Fiecare dialog, fiecare pagina scrisa, fiecare scenografie de spectacol, fiecare repetitie sau conferinta motivationala a carei amfitrioana este, face ca fiecare noua reintalnire cu Ioana Maria Lupascu sa-ti reconfirme ceea ce stiai deja, faptul ca inima si degetele ei sunt vrajite, la propriu. Si, in aceeasi masura, sa te puna fata in fata si cu ceea ce nu stiai, cu explozii benefice de mister, uimire, contemplare si apreciere, cu acea stare unica a spectatorului care se simte imbogatit cu o cura de seruri vitaminizante, datatoare de viata, de fiecare data dupa ce asista fie la spectacolul “fluviilor de cerneala“, la armoniile sonore care ies la suprafata chiar si dintr-o “darapanatura de pian” sau la reinventarea cromatica, creativa, asumata. Daca pentru cei mai multi, branding-ul personal reprezinta o noutate la care au intaietate un numar limitat de persoane, mi-am propus sa aflu si sa accesez, impreuna cu Ioana Maria Lupascu, chimii scenice, stimulii progresului, aspecte nespuse, zone altfel, autentice, tonice mostre despre a reusi in context digital. Va invit sa ne fiti alaturi, servind din Ceasca Culturala pe care am pregatit-o pentru dvs. 

_______________________________________________________________________

“Aceasta este directia mea: o multitudine de stradute, ce duc toate in aceeasi directie, aceea a mea, a imbogatirii mele muzicale si spirituale, prin ceea ce aduc, publicului, pe scena.”

“Eu, inainte de toate, sunt pianista. Asta sunt in fiecare secunda. Celelalte abilitati pe care mi le-am descoperit au servit pianului. Scrisul a servit carierei de pianist, capacitatea de a ma descurca cu social media, cu publicitatea, ideile care imi vin in ce privesc spectacolele de public, toate servesc pianului si iubirii mele pentru a canta la pian.“

_______________________________________________________________________

Ioana Maria Lupascu: Pentru ca altfel nu se poate si, nu de azi, ci de sute de ani. Numai fiecare, singur, isi stie cel mai bine directia, imaginea pe care o doreste, constructia pe care o face in si cu sinele sau. Iar solistica nu inseamna doar cantat pe scena si atat. Cum ajungi acolo, pe scena, daca nu stii sa te propui? Fiecare aparitie trebuie sa fie impecabila si in crestere, dar, de asemenea, trebuie sa incepi sa cunosti elemente de vanzari, de marketing, pentru a simti ca esti omul care trebuie, la locul care trebuie, in momentul in care trebuie. Mozart, poate, a fost primul care a stiut sa se autopromoveze. El iesea in centrul orasului, in fata salilor unde urma sa concerteze, cu cartoane mari lipite de el, pe care scria reclama concertului. Liszt a fost cel care a inventat concertele in salile mari, a fost primul one man show, si asta pentru a da cateva exemple doar, iar marele violonist Henryk Szeryng, intrebat cum isi petrece ziua, spunea: ”opt ore dorm, opt ore studiez si opt ore scriu scrisori”, prin “scrisori” referindu-se la propuneri catre sali, manageri, case de discuri, orchestra si asa mai departe.

Eu cred ca profesia noastra nu se poate face, cu adevarat, din obligatie. Nu la nivel inalt, nu la nivel de mare performer. Este greu sa cresti, sa muncesti, sa te reinventezi permanent, sa te autoimbogatesti, este teribil de greu sa stai atatea ore si sa inveti mereu piese noi, cand este din obligatie. Fara motivatia interna, care vine din pasiune, din faptul ca iti curge in sange profesia, ca ai in ADN vocatia aceasta, nu se poate face realmente si nu poti sa atingi acea emotie launtrica a spectactorului, acea zona in care fie ii dau lacrimile, fie ii aduci o fericire senina si totala. 

Si atunci cand e pasiune reala, este si motivatia de a face si partea birocratica, pentu ca, altfel, vezi ca nu ai cum. Nu este niciodata o obligatie. Stii…, cand faci ceva cu pasiune se spune ca nu muncesti. Nu este adevarat. Muncesti si mai mult si, de fapt, muncesti continuu, insa nu simti ca e o munca, este pasiunea ta si asta iti da o energie, ce nici nu poate fi imaginata de cel care face din obligatie. Diferenta se simte din prima secunda. Este lumina launtrica a omului care iradiaza. 

Poate ca, in ce ne priveste pe noi, artistii, aceste lucruri au un oarecare miez. Conteaza cu cine colaborezi, conteaza cat de mult public aduce numele tau in sala, conteaza daca trezesti interesul, in sensul bun. Eu cred ca, in evolutia noastra, exista intalniri care ne imbogatesc, ne ajuta sa progresam. Eu iubesc colaborarile, pentru ca de la fiecare invat mult si, de altfel, colaborez cu atat de multi muzicieni sau actori. Tin la imaginea mea si, atunci, sunt atenta cu cine colaborez, ma intereseaza sa fie chimie scenica, de asemenea, pentru ca “produsul” sa fie de cea mai inalta calitate si interactiunea noastra, cat mai deplina. Refuz colaborarile care nu cred ca ma definesc, la care nu vad succesul, refuz programele care nu imi plac si care nu se armonizeaza liniei carierei mele. Mai exista si accidente, colaborari care cred ca vor functiona si se dovedeste a nu fi asa, dar acelea nu trec de un prim concert, nu exista repetabilitate. Asa invatam. Asa cum exista si colaborari pe care mi-ar placea sa le repet, dar nu mereu se ivesc ocaziile asa cum ne dorim noi. Imi place sa imi aleg interactiuni cu artisti pe care eu ii admir si cu care cred ca pot aduce, in fata publicului, explozie. Asadar, contactele si colaborarile conteaza enorm in privinta imaginii noastre. Cat despre cautarile pe google…, daca ele sunt castigate organic, au o insemnatate. Daca sunt cumparate sau aduse cu falsa publicitate, cu chestiuni comerciale sau chiar negative…, sunt, poate, un minus, mai degraba. 

_______________________________________________________________________

“Nu imi plac cararile batatorite si, asta, desigur,  aduce provocari in plus,  dar si satisfactii mari.”

_______________________________________________________________________

Dorinta de progres, de a invata, de a nu sta pe loc. Nu imi sta in fire sa fac un singur lucru si atat. Curand dupa intoarcerea mea in tara, in 2005, am avut o stagiune in care am cantat practic doua concerte, in multe orase ale tarii: Liszt, concertul no 1 si Beethoven, Concertul no 5. Desi totul a fost minunat, eu simteam ca pot mai mult de atat, ca este insuficient. Si dorindu-mi mai mult, lucrurile s-au legat incet-incet. La inceput,  nu stiam ce cautam, dar stiam ca vreau mult mai mult si, asa, s-au nascut mare parte din proiectele mele. Fiind altceva, au avut nevoie sa devina pachet: titlu, explicatii, detalii. Am gasit ca merita si au nevoie de poze pe masura, filme si, iata, pas cu pas, invatand cu fiecare proiect, in parte, a aparut preocuparea mea de a impacheta concertele in scenografie, marketing si toate acestea mi le gandesc, adesea, singura, ceea ce imi da o satisfactie de nebanuit. Sunt provocari si stimuli, in acelasi timp. Asa am gandit “Pianul care visa flamenco” (desi titlul in sine nu este al meu), asa am gandit diferitele concerte de acum, asa am gandit seria Armoniilor de la Opera Comica, o serie ce s-a intins pe tot parcursul stagiunii 2016-2017 si, care, s-a dezvoltat pe masura ce trecea timpul. Fiecare anotimp a avut concertul sau. Toamna, asociata cu sunetul violoncelului si cu Chopin, Elgar sau Chaplin, iarna a fost comparata cu o seara de visare, inspirata fiind de acele seri lungi, in care ne ascundem de frig in caldura casei. Vocea unei soprane minunate, ca Raluca Oprea, a intregit repertoriul de lieduri de Bellini, Strauss, Rachmaninov. Primavara a venit cu bucuria unui concert cu fabule si muzica de desene animate, alaturi de actrita Daniela Nane, iar vara..., eh vara... trebuie sa fie fierbinte, asa ca Armoniile de vara sunt inchipuite alaturi de Fernando Mihalache intr-o seara de Piazzolla. Pian-acordeon si Piazzolla. Nu este Piazzolla by night, este Piazzolla by evening, Armonii de vara si multa pasiune. 

Asta a fost doar un mic exemplu din ceea ce fac eu diferit. 

Cu multa rabdare, perseverenta, discernamant, smerenie si cu pasiune. 

Rabdarea de a turna in fiecare zi o picatura, asa cum faci la radacina unei plante. Iar aici, intra si pasiunea si perseverenta. Nu dai tunuri, ci cresti organic, putin cate putin, asa se face consistenta. Altfel,  esti o tipla stralucitoare, dar goala, inauntrul careia nu se afla nimic. Discernamantul se refera la alegeri, sa stii ce sa refuzi si ce sa accepti, cum sa o faci, cat sa faci din ceva si cum anume. Cat despre smerenie… fiind vorba de tine insati (/ insuti), lucrand pentru tine, primind aplauze, complimente si laude, lupta cu orgoliul este mare, asa ca este necesar sa nu fugi ca disperatul dupa slava desarta, care, de asemenea, este goala. In fiecare secunda, sa stii de unde vin toate si unde se duc: la Dumnezeu. Si, iata, smerenia. Servim arta si suntem datori harului dat de Dumnezeu. 

Calitate, versatilitate, seriozitate, preocupari caleidoscopice, concerte dedicate publicului, fara a face rabat in ce priveste calitatea muzicala si nivelul inalt al pianisticii. Inseamna concerte, de la clasic la jazz sau tango. Inseamna o plenitudine de colaborari: de la mari muzicieni, la mari actori, ca Daniela Nane, cu care colaborez de ceva ani, deja. 

Inseamna zambet si buna dispozitie, concerte pregatite cu multa dragoste, in cele mai mici detalii. Inseamna o permanenta cautare si dorinta de a invata ceva nou. Toti cei care m-au cautat sau pe care i-am cautat eu, sa cantam impreuna, au fost placut uimiti de acceptul meu imediat de a invata repertoriul lor. Nu imi plac cararile batatorite si, asta, desigur, aduce provocari in plus, dar si satisfactii mari. 

_______________________________________________________________________

_______________________________________________________________________

De unde se documenteaza artistul cu privire la manageriat, impresariat, PR, negocieri si imblanzirea partiturii ce are in vederea stapanirea profesionista a mai multor profesii de catre o singura fiinta si, implicit, a formulei "10 in 1", "100 in 1", "1000 in 1"? 

De oriunde poate si il duce viata. Iti spun ce fac eu. Cand intalnesc pe cineva care stie ceea ce nu stiu eu, intreb. Am fost, la un moment dat, curioasa sa inteleg cum functioneaza social media si am intrebat pe cei care stiau. Apoi, mai inveti si experimentand, vazand ce functioneaza din ceea ce faci si ce nu. Eu imi urmez foarte mult si instinctul. Chiar si in zona asta sunt artist si merg asa cum imi dicteaza intuitia. 

Evolutia noastra. Cumva, in toate formele vietii este nevoie macar de 3 sau 4 in 1, asa ca, un artist, cel care, cumva, uneori,  poate fi un exemplu, este firesc sa fie 10 in 1. Eu am remarcat ca, atunci cand altii fac treaba ta, nu o fac la fel de bine, este atat de  greu sa gasesti pe cineva care sa stie ce stii si tu, si sa aiba aplecarea de a o face neconditionat, investind  timp si energie. Cine poate face asta pentru tine, daca nu tu insuti? 

Cand faci ceea ce iti place, nu vad dezavantaje. Desigur, petreci mai mult timp, insa nu percepi ca atare asta. Avantajul este ca te dezvolti mult si in mai multe directii.

_______________________________________________________________________

“Nu poti ramane la imaginea muzicianului de acum 100 sau 50 de ani: ursuz, care avea un zid intre el si public, aparea incruntat, canta, se apleca si pleca. Eu cred in daramarea acestui zid.”

_______________________________________________________________________

Absolut deloc. Fiecare are identitatea sa, background-ul sau si tinde, poate, spre altceva. Iar toate aceste “ajutoare” urmeaza linia identitatii fiecaruia. Este frumos sa mergi sa asculti un concert, dar cand acel concert are si o poveste,  parca iti place mai tare. Asta nu e depersonalizare,  pentru mine sunt lucruri care imi fac placere, cum este permanenta comunicare cu publicul, pe toate caile. 

Au un rol mare. Mass media ofera vizibilitate artistilor si, astfel, este esentiala. Factorii politici, poate nu atat de mult, insa oamenii care ne conduc da, pentru ca aloca bani artelor. Instrumentele care se cumpara in institutii, bugetele date culturii, depind de conducerea politica.Un artist, nu cred ca trebuie sa se asocieze politicii, desi fiecare dintre noi avem parerile noastre, dar artistul ar trebui sa fie eliberat de grija zilei de maine, pentru a putea creea, fara obstacole. Ce fac artistii ajunge direct in inimile oamenilor, ei sunt urmati, ascultati, vocea lor este amplificata, metaforic vorbind. Este ceea ce stiau nobilii din trecut, cand protejau si patronau artele. Ingrijirea spiritului nu este un lux, ci o necesitate reala. Dar, pe de alta parte, artistii nu traiesc doar cu aer si arta, si aici este mult de lucru intre autoritati si noi. 

Chiar aceasta este directia mea: o multitudine de stradute, ce duc toate in aceeasi directie, aceea a mea, a imbogatirii mele muzicale, spirituale si a imbogatirii, a ceea ce aduc, publicului, pe scena. Toate aceste colaborari, atat de diferite, ma pasioneaza si ma imbogatesc, ma fac sa iubesc ceea ce fac si, oricat de obosita m-ar face uneori, imi si dau energie si entuziasm de a face mereu lucruri noi, sau de a reveni la ceva din trecut, dar de la un alt nivel. Stagiunea aceasta, cred ca am invatat cateva sute de piese noi. Nu glumesc, atatea programe total noi si colaborari noi am facut. Am muncit enorm, am invatat enorm de multa muzica si am iubit fiecare secunda a tot ce s-a intamplat, pentru ca am crescut ca Fat Frumos, Fiul Iepei, in trei zile, cat altii intr-un an. Fara acest volum imens de munca, de inventie a catorva zeci de concepte total noi si diferite intre ele, in doar o stagiune, evident, aceasta crestere nu se putea intampla. Mai mult de zece concepte total noi, facute de la zero si duse la nivel de spectacole finite, de o ora si ceva. Am avut, de exemplu, in aceasta iarna, o perioada in care aveam cate trei sau patru repetitii pe zi, cu programe total diferite, pentru concerte total diferite, in locatii diferite. Noaptea. apoi, studiam, cautam sa invat piesele noi. Nu pot sa spun ca nu eram epuizata, dar, in acelasi timp, entuziasmul nu m-a parasit nici o secunda, tocmai pentru ca eram atat de incantata de aceasta plenitudine de nou si provocare! 

_______________________________________________________________________

Fara motivatia interna, care vine din pasiune, din faptul ca iti curge in sange profesia, ca ai in ADN vocatia aceasta, nu se poate face realmente si nu poti sa atingi acea emotie launtrica a spectactorului, acea zona in care fie ii dau lacrimile, fie ii aduci o fericire senina si totala. 

_______________________________________________________________________

Cresti. Nu exista retete sigure. Tu faci tot ce depinde de tine, asa cum stii mai bine,  apoi este publicul cel care da verdictul. Cu fiecare program nou, cu fiecare concert inventat de la zero si dus pe scena, se produce o crestere, capeti experienta. Dar publicul este cel care, la final, hotaraste, acolo se trage linia. 

Ma consider binecuvantata, intrucat nu am avut proiecte care sa nu aiba succes. Ma refer la cele in care am crezut, cele care s-au repetat, pe care le-am dorit si m-am straduit sa le repet. Stii, cant uneori un bolero care se numeste Jurame. Acolo este un vers: “pleaca, dar intoarce-te, deoarece fara tine nu pot sa traiesc”. Cam asta este relatia noastra, a artistilor, cu publicul. Plecati acasa la final de show, dar reveniti, pentru ca noi,  cei de pe scena,  fara voi, cei din sala, nu putem sa traim, nu avem rost. 

Brandul este legat organic de pian. Este un cordon ombilical intre noi. Si unele titluri ale spectacolelor mele oglindesc asta: “Pianul care visa flamenco”, “Pianul fermecat”, “Pianul cu poeme”. Trebuie sa iti spun ca acest titlu a fost dat de un poet. Brandul este strans legat de pian, caci eu, inainte de toate, sunt pianista. Nu poti disocia artistul de om, muzicianul si pianistul de viata de zi cu zi. Asta sunt in fiecare secunda. Celelalte abilitati pe care mi le-am descoperit au servit pianului. Scrisul a servit carierei de pianist, capacitatea de a ma descurca cu social media, cu publicitatea, ideile care imi vin, in ce privesc spectacolele de public, toate servesc pianului si iubirii mele pentru a canta la pian. 

Pentru mine sunt notiuni cu termeni pomposi, dati unor necesitati ale vietii de artist. Mie imi face placere sa scriu texte care ajuta spectacolele in social media, ma bucur cand sunt solicitata de institutii sau de diverse publicatii sa scriu cateva randuri despre ceva, schimbarea registrului ma relaxeaza. Sunt intr-o permanenta reinventare si cautare de ceva nou. Ma intereseaza mereu ceea ce cauta publicul, pentru a oferi ceva pe masura asteptarilor si, iata, cererea si oferta, iata relatia furnizor-client. 

_______________________________________________________________________

_______________________________________________________________________

La noi nu prea exista impresari. Iar in ce priveste instrumentistii, impresarii sunt putini, in toata lumea, asa ca, un artist invata sa se impresarieze singur. Nevoia invata. Desigur, ca este o usurare, cand altcineva o face in locul tau, mai ales daca o face si bine, insa este rar. Cantaretii de opera beneficiaza de multe agentii de impresariat, de auditii. Solistii concertisti, intr-o mult mai mica masura. Eu dau o idee, astfel, generatiilor tinere: exista aceasta nisa, aceea a adevaratilor impresari artistici, care sa se ocupe de concertisti. In Romania, este cvasi inexistenta. II avem pe cei care se promoveaza pe sine, care promoveaza o sala sau un festival, dar nu prea avem impresari de solisti concertisti. 

Care este, in acceptia ta, sursa cea mai indicata pentru a finanta aceste intalniri dintre profesii si profesionisti?  

Nu stiu daca exista “cea mai indicata” sursa. Fie ca statul este acea sursa, fie ca o fundatie, un om cu bani, un ONG sau un mecena a artelor, important este sa fie.

_______________________________________________________________________

_______________________________________________________________________

Nu stiu daca exista un model, exista modele si ceea ce il inspira pe fiecare. Eu caut mereu, ma uit la cei pe care ii admir si ma inspir. Toti ne inspiram unii de la altii. Este in regula sa te inspiri, nu este in regula sa furi idei, ceea ce se intampla, de asemenea. Nu este in regula sa iei conceptul cuiva, cuvant cu cuvant si sa il dai drept al tau. Dar se intampla, caci exista multa lume goala pe dinauntru, oameni lipsiti de idei si, atunci, considera ca este mai comod sa iei de la altul, unde sunt in abundenta, dar fara a recunoaste asta, isi asuma meritul altuia, adica. Sunt lucruri vechi de cand lumea, nimic nou sub soare. Pe termen scurt, se numesc bombe si mergi asa, din bomba in bomba, insa, pe termen lung, aceste bombe nu duc neaparat undeva real, duc spre un castel de nisip. Mi s-a intamplat sa imi vad ideile furate, dar eu am mereu idei noi, inventez mereu ceva. Cumva,  si asta e un fel de confirmare a capacitatilor mele de a creea un spectacol interesant, cu un titlu interesant. Prefer sa o iau in acest fel…. O confirmare care vine de la oameni mici si care nu pot mai mult, dar furand de la mine imi arata ca ei nu pot ceea ce eu pot. Si este in regula sa fii generos si intelegator cu cine nu poate.

Confirmarile vin si altfel… Atat de multi compozitori imi scriu piese, incat chiar nu am cuvinte! Pot canta o mica parte din ce mi se trimite. Am spectacole intregi, orchestrate de Ioan Dobrinescu. Am lucrari cu orchestra, dedicate de compozitori ai scenei internationale. O spun cu smerenie, sa stii. Este o confirmare. Apoi, piesele au fost preluate si de alti pianisti, care le-au cantat in tarile lor. 

Tot confirmari au fost invitatiile, de anul acesta, de a participa la Gala Operei din Cluj si am avut momente inaltatoare, pe scena, sau concertul meu de Ziua Romaniei, in 2016, alaturi de Filarmonica Sibiu,  cand in sala s-au aflat patru Case Regale: A Romaniei, a Greciei, a Bulgariei si a Belgiei. 

Cerintele publicului sunt aceleasi peste tot: dorinta de frumos, de calitate, dar azi, in era digitala, mai este si dorinta unui pachet mai complex, ceea ce este si firesc, pentru ca am evoluat si daca vrei sa fii pe scena,  este neaparat sa aduci oamenilor ceea ce isi doresc; un complex mai amplu, mai interesant si rafinat. Nu poti ramane la imaginea muzicianului de acum 100 sau 50 de ani: ursuz, care avea un zid intre el si public, aparea incruntat, canta, se apleca si pleca. Eu cred in daramarea acestui zid si nu sunt doar eu, cea care cred asta, ci multi dintre muzicienii de azi. Muzica este limbajul care darama acest zid, este o comunicare de la suflet la suflet .

Cu ce notiuni, idei, impresii esentiale ale realitatilor experimentate de tine sa ramanem, din oceanul de posibilitati infinite ale promovarii, in termenii: promovare si strategii de comunicare pentru un brand, respectiv comunicarea integrata de marketing (: utilizarea corecta a principalelor metode, tehnici, tactici si strategii de comunicare si/sau mediere)? 

Toate sunt unelte si trebuie tratate ca atare, ele servesc unui scop si nu sunt scop in sine. In ce priveste arta, este greu de spus care este utilizarea lor corecta, suntem intr-o permanenta improvizatie creativa si ceea ce a functionat la un eveniment, nu este obligatoriu sa functioneze la fel si in cazul altuia. Lucrurile acestea sunt intr-o permanenta miscare, asa ca solicita, dar asa  si captiveaza. Cred ca arta, fara marketing, nu prea se mai poate face public si, de asemenea, fara social media si publicitate. De putut se poate, dar la un nivel mic si fara ca publicul sa stie de tine. In ce priveste scena, locul este mic si nu este loc pentru toata lumea, asa ca ajuta mult sa stii “sa te vinzi“, sa gasesti acele “carligele” care nu inlocuiesc calitatea, dar o ajuta si o propulseaza spre o mai mare vizibilitate. 

Interviul este realizat de Stefania Argeanu

Autor: Stefania Argeanu

Sursa: Stefania Argeanu

Sursa foto: din arhiva personala a Ioanei Maria Lupascu