| David Lapadat: “În jazz, ca în orice artă înaltă, nu este de ajuns să fii înzestrat cu talent și capacitate de muncă imensă, ci trebuie să ai un simț aparte al vieții și o știință a muzicii, să înțelegi, până în cele mai mici amănunte, muzica și misi |  |
| (Muzică) |
| Un text este ca un cantec, cu un ritm, o melodicitate interna. Muzica este un fenomen puternic, adus la viata de necesitatea de a darui, de a impartasi, de a transmite, din prea-plinul unei viziuni, unei emotii, unui sentiment, unei culori, din fagurii unei dimineti ori din gesturile care se rasfata in purtarile, unduirile creaturilor terestre. |
Un cantec iti poate schimba starea de spirit sau iti poate darui o amintire, poate crea o memorie in miezul celei deja existente. Un cantec iti poate schimba intreaga viata.
Sa ne orientam, fie si pentru cateva clipe, cu rabdare, atentie, concentrare, la muzica pe care o fac valurile, rostogolindu-se pe plaja, la concertul matinal al alternarilor tresarinde ale genelor de lumina care anunta ivirea zorilor, la trepidatiile amiezilor luminoase de vara, la zumzaitul licuricilor, in plina noapte, la licaririle alb-zglobii ale fulgilor de nea, in toiul dansului iernii… Ceva se aude, este auzit si simtit. Si cum “<<a simti>> e un verb emotiv, care te uneste cu cine te simte” (conform acceptiei Aldei Merini), si scrierea inseamna muzica, iar in egala masura, scriitorul este un muzician, un artist, poate si pentru ca, texturile cuvintelor investigate, cercetate, cu migala, folosesc imprimeurile limbii, ceea ce declanseaza vibratii intense, specifice, diverse.
In timpii launtrici ai scrisului, in laboratorul de fabricare, de faurire, a vorbelor, de ajungere la starea de tangibil, de trecere prin stadiile emotie-gand-idee-manifestare palpabila, muzica este personajul principal. Se cere un anumit profil, un anumit format, o matrice ALTFEL, toate aceste configuratii de a simti si, ulterior, de a traduce simtirea, fiind inzestrate cu abilitatea de a asculta vibratiile primite si de a le reda, exact in forma in care ele se arata, intact(e), firesti, umane. De la astfel de ganduri, am trasat incipitul dialogului cu artistul David Lapadat.
_______________________________________________________________
Pentru mine, fiecare poezie este muzica si, in orice
tip de muzica profunda, sta ascunsa poezia, asteptand sa fie descoperita.
DAVID LAPADAT, cantautor
_______________________________________________________________
Versurile poemelor sale, transpuse in muzica, redau dialogurile simetrice, armonioase, dintre vocea muzicala si vocea poetica, din a caror imbratisare se contureaza liniile fine ale dorurilor, intelesurilor, emotiilor si calatoriilor cu destinatii introspective, reflexive, creative, ce se intorc mereu in geografia miezului fiintei. O invitatie la visare, senin, bucuria receptarii linistii. Invitatul meu, la o prima Ceasca de Cultura, este cantautorul David Lapadat. Din biografia-i cu esentiale accente enciclopedice, merita a fi consemnate urmatoarele elemente:
* A urcat, pentru prima oara, pe scena, in 2010, in cadrul Festivalului de Muzica “Folk fara varsta”, inspirat fiind de viata si muzica lui Johnny Cash, ecranizate in filmul “Walk the line”, film care va pune bazele deciziei sale definitive de a alege cariera in muzica.
* Anul 2013 reda o borna generoasa, ce sta sub semnul admiterii la Universitatea Nationala de Muzica din Bucuresti, sectia Compozitie, si la Facultatea de Istorie, specializarea Relatii Internationale si Studii Europene. Sub bagheta benefica a aceluiasi 2013, pasionat de artele spectacolului, David Lapadat infiinteaza trupele de jazz-rock-pop, D-Essentials si David’s Pack.
* In 2015, lanseaza albumul de debut, intitulat: “Goodbye till we meet again”, impreuna cu casa de discuri A & A RECORDS.
* In 2016, “Believe”, prima carte de poezii ce-i poarta semnatura, este publicata si aduce, cu sine, un concept novator de arta poetica, care invita la un itinerar pe taramul arhetipurilor sufletesti. In acelasi an, este admis in cadrul Universitatii bucurestene, la studiile masterale “Istoria si Practica Relatiilor Internationale”, iar
* in 2017, continua studiile superioare in domeniul muzical, fiind admis la masterat, sectia Jazz si culturi muzicale pop. Totodata, procesul de creatie isi urmeaza parcursul firesc, prelungindu-si devenirile, o data cu lansarea, de catre propria casa de productie, si a celui de-al doilea album, denumit “People need to cry”, ce constituie alter-ego-ul unui roman de dragoste, surprins in zece capitole cantabile: Away, As we break up, I could learn to love you, Just kiss me, People need to cry, Would you understand, Empty spaces, Love me just the way i am, Wintertime love si You are saying goodbye.
Recomand universul sonor faurit de David Lapadat: iridescent, autentic, tonic calator al statiilor propriului sine, creativ, in armonie cu starile de spirit profund umane, pe care reuseste sa le transmita, cu har, la cote infinite, implinind, astfel, destinatia ideala: inima ascultatorului. Si daca, ziua in care ni se transmite acel "I love you!", cu toata inima, devine, instant, o zi generatoare de particulele unei luminozitati sonore aparte, primul meu dar muzical, pe care aleg sa-i impartasesc cu dvs., exact asa se numeste. Va invit sa descoperiti muzica si versurile ce poarta semnatura artistului David Lapadat: veti fi placut surprinsi, doar atat va mai spun, din taramurile ingaduitoare ale unei introduceri care s-a cerut a fi densa!
_______________________________________________________________
“Chiar daca, in momentul de fata, cultura pop pare ca este epuizata, ca muzica se copiaza pe ea insasi, fiind, pe alocuri, redundanta, pop-ul, inca, mai are multe de spus, mai sunt, inca, multi muzicieni sau poeti, care isi vor face punctul de vedere auzit, contribuind la imbogatirea acestei culturi.”
_______________________________________________________________
Stefania Argeanu: Cine este muzica, in existenta ta? Dar scrisul?
David Lapadat: Imaginati-va o moneda ce se invarte fara oprire, pe o parte sta scris poet, iar pe cealalta parte, muzician. Eu sunt precum acea moneda, iar, pentru mine, fiecare poezie este muzica si, in orice tip de muzica profunda, sta ascunsa poezia, asteptand sa fie descoperita.
Cum ti se dezvaluie jazz-ul si culturile muzicale pop?
Cultura pop nu inceteaza, niciodata, sa ma surprinda. Muzica pop, care a reusit sa se strecoare in locul lasat liber, la inceputului secolului XX, de modernism si avangarda, care si-a continuat drumul printre razboaiele, revoltele si suferintele secolului trecut, care are, asadar, o varsta frageda, in jur de 100 de ani, a concentrat, in jurul ei, o densitate de talente si personalitati, nemaintalnita in istoria muzicii si, continua, si, astazi, sa uimeasca. Chiar daca, in momentul de fata, cultura pop pare ca este epuizata, ca muzica se copiaza pe ea insasi, fiind, pe alocuri, redundanta, pop-ul inca mai are multe de spus, mai sunt, inca, multi muzicieni sau poeti, care isi vor face punctul de vedere auzit, contribuind la imbogatirea acestei culturi. Cred ca, odata cu inceputul celui de-al doilea deceniu al acestui secol, muzicienii, poetii, marii producatori vor trebui sa inceteze, insa, sa se mai uite in trecut sau sa mearga pe asa-zisele retete de succes, sa inlocuiasca comercialul cu originalitatea/ autenticitatea. Cu alte cuvinte, sa priveasca spre viitor, un viitor in care sa se demonstreze ca nu degeaba pop-ul este insotit de cuvantul cultura, in frumoasa sintagma, cultura pop.
Cand rostesti cuvantul "jazz", cand asculti acest gen muzical sau atunci cand il interpretezi, ce mesaj simti ca ajunge la tine?
Cand spun jazz, nu pot sa nu ma gandesc la blues. Si ca orice gen muzical, care s-a nascut din frumusetea si suferinta blues-ului, jazzu-ul nu poate fi decat incantator, mai ales atunci cand ajunge pe mana unor mari muzicieni. Nu pot sa nu ma inclin in fata elegantei etalate de Frank Sinatra, Dean Martin sau Nat King Cole, in fata fortei incredibile cu care isi transmit bucuria sau suferinta Ella Fitzgerald, Louis Armstrong sau Aretha Franklin, nu pot sa nu admir ritmicitatea extraordinara a lui Gene Krupa, rafinamentul unor bandleaderi ca Duke Ellington, Count Basie, Tommy Dorsey sau Glenn Miller, virtuositatea unor muzicieni ca Miles Davis, Charlie Parker, John Coltrane sau Art Tatum. In jazz, ca in orice arta inalta, nu este de ajuns sa fii inzestrat cu talent si capacitate de munca imensa, ci trebuie sa ai un simt aparte al vietii si o stiinta a muzicii, sa intelegi pana in cele mai mici amanunte muzica si misiunea ei pe pamant. Pentru mine, jazz-ul a fost o adevarata scoala, iar incercarea mea si a trupei mele, de a ne apropia de acesti mari maestrii, mi-a oferit o ocazie rara: sa patrund in profunzimile muzicii si ale interpretarii scenice, deopotriva.
______________________________________________________________
“Perioada anilor 50’-60’ este un moment de cotitura in istoria muzicii pop, este un moment in care istoria politica si sociala se intalneste cu istoria muzicii, un moment in care muzica intalneste poezia, prin Ginsberg, Dylan sau Jim Morrison, un moment in care muzica se identifica cu idealurile de pace si libertate, cu idealurile unei intregi generatii de tineri.”
_______________________________________________________________
De ce "People need to cry"? - ma refer atat la semnificatia titlului melodiei tale, a albumului în sine, lansat de curand (alaturi de volumul de poeme “To Love & To Last”), cat si la acest aspect: Este plansul un resort... al eliberarii si o cale de a dobandi zambetul deplin ce ne asteapta? Cum privesti acest demers launtric?
Albumul <<People Need To Cry este un "roman" de dragoste in 10 capitole-cantece. Meandrele iubirii se desfasoara intre "Away", primul capitol, in care speranta in recuperarea dragostei ramane suspendata si "You are saying goodbye", ultimul capitol, in care teza devine antiteza, in care adevarul devine minciuna, lumina zilei se transforma in întuneric, certitudinile se estompeaza, confuzia marcheaza precaritatea amagitoare a sentimentelor. Traversarea "purgatoriului" dragostei neîmplinite reprezinta un traseu, o geografie a sufletului, un spatiu vidat ("Empty spaces") in care succesiunea anotimpurilor e o iluzie si brutalul refuz al primaverii face ca iarna sa devina o certitudine, înghetul afectiv atingand apogeul in "Wintertime love". Visurile frumoase se transforma intr-un cosmar, introspectiile devin strigate fara ecou in "Would you understand", in " Love me just the way I am", iar absenta dragostei, acest flagel al modernitatii si al postmodernitatii, mobilizeaza un cataclism al sentimentelor in "As we break up" si celebreaza suferinta, acest catalizator al purificarii, in "People need to cry".
Muzica este purtatoare unui mesaj si a unei istorii. Si cand spun ca muzica este purtatoarea unei istorii, ma gandesc la o dubla ipostaziere: si, anume, pe de o parte, la cea datata, cronologica, pe care o (re)gasim in cartile de specialitate, iar, pe de alta parte, la cea personala, la mecanismele personalizate ale fiecaruia dintre noi, de a traduce propriile istorii fiintiale. In ce maniera ti se releva, tie, tripla imbratisare: muzica - mesaj - istorie?
Mesajul va fi intotdeauna legat de istorie, de epoca in care muzicienii (si muzica) s-au nascut. Marile capodopere, insa, transcend aceasta bariera a timpului, valoarea lor intrinseca oferind ocazia ascultatorului sa ataseze, muzicii, propriile valori, trairi, sentimente profunde, sau, poate, marea arta cuprinde, deja, inauntrul sau, aceste valori care sparg granitele istoriei, devenind universala, indiferent de contextul epocii sau al standardelor estetice.
La ce elemente/simboluri, mituri, arhetipuri, te trimite, pe tine, istoria muzicii?
Chiar daca muzica, de-a lungul istoriei, a avut mereu teme, genuri sau forme diferite, uneori chiar rolul muzicianului, in societate, fiind altul de la o epoca la alta, eu cred ca simbolurile universale s-au pastrat, indiferent de momentul pe care l-am putea alege din istoria muzicii. Misterul mortii, geneza, dragostea, suferinta, perfectiunea sau nemurirea sunt valori eterne, ce pot fi cuantificate in simboluri cu o extraordinara putere de evocare, de tulburare a constiintei, de salt calitativ, proiectandu-ne intr-un univers sonor complex, al artei sunetelor, al participarii totale la actul artististic, ca in Recviemul lui Mozart sau cantul Gregorian.
Daca ar fi sa extragi, din acest grafic al cronologiilor, o singura fasie istorica, care a continut si muzica, intr-un fel si intr-un sens aparte, de fuziune, de invitare la introspectie si, totodata, de evolutie, de constientizare a propriului sine, a identitatii, de declansare sporita a interesului pentru cultivarea spiritului, ce ai alege, ce poveste ai impartasi de aici?
Sunt, fara indoiala, momente remarcabile in istoria muzicii si ar fi foarte greu sa aleg doar o mica fasie din acest trecut vast, asa ca, voi ramane in sfera culturilor muzicale pop, si voi alege perioada anilor 50’-60’. Acesta perioada coincide cu aparitia rock’n’roll-ului si a rock-ului, cu aparitia starului rock, o data cu Elvis Presley, cu Invazia trupelor britanice in America: The Beatles ( Beatlemania), The Rolling Stones, The Animals, cu Generatia Beat si Tinerii Furiosi, cu miscarile sociale puternice din SUA. Toate acestea s-au intamplat in decursul unei perioade foarte scurte (aproape doua decenii), dar este un moment de cotitura in istoria muzicii pop, este un moment in care istoria politica si sociala se intalneste cu istoria muzicii, un moment in care muzica intalneste poezia (prin Ginsberg, Dylan sau Jim Morrison), un moment in care muzica se identifica cu idealurile de pace si libertate, cu idealurile unei intregi generatii de tineri, cu alte cuvinte, un moment unic. Perioada anilor 50’-60’ a fost importanta nu doar din punct de vedere al valorii muzicii si a muzicienilor din epoca, ci si datorita contributiei sale la evolutia muzicii pop si rock, pana in momentul de fata.
Ce conotatii (reflexii) dobandesc arta, creatia, co-creatia, pe masura ce calatoresc prin filtrul tau de cognitii si afecte?
Pentru a raspunde la aceasta intrebare, voi parafraza o replica celebra din filmul Dead Poets Society: noi nu ascultam muzica sau citim poezii pentru a face timpul sa treaca, noi ascultam muzica si citim poezii, pentru ca facem parte din rasa umana, iar umanitatea este insufletita de frumusete si pasiune. Muzica, poezia, arta si dragostea fac viata sa merite a fi traita.
______________________________________________________________
“M-am implicat (si, ma implic, in continuare) in tot ceea ce inseamna realizarea unui cantec, album, volum de poezii sau spectacol. Procesul de inregistrare, orchestratia, grafica unui album sau coperta unei carti, afisul unui concert, piesele dintr-un spectacol, ordinea cantecelor de pe un C.D., modul in care se promoveaza un eveniment, nimic nu trebuie sa fie lasat la voia intamplarii, pentru ca procesul de creatie continua si prin aceste aspecte, care, poate, par mai putin importante pentru un artist.”
_______________________________________________________________
Cand, cum ai descoperit ca rezonezi, intru totul, cu palierul artelor spectacolului : si aici ma refer, indeosebi, la muzica si la beletristica?
Inca de la debutul meu din 2010, am simtit legatura extraordinara pe care un artist o poate avea cu publicul sau, dar adevaratul test a fost in 2013, atunci cand impreuna cu trupa mea, David’s Pack, am propus publicului din Bucuresti un spectacol complet de Music, Poetry & Performance, cu melodii pop-rock, blues si folk, compuse de mine si cu interpretari ale poeziilor lui Jim Morrison si Charles Bukowski, pe muzica special creata de mine si colegii mei, pentru acel eveniment. Primul spectacol, de acest gen, s-a intitulat “Inainte ca muzica sa moara” si dupa succesul premierei din noiembrie 2013, am realizat ca muzica, poezia si performance-ul, trebuie sa ramana nedespartite si in spectacolele live.
Ce etape ale devenirii, ale cunoasterii simti ca le-ai asimilat, ca le-ai depasit?
Din acest punct de vedere, cred ca un lucru important, poate cel mai important, a fost faptul ca m-am implicat (si ma implic in continuare) in tot ceea ce inseamna realizarea unui cantec, album, volum de poezii sau spectacol. Procesul de inregistrare, orchestratia, grafica unui album sau coperta unei carti, afisul unui concert, piesele dintr-un spectacol, ordinea cantecelor de pe un C.D., modul in care se promoveaza un eveniment, nimic nu trebuie sa fie lasat la voia intamplarii, pentru ca procesul de creatie continua si prin aceste aspecte, care, poate, par mai putin importante pentru un artist. Asadar, am ales sa ma implic in tot acest proces, avand, desigur, in acelasi timp, alaturi de mine, oameni de mare valoare, avand marea placere de a colabora cu ei si carora le multumesc.
Esti multiplu-implicat in ceea ce-mi place sa numesc palierele cunoasterii si cautarii sinelui prin arta, prin aducerea, in fata liniei de dialog, a unor domenii care se intrepatrund favorabil, care se prelungesc benefic, sub semnul vocii si a scriiturii tale. Cum faci astfel incat sa ai acces la acea stare de simtire profunda, superioara, care favorizeaza calatoria totala prin valentele cuvantului imbratisat intre aripile poemelor si ale logosului melodios, sonor, armonios incadrat in portativ?
Creatia, pentru mine, este un proces complicat si inexplicabil de acumulari tectonice, de lava sub presiune, care explodeaza, fara sa fie, in prealabil, depistata de propriul meu seismograf sufletesc si… „dezastrul“, care urmeaza, se cuantifica in versuri, note muzicale, beat-uri si… evident si multa cenusa. Asa cum spunea Sfantul Agustin, despre timp, la intrebarea ce este timpul? Daca nu ma intreaba nimeni, stiu. Daca ma intreaba, atunci, nu stiu.
_______________________________________________________________
“Procesul de creatie este precum un vis. Si, ca in orice vis, nu mai exista timp, astfel procesul prin care sunt create cantecele si poeziile este, de fapt, unul atemporal.”
_______________________________________________________________
Se spune ca artistul are nevoie de timp pentru a se regasi si, in acest sens, alege sa se insingureze pentru a plasmui, pentru a scrie, pentru a compune. Cand spun "sa se insingureze" ma refer la tihna, la acel timp de calitate, intact, petrecut doar cu sine, departe de vocile stridente si suprapuse ale Orasului, ale celorlalti. In ceea ce te priveste, ce formula are aceasta ecuatie? Contine si o serie de tabieturi?
Dupa cum am afirmat si mai sus, creatia, pentru mine, este un proces complicat si inexplicabil, nu cred ca se pune problema unor tabieturi. Am scris cantece si poezii in contexte si ipostaze foarte diferite, intr-o pauza de tigara pe balcon, in trafic, in masina, sau chiar intr-o dimineata, in timp ce ma grabeam spre cursuri. Inspiratia poate veni in cele mai inedite momente, si, atunci, prefer sa ma opresc din ceea ce fac si sa o las sa ma cuprinda, pentru ca daca o lasi sa plece, se poate sa pierzi un cantec, o poezie si de ce nu, uneori un volum intreg.
Timpul este vital in asimilarea unor continuturi, momente, situatii, dileme, solutii, secvente, fractiuni de secunda. Ce texturi au dialogurile care se tes intre tine si timpii tai muzicali, timpii tai poetici?
Procesul de creatie este precum un vis. Si ca in orice vis, nu mai exista timp, astfel procesul prin care sunt create cantecele si poeziile este, de fapt, unul atemporal. Asadar, in orice dialog intre mine si timpii poetici sau muzicali, eu voi fi, la trezirea din vis, in rolul de cititor sau ascultator.
Iti propun sa te gandesti la cate o recomandare de carte, de film si, bineinteles, si la una muzicala, pe care sa le impartasesti cititorilor Cestii Culturale.
Consider ca The Tree of Life, in regia lui Terrence Malick, este un film care merita vazut. In ceea ce priveste recomandarea de carte, nu ma voi putea limita doar la una, asa ca voi propune 4 titluri, care m-au impresionat profund: “Lumina in August” - William Faulkner, “Orb Prin Gaza” - Aldous Huxley, “Demonii” - F.M. Dostoievski si “Pastorala Americana” - Philip Roth. In ceea ce priveste recomandarea muzicala, o sa ma limitez doar la perioada mai recenta si o sa propun doua albume care merita ascultate integral: You Want it Darker - Leonard Cohen si Skeleton Tree - Nick Cave.
Un concert memorabil, la care ai participat, este: Concertul Nick Cave and The Bad Seeds, din Bucuresti, 19 iunie 2018.
_______________________________________________________________
“Domnul professor Florin Irimia iubea muzica, iubea oamenii, dadea dovada de o bunatate iesita din comun si avea o capacitate extraordinara: de a te face sa ai incredere in tine.” ______________________________________________________________
A existat o intalnire cu un artist indragit de tine, care ti-a ramas aproape de suflet si de retina memoriei launtrice? Crezi in astfel de intalniri, cu impact, de impact, care iti dau mana si iti indruma energiile, exact atunci cand a(vea)i nevoie?
Cu siguranta, a existat. In primul an de facultate, l-am intalnit si am avut bucuria sa imi fie si profesor, pe Maestrul Valentin Gruescu, avand onoarea sa cant sub bagheta sa, in concertele pe care le-am sustinut impreuna cu colegii mei din corul Juventus Academica. Am invatat, de la Maestrul Gruescu, ce inseamna daruirea, dragostea fata de muzica si menirea de a fi artist. Cred in intalniri deosebite si cred ca artistii, care au avut parte de astfel de intalniri, sunt, intr-adevar, cei mai norocosi.
Cine sunt artistii tai preferati, David Lapadat?
Care sunt criteriile, cu rol hotarator, in infaptuirea acestor preferinte?
Artistii mei preferati sunt Leonard Cohen, Elvis Presley, Johnny Cash, The Doors si Nick Cave. Am crescut ascultand Leonard Cohen si Elvis, intalnirea cu Johnny Cash m-a facut sa realizez ca trebuie sa urmez o cariera in muzica, The Doors si, mai ales, Jim Morrison, mi-au dezvaluit misterul care invaluie muzica si poezia, iar Nick Cave este un poet- muzician aparte, unul dintre marii artisti contemporani.
Ce conexiuni, semne, insemne si semnificatii se stabilesc, in viziunea ta, intre muzica si istorie?
Sau, poate, ar trebui sa spun, intre istorie si muzica? Consideri ca are vreo relevanta ordinea in care le situam pe cele doua?
Altfel spus, a fost muzica, inainte de a fi istoria? sau
A fost istoria, inainte de a fi muzica?
Tind sa cred ca muzica a existat dintotdeauna si putem vorbi, aici, de muzica galaxiilor sau muzica stelelor. Istoria si muzica s-au influentat, reciproc, de-a lungul mileniilor si, pe masura ce ne apropiem de zilele noastre, aceasta influenta, a marilor muzicieni si a marilor opere muzicale asupra istoriei, este din ce in ce mai pregnanta. Cred, de asemenea, ca istoria si muzica sunt doua domenii foarte interesante, doua cai (ce nu se exclud una pe cealalta) prin care putem patrunde misterele lumii.
Un profesor (in sensul de mentor, de formator, de indrumator de energii) cu un rol aparte in existenta ta, a fost:
… Domnul profesor Florin Irimia, care, din pacate, nu mai este printre noi, dar care continua sa fie, pentru mine, un adevarat mentor. Domnul profesor Irimia iubea muzica, iubea oamenii, dadea dovada de o bunatate iesita din comun si avea o capacitate extraordinara de a te face sa ai incredere in tine. Am avut parte de un noroc imens sa il intalnesc pe domnul Irimia, la inceputul carierei mele, sa asimilez si sa duc, mai departe, tot ceea ce el m-a invatat. Intalnirea cu domnul profesor Florin Irimia, alaturi de intalnirea cu Maestrul Valentin Gruescu, au insemnat enorm in devenirea mea ca artist.
Ce te inspira, ce te motiveaza sa continui drumetia pe acest palier artistic, oferindu-ti mostre veritabile de energie, pe termen indelungat?
Voi raspunde la aceasta ultima intrebare cu un fragment din poezia “Go all the way” de Charles Bukowski:
“if you’re going to try, go all the
way.
otherwise, don’t even start.
if you’re going to try, go all the
way.
this could mean losing girlfriends,
wives, relatives, jobs and
maybe your mind.
if you’re going to try,
go all the way.
there is no other feeling like
that.
you will be alone with the gods
and the nights will flame with
fire.
do it, do it, do it.
do it.
all the way
all the way.
you will ride life straight to
perfect laughter, it’s
the only good fight
there is.”
Interviul cu artistul David Lapadat este pregatit de Stefania Argeanu, pentru Ceasca de Cultura.
Sursa text: Stefania Argeanu
Autor: Stefania Argeanu
Sursa foto: din arhiva personala a lui David Lapadat
.
| |
|
|
|