Insetarea de ziua l-a zorit pe poet spre lumea luminii vesnice si de aceea si-a pornit calatoria pe ultima mare, cel mai de dimineata, nemairamanandu-i timpului sau niciun crimpei de luminozitate finita a lumii! Moartea lui Aurel Storin o deplang cantecele insesi. Toate au in ele fiinta, iar azi parca au si lacrimi, pentru propria compasiune! Cuvantul, silaba, litera, pare ca se jelesc pe ele suspinand dupa cine a preschimbat ultima sa zi de viata in prima zi de singuratate!

         

Niciodata poeziile lui Aurel Storin nu vor ceda locul tacerii si nici uitarii. Cantecul va continua! El va calatori poeziile cu vehicolul mereu in pornire al spiritului incorporat in timp. 7 octombrie trebuia sa fie o zi ciclica ce se-apropia de poteca iesirii din crangul intomnat al anului. Dar a fost sa fie una din calendarul calvarului. Septembrie lasase multe nenorociri in urma, culminate cu un cosmar la un concert cu tineri cuprinsi de foc; iar, pe cand octombrie cobora pe vadul toamnei dand piept cu revolta altor tineri, poetul si-a luat cu sine numai viata sa si a transferat-o in alta dimensiune, lasandu-si textele in viata cantecelor, dorurile, iubirile, bucuriile, intristarile din ele, pe seile cailor hergheliei muzicii usoare romanesti si numele sau in scriptura cu scoarte sarutate de buzele harului muzicii! 

         

Aurel Storin a facut din suflete capitale ale fiintei umane, guvernate de cantec. Textele scrise de el au investit acest guvernator cu puterea celor mai maiestrite impletituri de vers din care s-au alcatuit slagare fara varsta, anii exaltandu-le in stralucirea prospetimii, nu infasandu-le in penumbrele vechimii. Pe langa textul cantecului, Aurel Storin, intr-o viata rodnica de compozitie poetica, desi neegal ca numar, a scris mai multe lucrari pretioase literare, printre care teza de doctorat „Teatrul romanesc. Dimensiunea literara”, studii istorice ale teatrului de revista, acest teatru de efigie, cu a carui activitate si-a unificat pasii sai pentru indelungata si fructificatoare vreme, musical-comedii muzicale, carti, articole de presa... „Doamne, cate n-am incercat in viata mea! Am scris si cateva carti, aproape un raft de biblioteca. Nici nu mai tin minte daca le-am citit pe toate. Am scris si versuri pentru cantece. Adica «textier». Francezii sunt mult mai duri cu acesti creatori, numindu-i «pa¬ro¬lieri», adica «facatori de cuvinte». Pentru mine a fost numai un hobby, o pasiune de colectionar. Intr-o viata care incepe sa nu mai fie putina, am comis, fara sa vreau, peste 400 de cantece, dar n-am facut-o in mod serios. Pur si simplu, «m-am jucat putin cu viata mea», cum canta Aura Urziceanu intr-un cantec ascultat recent despre care aproape uitasem ca l-am scris eu. Mi se pare ca am scris si unele texte bune. Dar ele nu s-au bucurat de succes. In schimb, o banalitate fara cusur, un stranut de sase litere, primul meu text de cantec, «Lalele» (unde muzica lui Temistocle Popa mi s-a parut geniala...), se canta cu succes de 50 de ani. Tot eu am scris, daca tin minte, si versurile cantecului «Sa mori de dragoste ranita...», care a triumfat anii trecuti in sondajele romanesti pentru «melodia secolului al XX-lea». Sigur ca m-am bucurat, desi eu nu mai cred nici in triumfuri, nici in sondaje. M-am batut pe baricadele revistei romanesti timp de 50 de ani. Uneori cu mici victorii, alteori cu infrangeri grandioase. Nu sunt, cum cred unii, autor de revista. Eu n-am scris spectacolele genului, ci istoria lui. Mi-ar fi placut poate sa fiu autor de revista. Dar n-am destul talent pentru asta... si asa s-a scurs timpul vietii mele pana acum. Nu prea pricep cum e cu scurgerea timpului. Eu cred ca timpul nu se scurge. Timpul inainteaza. Ce pot sa-i cer? Ii cer, daca se poate, o bucatica de viitor. Ma gandesc ca «cea mai mare calitate a viitorului este ca vine putin cate putin, dar in fiecare zi...» scria Abraham Lincoln”, spune, retrospectiv si marturisitor regretatul fauritor al poeziei cantecului Aurel Storin, pentru Jurnalul National, la 12 ianuarie 2011.

         
In inversabila afectiune si spre-nlaturarea frontierelor dintre realitatea si irealitatea timpului, ca act si memorie, azi, teatrul, compozitorii, interpretii, textierii se aliniaza umbrei lacrimilor asternute pe  portativul muzicii usoare romanesti, indoliate la pierderea sorei sale, poezia lui Aurel Storin!

         

„Bunul meu prieten Aurel Storin a luptat mereu pentru a pastra eleganta si frumusetea Revistei romanesti prin textele sale, prin cartile pe care le-a scris, dar mai ales prin sufletul pe care ni l-a daruit neconditionat noua, tuturor!”, e doar o pulbere a unui troian de cuvinte ce s-ar asterne in calea amintirilor despre textierul Aurel Storin, ninse din sufletul inlacrimat - a cata oara - al actorului Alexandru Arsinel, directorul Teatrului de Revista „Constantin Tanase”.

         
A luptat! A lasat pacea si insemnele pacii arborate la cetatile muzicii usoare ce-au sa ramana in adierile vremilor pana cand sufletul romanesc nu va inceta sa faca falduri in vibratiile matasei cantecelor si a plecat in „marea trecere”! Cand oamenii ce-au iubit lumea pleaca, in urma lor nu e singuratatea, e iubire!