Castigatorul Trofeului Concursului National de Pian „Virtuozii”, editia a VIII-a, este Barbu Alexandru-Alin (13 ani), din Bucuresti, coordonat de prof. Salagean Geanina-Adina de la Colegiul National de Arte „Dinu Lipatti” Bucuresti.

In calitate de presedinte al juriului, in cadrul unei importante competitii muzicale nationale, si de mentor, cum mentii echilibrul intre aprecierea tinerilor participanti si dorinta de a-i responsabiliza? Ce rol, ce impact au nedreptatile la "varsta zidirii"? Sunt interogatii esentiale, ale caror continuturi necesita prezenta constiintei, sa fii dispus in permanenta la autoevaluare, in aceeasi masura si in acelasi timp in care ii evaluezi pe cei aflati la inceput de drum. Sa fii responsabil, sa ai simtul corectitudinii si dreptatea in minte, dar si in inima, sa apreciezi si sa recompensezi, la justa masura si la timpul potrivit, orele de munca, pregatirea celui din fata ta, sa nu-i subestimenzi abilitatile, performantele pentru ca nu este de aceeasi varsta cu tine sau la acelasi nivel de maiestrie. Atunci cand esti parte a unei comisii care decide traiectoria unei vieti. De la artista Ioana Maria Lupascu invatam ca pana si nedreptatea are o limita, ca in noi sta puterea de a o accepta si a o imbraca in petale de iubire, de a fi autodidacti si regizorii propriei deveniri, ca rolul pe care il are un jurat isi implineste menirea daca, in ecuatia autoevaluarii, sunt distribuite in rolurile principale: seriozitatea, aprecierea stradaniei celuilalt, pastrarea obiectivitatii, intensificarea propriului nivel de responsabilitate, abtinerea de la a judeca interpretarea artistica dintr-un moment al secundei existentiale, distribuirea atentiei, intuitiei, privirii si vocii launtrice spre ceea ce se va intampla cu talentul si determinarea unei fiinte in viitor, dincolo de o etapa provizorie. Pentru ca devenim cei ce suntem prin noi, dar si prin ceilalti, prin felul in care alegem sa raspundem, sa reactionam la stimulii, atitudinile, sistemele de cognitii si afecte ale persoanelor cu care interactionam. Ii multumesc

pentru ca a raspuns si de aceasta data, cu generozitate si bucurie, invitatiei la dialog, concert-pianistei Ioana Maria Lupascu.

Motto:

George Calinescu

Stefania Argeanu: Cum a fost atmosfera anul acesta la Concursul National de Pian "Virtuozii"?

Ioana Maria Lupascu: 2016 a insemnat editia a VIII a pentru Concursul National de Pian Virtuozii si, pentru mine, al optulea an consecutiv in care am fost alaturi de aceasta echipa minunata. Am prezidat juriul si, ca de obicei, am luat in serios acest rol, pentru ca lucram cu micuti. Eu apreciez atat de mult faptul ca ei se straduiesc in educarea muzicala, si am grija sa pastrez echilibrul intre aceasta apreciere si dorinta de a-i responsabiliza. Nu cred foarte mult in a fi foarte drastic la aceasta varsta, vor veni si acele momente, dar cred ca sunt necesare diferentele. Cu totii am trecut prin nedreptati, cand am fost mici si am participat la concursuri de muzica, si stim cat de mult dor acele momente, asa ca incerc ca, atunci cand eu sunt in juriu, aceste lucruri sa se petreaca cat mai putin cu putinta. Nedreptatile facute tinerilor sunt dureroase si schimba vieti. Tocmai pentru ca vorbim despre copii, muzica este subiectiva, dar eu incerc, in aceste cazuri, sa imi pastrez, cat de mult pot, obiectivitatea.

Ei sunt la varsta zidirii, cand fiece intamplare sau moment inseamna o caramida vizibila sau nu, care se aseaza in constructia si definirea viitoarei lor personalitati. Iar, mie, asta imi ridica nivelul de responsabilitate si incerc sa gandesc cu o viziune mai larga, sa nu judec neaparat momentul sau secunda, ci talentul, determinarea, ci sa vad ce s-ar putea intampla, in viitor,cu bucuria si talentul copilului.

Am vazut, in fiecare an, copii minunati si am remarcat progresul unora care vin de fiecare data. Este o mare bucurie pentru mine!...

De asemenea, la final de editie, intotdeauna, am sustinut un concert, in fiecare an, timp de 8 ani, si asta ma obliga, de fiecare data, sa ma autodepasesc, sa vin cu ceva nou. Am fost, de-a lungul timpului, fie singura, fie alaturi de o orchestra, am cantat fie repertorii clasice, fie muzica de film sau partituri celebre. In acest an, spetacolul s-a numit Petale de iubire si, alaturi de mine, au fost cinci muzicieni din orchestra Teatrului "Nae Leonard", Galati: Ioan Badea, Cornelia Gheorghiu, Iulian Snaider, Gheorghe Constantinescu, Tereza Ganju. A fost o mare incantare, pentru mine, colaborarea cu ei, m-am simtit imediat ca intr-o familie, care m-a imbratisat cu caldura si, asa, s-a simtit si publicul, am simtit cat de mult le-a placut! Noi am ras pe scena, ne-am simtit bine, dar i-am facut sa si viseze. La sfarsit, desi un concert plin, toti au spus ca ar fi vrut sa mai continue. Am cantat piese din filme, acel tip de muzica care ne face sa vibram, sa ne indragostim, muzica care exprima pasiunea si tandretea sufletului nostru, Unele au fost cereri de iubire, precum Jurame... pleaca, dar intoarce-te, pentru ca fara tine nu pot sa traiesc si iti cer sa ma iubesti la nebunie...

sau o alta cerere ca: Saruta-ma ca si cand ar fi pentru ultima oara, dar... desigur nu este. Am cantat si despre dragostea noastra pentru folclor, piese ca Mocirita sau Lie, Ciocarlie.

Am fost tare emotionata cand o fetita mi-a spus ca a venit la concurs pentru ca isi doreste sa fie ca mine. Mi s-au umplut ochii cu lacrimi, intrucat ...o consider o responsabilitate .

Am daruit multa iubire, iubirea fiind tema spectacolului si sentimentul care ne implineste si ne aduce fericire, ne face sa zburam si sa simtim ca traim cu adevarat si... m-am simtit atat de iubita in toate zilele Virtuozii, culminand cu seara concertului de incheiere!

_______________________________________________________________________

"Si in ochii, si in constiinta mea, nu raspund daca copilul a cantat fa diez sau sol, sau daca a gresit optimea si eu am judecat bine sau nu asta, ci raspund daca ii provoc traume sau schimbari de destin, daca il ranesc, daca fac rau involuntar. De aceea, nu fac parte din multe jurii, pentru ca nu agreez acele concursuri care taie in carne vie sau in care stiu ca se fac nedreptati, bazate pe interese de tot soiul. Nu vreau sa ma fac partasa la a rani sufletul cuiva inocent si, care, abia incepe viata. Aceste rani lasa urme atat de adanci, si, cine stie, ce drumuri deschid sau inchid. "

_______________________________________________________________________

Barbu Alexandru, din Bucuresti.

Ce elemente au contribuit si au fost decisive la aducerea, intr-o lumina favorabila, a momentului artistic castigator?

Ne-a placut foarte mult dezinvoltura lui scenica, siguranta in fata pianului, lejeritatea tehnica si maniera de interpretare. A cantat o piesa romaneasca care a facut sa se stinga toata rumoarea salii.

Prin ce s-a evidentiat interpretarea lui Alexandru fata de celelalte prestatii artistice?

Prin originalitate, prin convingerea ca este un viitor om de scena. De-a lungul anilor, au castigat diferite tipologii. Uneori au fost baraje intre doi concurenti. Toti se intorc dupa un an si deschid concursul cu un recital. Am urmarit cu interes revenirea lor si pentru ca o vedeam ca pe o lectie personala despre alegeri. Unii n-au mai confirmat, altii au pastrat nivelul, iar castigatoarea de anul trecut, care este tot din Bucuresti, Alexia Danacica, a facut mari progrese. Eu il astept si pe el anul viitor, cand isi va arata masura lui, dar si pe a alegerii noastre.

Multe, multe ore de cautare, tu cu tine. Rabdare, disciplina, perseverenta, tarie psihica, concentrare. Uneori, orele de studiu pot fi comparate cu meditatia, alteori cu orele la terapeut. Ne asemanam cu actorii, intrucat lucram cu emotiile si cu povestile, dar si cu sportivii, prin disciplina si tot ce facem tehnic. Pare usor sa iesi pe scena si sa canti, dar trebuie sa stii ca in spatele scenei sunt zeci de mii de ore de studiu.

_______________________________________________________________________

"Este greu sa stii ca ai cantat bine si, totusi, sa nu treci de prima etapa pentru a nu face concurenta, in urmatoarele etape, celor alesi dinainte sa castige si care, poate, au avut o prestatie mai slaba decat tine. Doare si iti cere timp sa te refaci mental si emotional si sa o iei, iar, de la capat. La Virtuozii vin mereu, cu inima deschisa, tocmai pentru ca stiu ca privim talentul si efortul copilului."

_______________________________________________________________________

Toate, pe rand. Intai, sunetul se formeaza in creier, pentru a iesi acel sunet frumos, timbrat, asa cum ti-l doresti, trebuie sa il ai in cap, sa il auzi deja, sa fie in urechea ta, apoi sa il reproduci cu degetul. Sufletul este implicat oricum, sunetul ti-l exprima, te canti pe tine, ceea ce esti. Publicul e cel care il rasfrange cu emotie, simt ca toata emotia trimisa lor, se intoarce la mine insutit. Eu ma dau, pe mine, pe scena, ce sunt eu, asa cum sunt, cu emotiile, experientele mele de viata, ceea ce m-a facut sa ajung in ziua de azi, cu bune si rele si nu ascund niciodata nimic. Sinceritatea atinge sufletele oamenilor, nu etichetele sau incercarile de a parea ce nu esti. Eu sunt sincera, temperamentala, pasionala si optimista, asa se si aude. Dar sunt si profunzimi, care vin din suferintele prin care toti trecem inevitabil. Si, aceasta intelepciune, capatata prin ce ai trait, aduce si maturitate in sunet, si in interpretare, dar si nebunia cu care iubesc viata se aude expansiv in ceea ce cant eu.

Exista un moment, o secventa, in parcursul dvs. muzical, in care ati simtit ca sunteti nedreptatita, iar acest sentiment v-a descurajat, pe moment, sa va urmati visul?

In muzica si, probabil, in arta, in general, sau in orice are de a face cu publicul, cu performanta scenica, inca de mic te deprinzi cu nedreptatile. Participam toti inca de la 5 sau 6 ani la diferite concursuri ,examene, auditii. Este greu sa stii ca ai cantat bine si, totusi, sa nu treci de prima etapa pentru a nu face concurenta, in urmatoarele etape, celor alesi dinainte sa castige si care, poate, au avut o prestatie mai slaba decat tine. Doare si iti cere timp sa te refaci mental si emotional si sa o iei, iar, de la capat. Poate, uneori, nu este aceasta explicatia, ci se poate intampla ca pur si simplu sa nu fi fost pe placul juriului, si cum numarul de premii este mereu mic...., vor fi multi copilasi dezamagiti. Pe la 26 de ani, obosita de concursuri, mi-am spus eu mie: STOP, a fost de ajuns! Deja aveam cateva premii castigate si mi-am spus ca, daca toata aceasta energie, in loc sa o irosesc in acest fel, o directionez spre a-mi construi o cariera, poate fi mai benefic, si... a fost. Dar, atata timp cat esti copil, nu poti face acest pas si trebuie sa participi la cat mai multe concursuri, ceea ce te si ajuta, pentru ca poti sa tii in mana un repertoriu mai vast si pentru ca vezi cam pe unde te pozitionezi fata de ceilalti. In plus, mai auzi si alte stiluri de a interpreta si, mai ales, parerile unor oameni de specialitate in ceea ce te priveste, daca ai interesul sa intrebi pe cineva din juriu ce sfat are.

Ce semnificatie are, pentru resortul dvs. launtric, experienta, devenita traditie, de a prezida juriul?

Profunda..., pentru ca aduce cu sine multa responsabilitate, exact prin prisma a ceea ce am spus mai devreme. Ca raspund. Si in ochii, si in constiinta mea, nu raspund daca copilul a cantat fa diez sau sol, sau daca a gresit optimea si eu am judecat bine sau nu asta, ci raspund daca ii provoc traume sau schimbari de destin, daca il ranesc, daca fac rau involuntar. Raspund in fata mea, caci mi-as pierde linistea, dar raspund si in fata lui Dumnezeu pentru ca am avut o raspundere... De aceea, nu fac parte din multe jurii, pentru ca nu agreez acele concursuri care taie in carne vie sau in care stiu ca se fac nedreptati, bazate pe interese de tot soiul. Nu vreau sa ma fac partasa la a rani sufletul cuiva inocent si, care, abia incepe viata. Aceste rani lasa urme atat de adanci, si, cine stie, ce drumuri deschid sau inchid. Nu vreau sa fiu printre cei carora nu le pasa si au inima impietrita. Iar la Virtuozii vin mereu, cu inima deschisa, tocmai pentru ca stiu ca privim talentul si efortul copilului.

_______________________________________________________________________

"O bucurie reala te face sa canti bine. Daca ai bucuria launtrica, ai si dorinta de a

_______________________________________________________________________

Tocmai faptul ca el este la inceput de drum ma face sa ma pot detasa de mine insami. Daca ar fi sa judec un adult, am alte standarde, acelea inalte pe care le am si pentru mine, mai ales daca adultul este deja artist sau profesionist al scenei. Insa, pentru copii am toleranta, care, poate, vine si dintr-o viata a mea de elev in care am schimbat multi profesori, fiecare cu stilul sau, si perioade in care am cantat mai bine sau mai prost, fara a fi, insa, definita de niciuna din aceste perioade. Erau simple tranzitii si, pentru ca, eu insami am trecut prin atatea, stiu ca atata timp cat esti elev, nimic nu e definitoriu. Si atunci, nu depunctez greselile pe astfel de criterii. Ma intereseaza abilitatile copilului, cat vad eu ca isi doreste el sa faca, cat se vede ca a muncit, interesul pentru muzica si bucuria care i se citeste pe chip.

In ce conditii, in ce contexte, asociem bucuria cu evaluarea performantelor?

Intr-o destul de mare masura, pentru ca o bucurie reala te face sa canti bine. Daca ai bucuria launtrica, ai si dorinta de a cauta, de a petrece timp, tu cu tine, in fata pianului. Si asta nu te poate face decat sa progresezi, pentru ca nu te plictisesti, ci iti traiesti pasiunea, iar acest timp, care poate parea altora plictisitor sau, chiar, timp pierdut, tie iti aduce fericire si, asta, aduce si performanta. In cazul in care Dumnezeu a fost darnic si cu talentul.

Sursa foto: Gabriela Alba, fotograf

Sursa: Stefania Argeanu

Autor: Stefania Argeanu