Ce infatisare au luat zilele de 21, 22, 23 martie 2016?

Pe cine am intalnit, unde, cum si care a fost atmosfera convorbirilor, in felul in care acestea s-au lasat povestite in sinea mea, ce anume mi-a captat perceptia fireasca a timpului, daruindu-mi, in schimb, cheia ascultarii si cheia strategiei, rostul indreptarii atentiei spre pregatirea si formularea primei intrebari din cadrul interviului?

Interventiile abile ale moderatorului, Liviu Tudorache, fin cunoscator al psihologiei umane si al jurnalismului, deopotriva, alaturi de cele ale speakerilor: David Lowen - Marea Britanie, Matei Visniec - Franta, Nicolas Don - Franta, Cristina Hermeziu - Franta, Irina Pacurariu - TVR, Marian Voicu - TVR, Ticu Lacatusu, Daniel Condurache - Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, Ioan Holban - critic literar, transmit si acum, cand le rememorez, ca si atunci, in momentul in care au fost emise si rostite la microfon, un veritabil mesaj al jurnalismului de calitate.

Pe masura ce dialogurile, proiectiile video, confesiunile invitatilor, informatii de specialitate ne erau impartasite sau atunci cand, pur si simplu, asistam la devoalarea unui cadru din culise, televiziunea - spectacol urma, de fapt, si un traseu si un ritm interior, insotite de scenarii jurnalistice, interogatii si modalitati de investigare, abordare, documentare a subiectelor care prindeau viata, radacini si aripi, derulandu-se atat de profund, intens si real in imaginarul propriilor proiectii de iluzii pe care, ulterior, cu siguranta, le vom traduce si intr-o forma vizibila, palpabila, in forma miraculoasa a cuvantului: scris, insotit de imagini, sunete, inregistrari ale realitatii.

Unii, unele dintre noi chiar le puteam simti si anticipa prezenta, intuiam deja cursul povestii, emotiile raspandite in cuvintele si pauzele de vorbire ale interlocutorului, luminozitatea, claritatea, precizia si obiectivitatea succintului infobiografic. Am dat mana cu intrebari al caror centru de greutate trecea lin, sub semnul binevoitor al cunoasterii si constientizarii influentelor reciproce existente intre domenii aparent distincte, de la matematica, literatura, poezie, teatru, critica literara la ziaristica, pentru ca, mai apoi, sa ne fotografiem, sub efectul substantial al accentelor tehnice, cu borne ca: fictional - nonfictional, epoca digitala - cultura generala, doza de curaj si curiozitate - medierea culturala. 

Mi-au fost transmise cu har: responsabilitatea de a spune si de a construi, la randul meu, povesti, intalniri umane din cuvinte si cuvinte din intalniri fiintiale, dorinta de a impartasi celorlalti din clipele impregnate de bucurie, fericire, reusita, implinire, solutii alternative, temeinice privind maniera in care apelam la imagini, pentru a atenua acele secvente in care interviul poate scadea din intensitate.

Dintre ideile ascultate in timpul comunicarii reale, prin schimbul de priviri blande, entuziaste, motivante, cu profesionistii jurnalismului prezenti, timp de trei zile consecutive, la Seminarul International de Jurnalism organizat de TVR Iasi, le-am consemnat in notitele mele si pe acestea:

* in timpul interviului, sa fim obiectivi si sa nu atacam o serie de lucruri importante pentru interlocutor, in stil tendentios

* intrebarile pe care le adresam interlocutorului constituie elementul de deschidere a seifului, prin care reusim sa ne apropiem de sufletul omului

* spectacolul interviului televizat se bazeaza atat pe intrebari, cat si pe ceea ce transmite cadrul scenografic, locul care gazduieste acel dialog, astfel incat comunicarea care se instaleaza intre dinamica imaginilor si dinamica sunetelor, propozitiilor rostite de ambii actanti (realizator-intervievat) sa fie una deosebita

* prima intrebare este determinanta pentru cursul interviului

* strategia, dublata de curiozitatea trecuta prin filtrul bunului simt, sunt la fel de esentiale, in realizarea interviului, precum: dialogul sincer si neutru, documentarea laborioasa, racordarea jurnalistului la atitudinile invitatului, astfel incat "sa ducem" interlocutorul dincolo de ecran, iar telespectatorii sa asimileze starea de spirit, emotiile, spatiul afectiv definitorii personalitatii invitate la confesional

* jurnalistii sunt povestitori de existente umane, cu o acuta capacitate de a recepta si de a spune povesti

* televiziunea este o munca de echipa

* digitalul, "alternativa duioasa" la "raiul ziaristic" de altadata?!!...

* tehnologiile ne indeparteaza de zambet, de privirea calda, care se poate stabili doar ochi in ochi si nu face to face prin intermediul facebook/ camerei web

Daca pana acum, aceste randuri v-au trimis preponderent la ideea ca povestile se asculta doar senzorial, atat va mai spun: prezenta fascinanta a lui Matei Visniec, jurnalist si dramaturg roman, ale carui radacini natale sunt din Radauti (comuna Horodnic), iar aripile recunoasterii meritelor creatoare, de sorginte franceza, a adus in prim-plan, in lumina reflectoarelor launtrice convingerea, verosimilitatea ca povestile se spun si se asculta, inainte de toate, prin filtrul lecturii. 

Privindu-l pe Matei Visniec, privind sansa de a fi in aceeasi incapere si de a-i auzi vocea (interioara) din dubla ipostaza: cea de jurnalist si cea de scriitor, aveai sentimentul ca insasi lucrurile din imediata sa apropiere - revistele culturale plimbate in avion, cele doua carti care l-au insotit: Omul din care a fost extras raul si recenta aparitie editoriala Iubirile de tip pantof, Iubirile de tip umbrela, stiloul si cerneala colorata intr-un negru care aprindea becuri de cuvinte si emotii in subconstient, dar si fularul sau, de-un rosu catifelat, care trecea, asemenea unui conservant al informatiei prin gandurile, sentimentele, amintirile si boemele geografii vizibile si invizibile (in)scrise pana in prezent in impresionanta sa biografie --- intentionau sa-ti spuna:

"Daca poate fi imaginat ceva mai puternic decat moartea, este dragostea. Daca moartea trebuie sa se teama de ceva, atunci trebuie sa se teama de dragoste."