| Ioana Maria Lupașcu: “În filmul documentar, muzica este butonul on/off al imaginilor” |  |
| (Arte vizuale) |
| Traim intr-o carte, in care, in acest moment, vedem doar o singura fila. Suntem observatorii sau exploratorii propriilor noastre existente? Suntem dispusi sa vedem si in alte directii, pentru o farama sigura de adevar. |
Testam sau nu: inventii, ipoteze, povesti? Cat de mult le confundam pe acestea cu istoria insasi? Cum ajungem la adevar? Ajungem, la adevar, prin descifrarea energiilor istoriei si reaccesarea propriilor intuitii? Care sunt uneltele, din ce este format instrumentarul de care avem nevoie pentru a ne trezi memoria, constiinta, gandul limpede si privirea clara, pentru a sti, a cunoaste, a percepe, la adevarata valoare, semnificatiile evenimentelor din trecut? Aspectele vietii sociale si culturale, prezente, releva, o raportare, o necesitate vitala de traducere, facand apel la codul, semnele, simbolurile din paginile istoriei? Cine sunt sursele de la care ne intoarcem cu informatii precise, reale, necosmetizate?
_______________________________________________________________
Tablitele de la Tartaria detin un record mondial, ele sunt primele dovezi de scriere din Istoria omenirii. _______________________________________________________________
Cat de mult sau cat de putin stim despre noi, despre cine suntem? Cata substanta, cata veridicitate si certitudine predomina, din concentratia adevarului autentic, nemasluit, in cadrul discursurilor, prelegerilor, orelor predate, evenimentelor organizate mai degraba pompos, decat festiv, actiunilor sustinute, trambitate de cadre didactice si personalul auxiliar? Exista sincope, exista constientizarea unor derapaje in ceea ce am invat, in ceea ce ni s-a transmis, robotic, sub forma dresajului impus, in scoala, despre romani si despre Romania? Exista o etica profunda in desfasurarea acestor fenomene, in orele de la clasa, care au un impact semnificativ in design-ul orarului individual, personal ce il succede pe cel formal? De ce avem acces doar la picaturi istorice, picaturi cronologice, la secvente discontinue in parcurgerea fenomenului istoric, care se hraneste din viata, din prezentarea faptelor reale? Intrebari, a caror aparitie, este privilegiata de acel moment… CAND PAMANTUL (iti) VORBESTE.
Va propun sa primiti cu ochii inimii dialogul cu pianista Ioana Maria Lupascu, care semneaza coloana sonora a filmului documentar CAND PAMANTUL VORBESTE, ceea ce a generat o introducere masiva de intrebari din partea mea, in momentul pregatirii interviului pentru Ceasca de Cultura.
Stefania Argeanu: Este prima data cand semnezi coloana sonora pentru un film documentar? Cum traduci aceasta experienta? Ce reflexii, conotatii are pentru forul tau interior?
Ioana Maria Lupascu: Nu este prima oara, ci chiar a treia, dar este cea mai complexa. Pentru primul film, doar am trimis piese deja inregistrate. Era un documentar depre Andrei Blaier. Al doilea a implicat mai mult din mine. “Povestea unui ciob de lut” s-a numit si a fost transmis de multe ori de canalul Digi World, este vorba despre marea cetate dacica de la Siret, despre care se stie mai nimic si care a fost un punct central in acea perioada. Era un mare punct de intalnire, un fel de bursa a marfurilor care veneau din toate colturile lumii, cei care au trait acolo erau civilizati evident.Oamenii din zona gasesc, si acum, vestigii dacice, sapand prin curtile lor. Revenind la subiectul documentarului, a venit un moment cand pamantul s-a surpat si dacii de acolo s-au mutat cativa zeci de kilometri, mai departe, dar nu au plecat nicaieri, nu au parasit cu adevarat zona. Cercetatori si arheologi adevarati raspund la intrebarea daca acolo a fost sau nu a fost continuitate. Pentru acel documentar, am improvizat prima oara in viata mea si a fost tare frumos, pentru ca trebuia sa fac un pasaj muzical original, pornind de la Mocirita lui Ioan Dobrinescu si, care, sa fie fond sonor imaginilor cu razboaiele daco-romane, sa pastreze franturi si din Mocirita, apoi sa se reintoarca la ea. Nu stiam minutaje exacte, am inchis ochii si am cantat, apoi cand m-am dus cu inregistrarea la editare, s-a potrivit perfect imaginilor. Cand este sa fie… In 2017, a urmat Cand Pamantul Vorbeste. Si sa stii ca vorbeste. Mult, tare si raspicat. Si, de data aceasta, implicarea mea a fost mult mai mare. Am lucrat secunda de secunda, am ascultat ce se vorbea, m-am uitat inainte - dupa, inainte - dupa, si am folosit empatia cu care ma sintonizez atunci cand am un partener pe scena, pentru a gasi muzica potrivita fiecarui fragment din film. Am gasit, de fiecare data, fragmentul potrivit si, de data aceasta, aria instrumentala folosita este mult mai larga si paleta sonora, mult mai colorata.
Cum a inceput colaborarea ta cu o echipa de arheologi, istorici, cercetatori, dispusi sa prezinte istoria, filmic, si, totodata, altfel, fata de cum este predata in scoli?
Colaborarea a inceput cu Viorel Costea, producatorul filmului, si echipa lui, de tineri minunati, talentati si entuziasti. Imi sunt tare dragi! Ei au fost cei care au “vanat” cei mai mari cercetatori, istorici si arheologi din toata Europa. Lucrul lor la acest film a inceput cam acum doi ani, timp in care au filmat, au strans material, au citit zeci de carti si mii de pagini de istorie, au vorbit cu toti cei care contau si aveau ceva de spus. Eu sunt atat de mandra sa fac parte din echipa lor, sa fi semnat muzica!... Faptul ca filmul, deja, calatoreste la Festivalul Astra, va fi prezentat de 1 decembrie la Alba Iulia, si va avea multe alte calatorii, este o emotie extrem de mare pentru mine. Semnul este ca, ce am facut noi, toti, este bine si ne aflam pe drumul cel bun. Acea istorie adormita, care cerea sa iasa la suprafata, este ADN –ul nostru, care ne cheama.
S-a schimbat ceva in felul tau de percepere a istoriei, dupa aceasta experienta? Lentilele tale pianistice ce-ti spun despre firul istoriei, cum il simt, cum il vizualizeaza, in traseul lui sinuos, mereu penduland intre mit si realitate, intre bezna si claritate, intre necrutarile inumane si sublimul umanului?
Nu s-a schimbat, dar s-a consolidat. Istoria este cruda oricum, insa, cea corecta, nu se invata in scoala. La scoala, invatam lucruri cosmetizate, in cel mai bun caz. Eu am cautat mereu raspunsuri si am citit, asa ca am gasit singura. Déjà stiam, iar ceea ce am aflat acum, a confirmat, a intensificat si a adaugat informatii pe baza deja aflata de mine. Sa-ti dau un exemplu de istorie invatata la scoala. Nu va fi un exemplu romanesc, tocmai pentru a nu fi “acuzata” de subiectivism sau patriotism, desi patriotismul este absolut firesc. Lipsa lui este grava, nu si prezenta. Toti invatam, la scoala, despre reforma religioasa in Anglia, facuta de Cromwell. Despre ce reforma religioasa vorbim? Justificarea sangeroasa, transformata in genocide, in serie, la fiecare nevasta pe care Henry al VIII- lea voia sa o omoare, penru a se casatori cu urmatoarea. Asta este istoria. Daca vrei sa stii, cauti singur si citesti. Asa si despre istoria Romaniei, mai ales perioada: inainte si dupa Dacia. Si, desigur, perioada interbelica, o alta perioada la fel de atinsa de inventii.
In ce consta sa acorzi sonoritate, glas, identitate unui film documentar?
Muzica trebuie sa fie butonul on/off al imaginilor. Trebuie sa le completeze, sa spuna ce, uneori, ele doar sugereaza. Muzica ajuta imaginile, trimite mesajul direct catre spectator, dar nu trebuie sa o simti ca este acolo. Vorba producatorului, Viorel Costea: sa nu simti muzica, dar sa o fredonezi, cand iesi din sala.
_______________________________________________________________
Ioana Maria Lupascu: “Stii cum e?… Dumnezeu da cuiva inspratia de a face ceva, pentru ca a venit momentul. Persoana respectiva simte cum este macinata de acea idee, cum infloreste, si, daca o fructifica, toate auspiciile ii sunt favorabile si totul infloreste ca intr-o gradina mirifica, pentru ca este voia divina, este momentul care se cerea scos la suprafata.”
_______________________________________________________________
Coloana sonora constituie identitatea muzicala a unui moment, a unei biografii, a unei amintiri care, doar astfel, poate fi readus(a) in memoria prezentului personal, in memoria prezentului universal?
Uneori, cand este suficient de plastic gasita, pentru a se lipi pur si simplu. Muzica este mesajul ce ajunge direct in inima noastra. Daca ai trait ceva puternic pe o melodie, de cate ori o vei auzi iti vei aminti ce ti s-a intamplat. De multe ori, nu ne mai aducem aminte persone, dialoguri, locuri, insa, ne amintim cum ne-am simtit, sentimentul nu se uita, iar sentimentele sunt legate de muzica, emotia este ce se transmite si traieste prin muzica.
Ce istorie/istoric are povestea coloanei sonore?
Fiecare coloana sonora are, in ea, bucuria mea si entuziasmul de a face parte din proiect. S-a intamplat la fel ca anul trecut, cand am cantat anumite piese, am colaborat cu muzicieni de exceptie si mici fragmente s-au potrivit ca o manusa. Nu o sa spun acum ingredientele secrete, dar, de exemplu, in iulie am facut premiera unei piese, Ave Maria de Ioan Dobrinescu, impreuna cu soprana Raluca Oprea, si este un moment, in documentar, in care se vede o biserica, apoi sunt filmate, de aproape, vitraliile, si, exact atunci, canta Raluca “Ave Maria”. A fost potrivire? S-a nimerit? Nu cred ca s-a nimerit, nu s-a intamplat, a fost sa fie, trebuia sa fie!
Ce sonoritati, dau forma si continut, intalnirii dintre muzica si istorie?
Multe: Porumbescu, Caccini, Dobrinescu, Ave Maria, Ciocarlia, diferite improvizatii, Schumann, pentru ca si istoria din film se intinde pe o perioada vasta. Sunt niste momente superbe, care succed informatii puternice si, pret de cateva secunde, nu se vorbeste. Sunt doar imagini si muzica, secunde in care spectatorul sa poata, cumva, metaboliza, ceea ce tocmai a aflat, iar cum sunt convinsa ca impactul va fi imens, se simte nevoia acelor clipe de pauza, in care informatia sa se aseze si sa se pregateasca spectatorul pentru ceea ce va afla, iar si iar. Tin sa mentionez ca Viorel Costea are un simt extraordinar, pentru ca au fost momente cand mi-a cerut ceva anume si, acel ceva anume, a schimbat totul.
Prin ce tonuri, nuante, fuziuni, se remarca acest ADN identitar, tesut din stari, emotii, senzatii, recuperari (cronologice)?
Am fost si suntem un popor puternic si n-avem cum sa nu ne mandrim cu cine am fost si cine suntem inca, sunt date care nu se schimba. Suntem un popor mistic, avem asta in fire si nu este o intamplare ca, din acel limbaj, s-a pastrat tocmai mesajul unei preotese. Acestea nu sunt intamplari, nu sunt coincidente.
De unde provine aceasta tendinta de a ascunde realitatile istoriei? Este o intentie voita in acest demers, de umbrire a circuituilui real, de blocare a unui flux de energii benefice doar in momentul descifrarii?
Este, cu siguranta, o intentie voita, dar si adevarul cerea de mult sa iasa la suprafata. Urla, pur si simplu urla. De mult. Stii cum e?... Dumnezeu da cuiva inspratia de a face ceva, pentru ca a venit momentul. Persoana respectiva simte cum este macinata de acea idee, cum infloreste, si, daca o fructifica, toate auspiciile ii sunt favorabile si totul infloreste ca intr-o gradina mirifica, pentru ca este voia divina, este momentul care se cerea scos la suprafata. Daca, insa, nu face nimic, ideea moare, inspiratia il paraseste si omul acela ramane, brusc, sterp, dar, in acelasi timp, acel suflu divin de inspiratie se muta la altcineva. Si, tot mutanduse asa, ajunge la cine trebuie si, atunci, toate isi dau mana in ajutorul ideii. Cam asa si cu blocarea si deblocarea energiilor. Venise momentul cu mult timp inainte, acum, in sfarsit, s-a infaptuit! Sabin Luca, directorul Muzeului Bruckental, a spus despre acest documentar ca ar trebui sa se invete in scoli, la istorie, si sa stii ca ar trebui. Am afla cu totii cine suntem, de unde venim, ne-am respecta si stima mai mult, ca natie, multe s-ar transforma, pentru ca totul porneste din interior. Te jigneste cineva, pentru ca ii permiti. Multe, noi n-am mai permite, am avea demnitatea de natie, demnitatea aceea pe care o avea taranul roman odinioara: era demn in fata lumii si smerit doar in fata lui Dumnezeu. Statea drept in fata oricui, in genunchi doar in fata Domnului. Si, iar, revenim la misticismul poporului roman, care face parte din ADN- ul lui. Asta e romanul adevarat. Asta este natia noastra, sa stim a sta drepti in fata lumii. Ori, intr-o perioada in care convenim ingenunchiati, cum sa stam drepti? Deci, intentia fost voita.
Pe cine, de cine sa ascultam? Din ce carti sa citim, de unde stim, cu certitudine, care din sursele pe care le accesam, in cadrul documentarii, sunt, intr-adevar, veridice?
In ziua de azi, informatiile sunt extrem de raspandite si multe se bat cap in cap sau prezinta jumatati de adevaruri si, restul, minciuni. Dar verificarea sursei, verificare posibilului interes al sursei este calea buna, cred eu. Cine este cel care zice asta? De ce o face? Ce posibil interes ar putea avea? Cui ii foloseste? Pentru cine lucreaza? Ar putea fi real? Cum se potriveste asta cu ce mai stiu eu, de la x si y? Pe mine, una, m-a interesat foarte mult sa aflu cum a ajuns Romania in punctul in care este azi, cum au reusit comunistii sa ajunga la putere, cum s-au rasturnat valorile, cum de mentalitatea care se afla azi, la baza, este atat de eronata. Si m-am intors un pic in trecut, inainte de instaurarea comunismului, la cea mai masluita perioada in istorie. Ei bie, nu cea mai, caci poate la fel de masluita sau apropiat de masluita, mai este si perioada dacilor. Am citit la inceput orice, am citit minciuni, am citit franturi de adevar, pana am gasit adevarul. Informatia corecta se gaseste mereu, daca o cauti. Nu stii, prima data, unde sa o cauti, dar… bate si ti se va deschide, cere si ti se va da. Cautand, o carte poate iti da un raspuns si iti ridica alte cinci intrebari. Incercand sa iti raspunzi la ele si, tot asa, ajungi si unde trebuie. Daca ar mai fi trait tata, l-as fi intrebat pe el, dar cum atunci cand interesul meu era axat pe acest subiect, n-am mai avut pe cine sa intreb... Mie imi place sa judec cu capul meu, sa am parerea mea, a mea, si nu bucatele de gandire date de altii, pentru ca eu am incredere in extrem de putina lume. Toti avem discernamant, eu am pornit la drum cu asta. Se intampla, uneori, sau mai des, poate, ca discernamantul sa ne fie acoperit de praf, din cauza nefolosirii, insa, daca il lucram, zi dupa zi, el se retrezeste si este o carma, cu adevarat iluminatoare. Discernamantul are si forma sa inalta, numita trezvie, dar aceasta este alta discutie. Pentru ca trezvia, fara induhovnicire, nu poate exista. Ei, si de fapt, nici discernamantul. Ca sa stii sa desparti binele de rau, trebuie ca Sfantul Duh sa fie prezent, sa te lumineze.
Cum dobandim abilitatea de a citi in semnele invizibilului, in aparentele esentei si in esentele aparentei, dincolo de tipare, ierarhii, incadrari rigide?
Aici mai intervine si intuitia. Si, pe asta, cred ca o avem toti, dar si ea este acoperita de praful nefolosirii. Aici nu stiu ce sa spun, pentru ca eu, fiind artist, lucrez cu emotia, zi de zi, si intuitia mea este foarte dezvoltata. De cate ori am neglijat semnalele ei, am gresit si, de cate ori am ascultat, chiar in situatii in care analiza, ratiunea imi spuneau contrariul, am facut bine. Dar eu lucrez cu emotia, o las sa creasca, am nevoie de ea , nu o incatusez, nu ma feresc de ea. Asta este si o vulnerabilitate, desigur, in realitatea noastra de azi. Este greu sa fii inchis in tine, in viata de zi cu zi, si, in schimb, deschis doar in fata pianului. Emotia nu este buton pe care apesi. Asa ca, asta aduce cu sine o mare sensibilitate, este mult mai usor sa fii ranit, intrucat nu poti sa spui ca nu iti pasa. Iti pasa, ca te hranesti cu emotii, dar inveti sa te descurci cu treaba asta.
Cand punem totul sub semnul intrebarii, ce sens capata existenta? Care sunt avantajele acestei viziuni?
Tot discernamantul vorbeste aici. Multe sunt de pus sub semnul intrebarii, altele… Este acea intrebare: ai nevoie sa vezi pentru a crede? Unii vor spune da, altii vor spune nu, altii vor spune: depinde. Eu spun depinde. Si discernamentul imi spune care este cazul, de fiecare data. Dar mai sunt si momente, in viata, cand lasi totul deoparte: si intrebarile, si semnele de intrebare, si, pur si simplu, traiesti. Te arunci cu capul inainte si mai vezi tu, apoi, daca te tine franghia. In viata, mai si traiesti!
Unde suntem noi atunci CAND PAMANTUL VORBESTE?
Noi suntem, fiecare, cu treaba lui. Unul vizualizeaza cum face miliarde, altul face proiecte, fata de la multinationala isi petrece noptile la birou, crezand ca asta este cheia care deschide usa progresului in cariera, pe cel de la etajul patru l-a parasit iubita, vecinul lui se joaca la calculator, altul alearga, altul se plimba, unul plange, altul rade… Soarele rasare oricum si ceea ce trebuie sa se intample, se intampla oricum. Cu cat tii blocat mai mult, ceea ce trebuie sa iasa afara, cu atat acel lucru va iesi, la suprafata, mai abitir. Ca un elastic. Il intinzi, el vine inapoi si te loveste, cand exagerezi. Cand Pamantul Vorbeste, energiile tinute pe loc se deblocheaza. Si ceva, ce noi nu luam in seama, se reinstaleaza in sufletele noastre. Faptul ca lipsea, de acolo, ne aducea, noua, o stare in care nu se simteam bine, desi nu ne dadeam seama ca de acolo ni se tragea. Orice piesa de puzzle, pusa la locul ei, aduce usurare.
CAND PAMANTUL VORBESTE, PIANUL …
As spune: tace, pentru frumusetea frazei, insa, in realitate nu tace, amplifica ceea ce pamantul spune. Face ca mesajul pamantului sa ajunga, emotional, in inimile spectatorilor. Si sunt momente, de multa emotie, in film. La avanpremiera, o sala plina de cineasti s-a rdicat in picioare si a aplaudat, multi avand lacimi in ochi.
ISTORIA..., CAND PAMANTUL VORBESTE.
Ha, sa vedem! Sunt de netagaduit datele, dar sa vedem ce fac oamenii. Oamenii au capacitatea incredibila de a vedea ce le convine. Fiecare masoara ceea ce vede dupa interiorul sau. Filmul raspunde la intrebarea cine suntem. Stim ca am fost daci. Dar cine au fost cei de dinainte de daci, cu mult inainte de daci si ce erau ei? Erau o civilizatie? Nu o sa spun eu acum raspunsul, el se afla in film, se afla in pamant, a fost scos la suprafata si, acum, a venit momentul sa fie adus in fata lumii intregi, acest fapt cunoscut de marii istorici europeni. Este un limbaj acela de pe Tablitele de la Tartaria? Este o scriere? Ei, iata niste mici divulgari despre ce veti afla. Raspunsul nu il dau cativa exaltati, si isterici, sau semidocti, ci : Marco Merlini, Harold Haarman, Sabin Luca, Adrian Cioroianu, Joan Marler, academicianul Ioan Aurel Pop, Gheorghe Lazarovici, Prof. Ursu…
Sursa text: Stefania Argeanu
Autor: Stefania Argeanu
Sursa foto: Ioana Maria Lupascu & Dragos Cristescu
.
| |
|
|
|