E si cazul Valentinei Rusu-Ciobanu, plasticiana care s-a nascut, a locuit aproape jumatate de secol si isi minuieste penelul in trei tari diferite, neschimbindu-si niciodata locul de trai – orasul Chisinau, care in 1920, atunci cand artista a vazut lumina zilei facea parte din Romania Mare, cel care peste douazeci de ani urma sa fie unul dintre multele orase apartenente Imperiului Sovietic si care astazi este capitala Republicii Moldova.

Valentina Rusu-Ciobanu este exemplul prin care istoria a reusit sa ne demonstreze ca artistul adevarat isi poate continua cu aplomb drumul indiferent de cursele, ispitele si vitregiile ei, ba mai mult, cateodata se intampla sa lucreze si in favoarea omului de arta, daca acesta, pe langa talent si perseverenta are norocul de a fi discipolul si colegul unor personalitati precum Auguste Baillayre, Al. Plamadeala, Moisei Gamburg, Lazar Dubinovschi, Mihai Grecu, Ada Zevin, Alexei Cosmovici, Corneliu Baba, Kir Rodnin s.a., asa cum i s-a intamplat Valentinei Rusu-Ciobanu, care incepe sa studieze desenul in anul 1938 la Chisinau, in clasa lui Al. Plamadeala si le continua in cea a lui A. Baillayre, merge in toamna anului 1942 la Iasi, unde este studenta la Academia de Arte Frumoase in clasa profesorului Cosmovici si a lui Corneliu Baba si nevoita fiind sa revina la Chisinau, isi finiseaza studiile la Scoala de Arte ”Repin”, unde are profesori precum M. Gamburg, Al Climasevschi, istoricul de arta Kir Rodnin.

In timp ce multi dintre contemporanii sai se complac platind tribut regimului prin opera lor, Valentina Rusu-Ciobanu, prin stilu-i inconfundabil, perseverenta, precum si mijloace  inovatoare pentru spatialitatea si temporalitatea acelor vremuri reuseste sa devina o artista inconfundabila.

Tocmai cand tanara plasticiana urma sa-si ia avant in lumea artelor, in URSS „domneste” ”parintele popoarelor”, I. V. Stalin, iar dictatura se resimte in toate domeniile, cultura fiind poate segmentul cel mai sensibil. Pericole supreme in arta sunt considerate „reminiscentele burgheze”, „povara” acelui trecut, formalismul, pasivitatea in creatie, boala modernismului, impresionismul, aspecte de care este invinuita nu o data si V. Rusu-Ciobanu de „critici” care pretind, spre exemplu, ca in unul din tablourile sale aceasta „nu a reusit sa redea cultura inalta a muncii creatoare a tractoristilor”. Criticile si reticentele sunt in mod regulat prezente pana la caderea regimului, cu toate acestea, gratie unui stil propriu, a elaborarii unei noi poetici a imaginii, V. Rusu-Ciobanu reuseste sa se remarce inca de la inceputul creatiei sale, cand prin tehnica clarobscurului, pe care o adopta la elaborarea lucrarilor precum„Fata la fereastra”, „Fata cu margele”, „La joc” cand reuseste „sa prinda” caracterele modelelor si complexitatea acestora printr-un joc cromatic rafinat elaborat, prin tuse largi si, treptat, prin tehnica laviului.

Cliseele si principiile promovate de regim erau greu de infruntat, V. Rusu-Ciobanuizbuteste insa sa o faca, ba mai mult, vine cu o noua maniera a „artei naive”, maniera prin care sarja, grotescul, umorul, vin in replica modelelor impuse. Astfel, prin opere precum „Cana pe pervaz”, „Setea”, „Tinerete”, „Adam si Eva”, plasticiana reuseste sa dea conotatii enigmatice unor lucruri utilitare atat prin laconismul mijloacelor de exprimare a formelor viziunii naive, cat si prin schematizarea miscarilor, stilizarea formelor individuale si a excluderii detaliilor nesemnificative cedeaza locul grotescului. Apar astfel lucrari precum „Diogene”, „Robotii”, „Pisica si pestele” ca o reactie ludica la „importanta” si „seriozitatea” abordate de arta oficiala in anii’60. Limbajul grotesc apare si in portrete, portretistica fiind o piesa de rezistenta a Valentinei Rusu-Ciobanu la care autoarea nu renunta pe tot parcursul carierei sale. Remarcam in portrete masti care rad, personaje care o fac pe bufonii ( cum este portretul lui Emil Loteanu), eroi schitati in stilul artei naive (precum cel al lui Glebus Sainciu). Iar prin portretistica, plasticiana reuseste sa realizeze ceea ce, pe buna dreptate, criticul de arta Vladimir Bulat numeste „rezistenta prin portret”.

Tehnica fotorealismului si a intertextualitatii, exploatarea onirismului si a memoriei o caracterizeaza si ele pe V. Rusu-Ciobanu, astfel in tablouri precum „Prietenie”, „Imponderabilitate”, „Dupa o zi de munca” printr-o artificialitate voita si un simbolism deghizat are loc demitizarea mitologiei sovietice.

Procedeele iconografiei, cele cinematografice, tehnica tromp d’oeil, incursiunile in sfera oniricului, a subconstientului, tehnica vacuumului, cea a fovismului nu-i sunt nici ele necunoscute autoarei. Ba mai mult, artista le utilizeaza foarte reusit inlocuindu-le sau alternandu-le si gratie acestora, dar si celor enumerate mai sus reuseste  sa fie una dintre cele mai prolifice artiste basarabene, cu tablouri achizitionate de muzee si numeroase expozitii pe aproape toate continentele –  in Canada, Romania, Rusia, Polonia, Bulgaria, Siria, Irak etc. –  ultima dintre care are loc chiar in aceste zile  (intre 13 si 30 octombrie) la Chisinau, vizitatorii careia iesind de la sala „C. Brancusi”, unde are loc evenimentul  nu pot sa nu ramana cu impresia ca sunt niste mari privilegiati, care au avut ocazia sa intre in contact direct cu opera Valentinei Rusu-Ciobanu, dar si sa-i fie contemporani.