Dansul degetelor ei pe clapele fiecarui pian prezent la intalnirile cu Muzica, este un dans vioi, tonic, exuberant, entuziasmat, o pornire ludica a sufletului care se unduieste intr-o permanenta bucurie si gratitudine existentiala, ca si cum ar dori sa marturiseasca, zilnic, un semn de apreciere, in egala masura, pentru: glasul soarelui, tacerea noptii, zumzetul diminetilor, dulcea lentoare a amiezilor toride, blandetea si, totodata, imensitatea albastrului cerului. Despre miezul libertatii sonore a pianului, trecerea suava a violoncelului la un timbru puternic, momentele in care pianul solist dialogheaza tematic cu violoncelul, despre greutatea si sublimul fiecarui instrument, emotia de moment, gandurile ce impanzesc o clipa. Dar, mai ales, despre Rodin Moldovan, artistul care “cauta in muzica frumusetea de care el, personal, are nevoie si o transmite, mai departe, ascultatorilor”, in interviul de astazi, 10 august 2016, cu pianista Ioana Maria Lupascu.

_______________________________________________________________________

”… Pianul are o libertate sonora mai mare alaturi de violoncel, tocmai pentru ca violoncelul poate trece de la suav la un timbru puternic, permitand astfel si pianului sa se exprime in acelasi mod…”

_______________________________________________________________________

Stefania Argeanu: Ce semnificatii launtrice are confesiunea dintre un pian si un violoncel, in viziunea ta?

Ioana Maria Lupascu: Pianul face duet cu toate instrumentele, intrucat toate au nevoie de a fi acompaniate, insa pianul nu are aceasta nevoie. Nu este o necesitate pentru pian, ci… o alegere, sa spunem. Fiecare duet are specificul sau si mie mi –a placut sa experimentez mult, sa cant cam cu toate instrumentele, pornind de la vocea umana si ajungand la corn. Violoncelul are, poate, sonoritatea cea mai apropiata de vocea, de sufletul nostru, poate vibra intr-o maniera pur umana, dar mult inaltata, la un nivel de conexiune superior.

Cred ca pianul are o libertate sonora mai mare alaturi de violoncel, tocmai pentru ca violoncelul poate trece de la suav la un timbru puternic, permitand astfel si  pianului sa se exprime in acelasi mod, sa fie prezent chiar si in acompaniament. Acum, desigur, conteaza foarte mult instrumentistul sau, mai bine zis, instrumentistii.

_______________________________________________________________________

_______________________________________________________________________

Eu vad in violoncel determinare si hotarare, are ceva masculin numai prin faptul ca, fata de vioara, ajunge in registrul specific vocilor masculine. In concertele cu orchestra, exista multe momente in care pianul solist dialogheaza tematic cu violoncelul. Liszt are o predilectie pentru asta, dar nu numai. Sunt mesaje profunde interesate sa afle care dintre toate instrumentele suna cel mai bine la violocel. In primul concert de pian si orchestra de Franz Liszt, pe care eu il iubesc si il cant des, este un moment care trece prin: lumesc – carnal – profund – filozofic, iar aceasta trecere o face violoncelul cu un enunt ce este, apoi, preluat de mine, de pianul solist. Cand am o colaborare buna cu prim violoncelul unei orchestre, felul in care acest instrument prefigureaza ce urmeaza sa cant eu, ma inspira.

_______________________________________________________________________

_______________________________________________________________________

Conteaza cine canta la violoncel. Fiecare instrument are greutatea si sublimul sau. Vioara, de exemplu, poate avea un timbru subtire si deranjant, dar poate fi si dulce, depinde cine o struneste. Iti dau acest exemplu pentru ca am cantat cu multi violonisti, fiecare diferit - in felul sau. Pavel Berman, fiul maestrului meu, este un muzician de forta, de virtuozitate, de pasiune rusa. Ladislau Horvath care este concert maestro la Maggio Fiorentino, celebra orchestra Toscana si a cantat solist, chiar si sub bagheta lui Zubin Mehta, este extraordinar de fin si dulce in sunet, divers in culori si neasteptat in muzica. Florin Paul aduce rigoare si claritate muzicii. De la fiecare am luat si am invatat ceva. Mari solisti, revenind la intrebarea ta si continuand cu  violoncelul care, de asemenea, poate fi cald si timbrat, dar poate suna si ragusit sau ca un lemn gol. De asemenea, pianul poate fi o cununa de timbre si sonoritati, dar poate fi si gol de incarcatura sau, si mai rau, sa sune ca un calculator sau la nuantele mari sa fie batut si, astfel, sa aiba sonoritati urate. Instrumentul in sine, chiar  daca este construit de o casa mare, nu poate face nimic, totul este in mainile celui ce il manuieste. Si in sufletul si talentul sau. Ce are de spus acel cineva, cum stie sa exprime, astfel incat sa transmita si cum realizeaza efectiv acest demers.

_______________________________________________________________________

_______________________________________________________________________

Cred ca a venit momentul, lucrurile s-au legat. Asa se intampla mereu. Cei care ne-au ascultat, ne-au spus ca ne potrivim foarte bine, din punct de vedere muzical, si, intr-adevar, imi este foarte la indemana sa cant cu el si colaborarea este deloc complicata. Eu mai am colaborari frumoase cu cei cu care mi se pare ca seman, cum este si actrita Daniela Nane, intrucat sensibilitatea noastra este asemanatoare. Daniela si cu mine ne imbinam ca spicul de grau in spectacolele noastre. La Rodin am gasit aceeasi pasiune de expresie in muzica. Si viata stie mereu sa faca lucrurile sa se intample.

_______________________________________________________________________

_______________________________________________________________________

Sinceritatea actului scenic si interpretativ. Eu sunt atat un om, cat si un artist foarte sincer si deschis. Pe scena, daruiesc intru totul sufletul meu si trairile mele. Am gasit in Rodin un artist si mai sincer, un muzician care se daruieste fara retinere publicului si muzicii, si atunci intensitatea interpretarii sale este de neuitat, chiar daca il consuma pana in strafundurile cele mai adanci. Ascultandu-l, iti dai seama cat de rar ai mai auzit asa ceva, un asemenea talent si o dorinta atat de deplina, de a se darui cu totul  publicului! Apoi, el este si un om foarte sensibil si delicat, si - atunci cauta in muzica frumusetea de care el personal are nevoie si o transmite, mai departe, ascultatorilor. Sunt trairi pe care un spectator, care vine in sala, nu le poate uita si, evident, se intoarce cu o anumita stare, nu se mai intoarce acasa cu acelasi nivel de energie cu care a plecat.

Amandoi am venit cu idei si ne-am gandit si la ce anume ar placea publicului. Eu, in ultimii ani, mi-am schimbat  foarte mult repertoriul, incercand sa sparg zidul dintre artistul clasic si omul care este jenat, poate, ca nu intelege ceea se intampla pe scena. Am vrut sa cant muzica clasica, dar accesibila tuturor, pentru ca eu cred ca noi, pe scena, suntem  acolo pentru public si nu invers, si cum traim vremuri… - nu vreau sa spun un truism, dar, intr-adevar, traim vremuri destul de stresante, - cred ca un concert trebuie sa aduca alinare tuturor celor care asculta, nu dar unei mici elite. Si dupa o zi de probleme, de alergatura, de framantari, nu cred ca multi ar mai veni la un concert unde se canta ceva teribil de greu, de complicat, de dens sau de lung. Programele cu miniaturi, desi aparent mai usoare, sunt mai grele pentu noi, prin diversitate, dar mai placute publicului. De asemenea, programele cu piese cunoscute si frumoase ce indeamna la visare, la bucurie, care inspira, sunt cele spre care ma duc eu, in ultimii ani, si am vazut ca au succes tocmai pentru ca aduc atata bucurie si energie cu care publicul rezoneaza. Cu Rodin am mers pe aceeasi reteta, iar cum sonoritatile lui sunt atat de vibrante si colorate, acest fapt se potriveste cu atat mai bine.

_______________________________________________________________________

_______________________________________________________________________

Colaborarea ta cu violoncelistul Rodin Moldovan se va concretiza intr-un nou album muzical?

Poate ca da. Noi putem sa ne facem planuri, dar este Dumnezeu cel care stie si cel care alege ce vom face si ce se intampla, unde merg planurile noastre. De asemenea, Dumnezeu stie, adesea, mai bine ca noi si deschide usi nebanuite noua. Eu m-am obisnuit sa imi doresc, sa vreau, sa imi propun, apoi sa fac ce depinde de mine, dar din acel punct, pe mai departe, sa il las pe Dumnezeu sa aleaga ce crede El ca trebuie sa se intample.

 
Va avea ocazia. Este vorba atat de seri camerale, cat si de un proiect simfonic, noi primind o partitura extrem de pretioasa de la un mare muzician roman, dirijor si compozitor, o legenda vie a muzicii, Sabin Pautza. Eu sunt extrem de fericita de increderea pe care maestrul Pautza mi-o si ne-o acorda. Acest fapt ma onoreaza, ne onoreaza.

Cat priveste serile camerale si aici am primit cateva partituri ce ne-au fost compuse, una dintre ele fiind o superba partitura romantica, muzica unui film cunoscut hollywoodian si chiar compozitorul, Guy Bacos, ne-a orchestrat-o pentru violoncel si pian. Este o muzica atat de frumoasa si romantica, incat nu poti sa nu cazi subjugat de incantare, sa nu ramai vrajit! Si, bineinteles, ramane si colaborarea mea cu Ioan Dobrinescu, ale carui orchestratii le cant deja de ani buni.

_______________________________________________________________________

_______________________________________________________________________

Locul inspira intotdeauna, asa cum ziua inspira, pianul, muzica si cum te simti in acea perioada a vietii. Totul ne poate inspira, ca artisti. Se spune ca este usor sa te lasi inspirat, este insa mai greu sa fii inspiratie. Acel loc ma inspira mereu, tot ce am inregstrat acolo  (nr.: Domeniul Manasia)  a avut o patina speciala, un suflu mai romantic, adus, evident, de ceea ce ma inconjura. Apoi, sigur, conteaza “intanirea” mea cu pianul, cu fiecare pian, este o dragoste care se reinnoieste cu fiecare instrument pe care il descopar. Toti ceilalti instrumentisti au cu ei vioara, clarinetul, flautul sau violoncelul si canta doar la acela, obisnuindu-se in ani. Noi, pianistii, de fiecare data facem cunostiinta cu alt pian si, pentru mine, fiecare astfel de intalnire are magia sa, asemanatoare cu dragostea, dar si cu prietenia. Dar si fiecare interpretare are unicitatea si irepetabilitatea sa, intrucat conteaza emotia de moment, ceea ce s-a intamplat in acea zi, gandurile ce au impanzit acea clipa.

Domeniul Manasia este, in primul rand, o poveste, cel putin pentru mine, un loc de suflet. Pasind pe coridoarele incarcate atat de istorie, dar si de rafinament, te cufunzi in viata pe care locul a trait-o odata, in povestile de dragoste si de viata… Parca il vezi pe Cuza indragostindu-se aici, parca auzi chicoteli in foisor, parca ai in urechi muzica balurilor de odinioara, si, apoi, pasind in gradina, poti sa crezi ca esti intr-o vila pe colinele toscane. Rafinamentul cu care a fost renovat te inconjoara fara sa te copleseasca, insa  te imbata si  te poarta in alta lume, una de vis si totusi reala. Consider o binecuvantare ca am cunoscut acest loc. Cat despre familia Lowendal-Danila, care detine Domeniul Manasia, pot spune ca le port o calda consideratie si deplina admiratie pentru tot ce au facut acolo si nu numai. In timp, m-am apropiat de toti si, in sufletul meu, fiecare om ce are un rol in acel conac - are locusorul lui special. Toate prieteniile legate acolo au povestea lor speciala si sunt cadourile pe care viata mi le-a facut.

Deniz este un muzician complex, de asemenea, pianist, si un compozitor extrem de talentat. Cand m-a cautat si mi-a prezentat  piesele sale, m-am indragostit imediat de ele si de scriitura lui melodica si senina. Tot ce am cantat a placut imediat, tocmai pentru ca imbina melodia, armonia, cu imagistica sonora, povestile lui sunt fluide si parca vezi personajele, parca iti amintesti cand ti se intampla tie ce graieste muzica, parca dragostea de acolo e aievea. El compune muzica de film si, poate, de aceea piesele lui exprima imagini sau sentimente, atat de clar!  

Interviul a fost realizat de Stefania Argeanu

Sursa foto: Lixandru Dumitru si Mihai Patrascu; Mentionez ca imaginile sunt surprinse la Domeniul Manasia – in crama domeniului si in salonul de pian Claire Hagianoff.

Sursa text: Stefania Argeanu

Autor: Stefania Argeanu