| Daniela Yanay: “Când lucrurile au prins contur în mintea mea, așez florile pe planșetă și dau start jocului” |  |
| (Viață) |
Sa te regasesti in profesia ta zi de zi si sa initiezi fiecare activitate din agenda carierei tale sub semnul multiplu al bucuriei, al curiozitatii intelectuale care soarbe si asimileaza, in maniera intrinseco - nutritiva, tot ceea ce constituie noutate benefica, la nivelul pregatirii, documentarii, finisarii a ceea ce ai de transmis din locul de unde emiti catre ceilalti, alaturi de infuzii tonice de jovialitate, entuziasm, implicare ludica, este o binecuvantare, una din cele mai dorite realizari pentru care rostirea unui "Multumesc!" nu mai este doar o simpla verbalizare, intrucat devine o oxigenare vitalizanta a oricarui parcurs initiatic pe care, daca in trecut abia - abia il (intre)zareai la capatul unor sustinute si indelungate eforturi intr-o departare informationala, in prezent este realitate, scanteie, sentiment perpetuu, culoare care dainuie. Care este mereu acolo sa te sustina launtric, fizic, motivational si sa-ti reconfirme ceea ce se mai intampla, uneori, sa uiti: adevarul in ceea ce priveste starea contului tau bancar, transferabil in afecte, si anume, faptul ca este: incomensurabil, infinit, inepuizabil. |
Si ca realimentarea lui porneste de la sediul pasiunii, al jocului, al surasului si al responsabilitatii pe care le dovedesti, investind, in permanenta, respect, reciprocitate, frecventa, prezenta activa, acolo unde te afli. Si, mai ales, daruind, transmitand, cu blandete si rabdare, din aceasta atmosfera, din acest prea-plin si celorlalti. Pentru ca, pe o periodata nedeterminata, ramanem cu ceea ce daruim, prin impartasire, din contul nostru bancar emotional si, mai putin, cu un card supraponderal non-stop. Iar acolo unde exista, cardul, bancnota, recompensa financiara, fie ea si cu cele mai multe zerouri dungate (compromise), nu vor reusi sa suplineasca niciodata ceea ce porneste din suflet, din inima.
Pledoarie: Jocul ca forma de activitate, ca forma cu talc si ca functie sociala
Am citit, de curand, cartea istoricului, profesorului si eseistului olandez, Johan Huizinga, publicata in 1938, Homo ludens: incercare de determinare a elementului ludic al culturii. Din bucuria stratificata pe care am simtit-o cu fiecare noua conexiune, cu fiecare noua trimitere la domeniile mele de interes (psihologia, literatura, biologia, filosofia), am gasit, la randul meu, prilejul identificarii si semnalarii unor alte conexiuni, unor alte inceputuri, pe care le consider esentiali moderatori ai introducerii la interviul care abia asteapta sa fie citit.
____________________________________________________________________
“Ce loc ocupa jocul printre celelalte fenomene de cultura? In ce masura are cultura insasi caracter de joc? Cum integram notiunea de joc in cea de cultura?”
“Din ce cauza si cu ce scop se practica joaca? (…) Raspunsurile care se dau la aceasta intrebare nu se exclud, catusi de putin, unul pe altul. Cele mai multe dintre aceste stradanii de a da o explicatie nu se preocupa decat in a doua instanta de intrebarea: Ce si cum este jocul, in sine? Ce inseamna el pentru jucatorii insisi? Ele abordeaza nemijlocit jocul cu unitatile de masura ale stiintei experimentale, fara sa acorde, in primul rand, atentia necesara calitatii lui estetice profunde.”
“Bine, dar ce este de fapt <<hazul>> jocului? “
“Acest din urma element, “hazul” jocului, se impotriveste oricarei analize, oricarei interpretari logice. Termenul olandez “aardigheid” (“haz”) ni se pare foarte semnificativ in aceasta privinta: este derivat din cuvantul aard (care inseamna “fel”, “gen”, dar si “natura”, “esenta”); apoi, procesul etimologic nu mai poate fi continuat. Pentru simtul nostru lingvistic modern, acest caracter de radical nu apare nicaieri in mod atat de izbitor ca in cuvantul englez “fun”. Cuvintelor olandeze <<grap>> si <<aardigheid>>, care inseamna ambele, “haz”, le corespund aproximativ, dar pe linii diferite, cuvintele germane Spass si Witz. Lucru serios: limba franceza nu are nici un echivalent pentru aceasta notiune. Si tocmai acest element este cel care determina esenta jocului.”
“Orice fiinta care gandeste isi poate aduce imediat in fata ochilor aceasta realitate : joaca, joc, ca pe ceva independent, distinct, chiar daca limba lui nu poseda nici o entitate lexicala generala corespunzatoare. Jocul nu poate fi contestat. Aproape tot ceea ce este abstract poate fi contestat: dreptatea, frumusetea, adevarul, bunatatea, spiritul, Dumnezeu, Seriozitatea poate fi contestata. Jocul nu. “
“Odata cu jocul recunoastem, cu sau fara voie, spiritul. Pentru ca jocul, oricare i-ar fi esenta, nu este materie. El sparge limitele existentei fizice. In raport cu o lume de idei determinata, care are efecte pur mecanice, jocul este, in cel mai deplin sens al cuvantului, o superabundans.
Abia prin afluxul spiritului, care suspenda determinativitatea absoluta, prezenta jocului devine posibila, imaginabila, inteligibila. Existenta jocului confirma fara incetare, si in sensul cel mai inalt, caracterul supralogic al situatiei noastre in cosmos.”
“Cel care isi indreapta privirea asupra functiei jocului in cultura, este indreptatit sa preia notiunea de <<joc>>, de acolo de unde biologia si psihologia au parasit-o. Acela gaseste jocul in cultura ca pe o marime data, existenta inaintea culturii insesi, insotind-o si strabatand-o, de la inceputul inceputului si pana in faza de cultura pe care o traieste el insusi. Acela gaseste jocul prezent pretutindeni, ca pe o calitate determinata a actiunii si care se deosebeste de viata “obisnuita”. Jocul ca forma de activitate, ca forma cu talc si ca functie sociala – acesta este obiectul lui.”
“Mie, cel putin, terminologia indeobste uzuala referitoare la joc nu mi s-a parut suficienta. Am simtit tot timpul nevoia sa dispun de un adjectiv corespunzator substantivului “joc” si care sa insemne pur si simplu “ceea ce tine de joc si de joaca”. Jucaus nu poate servi in acest scop, pentru ca are o valoare semantica prea speciala. De aceea, fie-mi ingaduit sa introduc cuvantul ludic. Cu toate ca, in latina, presupusa forma primitiva este necunoscuta, in franceza cuvantul ludique se intalneste in scrierile de psihologie. “
“Jocul este mai vechi decat cultura…”
“Jocul este mai mult decat un fenomen pur fiziologic sau decat o reactie psihica determinata pur fiziologic. El depaseste, ca atare, limitele unei activitati pur biologice sau, cel putin, pur fizice. Jocul este o functie plina de talc.”
Huizinga, Johan
Homo ludens: incercare de determinare a elementului ludic al culturii;
traducere: H.R. Radian; prefata si nota biobibliografica: Gabriel Liiceanu. – Editia a 5 –a – Bucuresti: Humanitas, 2012.
Numar pagina: 348
____________________________________________________________________
Infobiografic Daniela Yanay
Nascuta in 1965, a absolvit cursurile Universitatii Bucuresti, Facultatea de Drept, in anul 1988 si a profesat in domeniul juridic pana in anul 2013. Din anul 2013, a hotarat sa transforme pasiunea pentru bijuteria handmade intr-o “mica afacere”. Asa a inceput povestea Abysor.
In septembrie 2015, participa la o expozitie de grup, impreuna cu alti trei artisti romani in Franta, la Saint-Genis-Pouilly, Centrul Cultural Jean Monnet.
Planuri de viitor : sa urmeze cursurile unei scoli de bijuterie contemporana.
https://www.breslo.ro/abysor
<< …Locul acesta are culoarea dudelor coapte, semetia daliilor si aroma dulcetii de gutui. Si e plin de povesti rostite cu glas molcom…>>
Cand lucrurile au prins contur in mintea ei, aseaza florile pe planseta si da startul la joc.
Povestea pe care o scrie(m) astazi cu cerneala emotiilor sale, la o veritabila Ceasca de Cultura, contine jocuri de culori si de atmosfere, perpetue, durabile. Asadar, va aduc in lumina reflectoarelor acestui soare tomnatic, care abia asteapta sa deschiza sezonul recoltelor,"un alchimist ascuns in turnul unui castel medieval", asa cum se descrie chiar invitata mea la dialog, Daniela Yanay. Despre un Bucuresti pe care, initial, il respinge, dar care o tenteaza in etape, si pe care invata, treptat, sa-l iubeasca, prin descoperirea cromaticii florilor de cais, aromei teilor infloriti si a freamatului neintrerupt al frunzelor de plop. Cum se traduce, cautarea si, totodata, intalnirea continua dintre autorul de emotii, stari, sentimente si flori, buchete de flori puse la uscat, (alte) flori puse la presat, frunze, semin?e, scoar?a de copac, mu?chi, licheni, saruri colorate, scoici? Coup de foudre, bineinteles! Povestea se transforma in bijuterie, cu ajutorul unui mulaj si a catorva picaturi de rasina, chiar acum. Urmariti-ne, incepe jocul de energii creatoare!
Stefania Argeanu: Care sunt sensurile urmatoarelor definitii, pentru dvs.? Ma refer la: "Bijuteriile sunt ceva care au de-a face cu emotiile. Acel aspect al bijuteriilor ma intereseaza, de fapt."- Ann Demeulemeester si "Cea mai scumpa bijuterie a omului e mana lui de aur. "- Tudor Musatescu
Daniela Yanay: Bijuteriile se nasc din emotiile creatorului. Cautarea elementelor materiale si imbinarea acestora intr-un obiect ornamental care sa adauge un plus de frumusete fapturii care il va purta este un proces bazat, in cea mai mare parte, pe aptitudinea creatorului de a da expresie emotiilor sale. Daca fara emotie nu se naste o bijuterie, fara puterea de a crea emotii, aceasta nu va fi nici admirata si nici purtata.
Un alt element important care intervine in procesul de creatie: poti avea o idee, dar daca nu stii cum sa o pui in practica, n-ai facut nimic.
Punerea in practica nu e usoara, trebuie sa acumulezi cunostintele necesare, sa fii atent la detalii, sa nu pierzi niciodata din vedere scopul practic al creatiei tale. Dobandesti experienta prin exercitiu repetat si, la un moment dat, ajungi sa poti parcurge unele faze ale procesului de creatie cu ochii inchisi…
Va propun sa initiem dialogul nostru de la premisa ca orasul are o consistenta vizuala pregnanta si se citeste, se traduce asemenea unui colier. In acest context, ce coordonate are imaginea orasului dvs. de suflet? (puteti face trimitere si la numele unor strazi sau la culori, arome, senzatii auditive, olfactive, etc)
N-as putea spune ca sufletul meu apartine unui singur loc. Iar primul din aceste locuri nu este un oras, ci un sat de campie cu ulite prafuite, cu case aliniate de o parte si de alta a strazii principale, cu bancute pentru povesti in fata fiecarei case. Locul acesta are culoarea dudelor coapte, semetia daliilor si aroma dulcetii de gutui. Si e plin de povesti rostite cu glas molcom. Acolo eu eram cea mai frumoasa Dalie din gradina.
Al doilea este un orasel de munte. Aceeasi strada principala, denumita pompos «Republicii», de-a lungul careia faceau de straja case semete. Locul acesta are culoarea trandafirilor boltiti pe zidul casei si aroma merelor coapte si a boabelor de cafea abia prajite. Nici aici nu lipsesc povestile, citite pe indelete, din carti fara coperti, intr-un balconas suspendat deasupra gradinii.
Al treilea este Bucurestiul. Acela delimitat de strazi cu nume de plante si anotimpuri, cu case care ar avea de spus fiecare o poveste, daca ar avea cine sa le asculte. Multa vreme l-am hulit, mi-as fi dorit sa traiesc oriunde altundeva decat aici. Am invatat, treptat, sa-l iubesc. Are culoarea florilor de cais, aroma teilor infloriti si freamatul neintrerupt al frunzelor de plop.
In ce masura orasul adevarat nu e cel geografic, obiectiv, identificabil pe harta, ci acela transfigurat prin filtrul rememorarii, reaccesarii atmoferei unui spatiu, unui teritoriu?
In sufletul meu se amesteca toate aceste emotii, iar in locul in care traiesc azi se regaseste cate putin din spiritul locurilor care mi-au marcat existenta – gradina cu dalii si trandafiri, nelipsitele povesti (doar ca, de data aceasta, eu sunt cea care povesteste), aroma dulcetii de gutui si a merelor coapte…
Cine scrie, de fapt, adevarata geografie? Care sunt coordonatele sale?
Eu, cu cerneala emotiilor mele.
Si daca imaginile olfactive sunt povesti, ce sunt povestile pentru dvs.?
E un punct sensibil. Povestile sunt sursa mea de energie creatoare.
Ce ati aflat, ce ati invatat despre propria persoana, gratie bijuteriilor pe care le infaptuiti, le imblanziti si le purtati?
M-am regasit pe mine insami.
Cum ajunge sa fie redata, in continuturi reale, o pereche de cercei, o bratara, un colier ce ia nastere, initial, in laboratorul mintii si al sufletului?
Totul se naste in jurul unei flori sau al unei pietre. Un parfum, o textura, o combinatie cromatica. Oricare din aceste elemente poate da nastere unei povesti. Povestea se transforma in bijuterie cu ajutorul unui mulaj si a catorva picaturi de rasina. Sau cu o bucatica de sarma si un cleste. Uneori, simt nevoia sa-mi compun o schita. De multe ori, lucrez, insa, sub impulsul momentului.
De la ce a pornit povestea Abysor? Ce semnificatii are «Abysor» pentru dvs.?
Mi-am redescoperit latura creativa odata cu maternitatea. Incercarile mele de a ocupa timpul copiilor intr-un mod placut, mi-au redeschis dorinta de a crea. Oare ce pot face eu? Asa a inceput jocul cu margelele de piatra. Intai, am creat pentru noi, apoi pentru prieteni. La un moment dat, am realizat ca nu ma pot opri si am deschis magazinul. Dupa vreun an, am descoperit rasina. A fost un adevarat coup de foudre. De atunci sunt într-o cautare continua: flori, frunze, semin?e, scoar?a de copac, mu?chi, licheni, saruri colorate, scoici, schlagmetal, nimic din ceea ce ar putea da farmec unei bijuterii nu scapa ochiului meu vigilent. Balconul e plin de buchete de flori puse la uscat, pe masa sunt alte flori puse la presat, curtea e plina de ghivece cu flori colorate, care î?i a?teapta cumin?i dreptul la nemurire.
Se spune ca, pentru partea nevazuta, ascunsa, a lumii, avem la dispozitie fantasticul, magicul, fantezia... Care este codul dvs. personal de interpretare a fantasticului in procesul de zamislire a creatiilor Abysor?
Cateodata ma simt ca un alchimist ascuns in turnul unui castel medieval. Pot oferi oricui o plimbare la brat cu anotimpul preferat.
Va mai amintiti care a fost acea comanda sau acel proiect artistic, aparut din proprie initiativa, care v-a solicitat cel mai intens, de cand a luat fiinta Abysor?
Fiecare proiect este solicitant. La inceput, imi era teama de comenzile personalizate. Si astazi am retineri in a le accepta, dar am inteles ca omul, care lanseaza o astfel de comanda, isi doreste foarte mult o anume bijuterie. Va fi o bijuterie iubita si purtata. Daca sta in puterea mea, o fac. In general, oamenii doresc un anumit tip de insertii, cu o incarcatura emotionala puternica – fire de par din coama cailor, flori din buchetul de mireasa, fire de muschi din padurea proprie, flori din gradina bunicii… Acum am terminat niste bratari in care am inserat o bucata dintr-un metru de croitorie. Am o clienta foarte multumita, iar asta imi umple sufletul de bucurie!
Dincolo de dozele substantiale de exuberanta, frenezie, atemporalitate, opulenta, mister, incapsulate in matricea lor fiintiala, ce mesaje transmit bijuteriile fiintelor umane?
Fiecare bijuterie transmite purtatorului o frantura din emotia creatorului ei. Bijuteriile au puterea de a ne schimba starea de spirit. Cat despre bijuteriile din pietre pretioase sau semipretioase, exista credinta ca acestea pot imbunatati starea de sanatate a omului. Dorinta inexplicabila de a purta o anume piatra poate semnifica nevoia de echilibru, resimtita de un anume organ intern cu care acea piatra rezoneaza.
Ce elemente definesc atmosfera granitei dintre accesoriu si bijuterie?
Bijuteria poate fi elementul definitoriu al unei tinute, elementul care reflecta cel mai bine caracterul purtatorului si il scoate din anonimat.
Ce afla Daniela Yanay de la bijuteriile olfactive/senzoriale, inrasinate, pe care le ofera clientilor?
Ca nu poti reusi sa transmiti emotie, daca nu iubesti ceea ce faci.
In ce consta procedeul de transpunere, in rasina, a florilor care devin bijuterii?
Florile trebuie complet uscate pentru a putea fi inserate in rasina. De obicei, lucrez cu flori uscate prin presare. Cea mai simpla metoda – presarea intre filele unei carti vechi. Sigur, nu vreau sa distrug cartea, asa ca, intre floare si fila cartii, va exista intotdeauna o alta hartie absorbanta, de genul filtrelor de cafea, care sa preia umiditatea excesiva. Procesul poate dura pana la trei sptamani, timp in care verific, in permanenta, starea florilor.
Cateodata, poate fi util sa am la indemana niste flori uscate, in forma lor naturala, de pilda, boboci de trandafir, flori de tei, capsule cu seminte de mac… Pe acestea le usuc in cutii de carton, asezate intr-un loc uscat si bine aerisit. Uneori, in zilele toride de vara, usuc rapid buchete intregi de flori, legate pe o scara de lemn in balcon.
Tot timpul sunt in cautare de flori. Nu e zi in care sa nu vin acasa macar cu un fir de iarba. Nici in vacante nu plec fara instrumentarul necesar recoltarii si uscarii florilor, caci ma gasesc de multe ori in zone cu flori salbatice de o frumusete aparte, pe care nu le-as putea gasi in vreo gradina sau florarie din oras.
Odata incheiat procesul de uscare, pot trece la pasul urmator : aleg o tema pentru viitoarea bijuterie. Inspiratia vine din ceea ce ma inconjoara, din tot ce imi poate crea o emotie de moment: o zi ploioasa de toamna, o frunza ingalbenita de arsita soarelui, albul delicat al primilor ghiocei, amintirea sunetului marii. Cand lucrurile au prins contur in mintea mea, asez florile pe planseta si dau start jocului.
Care sunt florile compatibile cu "modul de existenta" al rasinei? Pietrele veritabile sau cele semipretioase pot fi, si ele, incapsulate in matricea rasinei?
Nu toate florile isi pastreaza frumusetea in procesul de uscare. Unele oxideaza si isi schimba culoarea, altele isi pierd forma, se zbarcesc ca o mana imbatranita. Altele ar putea fi inserate, cu conditia sa intervii asupra culorii. Sunt flori care isi pierd culoarea in contact cu rasina. La unele, efectul este imediat, asupra altora schimbarea este vizibila in timp. De pilda, trifoiul – desi nu e o problema sa-i pastrez culoarea prin uscare, odata inserat in rasina incepe sa se ingalbeneasca. Nu e numai constatarea mea, ci si a altor creatori cu care am corespondat. In general, toti creatorii lucreaza cu flori a caror rezistenta au testat-o in timp. Sau cu flori asupra carora intervin, fie printr-un adaos de culoare, fie printr-un proces de izolare.
Si pietrele semipretioase pot fi inserate in rasina. Asa sunt realizati orgonii, dar nu exista nici un impediment sa fie folosite ca insertii in bijuteriii de rasina. Cunosc o creatoare care obisnuieste sa insereze in bijuteriile ei de rasina chipsuri de chihlimbar. Si eu am experimentat si rezultatul m-a incantat.
In ce context ati descoperit rasina, ca adjuvant al jocurilor de culori si de emotii perpetue, durabile?
Din intamplare. Asa cum deja v-am spus, cautam ceva ca sa ma joc cu copiii. Mi-am amintit de martisoarele copilariei mele, asa ca am decis sa facem impreuna cateva, pentru a le oferi colegilor de clasa – intr-o casa cu trei scolari «se consuma» anual o mare cantitate de martisoare. Acesta a fost inceputul. Foarte repede am descoperit ca pot face si altceva din rasina si flori. Mi-am cumparat primul mulaj de bratara si am inceput sa experimentez. Am parcurs un drum lung de la prima bratara pana azi. Nu stiam nimic despre rasina, in afara indicatiilor producatorului inscrise pe ambalaj. Nu stiam mai nimic despre uscarea florilor. Am testat, am consumat multa rasina, am stricat mult, dar toate acestea m-au ajutat sa evoluez. Inca mai invat. Am incercat toate tipurile de rasina pe care le-am gasit pe piata. Desi scumpe si recomandate calduros de distribuitori ca potrivite pentru realizarea de bijuterii, multe sunt de proasta calitate. In ultimii doi ani, am lucrat cu rasini cu timp lung de polimerizare (72 de ore). A fost un salt calitativ. Dezavantajul e ca mulajele se distrug mai repede, iar timpul de executie al unei bijuterii este mult mai lung. De ceva mai bine de un an, am descoperit rasina ecologica. A fost o adevarata aventura sa descopar un distribuitor european pentru acest tip de rasina, care sa si livreze in Romania, iar la inceput am fost nevoita sa apelez la toti prietenii, care tranzitau Europa cu masina, ca sa intru in posesia potiunii magice…
Cum a inceput acest demers creativ? Ce ati simtit atunci cand ati facut trecerea de la cariera juridica la cea artistica, de autor de emotii, stari, amintiri?
A inceput sub forma unui joc si a fost ca o eliberare. Limbajul juridic este rigid si impiedica orice manifestare creativa.
Care este, de fapt, menirea, rostul bijutierului?
Acela de a crea emotie.
Ce pretuiti, ce conteaza cel mai mult pentru dvs., in prezentul continuu/ pe perioada nedeterminata?
Familia, relatia cu copiii mei. Apoi bucuria creatiei si interactiunea cu alti colegi de breasla. E placut cand reusesti sa schimbi impresii cu alti bijutieri. Majoritatea sunt dornici sa-si impartaseasca experientele si am invatat multe, in acest fel. Nu am simtit niciodata o atitudine de genul «esti un novice, nu am de ce sa stau de vorba cu tine». De la un novice entuziasmat, chiar si un creator consacrat poate invata ceva.
Obisnuiesc sa cumpar si sa port bijuterii create de altii. Dar nu cumpar decat acele bijuterii in care se simte emotia fiintei care le-a zamislit…
Care sunt activitatile care va inspira, reusind sa va bucure ochii, inima, mintea?
Plimbarile in aer liber, vanatoarea de flori, fotografia si povestile.
Interviul este realizat de Stefania Argeanu.
Autor: Stefania Argeanu
Sursa text: Stefania Argeanu
Sursa foto: din arhiva personala a Danielei Yanay
.
| |
|
|
|