Lecturi publice, performance-uri, momente de improvizație poetică, dezbateri, concerte, expoziții și filme documentare, la FIPB 2024 | |
(Literatură) |
Peste 50 de evenimente se regasesc in programul editiei din acest an a Festivalului International de Poezie Bucuresti. Cel mai amplu proiect national dedicat poeziei si unul dintre cele mai urmarite din Europa Centrala si de Sud-Est este organizat de Muzeul National al Literaturii Romane (MNLR) in perioada 9 – 15 septembrie 2024. |
Nume importante ale poeziei europene de astazi, in lecturi publice
Un program dens si bogat de lecturi, la care iau parte poeti straini din peste 20 de tari si comunitati autonome ale lumii (Brazilia, Canada, Spania, Portugalia, Franta, Israel, Belgia, Grecia, Turcia, Marea Britanie, Germania, Republica Moldova, Elvetia, Suedia, Panama, Ungaria, Statele Unite ale Americii, Croatia, Italia, Serbia), alaturi de nume de prima marime ale poeziei romanesti contemporane, printre care Nora Iuga, Ion Muresan, Octavian Soviany, Simona Popescu, Dinu Flamand, Magda Carneci, Radu Vancu, Robert Serban sau Moni Stanila, ii asteapta pe iubitorii de poezie in saptamana dedicata editiei din acest an a festivalului.
Dezbateri pe teme incitante
Dezbaterea cu tema Cum se vede Romania din afara?, la care iau parte scriitori romani care au cunoscut succesul in afara granitelor tarii, Matei Visniec, Calin-Andrei Mihailescu, Victor Ivanovici, alaturi de nume ale unor principali actori culturali care au legatura cu Romania, precum Bruno Mazzoni, este, cu siguranta, unul dintre evenimentele mult asteptate din cadrul FIPB 2024 (11 septembrie, ora 16.00, Gradina MNLR).
De asemenea, si dialogul dintre scriitorii Cristian Fulas si Bogdan Cretu, avand drept tema „limitele literaturii” (12 septembrie, ora 19.00, Gradina MNLR) se prefigureaza a fi de mare interes pentru public.
Despre literatura si razboi este unul dintre cele mai incitante dialoguri din cadrul FIPB 2024 la care iau parte Yaniv Iczkovitz (Israel), Bruno Mazzoni (Italia) si Dinu Flamand (Romania), (11 septembrie, ora 11.00, sediul MNLR Cretulescu).
Mari nume ale poeziei contemporane, celebrare postuma
Bucuria intalnirii cu poezia este celebrata atat in prezenta autorilor, printr-o serie de lecturi care au loc in cele mai importante spatii culturale din Capitala, cat si prin intermediul unor proiecte-remember care isi propun sa aduca in atentia publicului aspecte din viata si opera unor poeti importanti precum: Ioan Es. Pop, Traian T. Cosovei, Dan Arsenie, Marin Mincu, Alexandru Musina sau Emil Brumaru. Seria de evenimente va avea loc la sediul din strada Nicolae Cretulescu 8 al MNLR, in prezenta unor nume importante ale criticii si poeziei de astazi, precum Ion Muresan, Calin-Andrei Mihailescu, Paul Cernat, Caius Dobrescu, Magda Carneci, Ion Bogdan Lefter, Bogdan Cretu sau Bogdan-Alexandru Stanescu.
Evenimente dedicate debutantilor
Alaturi de nume consacrate ale poeziei romane, si debutantii pasesc pe scena la editia din acest an a Festivalului International de Poezie Bucuresti. Evenimentul dedicat lor se va desfasura intr-un spatiu alternativ cunoscut din Capitala (Londohome), iar coordonatorul proiectului este scriitorul Radu Vancu, unul dintre cele mai apreciati scriitori romani de astazi.
Ateliere de scriere si relationare poetica, in limbile romana si engleza
Razvan Tupa, unul dintre poetii de marca ai generatiei 2000, artistul care a abordat cele mai spectaculoase formule lirice, accentuat vizuale si histrionice, va sustine o serie de ateliere de poezie relationala, in cadrul carora poetii participanti vor avea ocazia de a invata cum sa se prezinte in fata cititorilor.
De asemenea, poetul britanic Andy Willoughby va sustine timp de patru zile un atelier de performance in limba engleza, la care sunt asteptati sa ia parte toti cei care cocheteaza cu scrisul.
Atelierul de creatie „Poezie in viata” sustinut de poeta Nina Vasile se afla, de asemenea, in lista evenimentelor de la editia din acest an a Festivalului International de Poezie Bucuresti.
Seri de poezie, performance si improvizatie
La ARCUB, unul dintre spatiile-gazda ale evenimentelor din cadrul #FIPB 2024, vor avea loc trei lecturi de tip performance.
Chiar in prima seara, 9 septembrie, de la ora 20.00, Chris Tanasescu (Margento), poet, traducator si profesor de discipline umaniste digitale (Digital Humanities) la Universitatea din Ottawa, un nume apreciat atat in Romania, cat si in spatiul poetic anglo-saxon, va sustine si in acest an un performance reunit sub tema Margento Is Back. The #Graph-Poem Adventure.
Vineri, 13 septembrie, de la ora 18.00, se vor reuni cateva dintre cele mai cunoscute voci ale performance-ului romanesc si din strainatate. Participantii la atelierele sustinute de poetii Razvan Tupa si Andy Willoughby isi vor prezenta creatiile la ARCUB.
Calin-Andrei Mihailescu, scriitor, profesor de literatura comparata si filosofie in Canada si, cu siguranta, unul dintre cei mai versatili autori contemporani de origine romana, va sustine un moment de improvizatie in cadrul festivalului sambata, 14 septembrie, ora 19.30, sediul MNLR Cretulescu 8.
Seri de poezie si muzica | Chinese Moon Festival
Viata e un poem, un spectacol complex, plin de emotie – o intalnire armonioasa intre poezie romaneasca, greceasca si muzica de calitate – este programat in aula BCU pentru data de 10 septembrie, ora 18.00.
De asemenea, un alt spectacol ce reuneste muzica si poezia, Nevoia de ingeri, se va desfasura in 12 septembrie, de la ora 20.30, in acelasi loc.
De vorba cu poetii... – seara de muzica si poezie cu Ovidiu Mihailescu si Alexandru Turcu isi asteapta spectatorii la sediul MNLR din Cretulescu vineri, 13 septembrie, de la ora 19.30.
Si, cu siguranta, unul dintre cele mai interesante evenimente va avea loc in 12 septembrie 2024, incepand cu ora 20.30, la sediul Centrului Cultural Chinez din Bucuresti. Evenimentul, dedicat celebrarii Festivalului Chinezesc al Lunii, include lecturi de poezie chineza si romaneasca – avand ca tema luna, muzica traditionala chineza live si replicarea unor experiente din festival, inclusiv prepararea si degustarea moon cake – un tip de prajitura care se serveste in mod traditional in timpul festivalului.
Expozitii documentare dedicate lui Anton Pann si Dosoftei
O importanta expozitie dedicata carturarului, poetului si traducatorului Dosoftei, mitropolit al Moldovei va fi vernisata marti, 10 septembrie, ora 14.00, la sediul MNLR Grivitei 64-66. În aceeasi zi, de la ora 16.00, la sediul MNLR din Cretulescu 8 va avea loc un tur ghidat si vizionarea expozitiei documentare „Anton Pann – 170 de ani”.
Vernisajul expozitiei de fotografie a artistului Dorin Rachmuth (12 septembrie, ora 20.00, sediul MNLR Cretulescu) si turul ghidat al expozitiei de instalatii a artistului Vlad Tenu (13 septembrie, ora 17.00) completeaza seria de evenimente din sfera artelor vizuale.
Conferinte sustinute de nume importante ale scenei culturale europene
Anca Vasiliu, filosof remarcabil cu o bogata cariera academica si de cercetare in domeniul filosofiei antice, originara din Bucuresti, director de cercetare la Centre National de la Recherche Scientifique (Franta), va sustine in cadrul FIPB 2024 conferinta cu tema Entre l’émoi et l’évidence: la dialectique du langage poétique. Homère, Platon et l’anonyme « Du sublime », marti, 10 septembrie, de la ora 18.30, la BCU (Biblioteca Centrala Universitara).
Scriitorul si traducatorul Jean Poncet, profesor al Universitatii din Grenoble, va vorbi despre Cum traducem poezia?, iar alaturi de el vor fi prezenti Dinu Flamand si Victor Ivanovici (13 septembrie, ora 17.00, sediul MNLR Cretulescu 8).
Cato Lein (Suedia), unul dintre cei mai apreciati fotografi din lume, cu expozitii importante reunind portrete ale scriitorilor romani de astazi, va sustine in cadrul festivalului conferinta cu tema The Gaze of Literature, urmata de proiectia filmului Eclectic in Bucharest, despre proiectul sau la Bucuresti; evenimentul va avea loc in prezenta producatoarei Karin Starre joi, 12 septembrie, de la ora 17.30, la BCU.
Evenimente dedicate copiilor la FIPB 2024: intalniri cu autori cunoscuti si lecturi din Nina Cassian
Cei mai mici dintre cititorii de poezie sunt asteptati si ei la editia din acest an a Festivalului International de Poezie Bucuresti. Mai multe evenimente dedicate lor vor avea loc la Modul Carturesti in prezenta unora dintre cele mai cunoscute autoare de literatura pentru copii si tineret: Carmen Tiderle, Lavinia Braniste si Simona Epure, sambata, 14 septembrie, de la ora 13.00. O ora mai tarziu, in acelasi spatiu va avea loc o lectura din volumele Povestea a doi pui de tigru, numiti Ninigra si Aligru, Printul Miorlau si Roscata-ca-Arama si cei sapte soricari de Nina Cassian.
Concerte de muzica veche, jazz si fado
Iubitorii de poezie si muzica sunt asteptati la nu mai putin de sapte concerte in cadrul editiei din acest an a Festivalului International de Poezie Bucuresti.
Ansamblul cameral de muzica veche Anton Pann va sustine doua concerte, ambele la sediul BCU, un proiect extrem de interesant – Porta Art Nova Nobilis – P.A.N.N. – in prima seara a festivalului, si Beatles reinterpretat, in ultima.
Acordurile muzicii de jazz se vor auzi la FIPP 2024 datorita pianistului si compozitorului Mircea Tiberian alaturi de talentata muziciana Nadia Trohin.
Viziunea arhitecturala suspendata, cosmica a pianistului Albert Tajti imbinata cu interpretarea expresiva a Catalinei Beta se regasesc, de asemenea, in programul FIPB 2024.
Fado, in interpretarea Cristinei Dascalescu, a lui Ricardo Caria si Paul Edeleni, dar si muzica argentinienilor Analia Selis si Mariano Castro completeaza lista concertelor din cadrul editiei din acest an a festivalului.
Si, cu siguranta, concertul sustinut de Nicu Alifantis este unul dintre cele mai asteptate evenimente din cadrul FIPB 2024 (10 septembrie, ora 20.30, sediul MNLR Cretulescu 8).
Filme documentare despre Avangardisti, Miscarea Dada si Paul Celan realizate de Alexandru Solomon
Iubitorii de poezie si film sunt invitati in ultima zi a Festivalului International de Poezie Bucuresti la proiectia a trei dintre filmele documentare realizate de Alexandru Solomon: Strigat in timpan (1993, o cronica neconventionala a avangardei literare si artistice romanesti, ce reconstituie atmosfera perioadei 1916–1947, un colaj ametitor de texte si imagini fundamentale; realizat impreuna cu Radu Igazsag), Duo pentru Paoloncel si Petronom (1994, documentar artistic construit ca un dialog poetic intre Celan si prietenul sau, scriitorul Petre Solomon, pe fundalul istoriei zbuciumate a anilor 1940–1947) si Cronica de la Zürich (1996, film documentar experimental dedicat miscarii Dada, realizat impreuna cu Radu Igazsag). Proiectiile vor avea loc la BCU, in ultima zi a festivalului, incepand cu ora 19.30.
Publicul are acces gratuit la evenimentele din cadrul Festivalului International de Poezie Bucuresti. Programul complet al proiectului se va regasi in curand pe site-ul oficial: www.fipb.ro.
Proiect realizat cu sprijinul financiar al Ministerului Culturii
Organizatori: Primaria Municipiului Bucuresti prin Muzeul National al Literaturii Romane din Bucuresti
Parteneri: Ministerul Culturii, Biblioteca Centrala Universitara „Carol I”, ARCUB, Camões Institute, Institutul Italian de Cultura din Bucuresti, Institutul Liszt – Centrul Cultural Maghiar Bucuresti, Institutul Cervantes din Bucuresti, Institutul Goethe, Uniunea Scriitorilor din Romania - Filiala Bucuresti-Traduceri Literare si Filiala Bucuresti-Poezie, Carturesti Modul, Muzeul National al Taranului Roman, Libraria Humanitas de la Cismigiu, Londohome, Biblioteca Metropolitana Bucuresti, BucurestiFest.ro
Sponsori: JTI, Computerland, BES Romania, Samburesti, Lechburg Winery, Jidvei, Aqua Carpatica
.
| |
|
|