| Ma refer, totodata, la atmosfera animata de jaratecul timpului mitic, sacru, privilegiu si privilegiat in acelasi timp, moment in care existenta Cazinoului din Constanta a propus un nou suflu propriului sau destin. Si pentru ca usile se deschid, indeosebi, curiosilor, am repornit pe firul dialogului uman, entuziasmata fiind de conversatia vioaie, pe care am observat-o la trio-ul: lucrari din ceramica, tehnologia audio+video, public. In acest sens, v-am pregatit primul interviu din seria SinCronic, pe care l-am realizat cu Igor Mocanu, curatorul expozitiei.
Igor Mocanu (n. 1984, Cantemir, Republica Moldova) este critic de arta si curator. In prezent, este doctorand la Universitatea Nationala de Arte din Bucuresti, in cadrul Facultatii de Istoria si Teoria Artei, cu cercetarea „Avangarda politica. Cealalta fata a avangardei din Romania in documente sociale, politice si economice (1918-1953)“, coordonata de Prof. Univ. Ruxandra Demetrescu; redactor la Revista ARTA a Uniunii Artistilor Plastici din Romania si coordonator de cercetare la Centrul National al Dansului Bucuresti. A curatoriat mai multe expozitii de arta vizuala si performativa moderna si contemporana, intre care proiectele curatoriale „Avangarda revizitata. Avangarda europeana in Arhiva Nationala de Filme a Romaniei“ (ANF, Cinemateca Romana, Sala Eforie / „Jean Georgescu“, 2012-2015) si „Muzeul Dansului Modern si Contemporan” (5-7 iunie 2015, CNDB, Sala „Stere Popescu”). A ingrijit antologia „1984. Ultima generatie a comunismului romanesc” (UNIBUC, 2008; coord. Ion Manolescu), a participat la proiectul literar-vizual „Rubik” (Polirom, 2008; coord. Simona Popescu) si este prezent cu anumite contributii in volumele „CriticAtac. Antologie I” (Cartier, 2011; coord. Vasile Ernu s.a.), „See what we do!” (pionier press, 2013; coord. Arina Stoenescu), „Infranegrul” (Aius, 2014; coord. Petrisor Militaru) si „Close-up: post-transition writings” (Artycok TV, 2014; ed. Vjera Borozan, co-ed. Tereza Jindrová, Jana Kapelová, Miloš Miletic, Mirjana Radovanovic, Borbála Szalai, Raluca Voinea).
Igor Mocanu _______________________________________________________________________
"Care este rostul, destinul sunetelor si al cuvintelor, intr-un univers incercat de voluptatea imaginilor? E o intrebare cat o teza de doctorat. Hegemonia imaginii in cultura contemporana tine de schimbarea modului nostru de comunicare actuala. "
Igor Mocanu
_______________________________________________________________________
Stefania Argeanu: Care sunt sensurile urmatoarelor definitii ale artei, in viziunea dvs. „Arta este o manifestare a adoratiei pentru miracolul realitatii.” (Sabin Balasa), „Arta este expresia bucuriei omului in munca.” (Henry Kissinger)
Igor Mocanu: Indiferent de interpretarea pe care as da-o celor doua definitii pro domo, mi se pare ca ambele sunt datate, prima cu o anumita timiditate a incercarii de a impaca individualismul creator cu realismul socialist, cea de-a doua este expresia destul de echivoca a unui oficial, fortat de imprejurari sa mediteze despre soarta artei in momentul de tranzitie de la capitalismul industrial, la cel tehno-stiintific, definitie careia lettristii i-l opusesera pe „Ne travaillez jamais!”.
Care este, de fapt, menirea artei contemporane?
Nu cred ca are o menire anume. Pot spune ce astept eu de la arta contemporana. Doua conditii fara de care trec mai departe: sa exprime o anumita urgenta, o anumita necesitate irepresibila a artistului de a se exprima; sa fie un vehicul pentru cunoastere in comunitate.
Va mai aduceti aminte care este factorul decisiv (fie ca vorbim de cursuri de formare, expozitii, carti, intalniri, fiinte etc.) care a deschis si, ulterior, influentat gustul dvs. pentru arta?
Da, intalnirea cu avangardele istorice.
Ce descoperiti, ce invatati de la imagini? Dar de la creatiile artistice vizuale?
Incerc si ma astept sa invat de la imagini si de la lucrarile vizuale cate ceva despre artist si despre context, iar prin ei, despre lume.
_______________________________________________________________________
"Rezultatele laboratorului mintii ajung sa devina palpabile daca sunt autentice, indiferent de mijloace."
Igor Mocanu
"Nu pierdeti timpul cautand obstacole, s-ar putea sa nu existe."
Franz Kafka
_______________________________________________________________________
In spirit imaginar si inventiv, ce credeti ca este / ar fi dispusa sa ofere arta, universului uman, avand, la baza, intentia de a privilegia intuitia transformarii prin stimuli, reactii, perceptii?
As zice ca, tocmai, arta este cea care poate preface „transformarea prin stimuli, reactii, perceptii”, din „intuitie”, intr-o realitate cat se poate de palpabila. Mai mult, as risca sa afirm chiar ca, daca nu reuseste sa faca asta, macar si la un nivel incipient, atunci nu e arta.
Care sunt avantajele, respectiv dezavantajele spatiului de cercetare artistica (si / sau sociala) pe care le-ati identificat (uneori, in propriile dvs. proiecte)?
Actul curatorial, inteles ca forma de cercetare intr-un anumit proiect, este formula pe care am agreat-o cel mai mult pana acum. Avantajele sunt nenumarate. Dezavantajul este ca publicul devine mai restrans, asa cum este, de altfel, si actul de cercetare in sine, restrans.
Care este sentimentul predominant in timpul pregatirii unei expozitii multimediale, dar dupa finalizarea acesteia?
Cam acelasi pe care-l avem atunci cand incepem sa experimentam ceva si nu avem o idee foarte clara asupra rezultatelor. Curiozitate, ochi iscoditor, frica s.cl.
_______________________________________________________________________
"As reciti oricand opera completa a lui Kafka."
Igor Mocanu
"Cartea trebuie sa fie un spargator de gheata care distruge marile inghetate dinauntrul sufletelor noastre."
Franz Kafka
_______________________________________________________________________
Cum ajunge sa fie redat, in practica / in continuturi reale, un vis (artistic) ce ia nastere, initial, in laboratorul mintii?
Nu cred ca exista formule magice ori macar stereotipe, protocolare, pentru asta. Rezultatele laboratorului mintii ajung sa devina palpabile daca sunt autentice, indiferent de mijloace.
In ce a constat demersul pregatirii Sincronic?
Tripticul expozitional de la Constanta – Deva – Bucuresti a fost precedat de un atelier intensiv de ceramica sculptural-monumentala, in fabrica SC Keramikon SRL din Constanta, cand artistii au colaborat la realizarea lucrarilor si la ceea ce s-a vazut in cadrul expozitiilor.
Exista un model precedent care v-a inspirat in organizarea, realizarea si expunerea practicilor colaborative din arta contemporana?
Cum spuneam si altadata, momentul e traversat de mai multe antecedente de istoria artei, insa cel mai important este tabara de sculptura monumentala si ceramica sculpturala de la Medgidia din anii ’70-’80, in miezul careia fusese plantata tocmai aceasta provocare pentru ambele medii de creatie (sculptura si ceramica): sa colaboreze!
Cum se reconfigureaza perceptia audiovizuala asupra contextului spatiotemporal, in compania artistului – autor si a publicului – coautor?
Greu de evaluat in termeni cuantificabili. Tot ce putem spera este o participare cat mai implicata din partea publicului, cu efecte cat mai de durata si mai cognitive.
_______________________________________________________________________
"Publicul prezent la Sincronic a fost curios, sincer, efervescent, cu intrebari si problematici pregatite."
Igor Mocanu
_______________________________________________________________________
Ce semnificatii trezeste, de fapt, relatia dintre perceptia audiovizuala si contextul spatio-temporal?
Ma intrebati, de fapt, care este efectul expozitiei asupra publicului, chiar in momentul participarii. Greu de spus, cum afirmam si mai inainte. Acesta ar fi trebuit sa constituie, probabil, un alt segment al traseului expozitional, acela in care dispozitivul expozitional contine si o parte in care ii smulge, ii provoaca publicului marturia.
Care este rostul, destinul sunetelor si al cuvintelor, intr-un univers incercat de voluptatea imaginilor?
Asta e o intrebare cat o teza de doctorat. Hegemonia imaginii in cultura contemporana tine de schimbarea modului nostru de comunicare actuala. Odata cu patrunderea in zorii postmodernitatii, adica a impostarii transmisiilor televizate live, comunicarea noastra nu s-a mai bazat pe transmiterea de informatii, ci pe constructia de relatii. Rostul cuvintelor, al textului, ar fi, asadar, acela de a retroceda comunicarii functia ei cognitiv-enciclopedica, de a-i reaminti comunicarii ca ea nu este condamnata exclusiv sa intretina tranzactii, ci sa vehiculeze cunoastere. Cu sunetul este alta poveste. in cazul particular al expozitiei, sunetul atasat lucrarii si comunicat prin casti creeaza o bresa in soundscape-ul global, facilitand conectarea publicului cu lucrarile expuse.
Cum ati perceput publicul prezent, in aceasta toamna, la SinCronic?
A fost un public cum demult n-am mai intalnit. Curios, sincer, efervescent, cu intrebari si problematici pregatite.
Cu ce este esential sa ramanem din: „instalatii multimediale, „practici colaborative”, „expunere de tip instalational” ( n.r. in esenta, termeni din recuzita artei contemporane, regasiti in descrierea SinCronic)?
Cu ideea de colaborare, de practici colaborative. Este un element esential in acest proiect.
Au existat bariere, dileme, puncte culminante cu care v-ati confruntat pe masura inaintarii sub semnul SinCronic?
Da, de la inceputul proiectului si pana acum. Fiind o intreprindere prin excelenta experimentala, dilemele, barierele si surmontarea acestora vin in lant. Nu e ca atunci cand pornesti la drum cu expozitia gata facuta de-acasa.
Cand auziti sunetul rasfoitor, iscoditor, ispititor al paginilor unei carti, la ce va ganditi prima data?
Ca n-am mai avut demult suficient timp ca sa ma asez sa citesc, in tihna, o ora inchegata. Lecturile mele din ultimii 5-6 ani au fost facute la metrou, in tren, in autobuz, prin sali de asteptare, la coada la posta s.a.m.d.
Ce carti preferate aveti, la care povesti va intoarceti in permanenta? Dintre cartile prezentului, care a(u) reusit sa va capteze atentia, emotia, curiozitatea, nerabdarea de a o citi / de a le citi imediat?
As reciti oricand opera completa a lui Kafka. Una dintre cartile recente, careia n-am mai avut rabdare sa-i aman lectura a fost studiul lui Z. Ornea, „Anii treizeci si extrema dreapta romaneasca”, o carte obligatorie pentru cultura contemporana.
Cum ati realizat trecerea de la literatura la arte?
Atunci cand am realizat deficienta instrumentelor interpretarii literare in cercetarea avangardelor istorice. Pur si simplu, nu ai cum sa intelegi avangarda numai cu instrumentele istoriei si teoriei literare. Reciproca este si ea valabila. Nici exclusiv cu instrumentele istoriei si teoriei artei n-ai cum sa intelegi avangarda. Este necesara o mobilizare generala, ca sa spun asa. In ultima vreme am parcurs destul de multa antropologie si istorie a economiei, in acelasi scop.
In ce context au ajuns artele in background-ul dvs. profesional?
Tot atunci. Mi-am dat licenta pe Urmuz. Nici macar pe Urmuz n-ai cum sa-l intelegi daca te rezumi la o lectura de tip literar. Obisnuiesc sa dau drept exemplu pentru o viitoare istorie a artelor performative tocmai „escapadele” lui Urmuz in spatiul public, cum le numeste actorul George Ciprian in amintirile sale.
Care este / a fost elementul decisiv care a favorizat alegerea unei formari artistice (si nu a unei pregatiri in domeniul literelor), avand in vedere ca ati studiat la Facultatea de Litere?
Cand am vazut prima oara Un chien andalou, filmul lui Buñuel cu Dalí din 1929. Atunci am realizat ca avangarda care se studiaza la Litere este o avangarda destul de ciopartita, inexacta si insuficienta pentru o intelegere daca nu completa, atunci macar concludenta, a unui fenomen cu adevarat revolutionar. Am realizat ca este, dupa expresia lui Gherasim Luca, „o avangarda ostracizata”.
Interviul este realizat de Stefania Argeanu
Autor: Stefania Argeanu
Sursa: Stefania Argeanu
Credit foto: Matei Dumitrescu, Marian Adochitei
.
|