Va marturisesc ca, pentru mine, este o bucurie  si ca sunt recunoscatoare ca intalnesc tineri talentati ca Ana Dascalu, care fac o practica, sub semnul harului, din pasiunea numita profesie si o profesie de credinta din pasiunea incipitului. Pentru ca mi-am dorit inca din etapa de creionare a intrebarilor acestui interviu, o redare cat mai fidela a portretului artistic  si uman al Anei Dascalu, l-am rugat pe tatal ei, domnul Radu Dascalu, sa-mi impartaseasca din universul ei definitoriu, asa cum se dezvaluie prin ochii si inima de tata. Ii multumesc pentru disponibilitatea de a colabora si pentru marturisirile – lectii de viata, transmise, in randurile de mai jos:

"Este greu sa portretizezi o persoana apropiata, fara a risca sa cazi in subiectivism. Iar cand e vorba de propriul copil, riscul este dublu.

Deci, asumandu-mi acest acest neajuns, incerc sa fac un portret al unui artist, vazut prin ochii tatalui, dar si al celui care este (sper eu) si cel mai apropiat colaborator, in majoritatea proiectelor.

Asadar, cine este Ana Dascalu?

In urma cu vreo 5 ani, cand Ana era in clasa a 11-a de liceu, noi, ca orice parinti care se respecta, o incurajam sa urmeze medicina. Ea a fost de acord o vreme, pana cand, brusc si categoric, ne-a anuntat ca doreste sa urmeze studii in domeniul regiei de film. Era ceva complet nou pentru noi. Nu aveam niciun fel de informatii, despre ce trebuie facut, pregatire, examen de admitere, etc. Dar tot atunci am facut legatura cu unele preocupari mai vechi ale Anei, in organizarea unor “momente artistice” in grupul de prieteni sau la scoala. Am sustinut-o, a reusit sa intre la Facultatea de Film si, tot de atunci, a inceput aventura ei artistica.

Facultatea a insemnat, pentru ea, dezvoltarea laturii artistice, creative, fiind implicata in multe proiecte, atat personale, cit si ale colegilor. Am asistat, cu oarecare suferinta, la transformarea rapida a unui copil, intr-un adult responsabil, implicat cu toata energia in derularea proiectelor. Am privit-o cu satisfactie, atunci cand pe platoul de filmare distribuia sarcinile echipei de filmare, cu o precizie chirurgicala, sau dadea indicatii actorilor, despre cum doreste sa-si joace rolul, chiar daca acestia aveau in spate o experienta de zeci de ani de platou. Am ramas surprins de cat de multa energie poate sa emane un trup aparent fragil, pentru a rezista la eforturi fizice extreme, impuse de ore indelungate de filmare. Este foarte critica, in mod deosebit cu propria persoana, dar si cu toti colaboratorii. Nici eu nu am scapat exigentelor ei si, o spun cu toata satisfactia, ca nu exista o alta persoana cu care sa fi avut mai multe discutii in contradictoriu.

Ca orice artist, are o activitate nocturna fructuasa, noaptea fiind un factor bun de inspiratie, in care au fost create aproape toate scenariile. Imi place sa cred ca este capabila sa creeze o opera autentica, care va dainui in timp. Creatia ei este una subtila, lucreaza mult cu simboluri, care te provoaca sa gandesti. Cand ii sugerez sa fie mai explicita in ceea ce vrea sa transmita, imi raspunde ca ea nu vrea sa faca filme ce vor fi intelese de toata lumea. Important este sa fie intelese de cei care trebuie.

Universul ei creativ, poate fi descifrat cel mai bine din scenariul filmului “Lacul”. Acesta incorporeaza atat de multa sensibilitate, suferinta, sacrificiu, dragoste, incat eu il consider actul de nastere ca scenarist si regizor al Anei.

Radu Dascalu, 22 decembrie 2016

In anul 2013 a fost acceptata la Facultatea de Film, in cadrul sectiei Regie de film si TV. In perioada celor trei ani de studiu, a realizat cinci scurtmetraje: in 2013, “Mugurel” - documentar, digital, color; in 2014 , “Strainul”- fictiune, digital, color; tot in 2014, “Nelutu” - fictiune, 16 mm alb-negru; in 2015, “Grota cu masti” - docudrama, digital, color si, in 2016, “Lacul” - fictiune, 16 mm alb-negru. Pentru aceste scurtmetraje, a semnat atat regia, cat si scenariul.

“Grota cu masti” si “Lacul” au fost acceptate la mai multe festivaluri internationale de film. A reusit sa participe la doua dintre acestea, la ”Premios Latino”, in Spania, si la Festivalul “Zilele Filmului Istoric in Bucovina”, in cadrul caruia a fost invitata sa tina un atelier de regie de film.

In 2015, pune in scena piesa de teatru “Emigrantii din viata noastra”, o adaptare dupa Slavomir Mrozek, spectacol pentru semneaza regia.

Alaturi de cativa colegi, a infiintat o casa de productie, KronFilm, in cadrul careia doreste sa dezvolte proiecte cat mai diversificate- productii cinematografice, productii publicitare si videoclipuri, agentie de casting.

_______________________________________________________________________

_______________________________________________________________________

Stefania Argeanu: "Nu exista de la inceput profunzime simbolica pentru imagine si reprezentare, decat pentru o constiinta care are in vedere imaginea ca pe o deschidere spre un sens decalat sau ascuns...", scrie filozoful Jean-Jacques Wunenburger, in lucrarea sa - Viata imaginilor -, a carei versiune in limba romana a fost publicata in anul 1998, la Editura Cartimpex din Cluj, in traducerea lui Ionel Buse. Cu alte cuvinte, accesul la continutul unei imagini este mijlocit de existenta unei constiinte cunoscatoare, care se dovedeste abila in descifrarea filtrului camuflat al imaginarului... Cum interiorizezi aceasta persepectiva care propune existenta unei constiinte care dovedeste o afinitate aparte pentru imaginea - sens?

Ana Dascalu: O imagine poate fi inteleasa in diferite feluri, in functie de cel care o priveste. Un pictor poate intelege profunzimea unei picturi, in timp ce un simplu vizitator va intelege doar partea superficiala, emotiile percepute de cei doi, putand fi diferite.

Cu siguranta, cuvantul se camufleaza in imagine si imaginea in cuvant. In momentul in care scrie un scenariu, scenaristul isi imagineaza o actiune, pe care ulterior o descrie in cuvinte, raportandu-se la imaginea pe care si-a creat-o in minte. In momentul in care regizorul citeste scenariul, el traduce fiecare cuvant prin imagini, ceea ce in cinema se numeste “viziune regizorala”. Astfel, filmul devine o transpunere vizuala a unor cuvinte.

Intr-adevar, cuvintele stau la baza scenariilor, dar la baza filmelor stau imaginile. In procesul de scriere a unui scenariu, dialogul este unul dintre cele mai dificile lucruri de realizat. Intre imagine si cuvant trebuie sa existe o armonie absoluta, ele se completeaza reciproc. Imi place sa merg pe principiul “O imagine face cat o mie de cuvinte.”, pentru ca, de multe ori, o imagine este mai sugestiva si ofera un impact emotional mai puternic decat un cuvant. Apelam la dialog in momentul in care acesta ofera spectatorului informatii suplimentare intelegerii filmului. Un film poate fi realizat si fara dialog, dar fara imagine este imposibil. Sa nu uitam, ca la inceputurile cinematografiei existau doar filme mute. Ganditi-va la filmele lui Charlie Chaplin, unde actiunea este perfect inteleasa de catre spectatori, fara a fi nevoie de alte explicatii.

Povestile sunt inchipuiri ale mintii, care pot fi transpuse in imagini.

Incerc sa descopar semnificatia fiecarui cuvant si sa merg in profunzimea lui. Interpretarea cuvantului si, ulterior, transpunerea vizuala, poate fi una simplista, poate fi abstracta. Pentru filmele”Grota cu masti” si “Lacul”, pot spune ca am incercat o interpretare mai abstracta a textului.

Ma gandesc, in ce masura, aceasta carte ar putea reprezenta o sursa de inspiratie pentru un scenariu de film.

Imi place sa citesc piese de teatru si imi plac romanele lui Dostoievski.

Am fost fascinata de scrierile lui Dan Brown. Imi amintesc ca, la scurt timp dupa ce a aparut, in Romania, cartea “Simbolul pierdut”, tata s-a dus la librarie si mi-a cumparat-o, eram nerabdatoare sa o citesc.

_______________________________________________________________________

_______________________________________________________________________

Pot spune ca, deocamdata, invat cum sa imbin imaginile cu cuvintele, astfel incat sa creez o armonie intre ele.

Eram in timpul liceului cand am pus mana pe camera de filmat si am inceput sa filmez tot ce mi se parea mie interesant. Asa am descoperit farmecul imaginii. Obisnuiam sa scriu scenarii scurte, de cateva minute, imi chemam prietenii sa vina sa joace, iar eu filmam. In anul doi de facultate, am avut prima experienta de filmare pe pelicula. In ultimul an, am realizat doua filme pe pelicula, unul pe pelicula color 35 mm, iar ce de al doilea, “Lacul”, filmul meu de absolvire, pe pelicula 16 mm alb-negru.

Provocarea a fost sa gasesc un subiect interesant, pentru un film documentar. Imi doream sa gasesc un subiect care nu a mai fost exploatat pana la acel moment. Auzisem despre Liviu Cornel Babes, m-am documentat, am aflat ca nu s-a mai facut niciun film pe aceasta tema, asa ca am hotarat alaturi de colegii de echipa sa realizam o docudrama despre el.

In momentul in care am hotarat sa facem un film despre Liviu Cornel Babes, am inceput sa ma documentez din carti, din articole, am apelat la persoane care l-au cunoscut, pentru a afla cat mai multe informatii. Nu l-am privit nicio secunda pe Liviu Cornel Babes ca fiind un simplu electrician, am cautat sa evidentiem, in film, latura sa artistica, care, probabil, i-a dat si doza de nebunie sau curaj pentru a recurge la un astfel de gest. Personajul din filmul “Grota cu masti” este un artist, artistul Liviu Cornel Babes, care prin operele sale incearca o forma de protest impotriva regimului comunist. Gestul sau suprem la care apeleaza, tot in semn de protest, este autoincendierea pe partia de ski, din data de 2 martie 1989. O imagine destul de grandioasa, as zice eu, si cu un puternic impact emotional.

Cel mai dificil as spune ca a fost sa-l inteleg pe Liviu Cornel Babes, sa-i inteleg limbajul artei sale si sa inteleg contextul social si istoric in care el a trait. Actorul care l-a interpretat pe Liviu Cornel Babes, Mihai Marin, a reusit sa intre profunzimea personajului.

In momentul in care incerci sa redai un eveniment, mai ales un eveniment istoric, veridicitate nu poate fi de suta la suta. Te informezi, incerci sa ramai ancorat in realitatea respectiva, dar, la un moment dat, observi ca exista date pe care nu le ai si nici nu ai cum sa intri in posesia lor. Acela este momentul in care apelezi la imaginatie, incercand sa nu te indepartezi de adevarul istoric.

“Grota cu masti” este o docudrama care prezinta conditia artistului intr-un stat totalitar.

Atunci cand iei parte la un eveniment, iti este greu sa te detasezi complet de el si sa privesti cat mai obiectiv. La filmul “Grota cu masti” am lucrat cu o echipa formata din tineri, nascuti dupa ’89. Acest lucru ne-a permis sa privim obiectiv datele pe care le aveam, fara sa fim implicati emotional. Mai mult decat atat, parintii nostri au o imagine clara a ceea ce a insemnat comunismul. Aceasta imagine ne-am creat-o si noi, asa cum ne-am inchipuit-o. Probabil ati observant ca filmul este viu, colorat, nu exista tonuri de gri. Viziunea noastra a fost aceea de a prezenta o drama folosindu-ne de imagini vii, care sa exprime viata, ne-am dorit sa exploram universul unui artist. Sa nu uitam ca Liviu Cornel Babes a fost un artist plastic. Pe masura ce ne documentam, aflam lucruri noi, care poate par banale pentru cei ce au trait acele vremuri, dar, pentru noi, erau o noutate pe care ne doream sa o exploatam.

_______________________________________________________________________

_______________________________________________________________________

   

“Lacul” este un film diferit, din punct de vedere al stilisticii, de “Grota cu masti”, transmite mult mai multa emotie si sensibilitate. Scenariul acestui film l-am scris in urma cu cativa ani. Sigur, intre timp a suferit modificari, dar ideea de la care am pornit am conceput-o intr-o perioada in care eu eram la varsta adolescentei. In anul doi de facultate, am avut ocazia sa-l filmez, dar am renuntat. Simteam ca inca nu este gata scenariul, ceva lipsea, asa ca l-am amanat pentru urmatorul an. Filmul este, in esenta, o drama in care am incercat sa imbin realitatea cu visul, cu imaginatia, cu amintirile. Nu am vrut sa raman ancorata in realitate si atat, pentru ca, uneori, simt nevoia sa evadez din realitate si sa ma refugiez in imaginar .

Sigur ca ma bucura aprecierea de orice fel, imi sporeste curajul si motivatia de a merge mai departe, dar incerc sa nu ma las prada tentatiei de a spune ca am dat tot ce a fost mai bun. Fiecare premiu, nominalizare, apreciere, pe care filmele mele le primesc, le percep ca pe o motivatie  de a fi din ce in ce mai buna in ceea ce fac.

In cazul filmelor mele, eu am semnat si scenariul si regia, imi place sa scriu scenariile pe care, apoi, le filmez. In momentul in care creez un personaj, imi este mult mai usor sa-i explic, ulterior, actorului ce anume vreau sa transmita prin jocul sau. Cand regizorul este si scenaristul filmului, are foarte clara in minte, inca din etapa de scriere a scenariului, viziunea asupra filmului. Stie exact ce vrea sa transmita, cum trebuie sa arate decorul, care este atmosfera filmului, cum trebuie sa joace actorii. Mi s-a intamplat de multe ori, ca in momentul in care lucram la un scenariu sa creez un personaj gandindu-ma la un anumit actor, pe care il consideram potrivit pentru rol.

Obisnuiesc sa ma inspir din filme, din carti sau din viata reala. Viata este cea mai buna sursa de inspiratie.

Intre regizor si actor clar trebuie sa existe intelegere. Regizorul sa inteleaga nevoile actorului, iar actorul sa incerce sa dea tot ce este mai bun in sprijinul filmului. Daca regizorul tipa la actor sau il jigneste, s-ar putea ca acel actor sa se inhibe, sa-si piarda din entuziasmul pentru acel proiect, prestatia actoriceasca sa scada calitativ. De aceea, regizorul trebuie sa gaseasca formula potrivita pentru fiecare actor in parte, astfel incat sa il determine  pe acesta, sa interpreteze rolul la nivelul asteptarilor regizorului.

Pot spune ca am lucrat cu actori de toate varstele si am avut norocul sa intalnesc niste oameni minunati. Dincolo de talentul lor actoricesc si de profesionalismul de care au dat dovada,  bucuria mea cea mare a fost aceea de a cunoaste oameni onesti, entuziasti, dornici sa ajute.

Cum spuneam si intr-un raspuns anterior, in cazul filmelor mele  eu am semnat si scenariul si regia, lucru care mi-a oferit, inca din etapa de scriere a scenariului, o viziunea concreta asupra personajelor. Stiam cum as vrea sa arate actorii, ce anume sa transmita prin fizionomia fetei, prin limbajul trupului. Voi da exemplu castingul pe care l-am realizat pentru filmul “Lacul”. Probele au constat in interpretarea unui fragment din scenariu si o proba de dans. Sigur ca aspectul fizic este important in alegerea actorilor, dar acesta trebuie sa fie completat si de interpretarea actoriceasca.  Ceea ce caut eu la un actor, prin intermediul casting-ului, este armonia, pe care eu o percep, in functie de fiecare personaj, intre fizionomie si interpretare actoriceasca.

Ma aflam la casting, pentru unul dintre filmele mele, si am fost socata, as putea spune, sa vad ca personajul pe care l-am creat in scenariu este unul viu. Din momentul in care a intrat pe usa respectiva actrita, eram sigura ca este ceea ce trebuie. Avea toate datele pe care eu le cautam la un actor.

_______________________________________________________________________

_______________________________________________________________________

Care este sentimentul predominant in timpul realizarii unei film, dar dupa finalizarea acestuia?

N-as putea sa spun care este sentimentul predominant in momentul realizarii unui film, in aceasta perioada de productie sunt atenta la tot ceea ce se intampla in jurul meu, ma concentrez pe ceea ce am de facut, incat uit de mine, ma detasez de emotiile mele. Dupa finalizarea filmarilor, este un sentiment de usurare, de bucurie, dar imediat dupa productie, intram in urmatoarea etapa, post-productia.

Din pacate, bugetul influenteaza mult calitatea filmului, motiv pentru care am fost obisnuiti sa scriem scenariile cu gandul la bugetul pe care il putem aloca. Sau am invatat sa fim inventivi pentru a ne putea descurca. E si asta un lucru bun. O sa va dau un exemplu simplu, o camera profesionala, nu neaparat cea mai nou aparuta pe piata, este scumpa, o camera  neperformanta este mai ieftina. Calitatea imaginii dintre o camera de filmat buna si una slaba, automat este vizibila in film.

Sursa principala sunt parintii mei. Fara ajutorul lor, nu stiu ce as fi facut. Ei m-au sustinut in toate proiectele, au fost alaturi de mine si le multumesc pentru acest lucru. Pentru filmul “Lacul” am primit si din partea facultatii un sfert din bugetul pe care l-am folosit.

_______________________________________________________________________

_______________________________________________________________________

Ce calitati, ce atitudini si sisteme de gandire, ii definesc, in acceptia ta, pe tinerii regizori si actori care isi fac auzita vocea, intr-un timp in care atentia si pretuirea acordate culturii nu sunt, neaparat, un reper al normalitatii (semnificative d.p.d.v. statistic)?

Consider ca cele mai importante lucruri sunt curajul si rabdarea. Curajul si rabdarea de a merge mai departe, chiar daca inceputul este greu, chiar daca ai gresit, chiar daca succesul nu vine atunci cand speri, curajul de a incerca lucruri noi, de a-ti asuma cine esti si ce poti sa faci, indiferent de opinia celor din jur.

Tindem sa ne raportam la ceea ce trezeste emotie in noi, o imagine poate avea un puternic impact emotional.

Simtul vizual este unul dintre cele mai rafinate simturi ale omului. Inca de la inceputurile existentei sale, omul s-a exprimat prin imagine (desene si picture rupestre, hieroglife, etc). Odata cu evolutia sa, pictura, sub toate formele ei, a devenit un mijloc important de exprimare vizuala, pentru ca in epoca contemporana, fotografia si filmul sa devina mijloace importante de surprindere a realitatii inconjuratoare.

Voluntar sau involuntar, o amintire poate reprezenta o sursa de inspiratie. Am spus involuntar, deoarece, de multe ori, o secventa din copilarie poate trezi in noi o emotie foarte puternica, o emotie care contribuie in formarea noastra ca adulti. In calitate de artist, lucrezi cu emotii pe care le-ai trait sau pe care ti le induci. Poate nici nu-ti mai amintesti exact ce anume ti-a produs acea emotie puternica, dar o ai, jonglezi cu ea, o transpui in ceea ce faci, fie ca esti actor, regizor, scenarist.

N-as putea sa spun exact ce inseamna succesul, deoarece nu l-am cunoscut. Sunt la inceput de cariera, sigur ca ma bucura premiile si nominalizarile pe care filmele mele le-au primit, dar nu as numi asta succes. Pentru mine, succesul  nu se raporteaza doar la premii. Important este sa fii perseverant, sa fii intr-o continua evolutie, sa-ti demonstrezi tie ca poti mai mult.  

In urma cu cateva luni, m-a intrebat o eleva in clasa a 12-a ce inseamna sa fii regizor de film, ce implica. Isi dorea sa urmeze o cariera in acest domeniu, dar nu era sigura daca decizia este una buna. Am vrut sa fiu sincera cu ea, cum de altfel, si cu mine au fost sinceri oamenii pe care i-am abordat din aceleasi motive, eleva fiind. I-am explicat care sunt avantajele si care sunt dezavantajele. Este un domeniu frumos, te provoaca sa fii creativ, sa experimentezi, te provoaca sa privesti intr-o maniera diferita viata, sa observi, sa lucrezi atat cu tine, pentru a te cunoaste, cat si cu oamenii din jurul tau, pentru ca filmul este o munca de ehipa, inveti sa comunici, inveti sa te exprimi. Dezavantajele cele mai mari sunt legate de productie, mai exact, de partea financiara.

Dupa cateva zile, fata respectiva mi-a spus ca a renuntat la ideea de a urma aceasta cariera si va merge mai departe la Facultatea de Biologie. Pentru un moment m-am simtit vinovata, m-am gandit ca, poate, nu trebuia sa fiu atat de sincera cu ea, dar am ajuns la concluzia ca, daca iubesti atat de mult aceasta profesie, daca asta este ceea ce iti doresti sa faci, vei merge mai departe, indiferent de greutatile pe care stii ca le vei intampina, indiferent de cine si ce iti va spune. Asta este prima dovada clara ca tu iti doresti sa mergi pe acest drum si nimic nu mai conteaza.

Regizorul trebuie sa fie o persoana corecta, echilibrata, atat in relatiile cu actorii, cat si in relatiile cu membrii echipei de filmare, o persoana sigura pe ea, care stie ce vrea si ce trebuie sa faca, o persoana care nu se da batuta.

Vocatia regizorului este aceea de a descifra mesajul primit de la univers si a-l transmite publicului prin operele sale.

   

The Cave of Masks from Ana Dascalu on Vimeo.