Constanta, promovata in pasi de dans. "Constanta. A Dancing City", cel mai nou film de scurtmetraj semnat de regizoarea Carmen Lidia Vidu, a avut premiera oficiala sambata, 27 februarie 2016, la Cinema Cityplex Tomis Mall. "Constanta. A Dancing City" este un film care promoveaza orasul intr-un mod inedit: 10 balerini profesionisti transforma orasul de la malul marii intr-o imensa scena imaginara si va invita la dans in cele mai cunoscute si turistice locuri ale Constantei, dar si in locatii neconventionale. La premiera de sambata, spectatorii au fost invitati si la o expozitie cu fotografii din timpul filmarilor. Dupa Bucuresti, Brasov, Timisoara si Cluj, Carmen Lidia Vidu aduce proiectul "Dancing City" si la Constanta, intr-un film - declaratie de dragoste al regizoarei care marturiseste ca este indragostita de mare.
Filmul integral "Constanta. A Dancing City":
Sala Cinema Cityplex Tomis Mall a devenit neincapatoare sambata seara pentru cei peste 300 de spectatori, majoritatea foarte tineri, care au venit sa asiste la premiera filmului. Toate locurile si scarile din sala au fost pline, iar echipa filmului a fost aplaudata la scena deschisa.
"Constanta. A Dancing City" este al treilea film de scurtmetraj regizat de Carmen Lidia Vidu, dupa "O scurta istorie Astra Film", distins cu Premiul Gopo pentru cel mai bun scurtmetraj documentar in anul 2015, si "Arad. Jurnalul meu virtual", un film putin real, putin fantastic despre orasul Arad si despre copilaria regizoarei.
"Constanta. A Dancing City" este un film-atmosfera; oras-port, oras-plaja, intre citadin si dealuri aride, istorie milenara, trecut recent si prezent, multietnic, multicultural, multe stiluri de dans, toate impachetate intr-un scurtmetraj artistic.
Constanta nu este doar un oras-vacanta. E locul in care iti lasi toata libertatea sa viseze senzual. "Constanta. A Dancing City" este un fel de Dirty Dancing filmat in Romania pe ritmuri de rock and roll contemporan si cu lumina, atmosfera si cadre inspirate de o Cuba nevizitata inca.
"Constanta. A Dancing City"
Regia: Carmen Lidia Vidu
DoP: Adi Bulboaca
Montaj: Cristina Baciu
Muzica: Ovidiu Chihaia
Voce: Elena Vasilache
Dansatori: Sofia Sitaru-Onofrei, Victoria Cret, Cosmin Adrian, Codruta Balan, Gratiela Stan, Mihai Adelin Adrian, Alexandra Cacaraci, Cristiana Dragan, Mirela Pana, Maria Manea, Marian Sas.
Producator: Iulia Pana / Centrul Cultural Judetean Constanta
Carmen Lidia Vidu, regizor
Regizor de teatru, de film si de evenimente, Carmen Lidia Vidu a devenit cunoscuta pentru spectacolele de teatru experimental, duse pe cele mai importante scene din Romania. Este o voce unica pe scena romaneasca, fiind primul regizor care a combinat cu succes videoproiectiile si mijloacele specifice filmului cu prezenta live a actorilor.
Este primul si cel mai important regizor de teatru multimedia din Romania si cel mai tanar regizor care a montat pe scena Teatrului National din Bucuresti ("Privighetoarea si trandafirul" de Oscar Wilde in anul 2007). Spectacolele de teatru montate de Carmen Lidia Vidu sunt speciale, folosesc un limbaj artistic diferit si transforma tehnica in emotie autentica, iar regizoarea promite ca nu se va opri niciodata din experiment.
Carmen Lidia Vidu a testat cu succes si regia de film (documentar si scurt-metraj) si de videoclipuri (colaborari cu trupele Noblesse Oblige si Mes Quins). "O scurta istorie Astra Film", film regizat de Carmen Lidia Vidu, realizat in 2013 pentru Astra Film Festival din Sibiu, a castigat in 2015 Premiul Gopo pentru cel mai bun scurt metraj documentar.
Elena Vasilache, cantareata
Elena Vasilache a debutat in muzica cu trupa constanteana Angels, iar apoi a fondat trupa Candy ( alaturi de Giulia si Cream) in anul 2000. In 2003 a inregistrat in Germania primul ei album solo, iar trei ani mai tarziu a debutat in cinematografie, in serialul "Iubire ca in filme" (2006), unde a jucat alaturi de Adela Popescu si Dan Bordeianu. Selena a mai jucat in "Inima de tigan" (2007), "Regina" (2008) si "Colours Of The Day" (2008). in 2007, Elena a prezentat emisiunea "O scrisoare pentru tine" de pe Acasa Tv. De cativa ani, Selena s-a stabilit la Londra, avand concerte in marile cluburi londoneze in proiectul Hot Casandra, dar acum urmeaza o cariera individuala. A acceptat cu mare bucurie sa inregistreze pentru un proiect al orasului in care a crescut si s-a consacrat.
Adi Bulboaca, director de imagine
Adi Bulboaca a absolvit sectia de imagine de film in cadrul UNATC in 2011, dar din timpul facultatii a fost fotograf oficial al Ambasadei Frantei la Bucuresti si a expus in spatii ca MNAC, Palatul Kalinderu sau Institutul Cultural Roman din Paris. Dupa absolvire, si-a indreptat intreaga atentie catre fotografia de teatru si documenteaza teatrul contemporan intr-un stil personal.
Cristina Baciu, editor imagine
Cristina Baciu este monteur si colaboreaza din 2012 cu regizorul de teatru Carmen Lidia Vidu. Au lucrat impreuna la numeroase proiecte audiovizuale si de film, printre care "Dancing City", "O scurta istorie Astra Film", care, in anul 2015, castiga premiul Gopo pentru cel mai bun scurtmetraj documentar, "Arad. Jurnalul meu virtual" si "Constanta. A Dancing City". Crede ca un montaj reusit trebuie sa fie distractiv precum o joaca si ii place sa isi redefineasca povestile, jongland cu spatii si personaje.
Ovidiu Chihaia, compozitor
Ovidiu Chihaia este sound designer si compozitor. A cantat in multe trupe de punk, iar din 2008 a inceput sa compuna muzica pentru film si teatru.
Iulia Pana, producator
Iulia Pana este scriitor, artist vizual si promotor cultural in orasul Constanta.
Dansatorii "Constanta. A Dancing City":
Sofia Sitaru-Onofrei face balet de la 4 ani si jumatate. De curand a obtinut locul 1 la Olimpiada Nationala de Balet, a participat la multe competitii internationale, castigand burse de renume, printre care una la Valentina Kozlova Dance Conservatory of New York si la Russian Ballet College din Genova. Are 15 ani si colaboreaza deja cu Opera Romana. I-ar placea sa danseze impreuna cu Alina Cojocaru.
Cosmin Adrian este campion european la Youth America Grand Prix si campion national la Olimpiada de coregrafie. isi doreste sa ajunga la So You Think You Can Dance, iar coregraful lui preferat este Wayne McGregor.
Olimpica la balet, Codruta Balan a plecat din Timisoara ca sa danseze in spectacolele montate la Teatrul National de Opera si Balet "Oleg Danovski" din Constanta.
La varsta de 4 ani, Victoria Cret a venit din Republica Moldova in Constanta. Studiaza baletul la Liceul de Arta. Victoria isi doreste sa fie o viitoare Svetlana Zakharova, cu toate ca lumea o aseamana cu Natalia Osipova.
Adrian Mihai Adelin este unul dintre cei mai buni saritori din Romania. A cochetat cu baletul, breakdance-ul, dar saritura ramane punctul lui forte.
Cristiana Dragan a urmat Liceul de Arta din Constanta si a studiat coregrafia la Universitatea Ovidius din Constanta. Se bucura ca a facut parte din renumita trupa de balet de la Fantasio si isi creeaza singura costumele. De 8 ani este coregrafa, managerul si PR-ul trupei Cabaret Unique.
Maria Manea danseaza de la 10 ani. Are 2 operatii la genunchi, dar tot danseaza. A cochetat cu dansul contemporan, dar zona de street dance e cea in care se simte cel mai bine. I-ar placea sa danseze intr-un videoclip de-a lui Chris Brown.
Dupa ce a taiat toate cearsafurile mamei, le-a cusut si a exersat in parc elemente de acrobatie, Marian Sas a decis ca vrea sa colaboreze cu Circul Globus si a reusit.
Alexandra Cacaraci a terminat liceul de coregrafie, a colaborat cu Opereta, Teatrul Constantin Tanase si Teatrul National. Isi doreste sa studieze coregrafia la facultate si sa predea dansul celor mici.
Gratiela Stan danseaza de la 10 ani, a castigat numeroase premii, printre care si locul 1 la breakdance in cadrul competitiei Hip Hop International. Din stilul street dance, ii place cel mai mult dancehall-ul. Gratiela are miscari rapide, sigure si cu un ritm excelent. Pe viitor, si-ar dori sa aiba propria ei trupa de dans.
Invitata speciala a proiectului "Constanta. A Dancing City" este actrita Mirela Pana. Mirela Pana este vedeta teatrului din Constanta, unde joaca de peste 15 ani. A colaborat cu Carmen Lidia Vidu la spectacolul "Cantec de leagan. O poveste despre Maria Tanase", care a reprezentat revenirea actritei pe o scena de teatru din Bucuresti, dupa colaborarile cu Teatrul Constantin Tanase. Mirela Pana prezinta spectacole, evenimente, are propria emisiune tv si canta de peste zece ani melodiile Mariei Tanase.
"M-a bucurat ca a acceptat invitatia mea de a participa la proiectul Constanta. A Dancing City in calitate de invitata speciala si in rochia din spectacolul nostru de teatru." - Carmen Lidia Vidu
Povestea locatiilor alese pentru "Constanta. A Dancing City":
Telegondola:
Impreuna cu Victoria Cret am inceput filmarile pentru "Constanta. A Dancing City" in Telegondola Mamaia, care a fost inaugurata pe 16 iulie 2004. O plimbare cu Telegondola dureaza 8 minute si se desfasoara pe o lungime de aproximativ 2 kilometri intre Hotel Perla si Cazino, pe ambele sensuri. In timpul calatoriei, cabinele rosii si galbene plutesc la o inaltime maxima de 50 de metri, trecand pe deasupra celor mai inalte hoteluri ale statiunii. Nu numai Mamaia se poate admira de la inaltime, ci si orasul Constanta, Marea Neagra si Lacul Siutghiol.
Faleza Mamaia:
Am coborat cu Victoria Cret din telegondola si am plecat spre zona de promenada pentru a continua proiectul "Constanta. A Dancing City". Faleza Mamaia se imparte in doua zone principale - Perla si Cazino - la o distanta de aproximativ 20 de minute de mers pe jos una de cealalta. In zona Perla sunt amenajate gradini si fantani arteziene cu bancute de odihna. Aici este situat Teatrul de Vara. in zona Cazino, situata in centrul statiunii, este amenajata o fantana arteziana. De jur imprejur sunt plantati palmieri. Aici vara sunt organizate de catre Primarie spectacole in aer liber cu dansatori, actori si cantareti.
Stadionul Farul:
Baza sportiva Farul Constanta este amplasata in vecinatatea lacului Tabacariei. impreuna cu Cosmin Adrian am ajuns pe stadionul de fotbal care este dotat si cu pista de atletism. Clubul de Fotbal FARUL Constanta a luat fiinta in primavara anului 1958, prin preluarea formatiei portuare LOCOMOTIVA PCA, care abia promovase in prima divizie a tarii. Accesul spectatorilor se face prin intermediul a 10 porti. Stadionul dispune de o instalatie pentru nocturna inaugurata in anul 1970 si renovata in anul 1999.
Gravity Park:
Spre sera primei zile de filmare pentru "Constanta. A Dancing City" am ajuns impreuna cu Maria Manea la Gravity Park. Este cel mai mare complex destinat practicantilor de sporturi extreme din Romania. Spatiul este gandit pe 4 zone de sport extrem pentru urmatoarele activitati: rollerblading, skateboarding, BMX, MTB, speed climbing, bouldering, trial, dirt jump si scooter (trotinete). Situat pe malul lacului Tabacarie, complexul sportiv Gravity Park a devenit un loc popular de petrecere a timpului liber in randul tinerilor, practicantilor si iubitorilor de sporturi extreme din Constanta.
Pasarela din zona Cazino Mamaia:
Proiectul "Constanta. A Dancing City" l-am continuat cu Mirela Pana pe pasarela clasificata in 2011 drept monument istoric. Vechea pasarela pietonala de la Cazino Mamaia a fost construita in anul 1935. Zeci de ani, pasarela a constituit un principal punct de atractie pentru turistii romani si straini amatori de promenada. Din pacate, inca din perioada comunista autoritatile nu au efectuat nici o reparatie importanta la acest obiectiv turistic, aceasta stare de fapt determinand degradarea continua a pasarelei pietonale, care, in prezent, este o ruina. Faptul ca a fost clasificata drept monument istoric nu a ajutat cu nimic.
Portul Constanta:
Echipa proiectului "Constanta. A Dancing City" si-a dat intalnire cu balerina Codruta Balan intr-o locatie cu iz de poveste. Portul Constanta are legaturi rutiere si feroviare cu toate rutele majore de transport ale Romaniei si de asemenea este cel mai mare port situat la Marea Neagra. Acesta este impartit in Portul maritim, Portul fluvial si Portul turistic.
Parcul acvatic Aqua-Magic Mamaia:
Impreuna cu Cristiana Dragan am ajuns cu proiectul "Constanta. A Dancing City" intr-unul dintre cele mai mari si mai interesante parcuri de distractii din Romania. Parcul acvatic Aqua Magic este amenajat la intrarea sudica in statiunea Mamaia, aproape de statia de Telegondola. Construit pe o suprafata impresionanta si avand o capacitate de 3000 de locuri, parcul Aqua Magic a fost inaugurat in anul 2003. in anumite zile ale saptamanii sunt organizate concerte ale unor artisti romani, atunci, terasele si instalatiile acvatice funciioneaza pana tarziu in noapte.
Plaja Tataia:
Plaja Tataia a fost in perioada interbelica una dintre cele mai populare plaje din Constanta. Aceasta, alaturi de plajele Duduia si Modern, era frecventata de constantenii si turistii care nu-si permiteau deplasarea pana in Mamaia. Probabil unul dintre cei mai buni saritori din Romania este Mihai Adelin Adrian. Impreuna cu el am ajuns cu proiectul "Constanta. A Dancing City" pe Plaja Tataia, unde lucrarile de innisipare erau mai mult decat spectaculoase. Pana in acest an, apele Marii Negre ajungeau pana aproape de tarmul inalt, acum, valurile ei se sparg in departare. Aceasta fasie de nisip din Faleza Nord s-a latit cu zeci de metri. Locul apelor a fost luat de o plaja noua, cu nisip blond, cu o suprafata de peste 25 de mii de metri patrati. Plaja Tataia va intra de anul viitor in circuitul turistic
Cheile Dobrogei:
in rezervatia Cheile Dobrogei am fost impreuna cu Victoria Cret si Cosmin Adrian pentru a filma o noua secventa "Constanta. A Dancing City". Peisajele sunt de o frumusete rara. Formatiunile muntoase din zona sunt foste recifuri coraliere ale Marii Thetis, iar rezervatia este formata din calcare din perioada Jurasicului.
Tiroliana - cea mai lunga din tara:
Pentru "Constanta. A Dancing City", contorsionistul Marian Sas a coboarat 340 de metri cu o viteza de 70 de kilometri pe ora pe Cea mai lunga tiroliana din Romania deasupra plajei "Modern" din Constanta. Instalatia a fost construita de un cascador profesionist, Razvan Gheorghiu, care a lucrat la ea timp de 9 luni. Tiroliana "Extreme Zip Line" este inspirata dupa o instalatie similara din Alaska, dar a fost adaptata la relieful din Constanta.
Golful Pescarilor:
Golful Pescarilor este o plaja mica, superba si foarte putin cunoscuta de constanteni. impreuna cu Alexandra Cacaraci am filmat pentru "Constanta. A Dancing City" printre barci si pescari.
Hotel Aurora din Mamaia:
Am petrecut o dimineata minunata la piscina hotelului impreuna cu Sofia Sitaru-Onofrei pentru a filma secventele subacvatice ale proiectului "Constanta. A Dancing City".
Parcul de Distractii din Mamaia:
Cand soarele apune in Constanta, parcul de distractii incepe sa vibreze. Este locul in care iti reintalnesti copilaria. "Constanta. A Dancing City" si dansatoarea Gratiela Stan au gasit in parcul de distractii LUNA PARK o sursa serioasa de adrenalina.
.
|