| La mulți ani, Adrian Berinde! |  |
| (Muzică) |
| Dupa ce traiesti pe deplin, fie si un crampei din marturisirile artistului Adrian Berinde sau din melodiile, poemele, imbratisarile luminoase ale culorilor pe panzele ce-i poarta numele (depinde de pe ce palier al chemarilor incepi propriile-ti cautari), sub semnul identificarii, regasirii, rezonarii intense, la nivelul constiintei si constientizarii sinelui, matricei sufletului, ceva din configuratia ta launtrica se modifica. Pentru totdeauna, cu aceeasi precizie pe care o ai in clipa in care trasezi delimitarile si distingi intre o pagina alba de hartie si o pagina locuita, traita, simtita, pe teritoriul careia ai exersat litere, cuvinte, insiruirea unei povesti, pulverizarea esentelor fructate, abundent-floral-lemnoase, cu accente albastre, ca dupa o insiruire de ploi albastre, trecerea unei culori, pastrarea vie a unui sentiment, caruia doar asa i-ai gasit durata si sens, in efemeritatea, fragilitatea existentei si a volumului de intrebari si raspunsuri, pe care le simti cum stau la coada vietii tale, nemaidandu-ti pace. |
Transmitandu-ti ca ceva important pentru tine, pentru propria ta cunoastere cu instrumentarul sufletului, are intaietate si ca, undeva, in miezul acestui proces captivant, de (re)intalnire si privire ochi in ochi cu celalalt din tine, se gaseste rostul a ceea ce indelung cautai.
______________________________________________________________
“Experienta vietii iti ascute simturile mai mult decat parcurgerea volumelor din zece biblioteci.”
“Sa vorbim despre cea de-a doua pasiune a dvs.: muzica. Cum a inceput?
- Intr-un mod absolut intamplator. Ma-ntorsesem odata acasa (acolo, la mine, in Elvetia), era intr-o duminica dupa-amiaza, si m-am dus in atelier, sa pictez. In atelierul meu de pictura - unde miroase tot timpul a uleiuri si a vopseluri, lucru care e foarte "excitant" pentru mine - am descoperit ca toate pensulele mele erau uscate, pentru ca, asa cum niciodata nu mi se intamplase, uitasem sa le spal de vopsea inainte de a pleca. Si atunci, ca sa fac ceva, am luat un creion si, in loc sa desenez, am inceput sa scriu. Toate piesele de pe primul meu album - "Absent" - s-au scris acolo, in duminica aceea, si chiar daca nu stiu muzica, am auzit in mintea mea cum suna fiecare piesa. Cand scriu versurile, aud deja si muzica.”
_______________________________________________________________ Secvente citate din interviul realizat de Corina Pavel, impreuna cu Adrian Berinde, pentru Formula As, anul 1999, numarul 351.
"Menirea mea este ceea ce urmeaza. Si tot ce fac de acum inainte vine de la sine. Nu fac nici un fel de efort. Pentru ca daca e efort, e bai. Efortul si concentrarea iti iau energia. Te fura. De ce sa faci greu, cand poti sa faci simplu? Am invatat sa stau la coada, am invatat sa nu ma mai bag cu masina, am invatat sa nu mai injur, am invatat sa iubesc, am invatat sa ma deschid, am invatat sa traiesc, sa simt oamenii (rade: aici sunt profesor), am invatat sa iau de mana, am invatat sa ma las luat de mana. Astea le-am invatat. Si-atunci e simplu. Si mi-e mult mai bine". Marturisire a cant-autorului Adrian Berinde, din interviul acordat in 2011, cu ocazia lansarii povestii muzicale “Azil”, Magdei Brebenel, autor Certitudinea
A fi prezent acum si a iubi deplin, cu generozitate si cu o daruire profunda, rezolvarea ecuatiei numita experienta-pamant
Te afli, din nou, fata in fata cu desfasuratorul tau de zi cu zi, care alterneaza cu suportul plin de viata al paginilor aburind de atata traire, cunoastere de sine, versuri care dispun de o libertate totala, care ofera aripile, incurajarile si increderea de care sufletul tau are nevoie, sub forma unei imbratisari line, pentru a invata cum sa-ti decodifici propria lume interioara. Poate ca de-aici rasare si sursa dilemei: nimeni nu ti-a mai scris, nu ti-a mai vorbit, nu ti-a mai cantat si nu ti-a mai pictat atat de clar, atingand, in dansul vorbelor sale culminante, apogeul "i"-ului, cu toate simtirile, cu toate starile, definirile, descrierile, creionarile senzatiilor, certitudinilor, nesigurantelor, fricilor, acceptarilor, chiar daca cunoasterea acestora, in adevarul si profunzimea lor, doare, sfasie, tranteste, tasneste, provoaca negatii, schimbari bruste ale atitudinii interioare, tocmai acolo unde daruirea, implicarea, iubirea, sunt mai mari, mai infinite, casa sufletului si casa vietii tale. In fata unor asemenea tablouri, scoase la viata prin sinceritatea, claritatea, precizia cuvintelor folosite, ceea ce acorda densitate substantei cromatice care locuieste penita si directia ei, in geografia tainica a paginii, a panzei, se iveste prilejul pentru ca tacerile de altadata sa ti se destainuie, dupa ce ti-au dansat destul la tine in cap, declansand cascade, avalanse, ecouri. Cu o iubire imensa. Din inima unei iubiri imense.
Nu intotdeauna ne apropiem de ceea ce conteaza cu adevarat pentru noi, atunci cand ne aflam sub semnul unor stari comode. Mai degraba, iritatiile, nedumeririle sufletului, percutantele, recurentele stari de incomoditate, ne ofera startul intr-un asemenea demers. De cele mai multe ori, suntem atat de orbi si de surzi, incat ascundem esentialul, tot ce stim despre noi, preferand incertitudinea.
Te afli, din nou, fata in fata cu miezul cartii de poeme preferate. Si nu stii cum sa reactionezi. Cum sa imbraci, in sunete, scrisul a ceea ce simti si doresti sa transmiti. Fiziologia timpilor de reactie, care ar trebui externalizati, acuza o somnolenta, o latenta, un blocaj (pr)intre etajele sinelui, in sensul de amutire, care iti aminteste de switch-urile inchise din ADN-ul nostru, cu toate ca, paradoxal, in microcosmosul fiintei tale, ritmurile isi accelereaza intensitatea, vocea, timbrul de emisie. Si, astfel, te regasesti "adormit/ de atata zburat,/de atata visat", trecand printr-un ocean de emotii, reverii, contemplari.
Si daca am inversa "vremea tacerii din urma", chemarile, uitarile, molesirile, in asa fel incat sa predomine "timpul destul de iubit si de oameni", reactivand iubirea sanatoasa a cristalelor de soare, din adancuri, la suprafata rasaritului vietii?
Se prea poate, cu siguranta, sa impingem intunericul cu mii de vieti inapoi, accesand energia Pamantului benefic!... Iar pentru ca binele, bunatatea, bunastarea spiritului sa devina realitate, avem nevoie incontinuu de inca "o mie de flori", de inca "o mie de ploi", "o mie de nori", de "apa si culoare" din..."umarul stang", de prietenia cerbilor, de gingasia, nobletea porumbeilor si de toate celelalte "animale desenate de foc", revenite in vazduhul plapand. Cheia salvarii, iesirii din Apocalipsa este la indemana, in vers, in verb, in realitatea actiunii pornite cu sufletul, in a fi prezent acum si a iubi deplin, cu generozitate si cu o daruire profunda. Este ceea ce imi transmite universul liric, literar si sonor berindian, iar dupa o asemenea intalnire nu ai cum sa mai ramai la fel. Continui existenta: dar altfel, DOAR ALTFEL. Descoperind, in tonurile solare, picante, luminoase, proaspete, de frezie, agar, cafea, mosc alb, in notele-inima ale florilor de portocal, insotite de pigmentii cedrului, coacazelor negre, iasomiei si in notele de varf ale extractului de absint si a anasonului verde, cand frumusetea devine un gest, cand parfumul, culoarea, sunetul, cuvantul redevin o singura energie, se-ngana si-ti raspund.
La multi ani, Adrian Berinde! Cu reverente si aprecieri infinite, cu toata inima, pentru Adrian Berinde, de la Stefania Argeanu.
_______________________________________________________________
fiecare chip isi va gasi locul
Frumusetea ne vindeca de dezastru.
Tamaduire mult prea indepartata...
Cuvant privit, fara sa fie auzit,
care acum capata culoare...
Pustiului ne redau nenumite ruine,
ca si cum n-am fi parasit niciodata aceasta esenta fara chip.
Instabilitate, dorinta, apropiere...
O noua nastere ne face sa ne intoarcem
si ne aminteste urletul tacerilor noastre.
Nemurirea nu mai stie unde sa se ascunda.
O privire de copil, care nu mai stie unde se gaseste
intr-un pustiu care isi intelege absenta...
in abisul fara margini, fiecare chip isi va gasi locul.
O noua nastere ne face sa ne intoarcem
si ne aminteste unde duc tacerile noastre.
OMUL-INGER
O rana in aripa stanga
Ma tine captiv pe Pamant.
In zbor, m-am lovit de o stanca
Si-astept dimineata, plangand.
Voisem a fi printre oameni,
Sa-nvat sa iubesc si sa rad,
Sa adun din culorile lumii,
Ca apoi sa le tes intr-un gand,
Ma imbat din lumina Luminii,
Splendoare cazuta din Soare,
Iar noaptea sa prind cornul Lunii,
Lunecand, impreuna, pe mare.
Nu e nimeni sa-mi vindece rana,
Ca apoi toate astea sa-ntample,
Desenate cu sange pe pana
Ce-mi coboara alene pe tample.
Ochii mei au albit neputinta
De zburare spre ceruri din nou,
Inspre somn ma-ngaduie fiinta
Si ma striga pe nume-n ecou.
Dimineata-i aici! si mirarea
M-a trezit, fara aripi, la viata.
Din oglinda-mi zambeste catarea
Unui inger, ce-n om se rasfata.
Suntem oameni si-n visele noastre
Vom fi ingerii noptii din noi,
Adormiti, vom zbura inspre astre,
Amintindu-ne drumu’-napoi.
INTALNESTE-MA
Ma imbrac intr-o umbra nevazuta de soare,
Ca sa prind vantu-n brate,
Luna-n cap sa-mi coboare,
Sa ma vezi fara ochi, cum miroase a mare,
Cum miroase si vara, adunata-n caldare.
Ne vom scrie pe urma amintiri ce-or sa fie,
Iar pe cele traite ti le las numai tie.
Corpul meu e-ntuneric,
Gandul meu e lumina.
Cad pasari albastre si se sting fara vina,
Cad si vorbe din nouri, care-s planse pe fata,
Se intorc inspre ceruri si apoi se rasfata.
Sa ma tragi inspre marea
Cea din valuri dospita,
Ca-i atat de frumoasa, ca se cere vorbita.
Intalneste-ma-n apa, intalneste-ma-n roua,
Intalneste-ma-n iarba care rade cand ploua!
Ia-ma, Soare, de mana si tu, Luna, pe umar!
Sa dansam printre stele,
Care ard fara numar.
Vom fi stele pe cer sau ploaia de vara,
Vom fi rosul din maci intr-un lan de secara,
Vom fi zambet de prunc in pantec de mama,
Ce se roaga de ingeri, sa le ceara pomana.
Rascolind in adancuri, mirosind a vapaie,
Vom fugi din orasul care-i cat o odaie.
Un simplu nod pe ata
Secretul diminetii m-aduce treaz la viata,
Soptindu-mi la ureche: „Nu te culca la loc!
Ramai in echilibru pe firul tau de ata!
A fi-ul tau de-acum nu-i parte dintr-un joc.”
Asa-mi sopteste gandul ce mintea-l gazduieste:
„Ai Soarele in tine. De ce sa-ti fie frica?”
Doar sa inchid un ochi si marea imi vorbeste
Si ma inalta-n mine, in lumea asta mica.
„Descalta-te de dogme si de-amintiri carunte!
Sunt doar al umbrei scancet, ’napoi sa te intoarca,
Sa nu-ti vezi stralucirea ce-o porti la tine-n frunte
Si albul infinit din suflet sa ti-l stoarca.
Iubirea-ti fie casa si zambetul – lumina,
Pe-al existentei drum sa nu te poticnesti!
Sunt rauri, mari si munti ce-n fata ta se-nchina
Si lumii-ntregi, in brate, sa i te daruiesti.
Acum inseamna Tot... si toate-s pentru tine.
Traieste-l si respira-l cu tot ce va veni!
Fiinta ta e locul unde-i Atat de Bine
Si drept ramai ca stanca, pana se va sfarsi.
Apoi vei fi din nou a Sursei bucurie.
Secretul diminetii te-aduce iar la viata
Si vei urla la inimi, ce inima ta stie,
Ca moartea nu-i decat un simplu nod pe ata.”
Memento
Coboara pe scara ce duce in tine
si cauta locul din care-ai venit!
Nu-i doar un vis – e drumul spre Sine
Prin ghearele Umbrei ce te-a impietrit.
In tine sunt toate ce-au trecut si vor fi,
Picatura de roua te-a iubit, ca sa doara.
Coborand mai adanc, vei vedea si vei sti
Cum din Soare te-ai smuls si-ai fost Tu, prima oara.
si apoi, gratios, ai venit pe Pamant,
Sa inveti sa iubesti drumul zilei spre seara,
Iar in noapte sa arzi, prin al tau legamant,
Intunericul alb, ca din trup sa-ti dispara.
Coboara pe scara ce duce-n Lumina!
Vei gasi inimi sparte de-ale vietilor valuri.
Printre lacrimi vei sti ca nu-i nimeni de vina
Si-ti vei smulge destinul, ce-i strivit intre maluri.
Pune-ti sabii si scuturi in caruta de gheata
Si inalta-ti privirea inspre Cel-Care-Esti,
Ca in lupta cu Umbra-ti, sa invingi dimineata
Si pe suflet sa-ti scrii mii si mii de povesti.
Sa inveti ca nu-i Soare mai puternic ca tine,
Tu esti Totul din toate care-au fost si-au sa vie,
Ca Iubirea ti-e mama ce in brate te tine
Si-un drum nou sa-ti croiesti, calarind pe vecie.
Esti Secunda si Spirit, care bat deopotriva
Cu a ceasului cheie atarnata de gat.
Ora ta-i cat o viata, ce din viata te striga,
Tu esti totul din toate care sunt pe Pamant.
Iar cand crezi c-ai ajuns in a lumii caldare
Si vezi umbrele Umbrei care-ti musca din mate,
Nu uita ca ai fost si vei fi cel mai tare
Dintre cei care dorm cu Lumina in brate.
Am selectat din frumoasa carte de poeme a cant-autorului Adrian Berinde, “DUMNEZEU RADE SINGUR”, publicata in 2017, la Editura Media Image.
_______________________________________________________________
Textul “La multi ani, Adrian Berinde!” este pregatit de Stefania Argeanu pentru Adrian Berinde.
Sursa text: Stefania Argeanu
Autor: Stefania Argeanu
Sursa foto: din arhiva personala a artistului Adrian Berinde
.
| |
|
|
|