Titlurile conferintelor sustinute pe parcursul lunilor ianuarie si februarie 2024 sunt edificatoare: La marginea Europei: ce stim despre compozitorii romani? (23 ianuarie, Hatfield College), Sanctuare dacice, zei si eroi in muzica romaneasca a anilor 1970 si 1980 (29 ianuarie, Cosin’s Hall), Spiritualitatea si etosul: cuvinte-cheie in muzicologia romaneasca postbelica (6 februarie, Facultatea de muzica a Universitatii Durham), A scrie si a rescrie istorii ale muzicii. Schimbare de mentalitate in muzicologia romaneasca (17 februarie, keynote speech la Conferinta anuala a Grupului pentru studii muzicale est-europene - BASEES).
Iata ce ne-a declarat protagonista in legatura cu acest ciclu de conferinte: Incepand cu luna ianuarie 2024, sunt invitata pentru un semestru in grupul international de bursieri asociat Institutului de Studii Avansate de la Universitatea din Durham. În diferitele conferinte si seminare pe care le sustin in aceasta calitate am reusit sa starnesc interesul colegilor britanici pentru peisajul muzicilor romanesti din secolul XX, fie creionand peisajul general al ideologiilor si tendintelor, fie oprindu-ma la anumite aspecte ale compozitiei si muzicologiei romanesti postbelice.
Valentina Sandu-Dediu este membra a biroului sectiei de muzicologie a Uniunii Compozitorilor si Muzicologilor din Romania, prof. univ. dr. la Universitatea Nationala de Muzica din Bucuresti, doctor honoris causa al Academiei Nationale de Muzica „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, al Universitatii de Arte „George Enescu” din Iasi si al Universitatii din Craiova. De asemenea, este rector al Colegiului Noua Europa din Bucuresti.
.
|