Cum traduceti chipul succesului?

Implinirea de sine, momentul in care poti da si altora din ceea ce ai acumulat tu, cand ceea ce faci atinge, intr-un mod delicat, dar profund, o alta fiinta, cand inspiri pe altcineva...

Daca ar fi sa readuceti la viata, pentru cateva secunde, o amintire din repertoriul copilariei, ce ati alege?

Oricare din amintirile de pe vremea cand eram acasa, impreuna cu mama si cu tata, imi sunt tare dragi. Sunt clipe absolut nepretuite, pe care le port in suflet si, doar acolo, le pot retrai. Si viata merge inainte…

La ce valente secrete are acces cel ce imblanzeste arta notelor muzicale si arta cuvantului, totodata?

In primul rand, la responsabilitatea talantilor primiti. Ce faci cu talantii tai, ii ingropi sau ii sporesti? Cum ii folosesti si cum ii atingi pe altii? Ce mesaj transmite arta ta? Un artist este pe scena pentru publicul sau. Inainte de a transmite ceva , trebuie ca el insusi sa fi experimentat si metabolizat acea traire sau experienta, ceea ce nu este usor, dar este si frumos, in acelasi timp. Apoi, cand oamenii dupa spectacol vin la tine, fie radiind de fericire, fie plangand de emotie, este semnul ca esti pe drumul cel bun...

Ati scris un roman autobiografic care face parte din universul editorial incepand cu anul 2008. Cine este "Printul baghetei"?

In acest roman am scris despre foarte multe lucruri:… despre mine, despre majoritatea interpretilor romani faimosi, mai ales din secolul trecut."Printul baghetei" este un fel de istorie a interpretarii muzicale romanesti scrisa usor, spumos, pe intelesul oricui, chiar si pe placul celor care n-au calcat vreodata intr-o sala de concert. Este plin de istorioare, glume, calatorii prin spatiu, timp si generatii.

Tripticul "muzica, iubirea si credinta" este adevarul dvs. redentiv. Daca ar fi sa vorbiti despre intalniri umane care v-au condus, ulterior, la intalniri inchinate sunetului, sentimentului si sufletului, cine ar fi cele 3 persoane despre care ati povesti?

Lazar Berman, maestrul meu, este prima, a doua, a trei persoana si, pana la locul o suta, tot el ramane fiinta despre care as povesti incontinuu. Pentru a fi sincera, in totalitate, si, daca ma gandesc bine, de fiecare data, in trecut, cand am vrut sa renunt la pian sau chiar decisesem sa ma las,… Dumnezeu a facut in asa fel incat sa revin. Sunt intalniri pe care le avem in momentele de gratie si de mare necesitate, intrucat Dumnezeu lucreaza prin oameni.

In ce maniera va raportati la timp?

Il fructific cat pot de bine. Am concerte, repetitii, tin lectii... Am programe atat de diferite! Insa trebuie sa ma ocup si de tot ce inseamna administratia vietii si ma ocup si de fetita mea, deci timpul este extrem de pretios si il valorific cat pot de tare. Nu cred in carpe diem, cred insa in a face cat pot de mult, pentru ca niciodata nu stim cand drumul se incheie si, atunci, nu vad in asta sens de a chefui pana la epuizare, ci a face cat de mult pot. Nimeni nu isi cunoaste momentul in care Domnul il va intreba: ”Cat ai facut din ce puteai sa faci? “

Va amintiti o situatie in care ati avut sentimentul ca ceea ce vi se intampla poarta o aura atemporala?

Adesea, cand sunt pe scena, in timpul unui concert in care se petrece acel declic minunat si pare ca ingerii plutesc deasupra, am acel sentiment de atemporalitate. Dar am avut astfel de senzatii si in momentele de profunda relaxare, in egala masura cu acele momente de profunda concentrare.

Un aspect demn de luat in seama, care defineste profesia dvs., este necesitatea de a calatori dintr-un oras intr-altul, dintr-o tara intr-alta, pentru a va intalni cu publicul. Care sunt reflexiile acestor drumetii, acestormiscari si mutari permanente, pentru forul interior?

Imi place sa calatoresc, sa cunosc oameni, locuri, obiceiuri, sa aflu lucruri noi, sa ma imbogatesc spiritual. Calatoria este adesea, pentru mine, moment de regasire, ceea ce este poate un paradox: trebuie sa plec pentru a avea timp de mine cu mine, de gandurile mele, sa imi pun ordine in prioritati si idei. Si asta este si mai ciudat, daca va ganditi ca, atunci cand plec, abia am timp sa respir, fiind prinsa intre repetitii, si iar repetitii, si studiu personal. De mica am calatorit si, aceasta profesie, nu o poate face cineva care nu iubeste miscarea de colo - colo.

Ce nume poarta tarile, orasele, strazile, punctate atat geografic, cat si emotional, in retrospectiva starilor de spirit ascensionale, pentru Ioana Maria Lupascu?

Sunt extrem de multe si fiecare are farmecul sau aparte. Insa, poate, de cateva sunt mai legata decat de celelalte. De exemplu, orasul Milano, de care m-am indragostit cand aveam 16 ani, inca de la primul pas pe care l-am facut acolo, iar apoi, cand am revenit, am iubit fiecare clipa. Strada pe care locuiam, in centru , in spatele strazii Corso Buenos Aires, avea un miros aparte, care, atunci cand il respiram, ma imbata de fericire si de plin. Lucerna este alt oras drag, pentru ca mi s-a parut ca seamana cu o bijuterie. Imi place Grecia, imi place Turcia!... Am avut bucuria sa vizitez aproape fiecare tara europeana si, pe fiecare, am indragit-o, in felul ei, aparte. Dar. probabil, Italia ocupa un loc special in sufletul meu, acolo mi-am petrecut cinci ani din viata, o perioada frumoasa de inflorire. Am plecat intai in Elvetia, o tanara de 22 de ani, avida de cunoastere si curioasa pentru tot ce voi gasi si invata acolo, si am revenit, din Italia, o femeie de 28 de ani cu gusturi definite.

Lazar Berman mi-a pus la dispozitie pianul, m-a invatat sa pot canta orice, poate sa vreau altceva, dar, de putut, sa pot orice. Este mare lucru sa ai aceasta libertate tehnica si expresiva, totala, iar asta numai scoala veche rusa te poate invata, acel control perfect al sunetului, invingerea limitelor fizice si tehnice, eliberarea virtuozitatii, patosul de a exprima, de a nu face muzica care plictiseste, ci muzica vie precum viata, puterea de a canta cu sufletul pe clape, si nu cu acea bariera rece si pasiva, pe care o au, din pacate, multi interpreti in ziua de azi.

Ce lectii esentiale, despre viata si oameni, considerati, simtiti ca sunt universal valabile si ca nu au vreo granita/ sunt atat de fine, in substanta lor launtrica, incat nu au cum sa fie atinse de granitele prejudecatilor?

Lectia recunostiintei, a generozitatii, a bunului simt si a educatiei, a corectitudinii, a smereniei, a delicatetei, a credintei, a intelepciunii... Toate sunt atinse de granitele prejudecatilor, dar asta il defineste pe cel care priveste cu prejudecata, nu pe cel care merge inainte si isi vede de viata, asa cum poate si stie mai bine. Adevaratele valori umane sunt universale.

Exista o corelatie intre prejudecati si limite?

Bineinteles, pentru ca prejudecatile limiteaza teribil de tare. Toti intalnim oameni cu prejudecati, dar daca putem sa nu avem de-a face cu ei, si mai bine. Superstitiile limiteaza in egala masura. Desi suntem toti limitati, am fost creati cu posibilitati nemarginite si, cata tristete, sa ne oprim la a afla sau folosi doar o mica parte din ele!

Ce culori, sunete, gusturi si gustari, sentimente va definesc personalitatea?

Eu sunt un om pasional, simplu, optimist. Pe mine ma incanta atat marile momente, dar si micile bucurii ale vietii. Ce bucurie simt cand ajung acum in Italia, cu dor, si gust primul espresso, cata pace cand trec pragul unei manastiri, cata bogatie intr-o inghetata de pe strazile Florentei, cata libertate intr-o zi la malul marii, cata eliberare intr-o ora petrecuta in bazinul de innot, cata efervescenta cand imi cumpar ceva care are o culoare vibranta. Cat de mult imi placea, la Milano, in parcul de langa Castelul Sforzesco, sa merg cu talpile goale prin iarba si sa stau asa, acolo, intinsa pe iarba, sa nu simt timpul cum trece, sa fiu doar eu si cu mine!… Acestea sunt minunatii ale vietii!

Care este parfumul care va incanta, va binedispune?

Parfumul puternic al florilor, parfumul primaverii, al ierbii proaspat cosite, mirosul racoros dupa ploaie, mirosul marii, mirosul fructelor proaspete si al cafelei italienesti facute in Italia, mirosul bucatariei italiene sau grecesti, lamaia…

Cum asimilati din punct de vedere energetic, spiritual, fizic, psihic, emotional, fiecare moment artistic sustinut in fata publicului? 

Este un schimb de a da si a primi, acel schimb vital!... Este un moment de daruire de sine, care, insa, este pregatit cu mult inainte. Pregatirea incepe de la primele lectii de pian, totii anii de studiu, toate experientele dure sau minunate prin care trecem, fiecare ora din zecile sau sutele de mii petrecute, studiind, in intimitatea camarutei noastre… Se spune ca nu iti apartine, cu adevarat, decat ceea ce ai dat si, eu, multa vreme, n-am inteles cum vine asta... Cum adica sa iti apartina daca il dai? Si, apoi, am inteles… Desigur ca da, nu luam nimic cu noi. Nimic, doar faptele bune, cu ele plecam din aceasta viata. Deci, cu ceea ce am dat plecam, doar asta ne apartine, ce am dat. Pe scena, eu ma dau pe mine.

Ce traiti in momentul intalnirii cu spectatorii dvs?

O emotie atat de intensa, exploziva, prin patosul ei!... O mare bucurie!

Cum vedeti imbratisarea muzicii cu psihologia? Care sunt efectele acestei simbioze?

Cand invat o piesa, o si analizez, este un fel de psihologie in felul in care ma apropii de ea, pana o inteleg, o intrepatrundere intre capul compozitorului, al meu, situatia si sentimentele piesei, combinate cu trairile mele.

Cum interpretati contributia intuitiei, creativitatii, a daruirii energiilor vitale in scop muzical?

Drept fireasca pentru un muzician adevarat. Tot ce este mai putin de atat, il scoate pe respectivul din profesie. Daca ai o profesie artistica si nu te daruiesti cu totul, nu esti artist, nu esti muzician doar in acele cateva ore pe zi, cat studiezi la pian, esti muzician tot timpul tau, esti artist tot timpul, fiinta ta a devenit astfel. Pentru a face o comparatie:… esti credincios doar cand intri in biseria si, in restul timpului, nu? Asa si cu noi, totul este firesc sa fie pus, acolo, pe altarul artei.

Care este atitudinea cu care rezonati in momentul in care aveti de facut o alegere esentiala pentru dvs.?

Las in voia Domnului. Adesea, am ales gresit… Omul este supus greselii. Asa ca, am invatat sa ma rog. "Doamne ce sa fac? Ca Tu stii ce este mai bine pentru mine.“ Asa ne ajuta pe fiecare din noi, doar sa ii cerem si sa ne lasam purtati de Dumnezeu.

In acceptia Ioanei Maria Lupascu, muzica este o sursa inepuizabila de ..., intrucat....

In acceptia mea, muzica este o sursa inepuizabila de frumos si dragoste, de Dumnezeu, intrucat atinge sufletul direct si adanc, cum nici o alta arta nu o poate face.

Aveti mai multe chemari in domeniul exprimarii, intre care se inscrie si cea de a realiza, redacta si publica articole (saptamanale in Monitorul de Braila, intre anii 2003-2005), din ipostaza de jurnalist corespondent din Italia, iar din 2009 scrieti atat pentru blogurile: Romania in Contact, Liternet, cat si pentru publicatiile Global Events Business si QMagazine. Ce anume va fascineaza, in maniera recurenta, in privinta jurnalismului (cultural)?

M-a fascinat jurnalismul, dar a incetat sa ma fascineze, pentru ca arareori este, cu adevarat, si pe de-a-ntregul, sincer.

Care sunt cuvintele, expresiile din vocabularul limbii romane pe care le pretuiti indeosebi?

Poporul roman are un bagaj imens de proverbe intelepte, fapt ce dovedeste intelepciunea taranului roman, experienta lui de viata, puterea de a extrage esentialul, filozofia adanca si smerita pe care o are in fata vietii, faptul ca se raporteaza, cu credinta, la Dumnezeu. Imi plac, indeosebi, proverbele, si, in toate, gasesc un mare adevar.

________________________________________________________________________

________________________________________________________________________

Am impresii placute despre lectura in maniera digitala. Eu nu cred ca tehnologia ne-a departat de comunicare, ba eu cred ca vorbim, transmitem mai mult si mai usor, comunicam cu oameni pe care, fara internet, poate nu i-am fi cunoscut sau nu i-am mai fi gasit. Nu este adevarat ca nu mai scriem scrisori cum se plange lumea, ba scriem, doar ca se numesc mailuri si le scriem in sistem virtual si nu pe hartie, insa ele tot scrisori sunt - pot rani sau bucura, in aceeasi masura in care o faceau scrisorile de pe vremea bunicilor, doar ca, acum, ajung mult mai repede si, astfel, putem scrie mai mult.

Este tehnologia un adjuvant al artistului contemporan? In ce fel?

Da, tehnologia este un adjuvant al artistului, tinand cont de puncte vitale precum : publicitatea, reclama, vizibilitatea. Dar si spectatorul este ajutat, pentru ca are acces mai lesne la actul artistic si asta este un plus, si pentru el, dar si pentru noi, artistii.

Cum se numeste una dintre cartile memorabile pe care le-ati citit? Si care este mesajul pe care l-ati regasit in inima paginilor?

Una din cartile memorabile pe care am citit-o se numeste Jurnalul fericirii de Nicolae Steinhardt, iar mesajul pe care l-am regasit in inima paginilor este: Am invatat despre a putea sa te uiti, in oglinda, la tine insuti, cu constiinta curata.

In ce consta fericirea artistului? Cum face el fata incercarilor, obstacolelor?

Cu ajutorul lui Dumnezeu, asa cum fac fata toti ceilalti oameni. Nu stiu daca artistii sunt mai incercati sau mai putin incercati, poate ca da, pentru ca ei lucreaza cu emotiile si, atunci, au parte, poate, si de ispite mai mari, in functie de nivelul la care ajung, in functie de profunzimea in care se adancesc, dar tot Dumnezeu ii si ajuta sa depaseasca tot. Dumnezeu nu da fiecaruia decat atat cat poate duce acela.

Ce sa isi spuna, cu glas tare, o fiinta care cunoaste si umbrele si culorile, si muzica lacrimilor si muzica rasului, pentru a reusi in viata si a ramane cu sufletul intact?

Cu sufletul intact nu ramane nimeni, viata lasa rani care nu trec, se astupa, dar nu trec. Nu poti cunoaste bucuria fara lacrimi, nici n-ar avea sens, ca n-ai mai recunoaste-o ca bucurie, ar fi o stare normala. Dar progresul nostru sufletesc se petrece in fata suferintei, nu in momentele de fericire, doar in felul in care depasim incercarile si obstacolele, nu atunci cand ne este usor. Este greu de admis asta, dar aceasta este esenta vietii, aurul se caleste in foc. Asa si sufletele noastre. Totul este sa nu iti vinzi sufletul, oricat de tentant si bun ar parea pretul. Este intotdeauna o afacere teribil de proasta. Atata timp cand il porti pe Dumnezeu in suflet si nu mergi in directia impotriva Lui, sufletul este in buna stare. Ispitele sunt la tot pasul, este greu sa iti pastrezi integritatea, dar este logic sa fie asa, altfel nu ar mai fi rasplata atat de dulce. Daca ar fi totul usor… unde ar mai fi straduinta noastra?

Cum au fost cei 5 ani petrecuti in Italia, la Accademia Europea di Musica, sub indrumarea legendarului pianist rus Lazar Berman?

Un dar de la Dumnezeu pentru toti ceilalti ani de cosmar cu alti profesori. A fost prima oara cand am putut sa ii spun cuiva Maestru si nu profesor, pentru ca era un adevarat Maestru. M-a schimbat, atunci, ca pianist, ca muzician, ca om de scena. Lectiile lui erau complexe. Cerea enorm, pentru ca lucra dupa standardele proprii si afara asteptau mereu altii sa iti ia locul ca student la clasa lui Berman. Deci, concurenta era fabulous de intensa, dar asta m-a invatat si sa functionez sub presiunea stressului, o lectie pe care am primit-o cumva colateral, dar mi-a fost de mare folos. Acei cinci ani petrecuti ca studenta in Italia a lui Lazar Berman au fost dintre cei mai frumosi din viata mea, iar ceea ce am invatat de la el este tezaurul meu personal. Eu eram obisnuita, in tara, cu zicala ca profesorul nu trebuie sa cante, el trebuie sa predea. Pai, cum sa predea ce el nu face? Ce ma invata pe mine, daca el nu stie sa faca si nu are experienta de a fi facut? Scena nu e joaca, nu e totul sa inveti ce e in parti ura, daca nu inveti si ce se petrece pe scena. Si cine stie lucrurile acestea mai bine decat un mare si legendar pianist? Mai ales ca, fiind dintre cei mai mari, nu are gelozia pe care o au multi altii care nu isi invata elevii, de teama ca acestia sa nu le devina rivali mai tarziu. Dar Berman nu are rivali, el este de sine statator. Oricat de sus ar ajunge un elev - si trebuie sa va spun ca toti au cariera, deci, iata, valoarea lui pedagogica, nu unul din trei generatii, ci TOTI, din toate generatiile au facut si fac cariera - nu va ajunge la acelasi nivel legendar, acest lucru nu este posibil.

Multe, mereu multe. Ma bucur de succesul spectacolului cu Daniela Nane, PIANUL CU POEME, care continua pe noi scene. Din proiectele anului mai fac parte si tangourile cu orchestra, un recital in februarie intr-o faimoasa si superba sala a Filarmonicii din Hamburg…

Fotograf: Gabriela Alba