| Beethoven (și) în vremuri de restriște (II) |  |
| (Muzică) |
Printre titlurile pregatite de casa germana Deutsche Grammophon pentru aniversarea lui Ludwig van Beethoven de anul acesta, aparut pe 28 februarie, un album semnat de pianistul Maurizio Pollini, incluzand ultimele trei sonate pentru pian semnate de Titanul de la Bonn. Stiu, e posibil sa nu prea ne mai pese de muzica, de Beethoven, desi, intotdeauna in vremuri de restriste, cultura, muzica de buna calitate, in special, au fost surse de suport moral si indemn pentru a merge mai departe. |
Plus ca exemplul multora dintre marii creatori din istoria muzicii este unul relevant: cei mai multi au trait in vremuri cand molimele erau cotidianul, nu exceptia, cand speranta de viata era undeva pe la 40-50 ani, cand razboaiele, foametea, insecuritatea existentei erau realitatea crunta cu care se confruntau in fiecare zi. Plus dramele personale, cum a fost pentru Beethoven pierderea auzului. Prin comparatie, sarcina noastra de astazi e mai simpla: sa stam acasa, sa ne pazim pe noi si pe cei dragi, si, de ce nu, sa ascultam (si) Beethoven!
Recomand pentru aceste zile, in mod deosebit, albumul Beethoven semnat de Pollini, pe care-l puteti reasculta oricand pe site-ul proiectului Discurile anului 2020 http://www.romania-muzical.ro/info/discul-anului-2020/disc.htm?a=2588881&c=6341&g=2 de pe pagina Radio Romania Muzical. Pentru ca muzica in sine este una dintre cele mai inaltatoare scrise vreodata. Nu intimplator i se spune lui Beethoven Titanul de la Bonn. Pentru ca el nu doar ca a scris muzica pentru contemporanii lui, dar mai ales pentru aceia multi care i-au urmat. Mai ales ultimele sonate pentru pian, ca si ultimele cvartete de coarde, sunt laboratorul unei gandiri muzicale foarte complexe, care transcende inceputul secolului al XIX ca viziune componistica. E ca si cum urci cu greu un munte si te intrebi daca merita efortul; insa ajuns acolo sus, imaginea si maretia momentului te imbata, euforic.
Fiecare dintre noi putem sa simtim aceasta atingere a geniului, ascultand ultimele sonate pentru pian de Beethoven: opusurile 109, 110 si 111, scrise intre 1820 si 1823. Mai ales in interpretarea pianistului Maurizio Pollini, unul dintre marii muzicieni ai timpurilor noastre, care a implinit la inceputul lui 2020, 78 ani. Inregistrarile de pe acest disc au fost realizate in timpul unui recital live din septembrie 2019: Pollini avea 77 ani si pare de domeniul miracolului ca nimic nu sugereaza aceasta varsta inaintata, gandindu-ne numai ca provocarile tehnice ale sonatelor beethoveniene sunt mari.
Sigur, nu vorbim despre perfectiune, insa pana la urma, ce este perfectiunea in muzica? Cred ca emotia primeaza si nu poti sa nu fi emotionat de concentrarea interpretarii lui Pollini, de constructia discursului sau, de implicarea totala pe care o simti inclusiv prin micile mormaituri ale pianistului total cufundat in munca sa. Pollini a mai inregistrat aceste sonate, prima data, in urma cu 42 ani: acum, dupa o viata petrecuta pe scena, simtim maturitatea deplina, profesionalismul, si, cu atat mai de apreciat, reverenta facuta in fata compozitorului, modestia interpretului in fata unui creator genial.
Ultimele trei sonate pentru pian de Beethoven ies din tiparele genului, asa cum a existat el pana la Beethoven: constructiile sunt mai curand libere, numarul partilor este variabil. Beethoven, lasand deoparte oricare canoane, exprima adevarurile pe care le simtea: transcendenta devine o realitate, iar Pollini stie sa exprime foarte clar acest fapt. “Muzica este o revelatie mai inalta decat oricare intelepciune sau filosofie” spune Pollini, un adevar de care ne putem convinge mai ales in timpuri grele, ca acelea pe care le traim acum.
.
| |
|
|
|