| Ioana Maria Lupașcu: “Dacă ne este dat un anumit drum și ne facem vrednici de el, drumul se deschide” |  |
| (Muzică) |
| Din fiecare dialog cu pianista Ioana Maria Lupascu, ajung la mine stari, atitudini, emotii, ganduri si sentimente cu reflexii distincte. Chiar daca nucleul tematic de la care pornim si care se constituie in pretext al derularii unei impartasiri de viziuni despre universul existentei si bucuria muzicala, calatoreste deopotriva, pe multiple harti ale analizatorilor emotionali, chiar si atunci cand pare ca exploram si cartografiem, apeland la puterea cuvintelor, o singura zona, o singura harta, un singur teritoriu. |
Rezumat in cateva sintagme, interviul pe care l-am realizam impreuna cu Ioana Maria Lupascu, este despre descoperirea verbelor frumoase din devenirea noastra: a reusi, a depasi, a stapani, a transforma, a mangaia, a ramane smerit, a fi, in mod deplin, o inima generoasa, care iubeste neconditionat si transmite aceasta consistenta in gesturile de – o clipa, care, astfel, topesc bariere, distante, indepartari, conectandu-ne, intens, unii cu altii, pentru totdeauna. Si mai este, in acelasi timp, despre Oedip din Enescu, despre Enescu din Oedip, despre tine, spectatorule, cel din sala, care vei simti o emotie superioara celei cu care ai venit.
Conditia este sa participi / sa participati la spectacolul – conferinta de vinerea aceasta, 25 mai 2018, ora 19, la Ateneul iesean pentru o (re)intalnire cu “Enescu, pe intelesul tuturor”.
_______________________________________________________________
“Harul interpretului trebuie conectat, de fiecare data, la Dumnezeu, apoi, muzica trecand prin sufletul interpretului, trece mai departe, filtrata astfel, catre spectator. Astfel, cel din sala simte o emotie superioara celei cu care a venit. In ce il priveste pe Enescu, eu ii indulcesc mesajul, atunci cand este apasator, cu propriul meu aluat. Preiau eu din starea apasatoare si o dau ascultatorului mai luminoasa. Pentru fiecare data, cand fac asta cu Enescu sau cu altii, exista un pret, dar aceasta este menirea noastra, a celor care inteleg ca arta vindeca, descatuseaza blocaje, ridica emotia, inspira si poarta cu ea istoria intregii omeniri.”
Ioana Maria Lupascu, pianista
_______________________________________________________________
Stefania Argeanu: Este pentru prima oara cand esti cooptata intr-un concert-conferinta, alaturi de vocea pianului?
Ioana Maria Lupascu: Nu. Sunt in echipa lor din noiembrie 2017. De fapt, este proiectul lui Stefan Ignat, care m-a cooptat in acest proiect: “Oedipe pe intelesul tuturor” – respective “Enescu pe intelesul tuturor”. Am facut vreo 7-8 spectacole pana acum. Eeste foarte interesant. Imi place foarte mult, a fost o alta zona pentru mine si m-a provocat, este altceva fata de ce faceam eu, insa, cu fiecare spectacol, imi place din ce in ce mai mult!
Cum se modeleaza, cum isi gaseste identitatea, povestea, prezenta pianului tau, intr-o asemenea formula, variata, complexa, alcatuita din alte 3 prezente remarcabile: baritonul, soprana, vioara?
Cum ti se dezvaluie, acum, universul enescian? Vibratia carui mesaj/concept este mai aproape de inima ta?
E o poveste cu Enescu... In Romania, nu prea studiasem Enescu. Ajungand la Berman, imi spune prin al treilea an de studio: “... Tu esti romanca. Ar trebui sa canti Enescu. Canti Enescu?” Nu cantam. Mi-a dat sa invat, imediat, si sonata 1 si suita 1 si alte cateva piese. M-am acomodat greu cu universul complex enescian, dar mi-a si placut. Apoi, din nou, o perioada nu am mai cantat Enescu. Pana cand am reinceput, acum, datorita proiectului lui Stefan Ignat. Sonata a treia pentru pian si vioara, in caracter popular romanesc, care este pe cat de grea, pe atat de frumoasa, si a ajuns sa imi placa enorm de mult! Nu sunt multi pianisti care o canta, dar din ceea ce exista pe YouTube, interpretarea Mihaelei Ursuleasa este fantastica. Oedip a fost o mare provocare pentru mine! Nu eram familiarizata foarte bine cu opera, inainte de 2017. Interpretand acum, alaturi de Stefan, si ascultandu-l, pe el, vorbind, gasesc, cu fiecare noua aparitie, noi profunzimi si detalii de estetica muzicala aparte.
Dar trebuie sa iti mai spun ceva. incepand sa studiez Oedip... Gandul m-a trimis la ciudata poveste de viata si, mai ales, de dragoste, a lui Enescu. Patrunzand si insusindu-mi acest univers atat de amplu, n-am avut cum sa nu ma gandesc la importanta alegerii partenerului de viata. Nefericirea lui Enescu este evidenta, de asemenea, starea apasatoare, depresiva.
Echipa este frumoasa si bogata coloristic muzical. Eu sunt aceeasi. Si ma raportez diferit la fiecare si la fiecare stil, in parte, caci repertoriul abordat, desi doar de Enescu, apare diferit, fiecare lucrare avand stilistica sa specifica.
Dupa recitalul de la Muzeul Enescu, din luna mai a acestui an, cu acelasi proiect, am primit un compliment minunat de la domnul care inregistreaza toate concertele ce au loc acolo si, astfel, este extrem de familiarizat cu muzica lui Enescu. Mi-a spus: "Am ascultat multe interpretari, mai vechi, pe YouTube, dar pare ca dumneavoastra, tinerii, il intelegeti mai bine pe Enescu. Pare ca Enescu a compus pentru dumneavoastra." Cum sa primesc asemenea compliment? Cu smerenie, cum altfel?
Cat de contrastanta, de apropiata tocmai prin imbinarea contrariilor (aparente?) este atitudinea interioara de a-l intui, de a-l traduce, de a-l darui, celorlalti, pe Enescu, "pe intelesul tuturor"? Cum este indicat sa primeasca publicul aceasta sintagma, care constituie insusi titlul evenimentului din 25 mai, de la Ateneul iesean? Sub semnul caror reflexii, caror valente si perceptii?
Fiecare compozitor este daruit publicului prin filtrul personal. Fiecare avem har de la Dumnezeu, pentru a-l folosi acolo unde este nevoie sa ne implinim si sa indeplinim motivul venirii noastre in aceasta lume. Harul interpretului trebuie conectat, de fiecare data, la Dumnezeu, apoi, muzica trecand prin sufletul interpretului, trece mai departe, filtrata astfel, catre spectator. Astfel, cel din sala simte o emotie superioara celei cu care a venit. In ce il priveste pe Enescu, eu ii indulcesc mesajul, atunci cand este apasator, cu propriul meu aluat. Preiau eu din starea apasatoare si o dau ascultatorului mai luminoasa. Pentru fiecare data, cand fac asta cu Enescu sau cu altii, exista un pret, dar aceasta este menirea noastra, a celor care inteleg ca arta vindeca, descatuseaza blocaje, ridica emotia, inspira si poarta cu ea istoria intregii omeniri.
Publicul, in 25 mai, va descoperi trei diferite momente enesciene. Si il va (re)descoperi pe Enescu, in trei ipostaze diferite. In plus, va aprofunda mitul lui Oedip, mit de care multa lume vorbeste, insa putini il cunosc in detaliu. Frumuse?ea acestei parti a concertului este data de conceptul lui Stefan Ignat care povesteste, canta si joaca, precum un actor acest personaj.
_______________________________________________________________
“In inima, stiam ca voi reusi sa depasesc acest moment si ca voi stapani si transforma aceasta framantare intr-o mangaiere.”
Ioana Maria Lupascu, pianista
_______________________________________________________________
Cu permisiunea ta, vreau sa revin la ceea ce ai spus putin mai devreme. Citez: "Nefericirea lui Enescu este evidenta, de asemenea, starea apasatoare, depresiva." Cum ai gasit tu calea de a te apropia de aceste stari, care tin mai mult de partea de intunecime, umbrita din omul-artist si de a-i indulci, de a-i lumina mesajul care vine in intampinarea celorlalti? Cum ai gasit luminozitate intr-o etapa angoasanta din existenta enesciana? In ce a constat propriul tau demers, propriul tau parcurs de aprofundare si prelucrare a energiilor intalnite in profunzimea parcurgerii unei povesti de viata, urmand deopotriva calea sonora si pe cea a intelegerii cu generozitate launtrica?
In primele zile de studiu, cand imi insuseam lucrarea, angoasa m-a cuprins si pe mine, intrucat sentimentul care razbatea din muzica, pusese stapanire si pe mine, apoi, odata cu cunoasterea lucrarii, din ce in ce mai bine, si puterea de a conduce starea, a venit transformarea apasarii in tandrete, in emotie suava pentru un suflet framantat care poate, astfel, isi capata azi, linistea, cu fiecare interpret care isi pune lumina proprie, jertfa in preschimbarea tristetii catre dragoste.
Si cand spun acestea, vorbesc despre Oedip. Mai ales.
Lumina se vede cel mai bine din intuneric?
Nu neaparat. Dar, in intuneric, ardoarea cu care iti doresti lumina este mistuitoare. Nevoia de lumina este imediata, in intuneric. Lumina autentica este una singura si nu este artificiala si nici nu palpaie, este lumina lui Dumnezeu.
Prin intuneric ne putem referi si la acele cautari ale propriului sine, care isi doreste sa experimenteze un anumit rol social, profesional, dar la care nu accede, la poarta caruia, uneori, fie a tot insistat, iar, alteori, s-a desprins cu o detasare acerba?
Nu. Prin intuneric ma refer la absenta luminii, la cadere, la pierderea drumului drept, la starile negative de depresie, nepasare, manie, etc, in opozitie cu cele mangaiate de lumina.
Prima saptamana a insusirii muzicii din Oedip a fost una lipsita de somn, caci din prima zi, opera mi-a furat somnul. Abia dupa ce am stapanit aceasta muzica, am putut reveni la viata mea.
Lumina apare chiar din opera, cand intorsatura moderna aduce omul mai puternic decat Destinul. Cum? Prin lacrimi si pocainta, el capata iertarea. Dimensiune, pe care, care nu o gasim in tragedia antica. Ea devine astfel apropiata crestinismului, prin conceptul pocain?ei, lacrimilor si, in sfarsit, a iertarii. Iertarea este divina, aduce cu sine lumina. Lumina vine de la prima lacrima de cain?a, de la primul gand spre pocainta.
Ai simtit, in aceasta etapa, despre care imi povestesti, o asa-zisa opozitie, data de vocile din doua tabere "adverse": pe de o parte, cea cerebrala, cognitiva, organizata, a creerului, iar pe de cealalta parte, cea a inimii? Ce-ti soptea una, ce-ti aducea cealalta?
In creier, se zbatea muzica, la pragul careia, eram prizoniera. In inima, stiam ca voi reusi sa depasesc acest moment si ca voi stapani si transforma aceasta framantare intr-o mangaiere.
_______________________________________________________________
“Intotdeauna avem nevoie de cineva, asa cum si altii au nevoie de noi. "In dar ai luat, in dar sa dai". Uneori, viata ni-i scoate in cale pe cei de care avem nevoie, dar nu mereu ii recunoastem.(…) Azi, pe mine, ma alina, ma inalta sau ma invata cineva. Maine, eu transmit, altcuiva, ceva din experienta mea. Suntem conectati unii cu altii. De unul singur, nu poti sa faci nimic.”
Ioana Maria Lupascu, pianista
_______________________________________________________________
Constientizarea starii de prizonierat in care te afli, ca fiinta, se iveste, se reactiveaza, mai ales atunci cand apare oglinda, situatia similara care trezeste alaturari, identificari, regasiri. Si o data cu aceste statii parcurse, exista si dorinta de a inainta, insa diferit, fata de procedeele anterioare, poate si pentru ca iti doresti un altfel de rezultat, benefic, sanatos pentru tine si devenirea ta, si vezi, mai intens si mai lucid, mai uman decat datile trecute ca nu este timp de pierdut. Cum sa facem selectia, sa decidem ceea ce conteaza cu adevarat pentru noi, ca oameni?
Simti. Intotdeauna simti, doar sa asculti glasul intuitiei. Dar, mai ales, sa te rogi. Face Dumnezeu selectia pentru tine si, stii, ca este, sigur cea potrivita. Eu am stiut, in acest caz, ca este un examen, pe care mi-am dorit foarte mult sa il trec. Cu cativa ani in urma, am picat acelasi tip de examen si mi-am dorit, de data aceasta, sa depasesc acest prag si sa trec la nivelul urmator. Bineinteles, ca tot Dumnezeu m-a ajutat, dar conteaza si atitudinea pe care am avut-o. Daca, la experienta de acum cativa ani, eram timorata, acum am stiut ca pot sa trec acest prag. Asa cum o repeta si Stefan Ignat, cu vocea lui intensa: “Cine este mai puternic decat Destinul? Omul este raspunsul.” Deci, este posibil.
In ce masura este esential sa ne desprindem de vocea multimii care, adesea, urla strident despre ceea ce renteaza, aduce profit, succes, ceea ce conteaza sa bifam in clipa x sau la varsta y si sa ne ascultam vocea eului, care cu toate ca-si cunoaste calea, nu inainteaza, sub aceste presiuni? Cum sa raspundem acestor provocari?
Exista spiritul de turma si exista cei care se trezesc. Asa va fi mereu. Alegerea consta in a decide de care parte vrei sa stai. Daca te simti bine in turma, cine se poate opune? Iar daca te-ai trezit, singur iti pui stavila si te opresti.
Cum sa ne gasim aliatii, adjuvantii in aceasta ecuatie, pentru ca, se stie, este mai motivant sa vaslesti in doi, decat de unul singur? Unde sa-l cautam, unde sa-l intalnim pe acel cineva, care sa rezoneze cu fiinta noastra, cu ceea ce simtim si cu menirea pe care o avem de indeplinit, la nivelul unei vibratii inalte?
Este simplu. Intotdeauna avem nevoie de cineva, asa cum si altii au nevoie de noi. "In dar ai luat, in dar sa dai". Uneori, viata ni-i scoate in cale pe cei de care avem nevoie, dar nu mereu ii recunoastem. Dar dorinta noastra curata face ca lucrurile sa se intample. "Adu-mi Doamne persoana care...." Este ruga care face sa se intample lucruri. Daca ne este dat un anumit drum si ne facem vrednici de el, drumul se deschide.
Ce inseamna, de fapt, o intalnire de destin, care sa te favorizeze atat pe tine, cat si pe celalalt?
Ce elemente o definesc, o aduc in prim-planul armoniei?
Destinul ne scoate in cale multe persoane, dar, uneori, anumite intalniri ne erau predestinate inca de la inceput, pentru ca aduc cu ele lectii de invatat sau lucruri ce trebuiesc infaptuite impreuna. Traind frumos si pe cat posibil curat, incercand sa mergi pe calea data tie, vei intalni pe drum oamenii cu care trebuie sa te intalnesti. Functioneaza in ambele sensuri. Azi, pe mine, ma alina, ma inalta sau ma invata cineva. Maine, eu transmit, altcuiva, ceva din experienta mea. Suntem conectati unii cu altii. De unul singur, nu poti sa faci nimic.
_______________________________________________________________
“Nu facem arta pentru noi, ci pentru ceilalti. Cum vrem sa ii atingem? Noi ne implinim, in masura in care implinim destinul de artist, de vindecator prin arta.”
Ioana Maria Lupascu, pianista
_______________________________________________________________
Cuvantul / expresia care l-ar descrie cel mai bine pe Enescu, in viziunea ta, este:
Mereu cautand... Pentru ca el a compus in multe stiluri. Daca, de obicei, compozitorii au un stil bine definit, Enescu a simtit sa exprime muzica sa in modalitati diferite, influentat fie de romantismul tarziu, sau de neo clasic, neo baroc, impresionism, atonalism si tot asa. Deja, o bogatie stilistica rar intalnita!
Ce texturi, ce infiripari se tes intre glasul muzicii si cel al credintei, al spiritualitatii?
Sunt strans unite. Muzica vine de la Dumnezeu, harul vine de la Dumnezeu, muzica il exprima pe Dumnezeu. Cea adevarata. In cer, ingerii ii canta lui Dumnezeu, noi o facem pe pamant. Arta, fara spiritualitate, este o facatura, este goala, lipsita de con?inut. si nici nu ajunge sa te emotioneze cu nimic. Este degeaba.
Nu facem arta pentru noi, ci pentru ceilalti. Cum vrem sa ii atingem? Noi ne implinim, in masura in care implinim destinul de artist, de vindecator prin arta. Si, fiind un drum vocational, artistul nu are liniste fara implinirea in arta.
_______________________________________________________________ Dialogul cu pianista Ioana Maria Lupascu a fost pregatit de Stefania Argeanu, pentru Ceasca de Cultura.
Sursa text: Stefania Argeanu
Autor: Stefania Argeanu
Sursa foto: din arhiva personala a Ioanei M. Lupascu
.
| |
|
|
|