| Acum niște ani |
| 23 decembrie 2024 |
|
|
|
| Ioana Maria Lupașcu: „Am simțit prezența lui Dumnezeu în viața mea, ca a unui tată, care m-a purtat pe palmă” |  | | (Muzică) | | Pornim in directia luminii calauzitoare, dialogul prezent, care invita la o aprofundata reflectie, cu Ioana Maria Lupascu, pianista, solist – concertista la Filarmonica “Paul Constantinescu”. Ploiesti. | „…De la mama am invatat sa comunic mereu cu Dumnezeu.
Povestea lui Valeriu Gafencu, Sfantul inchisorilor, are frumusetea trandafirilor albi. Omeneste nu era posibil sa rezisti.
Saint Saens prezinta in opera lui un mix de culori, si emotii, si stiluri. Pe de o parte, atras de baroc, de Haendel, pe de alta parte, cu o mare admiratie pentru Mendelssohn si Franz Liszt. In muzica lui, gasim toate aceste influente. Un romantic ce are culori neobaroce, cu virtuozitate bogata lisztiana, amestecata in polifonie. Muzica lui are complexitati si culori bogate.
Pacea inimii este cea mai importanta. Stie Dumnezeu momentul pentru toate…“
Ioana Maria Lupascu, pianista, solist – concertista la Filarmonica “Paul Constantinescu”, din Ploiesti
Stefania Argeanu: Care sunt beneficiile conectarii permanente cu universul credintei?
Ioana Maria Lupascu: Firescul. Este traiul omului firesc, natural, organic, conectat la sursa. Am fost nascuti sa fim asa si orice deviere ne aduce lipsa, nefericire, gol, depresie, neliniste. Vedem, uneori, oameni aparent fericiti care au foarte multe, dar neavand pe Dumnezeu, sunt intr- o permanenta cautare, lipsa. Pare ca le lipseste: un alt partener, un nou titlu, o noua masina, mereu le lipseste ceva. Dumnezeu este ceea ce le lipseste, de fapt.
La ce descoperiri esentiale ai acces, pe masura ce mentii dialogul cu Dumnezeu, Maica Domnului, sfintii - regasiti atat in icoane, in rugaciunile rostite in timpul slujbelor savarsite in Biserica, in citirea cartilor religioase?
La raspunsurile care macina pe fiecare din noi. Raspunsurile sunt simple si, adesea, evidente, dar noi cautam complicatii si facem ocolisuri acestui drum.
Care este modalitatea ta definitorie de a initia un dialog cu instanta divina? Sub semnul carei atmosfere? Ce percepi, la nivel launtric, dupa un astfel de moment tainic?
Rugaciunea. Nu este un ritual. Uneori este acasa, alteori pe drum, in sala de concert, in Biserica. Oriunde. De multe ori, vorbesc cu Dumnezeu la tot pasul si ma rog in toate cele ale zilei. Dumnezeu e si Tata, si prieten, este firesc sa ne adresam Lui mereu. Mama mea spunea asa:”Doamne, ajuta - ma sa termin treaba, ca sunt obosita”, “Doamne, iti multumesc ca m-ai ajutat sa si gatesc, sa si fac curat, sa ajut si fata si sa plec, la timp, la serviciu ", “Doamne, m - a rugat x sa il ajut in acel fel, ajuta- ma Doamne". De la ea am invatat sa comunic mereu cu Dumnezeu.
Care au fost cele mai ardente intrebari la care cautai raspunsuri si care, ulterior, te-au (re)directionat catre deslusirea, explorarea vietii sfintilor / literatura religioasa ?
Sensul vietii noastre, sensul mortii, viata de apoi, judecata, trecerea noastra, incercarile, obstacolele, ispitele, rostul si sensul diferitelor situatii din viata.
Odata cu moartea tatalui meu, brusca si dureroasa, a venit necesitatea de a intelege cum s-a intamplat asta si cum se intampla astfel de tragedii, in viata cuiva. Am citit, atunci, zeci si zeci de carti religioase. Acum gasim multe informatii si pe internet, atunci, in 2005, nu prea gaseam si eram o devoratoare de carti ortodoxe. Sunt si acum, insa acum internetul ne ajuta sa avem acces, mai repede, la raspunsuri.
Exista un timp al primirii raspunsurilor? Sunt ele cele asteptate? Cand au sosit raspunsurile?
Unele raspunsuri vin repede, altele mai greu. Cand esti pe cale, adesea un raspuns naste alte zece intrebari. Este timpul potrivit si randuit pentru fiece raspuns. Dumnezeu le randuieste pe toate sa vina la timpul potrivit. Toate ne sunt ingaduite, dar nu toate ne sunt de folos.
Ce se intampla in viata unui artist, o data ce se intalneste cu rugaciunea? Ce semnificatii a cumulat ea pentru tine, pe parcursul timpului? Au existat mai multe moduri de raportare la rugaciune? Ce reflexii raman in sufletul tau dupa momentul rugaciunii? In ce fel poate deveni rugaciunea un modus vivendi?
Prin practica deasa, devine modus vivendi.
In viata unui artist, ca in viata oricarui om, se produce naturalul, este firesc sa ne intalnim cu rugaciunea si sa o pastram, in viata noastra, zilnic.
Artistul este un canal de transmitere a emotiilor. Harul primit de artist este de la Domnul. Unind aceste doua idei rezolvam simplu ecuatia. Artistul trebuie sa duca mai departe rugaciunea, in arta lui, sa o transmita oamenilor.
De multe ori, in viata mea, rugaciunea a adus liniste, a implinit rugaminti fierbinti, sau m-a ajutat sa accept neimplinire, sa inteleg, poate, ca Dumnezeu are alt drum pentru mine si sa accept asta. M-a ajutat sa vad greseala si m-a intarit sa ma pot corecta. Multe se intampla din cauza noastra si, din mandrie, nu ne dam seama. Ne consideram perfecti, dar nu e asa. Prin greseli ne departam singuri de la drumul nostru frumos. Sa le spunem greseli, sa le spunem pacate…
Care sunt elementele cheie de care fiinta umana are nevoie pentru a face loc in propria-i viata practicarii religiei? Cum realizam trecerea de la teorie la practica? Este o trecere sau o imbinare? Cum stim ca am dizat echilibrat cele doua aspecte ale paradigmei ? Ce inseamna practica atunci cand vorbim despre religie, in acceptia ta?
Elementele, in viata fiecaruia, sunt diferite. Unii primesc educatia crestina din frageda pruncie, altii au brusc o luminare, altii o primesc prin prieteni sau soti, altora le sunt necesare momente de suferinta ca sa se apropie de Adevar. Practica, nu in acceptiunea mea, ci in felul firesc este: mersul la biserica, postul, rugaciunea zilnica, spovedania, participarea la Sf. Liturghie, impartasania. Nu cred ca un crestin este ortodox, de acasa de la el. Noi nu mai suntem Moise, sa vorbim direct cu Dumnezeu. Este o indrazneala si o neobrazare, o mandrie luciferica ratacitoare. Dumnezeu a lasat preotii ca intermediari, doar ei pot savarsi tainele pe care noi nu le putem face singuri. Cand iti este sete, mergi sa bei apa, nu? Nu astepti sa-ti picure Dumnezeu din cer. Asa si cu mersul la biserica.
Cauti un duhovnic sa iti placa, sunt atatia in ziua de azi. Multi spun: “… nu merg, ca preotul face nu stiu ce…”. Cum ar fi sa spui: “…am gasit un profesor, care nu-mi place si, de aceea, nu mai merg niciodata la scoala”. Sau “… un doctor s-a purtat nu stiu cum, nu mai cred in mersul la spital”, sau “…un vanzator s-a rastit la mine, inseamna ca tagma vanzatorilor e viciata si nu mai cumpar nimic, de nicaieri…” Sa fim seriosi!
Cum se scrie pentru tine, Ioana, povestea lui Valeriu Gafencu? Cine a fost Valeriu Gafencu, in viziunea ta?
Povestea lui Valeriu, Sfantul inchisorilor, are frumusetea trandafirilor albi. Ca povestea lui, toate povestile sfintilor mucenici torturati in inchisorile comuniste. Sunt povesti de groaza, de spini, de sange, de teroare, de crime cumplite, de torturi de neimaginat. Dar Dumnezeu a ingaduit, pentru ca, iata, neamul roman a castigat sfinti multi la care putem sa ne rugam. Rugaciunea lor este puternica si mijlocirea lor pentru acest popor este atat de utila, mai ales azi, cand totul e atat de rau. Faptul ca ei au rezistat acolo, este marturia prezentei Maicii Domnului a lui Dumnezeu printre noi. Omeneste nu era posibil sa rezisti. Eu am citit multe carti, marturii ale acestor orori. Indemn pe oricine sa cumpere “Intoarcerea la Hristos”, a lui Ioan Ianolide si “Imn pentru crucea purtata”, de Virgil Maxim.
O rugaciune preferata de tine, pe care ai rostit-o intr-o situatie-cheie si in urma careia ai simtit ca primesti raspunsul asteptat/ un semn care ti-a sporit credinta...
Au fost sute si mii de astfel de momente. De la lucruri mici, ca prinsul unui tren, pana la marile rugaciuni fierbinti pentru viata noastra sau a celor dragi, am simtit prezenta lui Dumnezeu in viata mea, ca a unui TATA care m-a purtat pe palma. Si cand am cazut din vina mea, a fost acolo sa ma ajute sa ma ridic. Asa se petrece in viata tuturor.
Poate ca des si usor de spus, pe langa Tatal Nostru, este rugaciunea inimii: “Doamne Iisuse Hristoase, miluieste - ma pe mine, pacatoasa. Sau cu variant:” Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, Fecioara Maria, miluieste - ma pe mine, pacatoasa.“
De la tine aflu, Ioana, ca 2021 este centenar Saint Saens.
Fiecare an de obicei aduce o mare sarbatoare. Este si centenar Astor Piazzolla, compozitor cantat mult de mine.
Ce este esential sa stim despre acest compozitor francez al epocii romantice, cunoscut indeosebi datorita operei sale de factura biblica, intitulata " Samson si Dalila"? De ce tocmai aceasta opera, din cele 12 ale sale, suscita si astazi o deosebita atentie?
Poate pentru muzica deosebita, dar poate si subiectul, care ne aduce atatea invataminte, ca orice poveste biblica. Saint Saens prezinta in opera lui un mix de culori, si emotii, si stiluri. Pe de o parte, atras de baroc, de Haendel, pe de alta parte, cu o mare admiratie pentru Mendelssohn si Franz Liszt. In muzica lui, gasim toate aceste influente. Un romantic ce are culori neobaroce, cu virtuozitate bogata lisztiana, amestecata in polifonie. Muzica lui are complexitati si culori bogate. Era si un om cu mult simt al umorului, lucru ce se transfera si in compozitii, de exemplu “Carnavalul Animalelor”.
De unde provine inspiratia artistica, Ioana? Care sunt adjuvantii ei, astfel incat de la gand sa ajunga fapt implinit, misiune indeplinita? Ce se poate face pentru a antrena/ a spori fazele de inspiratie, creativitate, ingenuitate?
Inspiratia vine de la Duhul Sfant. Ce se pare face? Antrenament cu binecuvantare :-). Antrenam inspiratia, luam binecuvantare de la duhovnic, postim, ne rugam la Dumnezeu, cerem Duhului Sfant sa ne fie alaturi, sa ne insufle inspiratia creatoare.
Tu si pianul, povestile lui, povestile tale, ale voastre... si desigur, scena: globul intreg, un infinit uman si celest care asteapta sa primeasca de la tine fagurii soarelui olfactiv pentru a se simti altfel, mai bine, mai ozonati, conectati cu propriul sine... Aceasta atmosfera ma duce cu gandul la ceea ce ar suna cam asa: tu si pianul sunteti purtatorii unor povesti... Cum ti se dezvaluie tie aceasta "activitate" care vine suplimentar celei de a interpreta la clapele pianului o lucrare muzicala? In ce masura este un continuum, o prelungire perpetua, o infuzie de stari si emotii vitale, de ambele parti ale scenei?
Muzica este o poveste spusa prin emotia sunetului. In fiecare interpretare, interpretul isi pune emotia si trairea personala. Povestea compozitorului si a muzicii se imbina cu povestea artistului. Acestea ajung la public, prin intermediul pianului, in cazul meu .
Pianista Ioana Maria Lupascu este purtatoarea caror povesti?
Povestile mele, ale sufletului meu, rugaciunile, povestile pieselor pe care le cant.
Si pentru ca o conexiune atat de buna cu tematica acestei intrebari tip - matrioska se cerea continuata si trecuta prin straturi de culori si perceptii, precum este cea care reiese din urmatorul sirag de cuvinte, iti propun sa reflectezi la: "Nu exista neliniste mai mare decat aceea de a purta in tine o poveste pe care n-ai spus-o inca." Zora Neale Hurston
Dar... Toate la timpul lor. Cand va veni vremea, va fi spusa. Pacea inimii este cea mai importanta. Stie Dumnezeu momentul pentru toate.
"In absenta sacrului, nimic nu este sacru, totul este de vanzare. " Ore Lyons
Cu totul de acord. Chiar si... Sufletul.
Suntem stropii de roua asezati pe floarea de lotus...
Minunate, delicate si suave cuvinte pentru a incheia interviul, pentru care iti multumesc, Stefania.
Iti multumesc, la randul meu, Ioana, atat pentru generozitatea timpului oferit, prezenta soarelui muzical care s-a instalat in spatiul dintre liniile de dialog unite intr-o infinita imbratisare, cat si pentru aceasta primavara pianistica, in debutul careia ne intalnim, inca o data, bucurandu-ne impreuna de ceasca noastra de cultura.
Dialogul cu pianista Ioana Maria Lupascu este pregatit de Stefania Argeanu, pentru Ceasca de Cultura.
martie 2021
Sursa text: Stefania Argeanu
Autor: Stefania Argeanu
Sursa foto: din arhiva personala a pianistei Ioana Maria Lupascu
.
| |
|
|
|
|
|