalism, vizand apoi reflectarea pe tema contemplatiei si poposind, la final, asupra semnificatiei spatiului liric in transmiterea ideei poetice. Probabil, cel mai creativ subiect a fost, dupa cum era si de asteptat, ultimul, deoarece viza parcurgerea intregii experiente de cititor a elevului.
O atitudine biruitoare te-a definit si la etapa judeteana a Olimpiadei de Istorie, din luna martie a anului curent. Atitudine care se traduce printr-un Premiu special. Studiind istoria in profunzime, ce principii de reusita, ce strategii ti-au atras atentia, cu predilectie?
Consider ca a cunoaste istoria poporului din care faci parte e un lucru necesar, echivalent drumului parcurs catre autocunoastere. Am remarcat, in urma studiului si contrar credintelor actuale, ca Romania este comoara fiecarui roman, acea oaza culturala in care se intalnesc civilizatii antice de mare importanta. In acest spatiu, perseverenta, daruirea fata de ceilalti si spiritul independent si-au facut mereu simtite prezenta, marturie stand revolutiile care au schimbat statutul tarii, programele politice si actiunile diplomatice, ce au reusit de multe ori sa evite confruntarile militare.
Esti redactor al Revistei Alecart. Povesteste-mi cand si cum a inceput aceasta colaborare.
In cadrul revistei sunt redactor din anul 2012, iar initierea mea a inceput cu recenzia facuta romanului “Aventurile unui gentleman bolsevic” de Catalin Mihuleac, scriitor pe care am avut ocazia si sa il intalnesc la scurt timp dupa predarea recenziei, intr-o intalnire in spiritul alecartian, in cadrul careia autorul se lasa citit de catre elevii curiosi. Incepand cu aceasta recenzie, pasiunea pentru scris, citit au luat amploare, incurajate fiind si de corecturile profesorilor coordonatori pe care le gaseam mereu precum niste imbolduri de a asterne pe foaie un text mai bun decat cel precedent.
Ce avantaje ai descoperit ca are un redactor? Dar dezavantaje?
Avantajele oricarui redactor din cadrul revistei constau in libertatea de a-ti exprima intr-un mod elocvent opinia despre o carte, piesa de teatru, film sau eveniment, fapt imposibil in cadrul formal al scolilor, unde elevul trebuie sa comenteze opera asa cum au facut-o altii, chiar daca lui ii transmite o stare complet opusa. In aceasta ipostaza, inveti sa te organizezi, iti dezvolti spiritul critic, te maturizezi, depasesti frica de a fi tu insuti, de a te exprima in fata unui public larg si complex, dar totodata, primesti oportunitatea de a sta fata in fata cu oameni mari din literatura. Dezavantajele tin de firea fiecaruia in acest domeniu si de modul in care el/ ea percepe o critica. Mereu vor exista opinii despre munca ta, insa cel mai important este sa le asculti pe cele care merita si sa le transformi in motivatii de a persevera.
Pe cine ai fotografiat in paginile Revistei Alecart, avand drept complice obiectivul fascinant al cuvintelor?
In cadrul revistei am recenzat carti ale unor scriitori straini contemporani, ale caror opere captiveaza cititorul inca din primele pagini. Printre acestia se numara : David Vann, Mario Vargas Llosa si Evgheni Vodolazkin, cel din urma va aparea in noul numar. Pe blogul revistei am cronicat romanul lui Catalin Mihuleac, Aventurile unui gentleman bolsevic. Pasiunea pentru scris am continuat-o, in pararel devenind si redactor sef in cadrul revistei scolare ArtEast, in care am publicat recenzii dupa scriitorul italian Fabio Stassi, reportaje de la evenimente precum Olimpiada Nationala de Muzica din Iasi si alte eseuri tematice despre cunoastere, arta si cultura.
Iti propun un exercitiu de imaginatie: sa desenezi, apeland, mai intai, la instrumentarul logosului, profilul de abilitati, calitati al jurnalistului cultural de astazi, din luna aprilie a anului 2015 (data cronologica a realizarii acestui interviu). Asupra caror aspecte te-ai opri, pentru a le puncta un sens?
Probabil asupra dibaciei cu care acesta reuseste sa observe si sa noteze elementele din jur, privindu-le nu doar cu ochii, ci si cu mintea.
Care este sursa motivationala ce sta la baza implicarii tale frecvente in activitati scolare si extrascolare, de inalt calibru?
Simt permanent nevoia de a ma implica cat mai mult, de a lua parte la valurile pe care alti oameni le fac in folosul societatii. Auzim zilnic persoane care regreta anumite aspecte din tara, se plang ori iau in deradere situatia lor, insa rareori acele persoane isi pun intrebarea daca schimbarea nu ar trebui sa inceapa din interior spre exterior. Daca ne-am imagina ca intr-o oarecare zi de luni, jumatate din populatia tarii s-ar opri din a lucra mecanic, ar privi in jur si chiar ar incerca sa conlucreze cu ceilalti spre a obtine un rezultat, fara sa isi piarda vremea gandindu-se la castig, am avea o jumatate de Romanie dinamica, capabila sa priveasca in profunzime, vie si prospera.
De foarte multe ori am fost intrebata daca nu obosesc sau cum de am timp pentru toate. Ei bine, timpul este ceva relativ, inexistent chiar, mai mult, doar un reper sau o metoda a omului de a se limita. Atunci cand incetezi sa te mai raportezi la el ca la o instanta suprema, observi cum ai timp pentru toate. Iar daca adugi la lista si prioritatile care merita cu adevarat, viata va depasi stadiul de a trai obositor, devenind o motivatie de a te trezi zilnic bucuros, de a proiecta idei, de a te implica.
Cum se numesc mentorii tai?
Probabil cel mai bun mentor este insasi viata, deoarece ea este cea care ne indruma, ne povatuieste si ne sustine mereu, chiar daca noi o privim mult prea superficial sau ca pe un dusman. Pentru mine, ea este cea care imi ofera zilnic posibilitatea de a intalni oameni diversi, de la care invat noi aspecte, preiau atitudini sau caracteristici. Prin urmare, a incepe o lista de nume ar presupune un numar prea mare de randuri. Mentori avem oriunde in jurul nostru, chiar si cel mai bun prieten devine mentor atunci cand una din problemele noastre se potriveste cu experienta lui de viata, sau cu un sfat. Trebuie doar sa fim atenti la cei care au incredere in ceea ce vrem sa fim si in ceea ce suntem.
Cine sunt dascalii care iti vegheaza acest frumos, artistic si complex parcurs educational?
Cristescu Dumitru, Munteanu Emil, Ciumasu Ovidiu, Iusca Simona sunt nume ale profesorilor din cadrul Colegiului National de Arta “Octav Bancila ” Iasi pe care ii voi purta mereu cu drag in inima pentru daruirea cu care mi-au oferit posibilitatea de a explora disciplinele scolare nu doar la nivel teoretic, ci si practic. Daca ar fi sa reflectam putin, toti suntem suma dascalilor care au inteles ca rolul lor nu este cel de a impune materia in mintea elevului, ci de a extrage din ea, exact acel necesar capabil sa il ajute in definirea propriei firi.
Irina Popa ne mai spune ca: " In prezent sunt redactor-sef al revistei liceului ArtEast, premiata cu locul I la faza judeteana a revistelor, anul acesta si aflata la cel de-al doilea numar. Totodata, colaborez cu cei de la National Paints si pictez voluntar anumite spatii din Iasi cu scop cultural-educational. Am tinut cursuri de pictura pentru copii, iar in paralel am desfasurat ateliere de creatie in cadrul Crucii Rosii, cu scop caritabil."
.
| |
|
|